7,485 cititori

Părinții egoiști cresc copii egoiști

Text scris de Elena. Atenție că azi e serioasă rău. Mi-e și frică s-o contrazic sau ceva.

Fiu-meu este elev la o școală de cartier din Rahova. Locuiesc în acest cartier și deși aș fi vrut să aleg o altă școală mai centrală sau “mai bună” el a decis că vrea aici. Așa putea să fie împreună cu încă opt prieteni cu care-și petrecuse trei ani la grădiniță. I-am respectat decizia pentru că îmi place să-l cresc un om asumat care să-și creeze propriile experiențe. Continuarea

5,927 cititori

Bătrânii sunt încăpăţânaţi sau proști?

Astăzi am pentru voi o lejeră problemă de matematică. Sau cel puțin așa pare.

E plin cartierul meu, dar ce zic eu “cartierul”, e plin Bucureștiul, e plină țara asta de bătrâni care abia își duc zilele de azi pe mâine, dar dacă e să-i iei la bani mărunți, o să vezi că stau singuri cuc în apartamente de câte trei sau patru camere, mulți dintre ei în zone centrale sau semi-centrale. Și nu mă duce capul să pricep de ce naiba nu le vând, pe bani buni de tot, și nu-și cumpără câte o garsonieră unde ar putea să stea liniștiți până ce vor pleca spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii.

Continuarea

7,235 cititori

Sunt victima copiilor tăi

Aşa cum vă promiteam ieri, astăzi am un al doilea articol trimis de către un cititor. Este o opinie personală, directă şi destul de tranşantă vis-a-vis de prezenţa copiilor (altora) în perimetrul lui. Aşadar, luaţi de citiţi. Guest Post by M. Duran. 

mihai_vasilescu_copil_obraznic

Trăim într-o continuă evoluție, legi care ne reprezintă interesele, servicii îmbunătățite ce ne conferă un confort sporit în mediul și în societatea în care trăim, iar asta ne bucură. Dar, vedeți voi, există totuși un aspect destul de neglijat: copiii. Continuarea