4,597 cititori

Dar șpagă pentru nimic dați?

Eram în Italia și tocmai alimentasem la o benzinărie.  În virtutea obişnuinţei, mi-am zis să-i las şi eu un bacşis băiatului care-mi ştersese geamurile. Băejnebun, mi-a pocnit ăla una peste mâna cu care-i întinsesem banii, de-au zburat mintenaș în toate părţile. După care a mai început și să urle și să facă circ, de se uita lumea la mine ca la urs.

Ăla a fost momentul în care am regretat din toată inima că n-am ştiut cum se spune în italiană: “Boss, las-o-n plm de treabă că n-am omorât-o pe doamna mă-ta, doar am vrut să-ţi las nişte bani”. Din păcate, cunoştinţele mele în limba lui Dante abia mi-au permis să-i urlu un “vaffanculo mascalzone”, da’ parcă nu eram satisfăcut pe deplin. Continuarea

4,139 cititori

Poveste de Crăciun

Mi-am amintit o chestie de sezon şi ziceam să v-o povestesc, deşi nu cred că stă lumea pe interneţi azi decât ca să caute farmacii non-stop care vând colebil la kilogram.

Pe vremea “ailaltă” nu se găseau bomboane de pom. Dacă totuşi aveai norocul porcesc să cumperi aşa ceva de pe undeva, ultimul lucru pe care l-ai fi făcut ar fi fost să le mânânci. Nu, frate, le atârnai frumuşel în brad şi în ianuarie, când îl aruncai, le strângeai cu grija, le puneai la păstrare şi anul următor le foloseai din nou. Continuarea