3,075 cititori

Politicienii români şi Dumnezeu

Zilele acestea am ajuns la concluzia că băieţii ăştia, care ne-au condus sau ne conduc vremelnic ţara, au o relatie specială cu ăl de sus. Sau, cel puţin, aşa cred ei. Am avut revelaţia când l-am auzit pe domn’ primar arestat al Capitalei, Sorin Oprescu, jurând că “el n-a cerut nimănui, niciodată, şpagă”. Desigur, el a luat, dar doar pentru simplul motiv că i s-a oferit, deci a putut să jure liniştit că n-a cerut nimănui. Continuarea

3,131 cititori

Intrarea în normalitate pare anormală

Să presupunem că timp de zece ani ai avea un administrator de bloc care şi-ar băga nasul în viaţa ta neinvitat, ar fura, ţi-ar face chestii nasoale, te-ai trezi cu el în casă când vrei şi când nu vrei, plus multe altele pe acelaşi gen. Păi în momentul când în locul lui s-ar alege unul normal, care-şi vede de treaba lui şi cu care interacţionezi doar când e cazul, ar trece o perioadă până te-ai obişnui cu el. Am o bănuială că, fără să vrei, te-ai întreba:

Ce face, frate, ăsta? De ce nu vine să-mi zbiere de pe holul blocului, prin uşa închisă, să scot banii de întreţinere? De ce nu mai strigă după mine să mai termin cu femeile pe care le aduc în casă? De ce nu mai fură banii din fondul de rulment?

Continuarea

1,978 cititori

Mircea Badea si smardoiala îndoielnică

Via Zoso si Arhi

Nu sunt vreun fan al lui Badea, dar nici nu-l urasc. Cred ca sunt in stare sa vad echidistant si impartial cum stau lucrurile in privinta lui. Pe vremuri omul reusea, cand voia, sa fie amuzant. Din pacate am folosit timpul trecut, pentru ca nu mai are cum sa te binedispuna una si aceeasi placa, pusa la infinit. Da, am inteles cu totii, Basescu e un nasol si Udrea o parvenita. Dar sa-mi repeti asta emisiune de emisiune, ani la rand, nu poate decat sa erodeze. Ba, si mai rau, la un moment dat iti vine sa te intrebi daca nu cumva lucrurile nu stau chiar cum spune el. Stii cum e, cand iti repeta cineva obsesiv acelasi lucru, incepi sa te gandesti daca nu e ceva putred la mijloc. Si, ce e mai important, sa renunti sa te mai uiti. Pentru ce s-o mai faci, daca stii dinainte sa-i inceapa emisiunea, despre ce va fi vorba?

Continuarea

768 cititori

Superb, am ras bine de tot

Nu sunt vreun fan al lui Basescu. Ma mai amuza din cand in cand, daca tranteste vreuna de-ale lui, gen raspunsul pe care i l-a dat lui Rogozin, care m-a uns pe suflet. In rest nu-l suport, la fel ca pe toti ceilalti politiceni romani.

Dar peste toti troneaza Victor Viorel, care imi este profund antipatic. Nu stiu de ce, nu l-am suportat nici inainte sa ajunga prim-ministru. Iar acum traiesc cu ideea ca suntem singura tara din lume ce are conducator de Guvern un personaj de Walt Disney. De fapt doua intr-unul (Mickey Mouse si Pinocchio).

Filmuletul de mai jos este pur si simplu superb. Nea Base ii face pe Victor Viorel si pe tuta cealalta de un cacat monumental. Iar editarea audio (va rog sa va uitati, este mi-nu-nat) face toti banii.

 

via Mariciu

882 cititori

La vremuri noi, jucării noi

S-au schimbat vremurile, acum e foarte clar. In copilăria mea, făceam ghidusii din astea, cu apa. Mai umpleam o pungă de “un leu”, un balon sau, daca aveam noroc porcesc, un prezervativ. Si le aruncam in capatanile nevinovatilor care se nimereau sa treaca pe sub balcoanele de unde catapultam noi “proiectilele”.
In rest, principiul era acelasi. Ne ascundeam si ne rugam sa plece victimile, ude si fără să cerceteze prea îndelungat de unde se aruncă.
Acum vad ca ăstia micii se distrează cu arme. Bun asa. Iar concluzia politiei este foarte tare. Cică: ” pe linia lui 77 nu s-a tras cu pistol”. Zău? Continuarea