3,444 cititori

Unde greșesc cei care țin “dietă” pentru slăbit

Există două greșeli mari pe care le fac frecvent cei care se hotărăsc să țină dietă sau regim, spuneți-i cum vreți.

Prima, cea mai “mică” dintre ele. Te apuci de slăbit. Sub ce formă vrei tu, pentru că oricum ai proceda și orice dietă ai adopta, tot îți trebuie un munte de voință. Apoi începi să te lupți cu foamea zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Dar, sa vezi ce, din când în când muntele ăla de voință se duce naibii, dispare, nici el nu știe unde. Cert e că se transformă într-o bobiță mică de nisip pe care n-o mai vezi. Și asta  se întâmplă pe fondul întrebării “cum adică, eu chiar n-o să mai mănânc niciodată ce-mi place?”. Moment în care cedezi, îti bagi pula în orice dietă de pe lumea asta și faci haos gastronomic. Bagi în tine tot ce-ți cade sub ochi și ai la indemână, bagi cantități industriale, bagi parcă de frica morții. Și te mai oprești abia când simți că dacă mai iei o singură gură de mâncare explodezi la propriu, te desfaci în bucăți.

Continuarea

20,326 cititori

Subiecte despre care nu poți să vorbești pe net

Sau poți, doar dacă ai stomacul suficient de tare ca să înghiți valul de înjuraturi și ură care va urma.

Am zis să vă strâng la un loc toate subiectele despre care, în orice fel ai scrie, invariabil urmează un munte de imprecații și o declanșare de energii capabilă să pună în mișcare portavionul amiral al flotei NATO. Am să fac și o lejeră analiză a modurilor în care diferă în functie de subiectul abordat. Pentru că, naivi fiind, ați putea trăi cu impresia că sunt aceleași tipuri de înjurături. Well, nicidecum.

Continuarea

6,028 cititori

Foamea noastră cea de toate zilele

Post scris de Duamna Vio

Omu’ nu e mulțumit niciodată cu ce are. Recunoașteți! Căutăm mereu mama binelui, dar reușim să ne facem mai  mult rău de cele mai multe ori. Vorba dentistei mele: “Știi care e dușmanul binelui? Mai binele!”. Și eu am încredere în dentista mea, că altfel n-aș lăsa-o să îmi bage toate cimenturile și maglavaisurile alea ale ei în măsele și să dea cu bormașinile ei odioase prin dințișorii mei fragili.

Continuarea

4,520 cititori

Creşterea în greutate este un simptom al evoluţiei spirituale

Gata, s-a găsit explicaţia ştiinţifică (sau macar spirituală) pentru: “mă îngraş si dacă beau apă sau mănânc două funze de salată”. Nici eu nu mă aşteptam, dar m-a lovit ieri din news feed, drept în moalele capului. Uite-o:
Continuarea

3,824 cititori

Complotul universal ia amploare!

Aşadar se pare ca pe lângă cei din Big Pharma, mai există o industrie care ne minte şi ne vrea răul cu orice preţ. Şi i-am numit aici pe cei care ne bagă pe gât bullshit-urile despre cât de sănătoasă este mişcarea, adică perfizii din industria de fitness.

Hihihi, v-aţi prins deja că o să scriu despre un subiect atât de drag mie: supraponderalii. De ce? Păi o să înțelegeți când o să vă uitați la video-ul de mai jos. Să ai 225 de kilograme și să slăbești 100, demonstrează un singur lucru: SE POATE! Totul este să vrei, că se poate.

Scriu des despre grași și-mi iau înjurături din toate părțile. Postez și aici și pe Facebook, de fiecare dată când văd ceva ce nu-mi convine la cineva care este supraponderal. Și văd des, foarte des, pentru că, deși țipă ca din gură de șarpe dacă le zici ceva, nu știu cum naiba se face că mereu îi prind în offside. Continuarea

2,364 cititori

Dar cu barbatii cat “malul”, ce ne facem?

Guest Post by Ana R.

Se tot ia Mihai de balenute, rinoceri si hipopotami cu forme prea voluptoase. Interesant este, asa cum au observat si cititorii, ca vesnic vorbeste numai despre personajele de gen feminin ce au gabaritul usor depasit. Despre barbati nicio vorbulita. Aceste fine observatii sunt vesnic facute de oamenii ce au reusit sa castige razboiul cu suncile, tocmai pentru ca ei au ajuns la faza la care se uita la merdeneaua uleioasa sau la micii cu mustar ( astea erau exemplele lui Mihai) si constientizeaza ca se vor transforma in kaizer si nu pe un porcusor rumenit ci pe talia lor . Brusc ne uitam cu o mila infinita combinata cu un usor dezgust la toti cei ce nu constientizeaza toate notiunile de nutritie si miscare. Inconstienta celorlalti e mai vizibila decat a fost vreodata inconstienta noastra. Dupa o lupta inversunata cu tesutul adipos suntem acesti guru ai sanatatii si simpla prezenta a rinocerilor in preajma noastra ne provoaca palpitatii de indignare. Continuarea

3,641 cititori

Mi-s nervos cu nervii

Pentru ca s-au dus alea trei zile in care „trebuie sa fim mai buni si sa purtam lumina in suflet” si acum toata lumea s-a intors la rautatea obisnuita de fiecare zi, mi-am permis sa ma enervez un pic. Si m-am gandit sa scriu aici cam care mai sunt chestiile care m-au scos din pepeni, zilele astea:

mihai_vasilescu_pissed_off

sursa foto

-Glumele rasuflate cu miei, oua si lumanari. Ah, si cu Isus. Care au fost funny la inceput. Repetate an de an… oh, mama. Continuarea

25,486 cititori

Cum am slăbit 50 de kilograme

Infiintarea acestui blog se datoreaza faptului ca Arhi a binevoit sa-mi publice un post în care explicam cum ajungi să te ingrasi de la nesimţire combinată cu mancare multa si proasta. Dar mai ales cum poti sa dai jos cele aproape 50 de kilograme in plus. Articol care a generat foarte multe comentarii. Asa ca am decis sa incerc sa scriu si eu. Vedem ce iese. Pana una-alta este vorba despre acest text:

Dragul meu Arhi si dragi cititori de blog „din tara unde nici Apocalipsa nu vine”, ieri a fost atins un subiect care vad ca s-a dovedit a fi interesant si totodata sensibil pentru multi dintre cei care-l citesc pe Arhi. Si anume „grasimea”. Si nu cea care picura din fleica de porc proaspat prajita, ci cea pe care multi dintre noi o caram in spate zi de zi.

Asadar, sa purcedem. Sunt un mancau. Nici macar gurmand nu pot spune. Termenul potrivit este chiar asta: mancau. Cu toate astea, am fost un tip slab cam toata viata mea. Am 1.80m. Cand am terminat liceul aveam 63kg. Deci slab, spre scheletic. Stiti voi, genul ai carui omoplati par ca vor sa-si ia zborul. Plecat din Valcea natala, la facultate in Bucuresti. In anul doi de facultate m-am angajat la Pizza Hut. Intrat cu 66 de kile, iesit cu 72. Buuun. Abia nu mi se mai vedeau omoplatii. Terminat facultatea si aseazat la „casa mea”, cum se spune. Ce inseamna asta, pe langa altele? Stat cu curu’ la birou si in masina plus haleala cat incape.

Doamne, salivez si acum cand ma gandesc la platourile cu cartofi prajiti si aripioare de pui balotate pe la unspe noaptea. Si treaba a mers tot asa cat eram tanar si „zburdalnic”. Mancare multa si cat mai spre junk. Sa nu fi auzit de salate. Mi se strepezeau dintii doar daca ma gandeam la legume. Sper ca nu se pun ca legume, muraturile de langa ceafa de porc sau fasolea cu ciolan, nu ? Fructe mancam doar daca se nimereau prin inghetata sau ciocolata. Pentru ca, uitasem se spun, nici o masa nu avea farmec daca nu era urmata de desert.  Uite, ca sa intelegeti despre ce e vorba. Cam asa arata o masa obisnuita de pranz, in week-end, pentru mine: un platou imens de cartofi prajiti insotiti de gratar (porc neaparat) sau aripioare (musai prajite). Pestele sau vita ma faceau doar sa rad. Cum sa mananci asa ceva? Astea-s pentru mers la rude, la spital, dupa operatie.

Cam asta se intampla in week-end-ul cu gratar. Ca putea sa fie week-end de pizza. Si atunci bagam cate o tava (din aia standard de cuptor) sau o tava jumatate. Pizza facuta in casa. Ca aia de la livratori era prea „saraca”. Nu-mi ajungea nici pe o masea.  Si asta era masa de pranz. Pentru cea de seara (obligatoriu dupa ora 22.00) puteti da copy.paste la ce am scris pana acum. Cam asta era mancarea de baza la mine. Nu va ganditi ca mancam doar asta. Ca mai mergeam si la munca. Si acolo mai bagai o ciorba, un felul doi (a se citi o ciorba si muuult felul doi). Dar in mare, cam asta era.

Buuuun, daca mancarea putea sa mai varieze, desertul era intotdeauna acelasi. Stiti voi inghetata Nirvana ? Aia cu praline ? Vorbesc de cutiile mari, ca alea mici n-am inteles niciodata pentru cine erau facute. Poate pentru sugari. In week-end bagam cate o cutie dupa fiecare masa. Nu stiu daca e foarte clar: CATE O CUTIE INTREAGA DUPA FIECARE MASA ! Adica patru Nirvane d-alea mari pe week-end. De curiozitate, uitati-va pe o cutie sa vedeti cate calorii are un singura!!!

Dar, dupa cum stiti inghetata asta e destul de scumpa. Nu erau bani pentru ea in fiecare week-end. Ei bine, in week-end-urile fara bani de nirvane le inlocuiam cu Finetti Sticks (tot cutia mare, evident). Una la fiecare masa, desert obligatoriu. Ca altfel mi se parea ca lipseste ceva. Ce metabolism sa ai sa nu te ingrasi intr-un asemenea ritm? Pentru ca miscare faceam doar cat sa duc farfuriile goale la bucatarie.

Si astfel am inceput sa iau proportii. Nu as putea sa va spun exact cum am evoluat in timp, ca greutate. Stiu doar ca la un moment dat am inceput sa ma simt prost. Nu din punct de vedere fizic, ci psihic. M-am simtit foarte nasol cand am intrat intr-un magazin sa-mi iau blugi, m-am oprit in fata standului unde credeam eu ca e marimea mea si am chemat un angajat sa ma ajute. Omul m-a intrebat pentru cine vreau blugii. Pentru mine, zic. S-a uitat in jur si s-a dus si a ales o pereche de blugi imensa si mi i-a intins. Erau marimea 54 (cincizeci si patru). I-am luat. Imi veneau. Destul de strans in talie, dar ma incapeau. Deci cam asta-i perioada in care am inceput sa ma simt prost.

Sa va mai spun ca am descoperit in „pavilionul H” un stand care se chema „haine pentru grasi”? Si cum m-am simtit cand am iesit de acolo si am dat nas in nas cu un amic aflat intamplator in zona ? Am si acum un tricou luat de acolo. Pe care l-am modificat de trei-patru ori, pentru ca acum mi-ar fi venit ca un anteriu.

Treaba e ca incepusem sa nu mai fiu indiferent la faptul ca sunt gras. Si ceva incepuse la lucreze usor in ineriorul meu. A inceput sa-mi fie rusine sa mai ies cu prietenii. Nu de ei, ci de cei din jur, de necunoscuti. Eu cred ca asta e unul din primele semne ca se apropie declicul. Cand treci de la „cine ma place, ma place asa cum sunt”, la jena de a te mai oglindi in ochii celor din jur. Si nu vorbesc de prieteni si apropiati. Ei oricum te stiu asa cum esti, te-au vazut cum „cresti”, s-au saturat sa-ti mai spuna ca trebuie sa faci ceva sa dai jos si au decis sa te lase in boii tai. Vorbesc de cei pe care-i intalnesti pentru prima oara. Cand incepi sa te intrebi ce impresie le faci lor, atunci se cheama ca ai facut un pas inainte spre „declic”.

Ah, da, uitasem. Eram in „plina glorie” cand m-am intalnit cu un amic, fost vecin de bloc, la Valcea. Nu-l mai vazusem de cand plecasem de acolo. Mi-a venit sa intru in pamant cand mi-a zis “Mamaaaa, cat te-ai facut ! Esti bolnav sau s-a intamplat ceva cu tine”? Ce puteam sa raspund „Nu coaie, doar imi place sa mananc mult”? Nu mai stiu ce i-am zis. Stiu doar ca am scurtat intalnirea si am intins-o de acolo, desi as fi avut multe de vorbit cu el. Mai am exemple si povesti din astea, cate vreti. P-astea vi le-am spus doar ca sa intelegeti ca usor, usor n-a mai fost „cine ma place, ma place asa cum sunt”.

Si totul a culminat cu un „Sf. Ion”. Ianuarie 2006. Prietenul meu cel mai bun este „Ion”. Am fost la el acasa. Distractie, haleala, bere…stiti si voi. La plecare mi-a fost imposibil sa-mi leg sireturie, desi stateam jos, pana nu mi-am descheiat cureaua. Iar sotia prietenului meu m-a luat in brate la plecare si nu ma putea cuprine. Nu-si atingea mainile la spatele meu. Si femeia are 1.75, nu e Kylie Minogue. In momentul ala am spus „bine futu-i gatu’ ma-sii, de treaba…de luni ma apuc de slabit”. A inceput toata lumea sa rada isteric.

Numai ca, surpriza, chiar asa am facut. M-am dus la un nutritionist. Femeie. Nu mi-a placut. Era grasa. Cum sa iau de bun ca ma invata despre slabit o femeie de dimensiunile ei ??? Ma rog, am retinut din tot ce mi-a zis ea un singur lucru: „nu te apuca de asta, daca nu esti ferm hotarat s-o faci. Nu exista cura de slabire. Exista doar schimbatul modului de viata”. Si viitorul avea sa-i dea dreptate. Mi-a mai dat niste pliante despre calorii. Erau si niste grafice acolo. Pe scurt, am inceput sa-mi numar caloriile. Pentru cei interesati pot sa explic exact ce si cum. Dar si asa am lungit mult articolul. Ma intrebati si va spun.

Pe 09 Ianuarie 2006 aveam greutatea de 118.30 Kilograme. De aici am inceput. Numarat calorii. Si sport. Inot. Am incercat sa alerg. Aveam senzatia ca o sa-mi sara inima din piept, asa ca am zis s-o iau cu inotul, pana mai dau cate ceva jos. Si asta am facut. Doua luni am inotat. Zilnic (mai putin in week-end). Si am numarat calorii. Zi de zi. Au trecut atatia ani de atunci, dar nici in ziua de azi nu mai suport pieptul de pui. Mi se face greata doar cand ma uit la el, indiferent cat imi e de foame. Cred ca ar trebui sa nu mananc nimic cateva zile, ca sa ma mai pot atinge de piept de pui. Il urasc.

Un an de zile masa mea de pranz era o jumatate de piept de pui. Cealalta jumatate era cina. E greu. E infernal. Sunt momente cand iti vine sa plangi de foame. Erau seri cand imi venea sa ma urc pe pereti. Cand nu mai suportam, mancam cativa castraveti murati. Au foarte putine calorii si te umfli imediat de la ei. Stiu, pare inuman sa-i mananci goi. Mie mi se pareau o delicatesa. Ii savuram incet, unul cate unul. Pentru cei care vor sa se apuce de slabit, mai am un truc. Ceai cald, cat mai aromat. Fara zahar, evident. Taie imediat senzatia de foame. Nu stiu ce sa va mai spun. Pot vorbi despre asta zile intregi.

Am si acum fisierele cu ce mancam in perioada aia. Le pot da oricui vrea sa se inspire. Cand te apuci de slabit esti un munte de vointa. Care se duce incet, incet. Te gandesti din ce in ce mai des „dar de ce ma chinui eu aici” ? Am fost la un pas sa ma las de mii de ori. Singurul lucru care ma motiva era cantarul. Ma cantaream o singura data pe saptamana, Vinerea dimineata. Mi se umpleau inima si rezervorul de vointa doar cand vedeam cum scad de la o saptamana la alta.

A propos, stiu ca dadusem jos 14 kilograme. M-am intalnit cu un prieten si i-am spus foarte mandru „frateee, am dat jos 14 kile”. S-a uitat lung la mine si a zis „da, parca se vede un pic la fatza”. Si 14 kile sunt o gramada de kile, ca sa zic asa. Am inotat doua luni. Pana am ajuns undeva in jur de 100 de kilograme. Atunci am inceput sa alerg. Greu, foarte greu. Dar rezultatele sunt cu atat mai „dulci” cu cat le obtii mai greu (cam cum ar fi sa bati rapidul cu gol in ultima secunda a meciului 🙂 ).

In jumatate de an am ajuns pe la 85 de kilogame. Ah, Ionut (cel cu Sf. Ion) inca mi-e dator cu un taiat de p**a. Cand m-am apucat de slabit, i-am zis ca vreau sa ajung la 85 de kile. Mi-a zis (cu martori) „frate io-mi tai p**a, daca tu ajungi la 85 de kile”. Inca il mai amenint cu asta. Nu stiu ce sa va mai zic. Am coborat usor usor pana pe la 75 de Kilograme. Cam un an a durat. Am mai avut si „derapaje”. Nu se intampla absolut nimic daca scapi la haturile intr-o seara. Totul e sa nu-ti zici, gata am comis-o si sa te lasi. Ai gresit, ai gresit. O iei de la capat a doua zi ca si cum nu s-a intamplat nimic.

Am citit foarte multe bloguri si forumuri specializate. Sunt unii care chiar recomanda o „porceala” zdravana din cand in cand. Asa, ca sa-ti mai revii psihic. Cert este ca mi-am schimbat stilul de viata. Sunt foarte atent la ce, cum si cat mananc. Nu tin nici o dieta. Mananc absolut orice imi face placere. Doar ca nu mai exagerez. Cu nimic. Si sportul a devenit o obisnuinta. Alerg macar de 3 ori pe saptamana. Distantele sunt intre 11 si 19 kilometri. Fix in functie de cum ma simt „in vana” in ziua respectiva. Inca ma cantaresc in fiecare Vineri. Vinerea trecuta aveam 71.20 kilograme. Sunt curios cat o sa am maine. Am scris prea mult. Nu stiu daca vrea Arhi sa publice asa ceva. Daca totusi o s-o faca, astept intrebarile voastre.

P.S. Unii din voi mi-ati spus ca articolul trebuie musai insotit de poze „inainte si dupa”. V-am servit.

INAINTE

mihai_vasilescu-inainte

DUPA

mihai_vasilescu-dupa