7,384 cititori

Cel mai nasol e când ți se înzăpezește creierul

România. Prima ninsoare serioasă din 2017. Drum național pe care viscolul, ce bate de niște ore bune în toată țara, a ridicat adevărate troiene. Undeva, la câteva sute de metri de ieșirea dintr-o comună, sunt două mașini înzăpezite. Reporterul unei televiziuni centrale se deplasează prin zăpadă spre cea mai apropiată dintre ele și bate ușor în portieră. Șoferul, vădit deranjat, deschide în silă geamul:

– Ce e? Continuarea

5,090 cititori

Pentru romanticii și visătorii care abia așteaptă să ningă

Alaltăieri a nins. Din fericire, a fost mai mult lapoviță și n-a apucat să se depună. Dar asta nu i-a împiedicat de trei sferturi dintre hipsterii capitalei să se bucure din rărunchi că “în sfârșit ninge”. Și să mor eu dacă înțeleg care e motivul acestei fericiri de natură meteorologică. Prietene, mai ai doișpe ani? Ce naiba e frumos când ninge între betoanele astea? A, da, poate doar că nu se mai văd rahații de câine de pe trotuare și peturile de bere aruncate peste tot. În rest, nu văd pentru ce s-ar bucura cineva că ninge într-un oraș precum Bucureștiul cel de toate zilele.

Iar dacă e să fim complet obiectivi, aici până și copiii se bucură că ninge în virtutea inerției. Că de dat cu sania, canci, de bătut cu zăpada afară în față blocului, oha. Ați văzut voi copii ieșiți la “construit cazemate” în orașul asta trist? Niciodată! Cea mai mare aventură pe care și-o pot permite este să-și înhame părinții la vreo sanie și să-i tragă săracii oameni pe alei, prin parcuri sau printre blocuri. Și cam atât. Continuarea