6,248 cititori

Era cât pe ce să mă umplu de lumină și iubire

Text scris de Elena.

La unul dintre textele pe care le-am mai scris pe-aici, am primit un comentariu care mi-a deschis ochii și m-a învățat să văd viața altfel. De fapt, e numit pe nedrept “comentariu”, este o adevărată lecție de dezvoltare personală în câteva rânduri:

“Mi-ar plăcea ca autoarea să scrie și despre cele spirituale, să arătăm și importanța unei vieți creștine, căci indiferent cât de mult ne bucurăm în această viață, de copii, nepoți, citit, plimbări și altele frumoase, toate acestea sunt temporare și trecătoare, într-o zi vom adormi și atunci urmează adevarata viața plină de lumină si dragoste”.

Nu că e înălțător și aspirațional? Continuarea

57,192 cititori

Portretul “credinciosului” român

“Credinciosul” român este acea persoană care pe tot parcursul anului nu are nicio problemă să mintă, să înșele, să înjure, să se scarpine în fund, să-și bage pula și să-l doară în cur de toți ceilalți din jur. Activități întrerupte doar de cele trei cruci largi pe care și le face atunci când trece pe lângă o biserică, gest adeseori însoțit de cuvintele magice menite să-l ducă spre porțile raiului: Doamne ajută!

“Credinciosul” român nu a citit și nu va citi vreodată în această viață Biblia. Tot el, vreme de 365 de zile pe an (366, în cei bisecți), nu calcă nici picat cu ceară prin vreo biserică pentru că nu are timp “de prostii din astea”.
Continuarea

8,127 cititori

Duhul sfânt şi colebilul

De paşte am fost la Vâlcea. Băi, fraţilor, am facut o greşeală uriaşă, de începător: am plecat nemâncat la drum, doar cu o cafea baută în fugă. Când am ajuns, mi-era o foame de aş fi balotat şi pietre de râu. Prin urmare am băgat în mine de parcă venea sfărşitul lumii şi era ultima masă. Vă jur că dacă făceai linişte se auzea grăsimea cum se depune straturi, straturi.

Şi asta a fost doar la prânz. Seara, după o vizită la un prieten care stă la casă în afara oraşului, m-a luat foamea din nou. Ştii cum e, aerul curat face poftă de mâncare, nu? Şi avea ăsta un aer curat la el în curte, ozon nu altceva, de am rupt din nou masa în două.

Drept urmare, cu vreo juma’ de oră înainte de miezul nopţii am simţit cum începe să se pogoare duhu’ sfânt asupra mea. Serios, vă zic. Dar cred că a ratat aterizarea, că fraieru’ mi s-a oprit direct în vezica biliară. Băbaiatule şi atunci am perceput cu adevărat forţa nevăzută a credinţei. M-a luat o greaţă de zile mari, nu mai trăisem aşa ceva de pe vremea când puteam să mănânc un porc întreg la o masă. Continuarea

1,905 cititori

Lumina virtuală, un business ignorat pe nedrept

Noaptea trecută mi-am dat seama ce oportunitate de business iroseşte biserica ortodoxă. Ba chiar şi cea catolică.

Păi se poate să laşi tu atâta amar de “credincioşi” să mai iasă din case doar ca să aprindă nişte lumânări de la un popă? Şi toată treaba asta moca? Nu e frumos şi nici măcar nu e în spiritul credinţei să dai ceva gratis la prostime, dacă le-ai putea lua bani. Cineva ar trebui să-şi piardă postul pentru greşeala asta. Continuarea

2,537 cititori

Lumina-v-aş, cu pioşenie!

Gata? Aţi luat lumină? Aţi cărat lumânările aprinse după voi prin tot oraşul? Aţi simţit cum s-a pogorât duhul sfânt asupra voastră? V-aţi îndopat bine de tot (un plus de smerenie şi religiozitate pentru cei care au chemat salvarea, după cantităţile uriaşe de drob, miel şi ouă îngurgitate)? Aţi fost în club să sărbătoriţi minunea învierii tâmplarului? Păi înseamnă că e cam gata, s-a terminat şi cu paştele de anul ăsta.

De-amu’ ne putem întoarce la ale noastre, da?

Continuarea

4,874 cititori

Tenorul groazei

Tot într-o zi din asta rece, umedă şi profund neprietenoasă, ieşisem la alergat în Tineretului. Era seară, se întunecase deja și afară o ceață ca la balamuc. Din aia lăptoasă de nu vezi la doi metri în fața ochilor. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problemă, dar mulțumită lui nen-tu’ Piedone, în jumătate de parc iluminatul public este sublim, în sensul că lipsește cu desăvârșire.

De felul meu nu sunt foarte căcăcios, adică nu mi-e frică și de umbra mea. Da’ mă simt eu mai în largul meu când e lumină în jur. Ca să te poți uita în ochii adversarului, dacă iei una în falcă sau o rangă la picioare. Păi măcar să ţi le dea unul pe care îl vezi, nu doar îl simți prin preajmă. Ca să înțelegeți, când am citit “Shining”, stăteam într-un cămin studențesc unde noaptea știai pe unde s-o iei doar dacă fusesei as în copilărie la concursurile de orientare turistică. Ţin minte că n-am mai mers la budă noaptea cât timp a durat lectura și încă vreo săptămână după aia. Continuarea