9,350 cititori

Cum rezolvăm cu micuţul onanist?

M-am tot gândit dacă trebuie să scriu ceva despre chestia asta şi până la urmă am decis s-o fac. Ia fiţi atenţi aici ce comentariu am primit în urma articolului de acum două zile.

Una din prietenele mele este profesoara de matematica. O tipa calma si foarte devotata, regula ei fiind ca nu da meditatii copiilor de la clasa. Anul scolar 2014-2015 a fost unul de groaza pentru ea si din pacate nu cred ca s-a terminat. Intr-una din clasele de a 7a i-a venit un copil cu probleme, copil care nu are ce cauta printre copii normali. Dar, na, mamica lui e inspector… deci trebuie sa il suporti. Marea placere a copilului era/este sa isi dea pantalonii jos si sa se duca sa se frece de fete…si nu se lasa pana…nu termina…intelegeti ce vreau sa spun… Erau adevarate lectii de anatomie cand il apuca damblaua….. Au fost nenumarate plangeri ale parintilor celorlalti copii, dar nu au avut ce sa-i faca. Un tatic chiar a venit la scoala si s-a luat la bataie cu tatal copilului problema. Intr-o zi cand era la tabla si scria un exercitiu, copchilului i s-a facut “pofta” si s-a dus cu nadragii in vine in spatele profei. Ea s-a speriat i-a tras o carte peste ochi, nadragii l-au incurcat si asta a picat de pe postamentul ala pe care este catedra si s-a julit pe fund. Ei, dupa asta au urmat politie, amenintari si muuulte rahaturi. Acum, desi prietena mea creste un copil, i s-a spus ca sunt slabe sanse sa mai activeze ca profa in Bucuresti.

Iniţial, am crezut că e la mişto şi chiar am întrebat asta. Nu, nu era. De când l-am citit, mă tot gândesc cum aş fi reacţionat eu în faţa unei situaţii de genul ăsta. Nu ca părinte, pentru că asta mi-e foarte clar. Aş fi făcut exact la fel ca în comentariu. Mă duceam la şcoală şi ieşea dezastru. În primă fază aş fi încercat să-mi ţin nervii în frâu şi să discut cu cineva din conducere.

Continuarea

5,125 cititori

Intrebari existentiale

Eu nu am facut filosofie la scoala. Pentru ca am terminat liceul pe vremea cand singura intrebare pe care aveai voie sa ti-o pui era “cum de am fost atat de norocos sa ma nasc intr-o tara condusa de un partid atat de generos, condus de un Presedinte atat de destonic?”. Cel mult puteai sa inversezi in fraza locul cuvintelor “generos” si “destoinic”. Nu de alta, dar daca incepeai sa-ti pui si alt gen de intrebari, riscai sa faci cunostinta indeaproape cu bunatatea si generozitatea paritdului, prin beciurile Securitatii. Asa ca, in marinimia lui, acelasi partid condus de comandantul lui suprem, ne obliga sa studiem cea mai tampita si inutila materie care a existat vreodata in orarul vreunui elev: economia politica.

Spre norocul lor, astia tineri din ziua de azi, au in programa scolara si niscaiva ore de filosofie, ca sa-si exerseze si sa-si deschida mintea si spre orizonturi care nu contin neaparat termenii “club”, “ifon”, “mertan” sau “bemveu”.  Nu stiu ce sanse de reusita are acest deziderat, dar macar profesorii se chinuie cat de cat cu ei. Continuarea

2,602 cititori

Cand se intalnesc doua genii

Ca tot a reusit Ana sa se auto-ironizeze, la modul funny, mi-am adus si eu aminte de o chestie. In liceu am avut „norocul” sa am un profesor de fizica, tipul „geniu neinteles”. Sa nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu omul (sa fiti sanatos Domn Balu, daca mai traiti) dar avea un obicei pacatos rau de tot. Venea de acasa (sau inventa pe loc) cu niste probleme din alea mega-complicate, „pentru olimpiada”. Pe care le puteau rezolva doar el sau bunul dumnezeu (asta din urma, doar daca avea noroc si era cu materia la zi). Le combina de le lua dracu’ si in final iesea un enunt de genul „o rezistenta, aluneca pe un plan inclinat, trece printr-un bazin cu apa si ramane agatata de un pendul”. Iar tu trebuia sa afli si pe ma-sa si pe ta-su lu’ rezistenta aia. Iar daca se opintea un pic si-i crestea gradul de dificultate, te punea sa afli si unde a fost fabricat planul inclinat si costurile lui de productie. Ma rog, chitibusuri d-astea menite sa-ti faca viata grea in liceu.

Eu si cu fizica nu ne aveam prea bine.

Continuarea