LATER EDIT Gata, avem câștigătorul voucherului de 100 de euro. Destinația spre care am cumpărat bilete la final de februarie este Catania/Sicilia. Prin urmare, am luat în considerare doar comentariile care au menționat Catania sau Sicilia (nu Italia, nici măcar sudul Italiei), așa că n-am avut decât cinci oameni care s-au calificat la tragerea la […]

Știu exact ziua, ora și locul în care s-a întâmplat. Ziua era 1 Mai, anul era 1989, locul: Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea. Aici aveți nevoie de puțin context. Pe vremea cealaltă de 1 Mai nu se dădeau libere prin lege, nu se făcea Sfânta Punte, n-o zbughea toată lumea la mare sau la munte. […]

După cum ziceam și-n titlu, am două vești pentru voi, una bună și una rea. O să încep, desigur, cu aia rea, ca să scăpam. Vine frigul, prieteni. Un val de aer polar va traversa România și nu se lasă dus de pe-aici decât peste vreo săptămână, dacă nu chiar și mai mult. Nu știu […]

LATER EDIT S-a efectuat tragerea la sorți. Coșul cadou va ajunge la jeni.  … Uite că s-au legat lucrurile frumos și pot să vă fac un cadou chiar de ziua mea, zi care a fost exact ieri. E drept că pentru bunul mers al acestui demers mă ajută prietenii noștri de la Finestore, dar până […]

Probabil că pentru mulți dintre voi o să vină ca o lovitură, dar să știți că există și avantaje în relațiile pe termen lung. Gen, ajunge omul de lângă tine să te cunoască și să știe ce-ți place cu adevărat. Nu de alta, dar, după ce am pilotat Boeingul, mă gândeam că ce surpriză ar […]

Când mi-a zis fashionista „vezi că de ziua ta o să zbori”, am crezut că… mă rog… nfine, n-are rost să vă explic ce-am crezut, doar că nu-mi venea să cred că tocmai de ziua mea. Chiar nu putea să găsească și ea altă ocazie, ce naiba? După care primesc acest sms: „nu uita de […]