4,251 cititori

Aglomerație mare, moncher

Mdeci să vă povestesc.

Sâmbătă am făcut o haiducească la volan. A trebuit s-o aduc pe mama în București pentru un examen rmn. Niște dureri de spate a căror sursă nu reușește s-o depisteze nimeni în toată Vâlcea aia. A propos, mi se pare foarte cool că în toate clinicile private un rmn costă de la 1000 de lei în sus (mama a avut de examinat două zone, prin urmare a plătit „modesta” sumă de 1800 de lei), dar interpretarea vine abia după zece zile. Lucrătoare. Femeia aia moare de dureri de spate, dar abia după două săptămâni poate să afle și de la ce i se trag, deși stă cu rezultatele de la rmn în mână. Și asta la privat. Șmecheră treabă.

Continuarea

9,060 cititori

Mușchii mei creier nu are

Joi dimineață, megaimaj. Coadă. Scrolez și aștept, scrolez. Un cetățean trece imperial pe lângă toți fraierii de la coadă și se proptește în față. Nu mai scrolez. Vorbesc:

– Șefu’, matale nu știi sau nu vrei să stai la coadă?

Cetățeanu’ se întoarce spre mine și mă scanează din cap până-n picioare. Probabil n-a tras o concluzie foarte încurajatoare vizavi de modesta-mi persoană. Îl înțeleg perfect, nici eu nu mă plac prea mult când mă mai văd accidental în vreo oglindă. Mai ales dimineața. Cred că de-aia s-a și încruntat așa.

Continuarea

5,831 cititori

Instinctul de șmecher. La români

Acum vreo câțiva ani, când s-a dat legea care prevede ca iarna să pui naiba cauciucuri de iarnă pe mașină, evident că la primii fulgi de nea, nici mai devreme, nici mai târziu, s-a dezlănțuit iadul, în sensul că toată lumea s-a înghesuit la vulcanizări în aceeași zi. Și eu tot acolo, normal, că doar nu era să mă ducă creierul să fac asta cu o săptămână mai înainte, când era soare și frumos afară și practic n-avea cum să-ți treacă prin cap c-o să ningă în decembrie. Dăăă.

Mă rog, stați că nu despre cât nu mă duce pe mine capul mi-am propus să vă povestesc, altceva voiam să zic. Când am ajuns la vulcanizare deja era o coadă imensă. Rapid a apărut lângă mine un angajat, paznic sau ceva, care mi-a dat un bon de ordine. Aveam numărul 45. Tot el m-a băgat într-o parcare și mi-a zis s-aștept până-mi vine rândul sau până albesc. Care-o fi să se întâmple prima. Ceea ce am și executat.

Continuarea

3,470 cititori

Cum scăpăm de statul la coadă

Am mai spus de multe ori pe-aici că în ultimii ani am ajuns să fiu dependent de card, rezolvând astfel spinoasa problemă a umblatului cu cash după mine. Și lucrurile ar fi mers în continuare sublim, dacă treptat n-aș fi realizat că mai am o problemuță din aceeași zonă. Și anume, nu suport cozile, frate. Indiferent la ce-ar fi ele. Că sunt la administrația financiară, la ghișeul de la Poștă, la megaimaj sau la tonetele cu bere de la concerte, urăsc să mă așez în spatele unor necunoscuți și să staaaau așa degeaba sperând să se întâmple vreun miracol care să-i facă pe toți cetățenii din fața mea să dispară brusc.

Continuarea

4,686 cititori

Pentru ăla micu’, mânca-ț-aș!

Ieri, pe la prânz, am avut chef să ma porcesc cu niște calorii în exces. Multe calorii. Și unde puteam să fac asta mai bine decât la un fast-food? Așa c-am dat o fugă la ăla cu nume de proaspăt președinte american, din Buzești.

Stăteam de vreo cinci minute la coadă, când a intrat o țigancă cetățeancă de etnie nu foarte clar definită ce ducea în brațe un copil suficient de mare cât să fure singur de prin magazine. Practic „sugarul” era doar un pic mai scund decât mine, dar mai împlinit. Evident, mama Dolores asta s-a dus glonț în față, pișându-se pe toată lumea și ignorându-i suveran pe toți cei care-i spuneau să se ducă în plm la coadă. Continuarea

5,132 cititori

Cică nu e bine să lași pisicile fără nume

A sosit acel moment în care o să vă rog să ajutați un biet suflet nevinovat de pisică motan să nu rămână nebotezat. Este vorba fix despre gingașul din fotografiile de mai jos, un prea-minunat maidanez cu față de înger și apucături de Don Juan cu coadă. Ăăă… pardon… un metis de rasă europeană cu maniere de gentleman cu mustăți, am vrut să zic, să nu mă trezesc că mă dă naiba în judecată pentru defăimare și folosirea neadecvată a termenilor. Continuarea

6,280 cititori

“Cichicean” de la Mega

Acum am un nou Mega Image în raza mea de acțiune, mai precis, ăla de la Victoriei. De, schimbi locu’, schimbi norocu’. Și pentru că dimineața coada ajunge uneori la dimensiuni astronomice (uneori am impresia că ar putea înconjura Planeta Venus; de două ori), până ajung să aud că-mi este adresat mie eliberatorul “casă liberă”, stau și io și casc ochii la oameni ca vițelul la poarta nouă. Continuarea

87,183 cititori

Părinţii tâmpiţi îşi cresc copiii “normal”?

Eram la coadă la megaimaj și în spatele meu o tipă vorbea tare la telefon. Iar când zic “tare” vă rog să vă imaginați că pe o rază de cinșpe metri doar un deficient hipoacuzic n-ar fi putut urmari convorbirea. Sau cineva care ar fi avut dopuri de cauciuc adânc vârâte în urechi. Dar pentru a doua variantă nu bag mâna în foc, pen’că avea totuși o voce puternică. Continuarea

86,989 cititori

Sărăcie şi Kent lung

Eram la Mega şi mă pişam pe mine. La propriu. Dansam de pe un picior pe altul, doar-doar mai trecea senzaţia. Ţi-ai găsit, o durea drept în fund pe doamna vezică de dansul meu tribal. Noroc că erau două case deschise, iar la una dintre ele stătea la coadă o singură persoană. O bătrânică simpatică. Fix acolo m-am aşezat, ca să terminăm repede.

N-a durat mult să mă lămuresc că aşa noroc trebuia să le urez duşmanilor mei. Mai precis, până a început să pună “simpatica” produsele pe bandă. Evident, jumătate dintre ele erau din alea “la promoţie”, pentru care se face bon separat. Prin urmare, existau deja toate premisele ca vezica mea să facă implozie.

Continuarea

2,429 cititori

Herzlich willkommen Herr Präsident Johannis!

Guest Post by Ana R.

 

L.E. Am aflat de la cei care asteptau sa voteze la München: “disperatul”, care cerea pe facebook un generator de curent, se numeste Marcel Stanica. A donat din banii lui 3700 (trei mii sapte sute!!!) de cafele si ceaiuri, pentru cei care stateau la coada aia imensa. Cica s-au ars sigurantele in Consulat atunci cand a bagat fierbatoarele in priza. Serios. Asa ca, in numele tuturor celor de acolo: danke schön!

Si eu sunt unul dintre romanii ce au stat la coada pentru a vota la München. Si sunt tare mandra de asta. Evident ca nu am reusit, dar am petrecut una dintre cele mai frumoase zile de cand sunt romanca. A fost o zi in care am fost tare mandra de romanii mei ce mi-au demonstrat, dupa multi ani, ca suntem uniti in a lupta pentru tara. A fost prima oara cand am vazut bucurie in ochii lor si speranta. Pe langa asta era enorm de multa determinare.

Am ajuns acolo la 8.20 si cred ca erau deja stransi mult peste 1000 de oameni care asteptau cuminti in rand. Plecasem de acasa cu o cana izolatoare de ceai. Care, absolut intamplator (fiind singura pe care o am) era cu Mickey Mouse pe ea. Radeam cu vecinii de coada si suferinta, cand le explicam ca nu este o declaratie politica. Continuarea

2,403 cititori

Linia de tramvai

Vineri seara ma duceam cu prietenul meu R. sa ne intalnim cu cineva. Catre Eroii Revolutiei, aglomeratie ca la balamuc, toate benzile ocupate si coada pana la Tineretului. Dupa ce l-am facut albie de porci, ca pune intalniri la ora asta (mai era jumatate de ora si incepea meciul Stelei cu Vasluiul, iar la ora aia eu nu stiam ca vor manca bataie si speram sa ajung la meci pana incepe, nu dupa), m-am resemnat si stateam in coloana asteptand sa inaintam cu viteza melcului turbat.
Sa stai in trafic in Bucuresti, pe langa ca este o adevarata incercare a nervilor, este cel mai bun prilej sa studiezi tipologii si caractere. Pur si simplu ai timp sa observi in jurul tau tot felul de chestii. O vezi si pe pisi (care de multe ori e chiar piti) care scrie pe facebook si conduce (adică se chinuie cu volanul si maneta aia din podea), il vezi si pe nesimtitul care deschide usa si varsa scrumiera pe jos, Continuarea