4,670 cititori

Cam așa se face o surpriză

Mai știți voi articolul ăla de-acum câteva zile în care vă propuneam să facem ceva ce nu credeam că s-a mai făcut?

Ei bine, după ce l-au citit, m-au contactat cei de la Lidl și mi-au zis că nu mai schimbă scriptul sub nicio formă. Au dat și-o motivație din aia gen „am muncit cam mult la el ca să-l mai schimbăm acum” pe care nu știu de ce, dar tind s-o cred.

În schimb, mi-au zis altceva mult mai tare. Mi-au zis că s-au tăvălit pe jos de râs citindu-vă comentariile și numai politica de companie i-a ținut să nu se bage și ei în caterinca și trolingul care-au ieșit acolo. După care, când credeau că s-au mai liniștit, i-a pus naiba să citească și comentariul lui Ionuț. Moment în care toată lumea din biroul ăla s-a tăvălit pe jos de râs (ăsta mai mult ca sigur e un eufemism pentru „au râs cu muci”, dar tot politica de companie and blabla). Continuarea

4,296 cititori

Meseria se fură, dar mai trebuie să ai și de la cine

În ultimii ani am văzut de zeci sau sute de ori dezbătându-se subiectul tinerilor care vor să muncească, dar n-au cum și unde pentru că, să vezi ce, nimeni nu vrea să-i angajeze fără un minim de experiență. Și de-aici începeau lamentările de genul “păi cum să căpătăm experiență dacă nimeni nu are încredere în noi să ne dea un job pe mână”. După care veneau angajatorii și ziceau că nu e adevărat, că ei le-ar da joburi tinerilor, dar n-au cui, pen’că că ori n-au chef de muncă, ori cer bani prea mulți încă din prima zi. Și uite-așa începeau să se învârtă toate discuțiile într-un soi cerc vicios din care nu mai reușeai să ieși decât dacă închideai brusc calculatorul. Continuarea

5,200 cititori

Ce ne-am face fără lene?

Am pus toate produsele pa bandă la Billa și acu’ așteptam să mi le scaneze ca să platesc. Nu știu de ce, dar aveam sentimentul ăla neplăcut că mai lipsește sau că am uitat ceva. Nu pot să bag mâna în foc, dar cred că același lucru îl simțea și casiera. Numai așa se explică de ce ne uitam unul la celălalt într-o tăcere care deja devenise un pic ciudată. Și deodată:

– Pungă doriți? Continuarea

5,570 cititori

Un duel aproape filozofic

În parcare la Lidl un cetățean cu număr de Prahova și un cetățean cu număr de Capitală se contrazic elegant în cadrul unei discuții pe teme de urbanism și infrastructură locală.

Cetățeanul cu număr de Prahova aruncă în luptă primele alegații:

Continuarea

2,009 cititori

Trebuie să ai mare grijă când le faci surprize femeilor!

Mereu am fost de părere că bărbații sunt mai tari pe psihic și femeile pe fizic. Ca să mă înțelgeti mai clar, voiam să zic că dacă bărbații ar naște, n-ai putea să mergi pe stradă de urlete de durere și suferință, în timp ce fetele sunt în stare să lăcrimeze duios și când văd un fluture care bate din aripi deasupra unui nufăr alb. De-aia trebuie să ai grijă mare când pui la cale o surpriză cu potențial de preinfarct pentru vreo femeie. Riști să te trezești că, în loc s-o vezi sărind intr-un picior de bucurie, te uiți la ea cum îi dau lacrimile de emoție și se retrage într-un colț sa plângă în voie. Continuarea

2,792 cititori

Angajatul surpriză ”lovește” și te scoate din pepeni

Numai cine n-a lucrat într-o firmă care are și depozit de marfă nu știe că “băietii de la depozit” sunt o specie aparte, sunt o lume în sine, sunt niște tipi care, de cele mai mult ori, sunt extrem de greu de surprins. Nu de alta, dar oamenii au văzut multe la viața lor.

Ei bine, tocmai de-asta zic că e mega-tare ideea celor de la Lidl pe care o s-o vedeți în video-ul de mai jos. Fiți atenți aici ce le-a dat prin cap. L-au adus pe Micutzu, frate. Dar nu așa, pe bune, că era prea simplu. L-au deghizat și l-au “angajat” la ei la depozit. Ce-a urmat? Omu’ le vinde blugi “de furat”, face scandal că nu e lăsat să fumeze în interior și e trimis afară, plus alte chestii d-astea “finuțe”. Și le face pâna ce unul dintre șefii de la depozit are o criză de râs nervos. Serios, uitați-vă, că nu ma apuc să vă povestesc tot. Ar fi ca și cum aș da spoilere dintr-un film la care nu vreți să stiți ce se întâmplă pâna nu ajungeti la cinema. Continuarea

1,892 cititori

Uneori e suficient doar să-ți dorești și poți să zbori

V-am tot povestit pe aici cum s-a transformat o seară cu o glumă, făcută la casa de marcat, într-o adevărată campanie a surprizelor. Și vă promiteam că vor continua. A sosit momentul să mă țin de cuvânt.

Dar voiam să vă spun că surpriza de azi este de departe preferata mea. Când m-au chemat cei din echipa Lidl s-o văd pentru prima oară, mi s-a facut pielea de găină pe mâini. Mă uitam la tipul ăsta, la Marian, care este de fapt un om în toată firea, cum s-a transfigurat tot și s-a transformat instant într-un băiețel bucuros și emoționat care și-a văzut visul cu ochii. Și mă gândeam că așa trebuie să fie și astea-s lucrurile care contează și care trebuie sa se intâmple în locul unde lucrezi, ca să ai puterea să dai înainte.

Continuarea

1,996 cititori

Știi cum e când ți se îndeplinește o dorință?

Pe vremuri, când sufeream aprig pentru fotbal, mi-aș fi donat un rinichi ca să asist și eu de la fața locului la o finală de Champions League. Să fiu acolo, pe stadion, să simt pulsul echipelor, să strig, să cânt, să mă bucur. Nu știu cum vi se pare dorința asta vouă, dar pentru mine era unul dintre cele mai frumoase visuri.

Și nu mă luați cu “cine te oprea să te duci?”, că nu știți despre ce vorbiți. Costul unei astfel de deplasări se duce peste mia de euro chiar dacă ești foarte organizat și știi cu un an înainte că vrei s-o faci. Dar știi? Știi că îți dorești, nu și dacă o s-o poți face. Iar dacă lași totul pe ultima sută de metri, sky is the limit. În preajma unui astfel de eveniment toate prețurile sar în aer. Cazări, avioane, toate se scumpesc de câteva ori. În plus, există o foarte mare probabilitate să nu poți face rost de bilet la meci. Așa că degeaba ai platit tu hotel și avion cu opt luni inainte. Continuarea

4,864 cititori

Când Universul conspiră, surprizele se țin lanț!

 

Visul meu bloggeristic este să am vreo cinci-zece articole deja scrise, pe care să le țin în draft și pe care să le public când sunt în criză de timp sau în pană de subiecte ori inspirație. Cred ca o sa rămână sub formă de vis multă vreme de-aici înainte. În realitate, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Mai precis, ajung seara acasă, mă întreb vreo oră despre ce să scriu, altă oră fac research pe net după subiecte, în cele din urmă mă apuc de scris și de-aici încolo Dumnezeu cu mila pentru ora când reușesc să termin și să mă bag în pat. Continuarea

7,131 cititori

Cu frumusețea nu-i de glumit!

Nu mai știu exact, dar cred că prin clasa a șaptea sau a opta eram. Am ajuns acasă de la școală rupt de foame și m-am repezit să văd ce-mi lăsase maică-mea de mâncare. Și când colo, ce să vezi, mare surpiză. Doar că una neplacută. Supă cu găluște și salată de boeuf. Nu știu cum să vă explic, dar NU le suport. Trebuie să fie foamete la nivel planetar, să nu se mai găsească de mâncare decât ștevie și ghimbir fiert ca să pot pune gura pe așa ceva. Și nici în condițiile astea n-aș fi așa de sigur. Din ștevia aia, dacă știi s-o prepari, scoți ceva comestibil.

Continuarea

69,574 cititori

Surpriza de la miezul nopții. Mă rog, aproape, era ora zece.

Sâmbăta trecută scriam textul ăsta în care povesteam despre casierul care m-a făcut să râd și să plec bine-dispus din magazin. Luni, nu ajunsesem bine la muncă, și m-am trezit că mă contactează cei de la Lidl. M-au întrebat dacă nu vreau să le fiu complice la surpriza pe care vor să i-o facă omului. Mno, vreau, cum să nu vreau, dacă tot a plecat de la mine. Continuarea