4,370 cititori

Dumnezeu ne vrea proști și îngălați? Pun pariu că nu!

E doar un gând, așa de sfântă zi de duminică, preluat de la Vali. Cel care se întreba cum ar fi dacă cei 300.000 de români care se pregătesc să se julească la genunchi și la coate târându-se împrejurul unei bucăți de cadavru (nu asta înseamnă “moaște”?) să decidă că vor să devină de mâine dimineață mai buni? Adică să se respecte pe ei și pe cei din jur.

Iar eu mă duc un pic mai departe și mă întreb cum ar arăta România dacă cei 300.000 de români, care n-au nicio problemă să stea în frig pentru o iluzie, ar citit măcar o carte pe an? Una singură. Nici nu contează din ce domeniu. Poa’ să fie și “Cei trei mușchetari”. Vă dați seama ce-ar însemna 300.000 de cărți citite? Continuarea

4,668 cititori

Animatoarea dornică de sex și genunchiul blestemat

Mai avem azi o povestire marca Denisa. Nu de alta, dar am văzut că v-a plăcut cea de data trecută. Din păcate, trebuie să v-o istorisesc tot eu, pentru că tânăra Denisa stă bine doar la capitolul oral. Alooo! La ce vă gândiți? La comunicarea orală! Băbăiatule, ce oameni!

Așadar se făcea că Denisa a noastră ajunsese prin anul trei de facultate. Iar ea și cu alte fete din grupă au indentificat printre colegii din același an, un băiat care era încă “fată mare”, ca să zic așa. Nu mă întrebați cum și-au dat seama. N-o să aflăm niciodată cum fac femeile asta, dar ale naibii au niște însușiri speciale care le permit să simtă dacă un reprezentat al sexului opus a dus pionierul la ecluză sau nu. Le-ați văzut vreodată în acțiune? Se uită o singură dată lung la om, adulmecă un pic aerul cu nările și apoi decretează scurt: “haha, ăsta e virgin, dă-l încolo, nu mă apuc să stric bunătate de vagin pe el”. Din acel moment vorba se duce ca vântul, se știe cam cum păstrează ele secretele, și respectivul va deveni calul de bătaie al tuturor glumelor despre lipsa de sex, din orașul respectiv și comunele limitrofe.

Continuarea

6,601 cititori

Se spune că orice legendă are un sâmbure de adevăr

Ieri mi-a ajuns în feed articolul ăsta. N-am avut ce face şi m-am apucat să-l citesc. Apoi m-a luat mâncărimea de degete.

Ok, am înţeles că există legenda aia care spune că nu contează cât o ai, contează doar ce faci cu ea. Ba, mai mult, se pare că a apărut şi o variantă îmbunătăţită a ei care zice şi că “nici prea mare nu e bine, te poate răni sau îţi provoacă durere”. Cineva trebuie să rostească odată şi odată adevărul, am să fiu brutal de sincer. Oameni buni, nu am auzit niciodată în viată mea vreo femeie care să se plângă de “mare”, de “rănit” şi de alte porcării de genul ăsta. Cu excepţia faptului că ai avea în pantaloni ceva de dimensiunile unui şarpe Boa Constrictor (şi nici atunci nu e foarte sigur) nici o femeie, niciodată, nu va spune “mamă, ce p*la mare ai, mi-e frică!”. Înţelegeţi? Am fost suficient de explicit? Continuarea