2,266 cititori

Două chestii foarte importante pentru azi

Prima ar fi că prostia e repetitivă și proștii au memoria scurtă. Fix anul trecut pe vremea asta toți redușii mintali, cu acces la internet, dădeau share în disperarea la aceeași știre: Pământul va fi în beznă, timp de 15 zile, în luna noiembrie. După care începeau bocetele: “Fraților, e groasă, o să rămânem pe întuneric două săptămâni. Ce ne facem, Ce ne facem?”.

Practic nu contează că un an de zile mai târziu, niște unii au preluat știrea exact la fel, i-au schimbat data și aia a fost, i-au dat drumul pe net, știind foarte bine că proștii o vor mușca extaziați. Și speriați, evident. Pentru că, na, nu e ușor să știi c-o să stai pe întuneric două săptămâni. Gizăs fucking craist! Primul lucru pe care l-aș introduce, după testarea nivelului de inteligență pentru a ți se da voie să faci pui vii, ar fi un test pentru acces la internet. Și vorbesc foarte serios, dacă aș avea cum, le-aș introduce pe ambele de mâine. Continuarea

2,275 cititori

Fantome, frate!

Nu stiu cum o sa reactionati voi, dar eu m-am cam spart de ras, la articolul asta. L-a scris (si mi l-a trimis pe email) unul dintre cititorii mei, care se plictisea crancen la munca, saptamana trecuta. Il cunoasteti si voi, comenteaza pe aici sub numele de FKT. Interventia mea asupra textului a fost minima. Enjoy it!

Nu am multi prieteni, nici nu am nevoie, putini si buni sa fie sau putini si nebuni mai degraba. Din aceia care doar profita nu mai am, ma fut in ei. Pe principiul “cine se aseamana, se aduna la un loc”, asa si eu cu Ardei “ne-am adunat” intr-o gasca de 2 persoane (nu suntem homo, so relax). Amandoi nebuni pusi pe prostii non-stop, in fiecare seara ne intrebam unul pe celalalt: “coaie azi ce plm ii de facut”? De ce doar seara? Pentru ca amandoi lucram in doua schimburi la firme diferite si doar seara bantuiam micul nostru oras infestat de masini cu numere de Franta si Belgia pline cu bastinasi din India (FUCK’EM ALL) . Continuarea

4,889 cititori

Tenorul groazei

Tot într-o zi din asta rece, umedă şi profund neprietenoasă, ieşisem la alergat în Tineretului. Era seară, se întunecase deja și afară o ceață ca la balamuc. Din aia lăptoasă de nu vezi la doi metri în fața ochilor. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problemă, dar mulțumită lui nen-tu’ Piedone, în jumătate de parc iluminatul public este sublim, în sensul că lipsește cu desăvârșire.

De felul meu nu sunt foarte căcăcios, adică nu mi-e frică și de umbra mea. Da’ mă simt eu mai în largul meu când e lumină în jur. Ca să te poți uita în ochii adversarului, dacă iei una în falcă sau o rangă la picioare. Păi măcar să ţi le dea unul pe care îl vezi, nu doar îl simți prin preajmă. Ca să înțelegeți, când am citit “Shining”, stăteam într-un cămin studențesc unde noaptea știai pe unde s-o iei doar dacă fusesei as în copilărie la concursurile de orientare turistică. Ţin minte că n-am mai mers la budă noaptea cât timp a durat lectura și încă vreo săptămână după aia. Continuarea