4,398 cititori

Cam asta înseamnă să ai prezență de spirit

La Vâlcea, fix lângă blocul în care am copilărit, era casa babei. Așa-i ziceam noi, deși în peisaj se pare că exista și un moș. Dar cum pe el nu-l văzuse nimeni niciodată pocnind copiii cu jordia peste picioare, era clar că baba tăia și spânzura. Chestia e că în curtea aia, din primăvară până toamna târziu, se muta raiul. Avea baba acolo toate fructele posibile și imposibile. Ok, ok, nu cred că găseai rodii, nici kiwi și nu prea dădeam nici peste minole sau pomelo, dar de la cireșe de mai până la strugurii ăia care se coc abia după ce dă prima brumă, găseai acolo tot ce voia mușchiulețu’ tău de copil poficios.

Continuarea

8,700 cititori

Și eu ce mai mănânc?

Am intrat în a treia săptămână de mâncat frunze. Mă rog, ele poartă pompoasa denumire de “salată”, dar tot frunze sunt oricum ai lua-o. Și m-am săturat dă dânsele ca de mere acre. Numai când le aud foșnitul, mă ia așa un ușor strepezit de dinți și-mi vine să fug în munți, unde să trăiesc din ce vânez sau să mă bag ucenic la ciobani. Măcar ăia m-ar ține pe brânză, lapte si mămaligă. Plus c-aș mai prinde din când în când câte o oaie. S-o mulg, bă, nu știu la ce vă gândiți. 😀 Continuarea

6,514 cititori

Foamea noastră cea de toate zilele

Post scris de Duamna Vio

Omu’ nu e mulțumit niciodată cu ce are. Recunoașteți! Căutăm mereu mama binelui, dar reușim să ne facem mai  mult rău de cele mai multe ori. Vorba dentistei mele: “Știi care e dușmanul binelui? Mai binele!”. Și eu am încredere în dentista mea, că altfel n-aș lăsa-o să îmi bage toate cimenturile și maglavaisurile alea ale ei în măsele și să dea cu bormașinile ei odioase prin dințișorii mei fragili.

Continuarea