1,990 cititori

Practic, l-am bătut pe Stephen Hawking

Nu știu cum stă treaba la voi, dar la mine e limpede de tot că debordez de inteligență. Nu-mi dădusem seama foarte clar până acum, dar mi-a deschis ochii studiul ăsta și acum văd lumea altfel. Ce-i drept, simțeam cum mocnește ceva în interiorul meu și tinde să dea pe-afară, dar nu ma gândisem că e tocmai inteligența care nu mai are loc. Modest, cum mă știți, crezusem că fac pe mine sau ceva. Well, eronat, îmi dădea creierul p-afară. Ia, luați de vă lămuriți, dacă nu mă credeți. Uitați ce zic experții: Continuarea

10,098 cititori

Cu un Einstein toţi suntem datori

Na, că dacă tot am scris eu ieri despre taţii de fete, azi aveţi şi un text al Anei R. despre mamele de copii geniali. 

mihai_vasilescu_copil_genial

Nu știu dacă voi ați realizat asta, dar eu cred că mamele sunt cele mai mincinoase ființe. Și cred că-i întrec cu mult la capitolul minciuni pe toți masculii care au în dotare câte un cârd de amante. Pentru că dacă pe ăștia ai șanse să îi prinzi ușor cu minciuna, pe mame le dovedeşti foarte greu. Iar motivul pentru care ele pot înșela cu lejeritate orice detector de minciuni este că chiar cred cu tărie în ceea ce spun. Continuarea

2,221 cititori

Un Einstein cu fusta

Guest post by Ana R.

Sunt genul ala de fata ce a luat vesnic nota 8 sau 9, aproape niciodata 10. Ce-i drept, am luat o data si un 5 la Drept Financiar, in facultate. Dar ala nu se pune, pentru ca era profesorul un dulau mic si rau ce-si vopsea parul in „negru cu reflexe albastrui” si nu suporta studentele care erau, din nascare, cu doua capete mai inalte decat el.

Problema mea a fost ca am trait tot timpul printre oameni cu un IQ peste medie. Nu stiu cum naiba s-a facut de s-au adunat toti la mine in familie. Vorbesc despre genul ala de oameni ce iti fac o schema detaliata a unei centrale atomice, pe servetelul de la masa si isi depoziteaza carti pana si in frigider. Si mai erau si workoholici toti, pana in rama ochelarilor model „fund de sifon”. Continuarea