3,150 cititori

Parentingul cu vânătăi, videoul și discoteca

Text scris (bine) de Elena.

Aveam 15 ani când tata a primit repartiție pentru un apartament într-un cartier nou. Așa că ne-am mutat la trei camere decomandat. Fiță, frate. Luasem cu brio treapta întâi la liceu și bănănăiam pe lângă bloc toată ziua. Într-o zi apare, la etajul 1 al blocului de vis-a-vis, Sorina. Se mutase împreună cu familia. Era cam cu doi ani mai mare decât mine. Dar asta nu era singura diferență. Pentru curioși, o să trec în revistă o scurtă descriere a noastră.

Sorina avea 17 ani și era frumoasă foc. Înaltă, cam 1.75m, avea părul lung și negru, foarte drept și era tunsă cu breton. Avea niște picioare atât de lungi că aproape aș fi putut să trec printre ele fără să mă aplec. Pe lângă toate astea, se îmbrăca și foarte mișto. Sora ei fugise în Germania și îi mai trimitea una, altă, haine. Și cel mai important, avea sâni. La vremea aia, sânii erau cam ca săpunul FA. Adică, o raritate. Spre deloc în cazul meu.

Continuarea

6,278 cititori

Cupidon apare de unde nu te aștepți

Povestea de mai jos e lejer tristă, dar tot o să vă placă. Mi-a trimis-o una dintre cititoarele de aici și mi s-a ridicat ușor părul pe mâini când am citit-o. Cert este că a preferat să rămână anonimă și, când am întrebat-o “de ce”, mi-a răspuns “nu vreau să mai răscolesc viața nimănui”. Motiv pentru care am scos numele bărbatului din text, deși inițal apărea. Enjoy it!
Continuarea

4,755 cititori

Intrebari existentiale

Eu nu am facut filosofie la scoala. Pentru ca am terminat liceul pe vremea cand singura intrebare pe care aveai voie sa ti-o pui era “cum de am fost atat de norocos sa ma nasc intr-o tara condusa de un partid atat de generos, condus de un Presedinte atat de destonic?”. Cel mult puteai sa inversezi in fraza locul cuvintelor “generos” si “destoinic”. Nu de alta, dar daca incepeai sa-ti pui si alt gen de intrebari, riscai sa faci cunostinta indeaproape cu bunatatea si generozitatea paritdului, prin beciurile Securitatii. Asa ca, in marinimia lui, acelasi partid condus de comandantul lui suprem, ne obliga sa studiem cea mai tampita si inutila materie care a existat vreodata in orarul vreunui elev: economia politica.

Spre norocul lor, astia tineri din ziua de azi, au in programa scolara si niscaiva ore de filosofie, ca sa-si exerseze si sa-si deschida mintea si spre orizonturi care nu contin neaparat termenii “club”, “ifon”, “mertan” sau “bemveu”.  Nu stiu ce sanse de reusita are acest deziderat, dar macar profesorii se chinuie cat de cat cu ei. Continuarea

2,433 cititori

Cand se intalnesc doua genii

Ca tot a reusit Ana sa se auto-ironizeze, la modul funny, mi-am adus si eu aminte de o chestie. In liceu am avut „norocul” sa am un profesor de fizica, tipul „geniu neinteles”. Sa nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu omul (sa fiti sanatos Domn Balu, daca mai traiti) dar avea un obicei pacatos rau de tot. Venea de acasa (sau inventa pe loc) cu niste probleme din alea mega-complicate, „pentru olimpiada”. Pe care le puteau rezolva doar el sau bunul dumnezeu (asta din urma, doar daca avea noroc si era cu materia la zi). Le combina de le lua dracu’ si in final iesea un enunt de genul „o rezistenta, aluneca pe un plan inclinat, trece printr-un bazin cu apa si ramane agatata de un pendul”. Iar tu trebuia sa afli si pe ma-sa si pe ta-su lu’ rezistenta aia. Iar daca se opintea un pic si-i crestea gradul de dificultate, te punea sa afli si unde a fost fabricat planul inclinat si costurile lui de productie. Ma rog, chitibusuri d-astea menite sa-ti faca viata grea in liceu.

Eu si cu fizica nu ne aveam prea bine.

Continuarea

3,801 cititori

O tentativă eșuată de idilă

Nu mai știu în ce clasă s-a întâmplat. Oricum, la liceu. Era o iarnă fără zăpadă și ajunsesem prin București, într-o excursie de weekend. N-aș fi mers, da’ aveam o colegă care-mi plăcea mult. Și cum ea mergea, hop și eu după fundul dumneaei. Bine, eram puștani și cu totul alte vremuri, nu va gândiți la prostii. Pur și simplu voiam să miros aerul din preajma ei și să tatonez un picuț terenul. Poate, poate s-o lăsa c-un plimbat sub clar de luna, la întoarcerea în Vâlcea. Nu s-a lăsat.

Da’ eu aveam să aflu asta puțin mai încolo. Mai precis în a doua zi a excursiei. În prima, toate au fost bune și frumoase. Adică eu și colega cu pricina ne-am văzut fiecare de treaba lui. Cre’ca nu găseam momentul prielnic de atac sau ceva (nu pot să zic că eram tăntălău, mă fac naiba de râs). Da’ nu-i nimic, mai aveam încă două zile din excursie. Timp căcălau.

Așa că de-a doua zi am hotărât să încep învăluirea. Subtil. Și pe toate planurile. La ora aia nu auzisem de Sun Tzu, dar cred că ăsta, generalu’ chinez, era mic copil pe lângă mine. Țin minte că ne pregăteam să plecăm spre Antipa și coborâsem toți în parcare la Hotel Astoria, iar eu desfășurăm toată artileria grea: cărat de geantă (la ce dracu’ îi trebuia ca să meargă la muzeu ?!), mișto-uri grosolane la adesa celorlați pretendenți-concurenți, dat geaca jos ca să pun în evidență tricoul ăl nou cumpărat fix pentru excursia asta și altele la fel de “subtile”. Ce să mai vorbim, ați înțeles cam care era tabloul câmpului de luptă.

Când s-a auzit de undeva strigătul “băăă, a zis șoferul să urcăm, că plecam imediat”, m-am îndreptat hotărât spre “aleasă”, fiind decis să-i propun să stăm unul lângă celălalt în autocar. Acu’ poate vi se pare desuet, dar la ora aia treaba asta făcea cam cât o juma’ de cerere în căsătorie.

Am ajuns în fața ei și inima-mi bătea ca dracu’. Deja făcut pe mine, eram decis să amân propunerea pentru întoarcerea de la muzeu. Dar mi-a scurtat ea zbuciumul. S-a uitat la mine, a zâmbit, ochii i s-au luminat (ufff, am răsuflat ușurat, hai că e de bine) și apoi a rostit cu nesfârșită blândețe în glas:

-Auzi, zice (ce-i drept, bună întrebarea, pentru că îmi simțeam timpanele bubuind), vezi că ai un muc pe obraz!

Mai are rost să povestesc mai departe ? Da, chiar aveam un mare muc pe obraz. Iar amintirile mele, legate de colega respectivă, se împart în două categorii: “înainte” și “după” pârdalnica aia de secreție vâscoasă care poartă numele popular de “muc”.

mihai_vasilescu_muc

sursa foto