5,135 cititori

Pun eu capra la loc

Sâmbătă seara am cules-o pe domnișoara Petrică după spectacol (ea a avut spectacol, nu io) și-am zis să merem să băgăm în fizic la cârciuma nostră preferată. Evident, am parcat pe o străduță laterală, una dintre cele mai bengoase din București. În sensul că băieții care “au grijă” de locurile de parcare sunt la cu totul alt nivel. Nu le mai blochează ca amărăștenii cu navete goale de bere sau cu cine știe ce pietroaie. Neah, aici s-a investit oleacă în business și TOATE locurile sunt ocupate cu niște capre de metal. Și când zic TOATE locurile, credeți-mă, nu exagerez, efectiv toată strada, de la un capăt la celălalt, e capră lângă capră.

Continuarea

5,722 cititori

Trei chestii mișto

Hai că azi sunt în dispoziție zen așa că vă mai zic și d-alea bune. D-alea cum ar trebui să avem peste tot în jur sau să ni se întâmple zilnic.

Întâiaș’ dată o să vă povestesc despre cele două cârciumi pe care le-am descoperit în ultimul an și care la ora asta sunt localurile, din București, unde scot cel mai des cașcaval din buzunar. Și credeți-mă, în ultimul an am bătut măcar jumătate din cârciumile din Capitală, deci aș cam avea referințe și puncte de reper. Ca să n-avem vorbe și să fie clar încă de la început, cârciumile le-am bătut pe banii mei și scriu despre ele pentru că așa vor mușchii mei.

Continuarea

5,419 cititori

Un alt mare mister al omenirii

Pe lângă călătoria în timp, găurile negre, cum s-au construit piramidele, unde se duc șosetele din mașina de spălat când se duc și de unde vin gândurile, zilele trecute (cam pe miercuri așea) m-a mai lovit peste față un alt mare mister al omenirii pe care încă n-a reușit nimeni să-l rezolve. Staț’ că vă zice băiatu’ imediat, poate știți voi cum stă treaba.

Așadar, matale, un cetățean normal și zdravăn la cap al îndrăgitei noastre Capitale, obișnuiești să te duci în fiecare zi la job cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau orice alt mijloc de transport în comun pe care-l ai în proximitate. Foarte bine și laudabil, mai ales dacă așa ai constatat că ți-e mai comod și că faci mai puțin până la locul unde dai cu sapa.

Continuarea

6,461 cititori

Cel mai mișto revelion

Nu, n-a fost ăsta care tocmai s-a dus, cel mai mişto revelion din viaţa mea s-a întâmplat pe când aveam 11-12 ani. Stați că vă povestesc acuş.

Venisem la Bucureşti cu ai mei care, după lungi dezbateri, în sfârșit se înduraseră să părăsească Vâlcea pentru un revelion la Capitală cu nişte prieteni de pe-aici. Și cum toată treaba se întâmpla pe la nu știu ce cârciumă celebră a anilor ăia, pe mine m-au plasat acasă la unul dintre susnumiții prieteni. Acolo mai erau doi plozi, unul cam de aceeaşi vârstă cu mine şi unul mai mare, cel care ar fi trebuit să ne aibă în grijă.

Și zic “ar fi trebuit” pentru că la nici două minute după ce adulții părăsiseră apartamentul, fratele mai mare a și zbughit-o pe uşa. Pe bună dreptate, doar nu era să stea să-şi blesteme zilele făcând revelionul cu doi mucoşi. Dus a fost. Aşa că eu și cu celalalt copchil am rămas regii neîncoronaţi ai domeniului. Cum s-ar zice, putea să-nceapă petrecerea. Continuarea

4,626 cititori

Are și negocierea pentru job o limită

Cred c-am mai povestit pe-aici pățania asta, dar pentru că zilele astea s-a inflamat din nou subiectul cu angajatorii care caută oameni buni (și nu găsesc) versus tinerii care nu vor să muncească, o s-o mai zic odată că se potrivește binișor.

Acum vreo doi ani, pe vremea când încă prestam la ceea ce eu sper să fie utimul job pe care l-am avut în vânzări în această viață, m-am pomenit că mă contactează, out of nowhere, o HR-istă care mă voia la un interviu pentru firma unde lucra. Partea tare este că m-a sunat pe când eu deja visam să lucrez în online și începusem să fac ceva demersuri în sensul ăsta (a se citi interviuri unde eram respins). Dar, pentru că nu-mi place să refuz omul, m-am dus la interviu și-am cerut o sumă nesimțit de mare, pe sistemul măcar să merite deranjul. Convins fiind că, după ce vor auzi pretențiile mele salariale, or s-o lase mai ușor.

Continuarea

11,099 cititori

Ce era să pățească vrăjitoarea cea rea

Prin lumea teatrului bucureștean circulă un fel de legendă urbană. În sensul că nimeni nu poate să spună c-a fost de față când s-a întâmplat, dar toți jură că e reală. Până la urmă, nici nu mă interesează, e prea mișto ca să nu v-o las aici.

Așadar, se făcea că într-o preafrumoasă și liniștită duminică, la teatrul pentru copii se afla în plină desfășurare un spectacol de teatru pentru, ați ghicit, copii.

Continuarea

4,044 cititori

Bucureștii lui Caragiale? Nu, mulțumesc, îmi ajunge Firea!

Pe Lăcrămioara s-ar putea s-o știți ori de pe blogul ei, ori de pe Facebook. Dar chiar dacă n-ați avut plăcerea încă, o s-o cunoașteți azi citind textul de mai jos care-i aparține. 

Zilele astea m-a ispitit o prietenă să merg să iau de la ea niște pere aduse pentru mine de la țară. “Până la Big la Piața Sudului e o veșnicie, dar te așteaptă dacă-ți faci curaj”, îmi mai zice.

Adică stau într-un oraș în care îmi trebuie curaj în timpul săptămânii să mă aburc în mașină în Baicului și să fac o vizită la Sudului, iar dacă o ard sovaj și vreau să folosesc Reatebeul, aș face bine să nu-mi fac alte planuri pentru ziua aia, să iau apă, glojdeală și o carte de citit, presupunând că voi găsi un scaun neocupat de eternele mamăi care pornesc din zori desantul prin stațiile de autobuze.

Continuarea

3,946 cititori

Hipsterii se reîntorc la origini

Sunt la o terasă hipsterish. De fapt, sunt la cea mai hipsterish terasă din București. Atât de hipsterish că oamenii au în meniu niște cola făcută din frunze de baobab, îndulcită cu miere de albine din Tibet sau ceva. După gust, cel puțin, pot să jur că astea sunt ingedientele.

Singura chelneriță este atât de hipsterish încât pot să bag mâna în foc că nu e plătită pentru ce face. Și nu neapărat pentru că n-ar vrea, ci pentru că banii nu înseamnă nimic pentru ea. Pur și simplu nu le cunoaște semnificația. Se citește pe fața ei de cetățean liber al acestei planete că lucrează doar din plăcerea de a fi acolo cu oameni liberi asemenea ei. Dar și din plăcerea de a putea alege la ce mese să ia comenzi sau nu. Mai mult “nu”. Continuarea

3,409 cititori

De ce nu e și mama la Cotroceni?

Și nu, nu mă întreb de ce nu e maică-mea Președintele României, ci la protestele pro-psd din fața palatului. Da, ați putea să-mi spuneți că stă la Vâlcea și de-aia, dar eu vă spun că n-ar fi fost printre protestatarii de la Cotroceni, nici daca locuia vis-a-vis.

Iar motivele sunt două.

Continuarea

6,285 cititori

De ce-aș accepta să-mi lucreze oamenii și la concurență?

Am citit acum câteva zile un text la Bunescu despre cum se „strică” ușor-ușor, dar sigur, Uber și Taxify. Prima parte a articolului mă lasă rece pentru că până la urmă șoferii nesimțiți se vor auto-exclude și de la Uber și de la Taxify. Problema care se pune cu adevărat este cea de la P.S.. Adică asta:

PS: Un șofer partener, care utiliza ambele aplicații, mi-a spus că el nu acceptă curse sub tariful dinamic de 2.0x, și că așa fac mulți, iar dacă le intră o comandă, sună și spun că nu mai pot ajunge, că s-a stricat mașina, că i-a oprit poliția, că *insert motiv*. Ok, sunt bani puțini pe km dacă nu e tarific dinamic… dar știai de la început în ce te bagi și cât poți câștiga, altfel nu ești decât o copie a unui doctor care îți cere șpagă ca să te opereze! Ah, nu-ți place comparația? Fii corect și hai să ne respectăm, în aplicația mea!

Continuarea

3,434 cititori

Revelionul pe străzi? Desigur, dar nu în București!

Pe sistemul “sunt un bucureștean mândru de orașul meu” și dacă tot am rămas pe plaiurile lui Bucur în noaptea dintre ani, mi-am zis că n-o fi foc dacă fac și eu Revelionul pe străzi. Așa că miezul nopții m-a prins în Piața George Enescu unde onor Primăria Capitalei a organizat mare tămbălău. A fost frumos și inedit, atât de frumos că mi-am jurat să fie prima și ultima oară când execut așa ceva. Recunosc, a fost și greșeala mea. Nu mai călcasem niciodată pe la vreun concert d-ăsta moca și aveam așteptările setate aiurea. Idiot. Continuarea