277,204 cititori

Ce nu vor să înțeleagă grasele!

LATER EDIT. Ca să fie mai limpede ce-am vrut să spun.

Mi s-a luat de acest subiect și cred/sper că este ultima oară când mai scriu despre asta. Dar o s-o fac ca la carte, pe puncte, cu alineat de la capăt de rând. Și o să zic acum, o dată pentru totdeauna, ce nu înțeleg toate fetele și femeile astea care-și plimbă șuncile de colo, colo, promovând așa zis-ul principiu: “cine mă place, mă place așa cum sunt”.
Continuarea

4,396 cititori

Bădăranus maximus romanus

Așa cum vă spuneam ieri, azi aveți cel de-al doilea guest post. Și în acest caz autoarea a preferat să rămână anonimă (pentru voi, eu cam știu cine este) și s-a semnat simplu: A.

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Am 33 de ani, sunt inteligentă, educata, arăt bine și sunt singură. Pentru că orice aș face, oriunde m-aș duce pe plaiurile miortice și de oricâte ori m-aș da peste cap, dau de El: Bădăranus maximus romanus.

E el, tatăl natural pe care nu-l cunosc, care și-a uitat complet copiii din prima căsătorie… Cel care nu mi-a spus vreodată “la mulți ani” sau orice altceva. Cel a cărui prezența a fost semnalată în viața mea doar printr-un mandat poștal lunar, cu o pensie alimentară de tot râsul.

Continuarea

2,084 cititori

Cu burta goala si creierul si mai gol

Cred ca prin clasa a saptea eram, cand am fost in tabara la Cheia (de Prahova). Nu stiu cum naiba ma pricopsisem eu cu treaba asta smechera. Cred ca Prietenul Valjean a facut lobby puternic de tot, sa merg cu el, ca sa nu fie singur si stingher. Cert este ca m-am dus. Nu mai tin eu minte mare lucru din ce s-a intamplat pe acolo, in afara de plictiseala groaznica din timpul zilei si foamea ingrozitoare care m-a bantuit pe toata perioada sederii, dar vreo trei lucruri mi-au ramas intiparite clar in minte:

Unu. Am vazut Rambo. Filmul. Cu Stallone. La video. Doar pentru evenimentul asta si tabara ar putea fi considerata o reusita. Rambo, bai!!! Cred ca nici macar nu realizati ce inseamna, nu? Continuarea

2,208 cititori

Apendicita spre Marele Manitou

Tre’ sa va povestesc, nu de alta dar multi dintre voi cam aveti urmasi si sa nu va ia prin surprindere. Eram in clasa a opta, fix in vacanta de iarna, cand venise matusa-mea pe la noi si mi-a adus o punga de caramele vietnameze. Care ati prins caramelele romanesti de pe vremuri, ar trebui sa stiti ca erau tari ca fierul. Dura o jumatate de ora buna sa dai gata una singura. Practic, nu se puteau manca. Ah, asta dupa ce te chinuiai alta jumatate de ora sa desprinzi hartia de pe ea. Dar nu reuseai niciodata s-o dezlipesti pe toata, ca-ti pierdeai rabdarea. Asa ca, am binevoit sa devorez instant toata punga cu „vietnameze” care se topeau in gura. Imediat dupa ce am halit-o pe ultima, a inceput sa ma „doara burta”. Continuarea