6,797 cititori

Poliția Mamelor Perfecte de pe Internet

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Azi nu voi semna condica pe aici, am plecat puțin ca să celebrez un eveniment important pentru mine: se împlinesc 10 ani de când sunt mamă.

Și pentru că e vorba despre o sumă rotundă, mi-am zis că e cel mai bun moment să mulțumesc celor care au contribuit la creșterea și educarea fiului meu și să le arăt cât sunt de recunoscătoare femeilor care odată cu nașterea au devenit brusc experte în creșterea unui copil. Cele care, cu un altruism greu de imaginat, și-au rupt din timpul lor o oră-două-trei-patru pe zi doar că să-mi transmită modest că modul în care-și cresc ele urmașii este unicul mod în care un copil se poate transforma dintr-unul banal într-o minune de copil. Aceste mame PERFECTE cu copii PERFECȚI.

Continuarea

19,643 cititori

Da’ o lege pentru mămici demente când dăm?

Chestia asta cu uleiurile esențiale pare să fie un fenomen care ia amploare. Practic, șmecherii au mai descoperit o nișă pe care să ia banii fraierilor. Foarte bine, nimic greșit, până la urmă prea puțin mă interesează, fiecare-și cheltuie banii după cât îl duce creierul. Dar acum e vorba despre copii, frate. Și ăștia n-au gresit cu nimic ca să merite niște părinți tâmpiți și inconștienți. Continuarea

7,132 cititori

Poveste de supraviețuitor

Pe Peter îl cunosc doar de pe Facebook. Ne simpatizăm reciproc, dar cam la atât s-a redus până acum interacțiunea noastră. Habar n-aveam de povestea lui și mi s-a cam ridicat părul pe mâini ieri când mi-a trimis-o. O aveți mai jos.

Am să va spun o poveste din care sper să rămâneți cu ceva. Nu este o poveste tristă, este o poveste reală care se termină cu bine, și asta nu pentru că îmi plac filmele cu happy end, ci pentru că este simpla realitate. Unii vor spune că a fost noroc, alții vor spune că a fost soarta, mie îmi place să spun că a fost rezultatul unei rețete perfecte: medicație, cam 12 ani, de la citostatice puternice cum ar fi Vincristine, la insipidul bariu utilizat pentru imagistică, până la simple pastile de durere, plus mult, foarte mult optimism. Cam 40 de ani până acum. Continuarea

4,229 cititori

Vine iarna și nu toată lumea se bucură

Ca un hater respectabil și-un nesimțit de prima mână care râde de suferințele oamenilor (am încheiat citatul), mă gândeam că poate facem și noi o faptă bună azi.

Mno, ca să n-o lungim, una dintre cititoarele acestui blog (Georgiana, pe numele ei, mai și comentează pe aici) și-a început email-ul către mine așa: Scuze că îndrăznesc să scriu rândurile de mai jos, dar am văzut că pe blogul tău sunt foarte mulţi oameni în adevăratul sens al cuvântului şi, cel mai important, oameni cărora le pasă. Introducere care a avut darul să mă înmoaie instant așa c-am continuat să citesc. Continuarea

7,865 cititori

Părinții egoiști cresc copii egoiști

Text scris de Elena. Atenție că azi e serioasă rău. Mi-e și frică s-o contrazic sau ceva.

Fiu-meu este elev la o școală de cartier din Rahova. Locuiesc în acest cartier și deși aș fi vrut să aleg o altă școală mai centrală sau “mai bună” el a decis că vrea aici. Așa putea să fie împreună cu încă opt prieteni cu care-și petrecuse trei ani la grădiniță. I-am respectat decizia pentru că îmi place să-l cresc un om asumat care să-și creeze propriile experiențe. Continuarea

4,306 cititori

Cum îți poți face copilul să citească

Nu știu dacă voi mai aveți flash-uri din copilărie, dar eu am constant. Serios, am momente când pot să-mi amintesc în cel mai mic detaliu chestii care s-au întâmplat la grădiniță sau în clasele unu-patru. Și când zic “în cel mai mic detaliu”, apăi pot să-mi amintesc cu precizie și cu ce erau încălțați cei din jur.

Uite, prima carte pe care-am citit-o în viața asta a fost “Pinocchio”. Chestie care s-a întâmplat în clasa întâi și care m-a făcut să mă cert îngrozitor cu colegul de bancă pe motiv că omul nu credea c-am putut să citesc o carte. Pe undeva, în matrice absolută, avea dreptate. Cum adică să citești o carte când noi încă nu învățasem toate literele? Well, ce nu știa el era că distinsa mea mamă n-avusese de lucru și mă învățase literele cu mult înainte să purced pe primul meu drum catre Școala Generală numărul 2. Până la urmă ne-am împăcat, dar nu m-a crezut niciodată c-am citit cartea aia. Continuarea

7,180 cititori

Parentingul ăsta modern mă depășește rău de tot

Mdeci am ajuns alaltăieri la un specatcol de teatru. N-o să vă dau numele piesei că nu vreau să le fac oamenilor ălora mai mult rău decât își fac singuri. Și nu despre calitatea actului teatral voiam să vorbesc.

Spectacolul cu pricina are ca tematică modul în care a scăzut calitatea învățământului din spatiul carpato-danubiano-pontic și mai ales cum se reflectă asta asupra elevilor. Treabă bună, m-ar fi interesat subiectul. Atât că oamenii care se ocupă de promovarea lui au greșit nițel targetul de public către care ar trebui să se adreseze. În sensul în care în loc să se orienteze spre părinți și profesori, m-am trezit într-o sală plină ochi de copii între 12 și 14 ani. Mno bine, n-o fi foc, copiii sunt și ei tot ca niște oameni, dăcât că mai mici. Așa că m-am îndesat bine în scaun și-am așteptat să înceapă.

Continuarea

95,765 cititori

O specie letală: mămicile de parc

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Te simţi neputincioasă în faţa vieţii? Copilul tău îţi pune întrebări la care nu ai răspuns? Suferi de vreo boală şi medicul curant nu-ţi găseşte leacul? Te cerţi cu soţul din nimicuri? Nu-ţi iese rântaşul ca al mamei soacre? Mai rău, nu ştii de ce nu te căsătoreşti, deşi eşti o floare ești un crin, eşti parfumul cel mai fin? Am soluția pentru tine: ieşi cu copilul în parc! N-ai copil?! Împrumută unul din vecini! Ţi-l vor da sigur. Crede-mă! Orice părinte sănătos la cap ar ucide pentru două-trei ore de liniște. În plus, merită efortul și fiecare minuțel petrecut acolo. Odată ajunsă în parc avalanșa de sfaturi nesolicitate primite îți va aranja viața pe următorii douăzeci de ani. Garantat.

Continuarea

10,933 cititori

Ce era să pățească vrăjitoarea cea rea

Prin lumea teatrului bucureștean circulă un fel de legendă urbană. În sensul că nimeni nu poate să spună c-a fost de față când s-a întâmplat, dar toți jură că e reală. Până la urmă, nici nu mă interesează, e prea mișto ca să nu v-o las aici.

Așadar, se făcea că într-o preafrumoasă și liniștită duminică, la teatrul pentru copii se afla în plină desfășurare un spectacol de teatru pentru, ați ghicit, copii.

Continuarea

4,565 cititori

Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

Text scris de Elena

Primii șase ani din viață mi i-am petrecut la un pension de la țară. Cea care s-a ocupat cu mai mult sau mai puțin succes de educația mea în acea perioadă, a fost bunică-mea, o adevărată sportivă de performanță. Sportul practicat era aruncarea cu prăjina. Aia de rufe. Doar când distanța de parcurs până la prăjină era prea mare, arunca cu ce nimerea. Și de regulă nimerea coada de mătură sau de lopată. De la ea am învățat cum să te ferești, să parezi sau să fugi cu nor de praf în urma ta.

Continuarea

36,705 cititori

Niște chestii esențiale

Abia m-am dat jos din avion, dar simțeam că mor dacă nu scriu asta.

Așa, deci mă pusesem liniștit pe scaun, hotărât sa dorm lejer în ora pe care o aveam până la Timișoara. Mă gândisem prost. Pe scaunul din spatele meu o femeie stătea de vorbă cu altă femeie. Și asta n-ar fi fost nimic, dar discuția avea loc într-un moment de mare încărcătură emoțională în care prima femeie tocmai aflase despre a doua că e însărcinată. Și s-a dezlănțuit jihadul. Știți, o femeie dacă are copii simte nevoia imperioasă de a povesti viitoarelor mămici despre ce au de făcut dacă vor să-i crească și pe-ai lor armonios. Serios, cred că au în adn sau ceva treaba asta. Iar cele două din spatele meu se aflau exact în această situație delicată. Pentru mine, delicată, că se dusese naibii somnul meu.

Continuarea