6,739 cititori

Un paradox: fetelor cu privirea de gheaţă nu le place zăpada

Sunt cel mai mare fan al domniţelor preţioase care se uită la tine ca la un gândac aterizat din greşeală în salata lor de rucola, cu ienupăr şi sparanghel roşu sau în paharul cu ceai de lavandă şi ghimbir, îndulcit cu zahăr de ferigă.

Cunoaşteţi despre ce vorbesc, da? Este absolut imposibil să nu vă fi lovit măcar o dată în viaţă de privirea aia care spune: dă-i drumul de-aici, că n-am loc să strălucesc plenar de insignifianta ta făptură. Despre ele zic. Le ador.

Continuarea

11,562 cititori

Durul

E lângă mine în metrou. Are șapca pusă invers. Cozorocul, lat și drept, îi face umbră pe umăr. Căști mari în care bănuiești cum se aude o trupă hip-hop sau rap cu versuri dure extrase din umbra și esența străzii, locul în care el se simte ca peștele în apă. Blugii sunt largi, mult prea largi, dar asta nu-l împiedică să se miște ca o felină.

Acum stă. E ca o stâncă. Îl simți după privire cât e de crâncen și de hotărât. Inspiră aer și expiră mici bucățele de gheață, iar degetele-i mângâie un trăgaci imaginar.

Se uită în jur cu privirea pe care o avea Mike Tyson la conferințele de presă dinaintea meciurilor. Îl simți încordat ca un arc și gata să răspundă la orice provocare. Încă poartă pe umeri greutatea vorbelor și răutatea miștourilor celor care-l porecliseră “piticu’”. De aici își trage seva și ura. Dar gata, nu mai ține, acum se uită în ochii celor din jur cu hotărârea unui ghepard care-și fixează prada.

Da, are un metru cincizeci, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ca o bilă de titan. Incasabilă. Tot ce-a avut, pe post de sentimente, a murit în el în ziua în care părinții l-au tras deoparte și i-au spus “eu și cu mă-ta am vrea să te dăm la baschet sau la volei ca să te mai inalţi”. Avea aproape treișpe ani, dar a simțit-o că pe trădarea supremă. Cum? Și voi? După toți nemernicii ăia de la școală? După toate glumele în care era rugat să se ridice în picioare când vorbește? Din ziua aceea cel mai suav lucru pe care a mai reușit să-l exprime a fost un graffiti executat, cu nervi, pe zidul alb al unui spital din cartier: “mă piș pe voi, pe toți”!

Cineva îl atinge din greșeală și se trage brusc înapoi. Încordat ca un arc, este mult prea tare și rece pentru un contact întâmplător. Omul își cere scuze. Nu se învredniceşte să-i răspundă. Îl fixează cu privirea ca pe un vierme nevolnic. Doar duce mâna la buzunar cu un gest reflex, de control. Fără voia mea îmi imaginez că acolo poate fi ea, arma. O bucată de oțel aspru, la fel de rece ca posesorul ei. Tăcută și gata să atace. Ei doi împotriva lumii. Un parteneriat solid pentru un fel de razmeriță mută.

Încep să-l admir de la distanță. Îmi plac oamenii care se luptă cu lumea, cu sistemul, cu orice. Își schimbă poziția în metrou și se plasează lângă o ușă. Când pășește are în mers o combinație de felină cu Tupac Shakur. Cred că deja simte că mă uit la el. Instinctul de ghettou, de. Mă evaluează rapid, feroce, ca un scanner uman, ca un radar fără sentimente. Hotărăște că nu reprezint un pericol, deși sunt mai înalt. Că toți ceilalți din jur, dealtfel.

Îmi pare rău că trebuie să cobor. Aș mai fi stat măcar o jumătate de oră să-l observ și să-l admir în tăcere. Măcar voi avea prilejul să mă dau jos trecând pe lângă el și să-i stau câteva momente în preajmă. Are în mine un fan. Ar trebui să-i spun? Poate o ia ca pe-o jignire. Mai bine nu. Cu tipii duri nu se știe niciodată.

Stau lângă el și aștept să oprească metroul. Acum, când suntem atât de aproape, o parte din duritatea lui mi se transmite și mie. Nu-mi place spanacul, dar simt că-mi crește și fără el cantitatea de fier din organism. Nu știam, abia acum realizez că duritatea este transmisibilă. Dacă stau lângă el suficientă vreme o să mă tranform şi eu într-o stâncă. Îmi savuram senzațiile când pe neașteptate îi sună telefonul. Nu aud cine e în partea cealaltă, dar îmi imaginam că trebuie să fie vreun gangsta bro. Și chiar atunci:

Da, mama! Nu, acum ajung. Ți-am mai zis, la română. De la doișpe… (pauză scurtă în care eu nu am timp să-mi macin consternarea)… Da, l-am luat, e la mine. Da, o să fiu atent. Să fie!

Până să apuc să cobor, îl văd scoțând din buzunarul, unde bănuiam că ține arma, un pachețel. Două sandviș-uri. Pâine cu unt și cașcaval. Iar celalat cu gem. Cât a vorbit cu mami și-a scos căștile de pe urechi. Din ele se aude neclar ceva ce aduce a baladă. Mușcă plin de poftă din primul…

Mă uit rușinat în jos fără să mai am curajul să-i caut privirea.

mihai_vasilescu_gangsta

Foto by Flickr