4,601 cititori

Ia s-auzim ce vă place și vouă

Dacă tot am intrat la o lejeră cură ce-o să țină fix până pe 1 Aprilie și dacă tot m-am uitat aseară la MasterChef, chestie care m-a făcut să mă urc pe pereți de foame, ziceam să continui și azi în aceeași notă. Așa că mă gândeam să combatem alea trei ceasuri rele cu niște haleală. Da’ nu de oricare, ci de-aia neaoșă de-a noastră, de-aia care decenii la rând a produs curcubee pe cerul gurii în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

Continuarea

2,651 cititori

Tu la ce poftești oricând și oricum?

Se prea poate să fie de vină și regimul alimentar, fără excese, din ultima perioadă, nu zic nu, că prea visez și pictez numai mâncare, dar chiar și fără el, de multă vreme voiam să întreb ceva. Însă înainte să ziceți voi, să vă lămuresc “umpicuț” cum stau lucrurile la mine.

Desigur, aș putea s-o dau hipsterish și să spun că sunt un gurmand, că am pofte rafinate, că mă trezesc visând la pulpă de prepeliță, pe pat de ienupăr, cu ouă poșate de broască țestoasă și mult asparagus. Sau că ador deserturile rafinate și mă văd tăvălindu-mă în munți de trufe și mii de cireșe glasate. Dar cruntul adevăr este ca sunt doar un mâncău, că nimic din cele de mai sus nu mi-ar face poftă, că mă uit cu scârbă la icrele negre sau cele de Manciuria și că un ciolan cu fasole, bine făcut, îmi poate provoca oricând un orgasm culinar. Că prefer oricând o salată de vinete făcută de mama și că tot ea face cei mai buni cartofi prăjiți din Univers. Continuarea