3,468 cititori

Am fost pe Everest

Nu-mi place să merg pe munte. Nu “la munte”, ci “pe munte”, dacă înţelegeţi nuanţa. Am şi am avut prieteni, amici, colegi, pentru care să faci trasee cu rucascul în spinare şi pioletul în mână reprezintă desfătarea supremă. Ei bine, eu n-am înţeles niciodată treaba asta. Mă bucur de încântarea lor, dar să fie la ei acolo.

Pentru mine, să merg la munte înseamnă să găsesc loc de parcare exact în faţa cabanei, hotelului sau pensiunii. Să parcurg maxim cinci paşi (hai, merge şi zece) până într-o poeniţă, să mă minunez de cât de frumoasă este ţara asta şi apoi să zac pe un şezlong. Iar după două zile să plec liniştit acasă, că ce e prea mult strică.

Continuarea