3,691 cititori

Tu cum măsori succesul?

“Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fară să îți pierzi entuziasmul”. Nu știu ce să zic, dar eu, personal, nu prea sunt de acord cu aceste cuvinte înțelepte rostite de domnul Churchill. Dacă ajungi să contabilizezi eșecurile în speranța că odată și odată tot va veni succesul, nu cred că lucrurile stau tocmai grozav. Pe mine, personal, eșecurile mă demotivează și-mi trebuie un impuls foarte puternic ca să mă mai apuc de o treabă unde deja am dat chix.

Pentru că n-am răbdare. Vreau ca lucrurile să se întâmple atunci, imediat, ieri, dacă se poate. De zeci de ori am plătit în plus pentru câte un lucru pe care mi-l doream tare de tot și-l comandam de la cei care-l aveau pe stoc, chiar dacă era semnificativ mai scump decât dacă aș fi așteptat o săptămână-două să intre pe stoc la un furnizor mai ieftin.

Continuarea

8,684 cititori

Simțiți cum se schimbă vremurile?

Azi o să fiu scurt, foarte scurt.

Treaba stă așa, în rarele ocazii în care mă agăț de câte una-două beri pe la vreo terasă, Ciuc se află întotdeauna pe lista mea. Pur și simplu e una dintre puținele beri care-mi place. Iar mai nou, pe mine au reușit să mă atingă și cu campania lor, asta cu #LumeaNoua. La modul că mă simt în mod direct vizat de ea, de campanie. De ce? Pai eu chiar trăiesc într-o lume nouă care nu exista pentru mine acum patru ani.

Continuarea

6,101 cititori

Vă rugăm, călcați iarba!

Eram la un moment dat prin capitala Perfidului Albion și m-am hotărât să-mi hodinesc nițel oasele. Și cum ăia au parcuri la fiecare colț de stradă (cu iarbă verde, nu cu dezvoltări imobiliare) mi-am zis că ar fi o idee extraordinară să mă prăbușesc un pic pe gazon. Două postări pe Facebook mai târziu, văd un nene policeman că se îndrepta vertiginos spre mine. Hait, îmi zic, sa vezi câta amenda îmi iau acu’ pentru sacrilegiul de a călca iarba în picioare (și pe vremea aia lira era liră, nu brexitliră). Continuarea

4,073 cititori

Cum e cu masa de prânz pe fugă

Dacă există cineva pe aici, care nu mănâncă pe tastatură, are anticipat toată considerația mea si multe felicitări. Pentru restul, vreau să zic nește chestii mai jos.

Mi-e lene, frate, mi-e lene de mor să-mi ridic fundul de pe scaun și să mă duc să mănânc prin diverse locuri a căror menire ar fi exact asta, să hrănească oamenii la prânz. Da’ pentru că nici nu vreau să recunosc că mă sufocă procrastinarea, mi-am găsit scuza ideală ca să rămân proțăpit în fața monitorului și să mănânc te miri ce, pe tastatură. Și anume, dacă exact în alea patruj’ de minute în care lipsesc io dă pă net se întâmplă ceva și eu n-am fost de față, ha? Dacă exact când eu, lipsit de orice discernământ, mă duc la masă, are loc prima întâlnire de gradul trei între o gașcă de marțieni pontoși și garzile de corp ale lui Obama? Sau dacă vine al cinșpelea sfârșit al lumii și eu sunt cu lingura băgată în ciorbă pe undeva? Ziceți voi că n-am dreptate. Continuarea