6,597 cititori

E dureros și frustrant să știi că ești neputincios!

Am vrut să nu mai scriu deloc pe acest subiect. Și nici n-aș mai fi făcut-o, dar dacă tot a zis Melinda mai jos exact ce simt și eu… (Bonus, pentru toți băgătorii de seamă care dădeau din gură aiurea, citiți și asta). 

Aseară am trecut în 5 minute de la fericire maximă la depresie.

Un suflet nou ar fi avut șansa să ajungă într-o familie minunată, dar oricât de repede ne-am mobilizat, tot statul a câștigat.

Durerea cea mare e că am văzut, din nou, urâțenia din oameni. Continuarea

26,595 cititori

Singurătate în mijlocul mulțimii

Acesta este de departe cel mai bun text scris de Duamna Vio, chiar daca nu e pe modul funny. Dacă mă gândesc bine, s-ar putea să fie chiar cel mai bun de pe acest blog. Aia e. Am descoperit o comoară, acu’ trebuie doar s-o fac să dea cea are mai bun în ea. Aveam pregătit alceva pentru azi, dar pentru că tot se leagă cu ce a scris ieri, savurați-l pe ăsta.
Continuarea

8,005 cititori

Un nou tip de stres

Sunt câţiva ani buni de când m-am pricopsit cu un nou tip de stres. Nu ştiu dacă are vreo denumire ştiinţifică şi nici măcar dacă îşi face simţită prezenţa şi asupra altor oameni. Este deosebit de puternic şi, de obicei, mă loveşte când mi-e lumea mai dragă, doar dacă mă aflu în locuri care sunt dedicate relaxarii. Cum ar fi la cinema, când mă uit şi eu liniştit la câte un film.

Partea şi mai rea este că, dacă mă pocneşte la începutul producţiei cinematografice pe care tocmai o urmăresc, s-a terminat. Mă perpelesc, mă foiesc de pe o parte pe alta, mintea îmi fuge aiurea, înjur în gând sau în şoaptă, îmi pun tot felul de întrebări şi altele de acelaşi gen. Ce să mai povestesc, stres din ăla adevărat, la un pas de depresie. Degeaba încerc să mă concentrez şi să reintru în scenariu, pierd acţiunea filmului de nu mai sunt în stare nici să-mi dau seama care e “ăla bun” şi ce mârlanii mai trânteşte “bad guy-ul”. Teroare, vă spun, mai bine m-aş ridica de pe scaun să plec acasă, oricum nu mai am linişte până la genericul de final. Continuarea

6,724 cititori

Doliul, o cutuma pe care o detest

Dupa disparitia rapida a tatalui meu, m-am confruntat cu o situatie nasoala. Si anume cu maica-mea, care s-a trezit ca a ramas sigura dupa o convietuire de vreo 45 de ani. Singuratate care a dus pana la urma la o depresie destul de serioasa. Pe care a incercat s-o „duca” singura, dar cand s-a lamurit ca nu reuseste sa se opreasca din plans si ca nu doarme mai mult de doua ore pe noapte (si alea trase de par) si-a facut un pustiu de bine si s-a dus la psihiatru (atentie, nu psiholog, deci cu medicamentatie and shit). Iar medicul a bagat-o pe tratament. Degeaba, mai mult de o saptamana n-a dat nicun fel de rezultat. Aceeasi stare proasta, aceleasi lacrimi, niciun pic de somn noaptea. Prin urmare, hai din nou la doctor, sa vedem ce zice.
Continuarea