6,051 cititori

Și femeile spun minciuni pentru sex (prima parte)

Mi-am dat seama că sunt un dulce naiv. După articolul ăsta, am primit un email care m-a lămurit cum stau lucrurile cu adevărat și că degeaba încercăm noi, bărbații, să ne dăm mari vrăjitori și cuceritori. Tot ele, reprezentantele sexului frumos (iar era să greșesc și să scriu “slab”) sunt cele care fac selecția, după cum vrea mușchiul domniilor lor. Dacă nu credeți, aveți mai jos prima parte dintr-un text trimis de una dintre cititoarele acestui blog, pe numele ei de scenă Cristina. Mâine băgam și partea a doua, că mi-am zis să nu vă șochez cu prea multă informație dintr-o dată. Gata, acum luați de vedeți cum stau lucrurile. Continuarea

3,507 cititori

Filme de acțiune. Proaste.

Peste week-end am văzut nişte filme pe care le-am tot amânat ceva vreme. Ce să zic, înţeleaptă decizie. Mai bine mă duceam la pescuit, la copcă, aş fi fost mai câştigat. Este vorba despre John Wick şi The Equalizer. Şi le pun pe amândouă, la grămadă, pentru ca au acţiunea absolut identică. În ambele producţii, jumătate dintre mafioţii ruşi ai omenirii pleacă spre veşnicele plaiuri ale vânătorii din acelaşi motiv: o javră. Bine, nu aceeaşi, erau două javre diferite. Keanu îi execută pe ăia pentru un căţel, pe care tâmpiţii de mafioţi nu avuseseră nimic mai bun de făcut, decât să-l omoare. Iar Denzel, joacă în picioare şi mierleşte tot ce prinde pentru o curvă pe care băieţii răi o pocniseră un pic mai tare peste faţă.
Continuarea