11,107 cititori

Bărbaților li s-a pizdificat creierul, nu hainele

Tot citesc articole sau mai văd postări despre moda asta masculină care a început să aducă a modă feminină. Miștouri peste miștouri despre ce caraghios arată bărbații cu pantalonașii lor de fetițe și alte accesorii de gen. Evident, verdictul este întotdeauna același: doamne, ce ne facem, s-au pizdificat bărbații!

Well, eu cred că hainele n-au nicio legătură cu acest proces de transformare. Și mie îmi place să mai port blugi skinny, tricouri sau cămăși slim-fit și adidași lila, fără să simt nici măcar o urmă de pizdificare. Știți de ce le port? PENTRU CĂ-MI permit și pot. Muhahahaha! Pentru că mă doare la bască de ce-o să zică lumea și pentru că îmi place. Și zău că singura urmă de pizdificare pe care o simt în organism este când ascult Delia la maxim. Da’ cred că asta nu se pune, nu? Continuarea

6,233 cititori

Pentru bărbatul adevărat din tine! Care este.

Text scris de Elena. Lăsați cafeaua jos, că eu am râs bine de tot.

Scriu acest text pentru bărbații adevărați care nu prezintă nici cea mai mică urmă de pizdificare. Pentru bărbații ăia care transpiră testosteron pur 100%. Băbăieți, io-s cu voi frații mei. Şi vă recunosc bărbăția de la o poştă. O poştă mai veche…

Mama nu m-a schilodit mental dăloc, ca pă plângăcioasele astea dîn zilele noastre, cu aberații legate de căsătorie, copii, soție model şi alte mizerii de genul ăsta. Mama m-a vrut femeie pentru ăştia ca voi, pularăii adevărați. Pe la 15 ani, când începusera să-mi crească sânii si poponelul, m-a luat direct şi mi-a spus:

Continuarea

6,273 cititori

Și “nevorbită” și cu banii dați

Aveți mai jos un fel de poveste de… hmm… amor, pe care mi-a trimis-o Laura, una dintre distinsele cititoare ale acestui blog. Citiți-o că e, așa, ca ruptă din viață. Povestea, nu Laura.

……………………………………………………………………………

Acu’ niște ani buni de zile, proaspăt ieșită dintr-o relație cu un tip cu mult mai mare (și mincinos, dar asta am aflat prea târziu), zis-am să-mi ling ranile cu cineva mai ca lumea, mai de încredere. C-am vrut, că n-am vrut, s-a nimerit să fie tot mai în vârstă, pentru că, deh, naravu’ din fire n-are lecuire. Măcar era “de încredere”, pentru că mă știa de când începusem buchiseala. Așa că, ușor trecută de vârsta majoratului și proaspăt rănită în dragoste, mi-am zis să-i dau o șansă pretendentului abia apărut la orizont. Continuarea

21,981 cititori

Să nu mergi niciodată la budă la prima întâlnire!

Mă rog, nu vorbesc chiar despre prima ieşire, aia când o scoţi pe demoazelă la un cico şi-o amandină. Ci despre întâia dată când ajungi cu ea într-un loc unde sunt şanse să “marchezi”. Iar ăsta este, în 99% din cazuri, un teritoriu unde se simte în deplină siguranţa, adică la divă acasă. Odată primită invitaţia să “urci la o cafea”, dacă stai prost cu tranzitul intestinal sau te ia cu crampe de la emoţii, ai cam pus-o. Pentru că nu prea există reprezentante ale sexului frumos care să treacă uşor peste un afront aşa de mare ca golirea intestinului gros în baia care până atunci fusese oaza ei de intimitate şi relaxare. Continuarea

2,374 cititori

To be or not to be…acasa la parinti

Am asistat la niste discutii in contradictoriu despre cum e mai bine. Sa pleci de acasa de la ai tai cat se poate de repede sau sa o mai lalai prin zona niste ani buni? Si cum citeam doar opiniile celor care plecasera (sau nu) de acasa, am incercat sa-mi dau seama cum e cu treaba asta si din punctul de vedere al parintelui. Adica astia ce vor? S-o taie odrasla cat mai devreme? Sau sa stea prin preajma pana intra nepotii la facultate? Pai daca e dupa nevasta-mea, fie-mea ar trebui sa plece de acasa poimarti spre niciodata. Eventual sa dea mesaj si un raport exact (cat mai detaliat, daca se poate) al locului unde se afla si cand o fi maritata, cu doi copii. Sa zicem ca am considerat acest exemplu neconcludent. Si m-am apucat sa fac un mic sondaj printre colegii mei care au copii mai mari. Uite ce-am aflat: Continuarea