3,672 cititori

Unde ești, copilărie?

Text scris de Elena (la ora la care-l citiți, fratele vostru ar trebui să fi aterizat deja la Timișoara).

Eu am crescut în vremurile în care blocurile aveau șase scări. Pe fiecare scară erau cel puțin douăzeci de apartamente și în fiecare apartament erau minim trei copii.

Când s-au mutat ai mei pentru prima dată la bloc, îl aveau doar de frate-miu. Din statutul de chiriaș în gazdă, cu proprietăreasa în camera de alături, s-a trezit tata în trei camere la etajul patru al noului bloc. Atunci s-a declanșat în el înstinctul de mascul alfa și a decretat: nevastă, Partidul vrea să populăm casa. Mai facem încă doi copii! Și mama a făcut. Două fete. Continuarea

50,507 cititori

Bărbaților li s-a pizdificat creierul, nu hainele

Tot citesc articole sau mai văd postări despre moda asta masculină care a început să aducă a modă feminină. Miștouri peste miștouri despre ce caraghios arată bărbații cu pantalonașii lor de fetițe și alte accesorii de gen. Evident, verdictul este întotdeauna același: doamne, ce ne facem, s-au pizdificat bărbații!

Dar eu cred că hainele n-au nicio legătură cu acest proces de transformare. Nu, frate, n-au treabă hainele, nici tunsorile, nici nimic de genul ăsta. Principala cauză pentru care se pizdifică bărbații este că li s-a dus pulii de suflet orice urmă de responsabilitate. Știți poveștile alea cu masculii care au în ADN instinctul de vânător și pe ăla de a-și ocroti femeia sau familia? Ei bine, astea s-au atrofiat. Generații întregi le-au pierdut deja, iar și mai grav este că nici măcar nu le simt lipsa.

Nici nu are cum să fie altfel. Când tu stai la mă-ta acasă până la 35 de ani și apoi dintr-o dată te muți cu o femeie, practic doar ai schimbat-o pe mă-ta cu altă mă-ta. Iar singurul instinct pe care îl mai ai în ADN este acela de a deschide frigiderul ca să vezi dacă n-a apărut cumva ceva bun de mâncare. Din cer, desigur.

Când tu îți iei un job doar ca să-ți poți produce banii de intrat în club în weekenduri și nu ți-au tremurat măcar o dată în viață degetele când formai numărul de telefon al proprietarului, ca să-l rogi să te mai amâne cu chiria, nu ai cum să simți nici măcar o brumă de responsabilitate. Practic tot ce te interesează este să nu plouă sâmbăta ca să nu-ți ruineze săptămâna.

Datorită blogului și prezenței în online, interacționez cu extrem de multă lume și, implicit, cu extrem de multe tipe. O grămadă de tipe mișto, aș putea spune. Și multe dintre ele sunt singure cuc. De ce? Exact pentru ce vă explicam mai sus, își doresc relații dar n-au cu cine. Mi-au povestit (și nu una, mai multe) că li s-a spus în față: “Relație? Nu, merci, nu e pentru mine”.

Păi cum credeți voi că primește o femeie, care se apropie de 30 de ani (sau chiar a trecut ușor), răspunsul ăsta? Vă zic eu, cam ca o palmă peste față. Și după primele trei, îți cam vine să-ți bagi picioarele în ea de viață sau te întrebi dacă nu cumva faci ceva greșit. Mno, cum să zic, e bun și fututul ăsta fără responsabilități, dar numai până la o vârstă. După care, când o chemi pe una la tine “să-i arăți colecția de timbre” e cam de căcat să iasă mă-ta din camera de lângă și să întrebe dacă nu-i e foame puiului.

Fetelor, nu faceți nimic greșit și, vă zic din sufletul meu mare, nici n-are de ce să vă pară rău. Dacă-l întâlniți, are peste 30 de ani și stă încă acasă la “mami”, fugiți unde vedeți cu ochii. Altfel o să vă alegeți cu un copil mare care o să vă scoată sufletul pe nas. Fix cum făcea cu mă-sa.

P.S. Uitați-vă în jur și o să-mi dați dreptate când o să constatați că bărbații băieții sunt cei care rămân cel mai des la “mama acasă” până la vârste de prost gust. Fetele o ușchesc din “cuib” imediat ce au prins un job mai de doamne-ajută.

mihai_vasilescu_parinti_acasa

13,757 cititori

Pentru bărbatul adevărat din tine! Care este.

Text scris de Elena. Lăsați tot ce faceți, că eu am râs bine de tot.

Scriu acest text pentru bărbații adevărați care nu prezintă nici cea mai mică urmă de pizdificare. Pentru bărbații ăia care transpiră testosteron pur 100%. Băbăieți, io-s cu voi frații mei. Şi vă recunosc bărbăția de la o poştă. O poştă mai veche…

Mama nu m-a schilodit mental dăloc, ca pă plângăcioasele astea dîn zilele noastre, cu aberații legate de căsătorie, copii, soție model şi alte mizerii de genul ăsta. Mama m-a vrut femeie pentru ăştia ca voi, pulărăii adevărați. Pe la 15 ani, când începusera să-mi crească sânii si poponelul, m-a luat direct şi mi-a spus:

– Lasă naibii cartea că tâmpește. Mâine-poimâne vrei facultăti, mastăre… Stai dreacu’ cuminte cu astea. Dă-i drumu’ la veață. La sex. Destrăbălează-te! Să găsesti şi tu un bărbat adevărat care bate cu pumnu-n masă şi tu execuți.

Păi nu ascultam eu de mama? Ascultam. Şi-am început.

Primul meu iubit a murit înecat. Despre morți numai de bine. Oricum nu era ce-mi doream pentru că avea nişte probleme grave la cap şi era cam atent cu mine si cu dorințele mele. Şi-şi mai dorea şi căsătorie şi copii. Cu mine. Plm, sentimentalisme d-astea ieftine pentru fraierii care pişă ochii la filme dă dragoste şi care au tupeul ăla de jegoşi să facă lucruri împreună cu partenera de viață. Da, bă, exact: gătit, spălat, curat, plimbări, respect, înțelegere. Limbisme d-astea care vă fac pe voi, bărbații adevărați, dă râs şi vă taie din masculinitate. Bă, voi vă dați seama ce de căcat ar fi fost viața mea? Coiță, mă-nfior şi acum.

Cum așa ceva, când visul meu era un bărbat care să se tundă maxim dă două ori pă an, să aibă păr în nas până la buze, unghia mică să fie lăsată să crească în voia ei ca s-o folosească pentru curățat urechile şi nasul. Să vină dă la muncă şi să-şi lase şosetele băgate în pantofi, asta dacă nu cumva mă bucura până la excitație cu ele aruncate prin toata casa. Aaaa, şi să facă baie doar sâmbăta. Eventual de cea a morților. Morților mă-sii, desigur. Spun asta de dragul lui. Pup io pă el de bărbat adevărat. Să bea bere, să râgâie, să pută curu’ sub el când stă pă jilț şi dă comandă la fată. Adică mie. Ah, clar, şi fata să execute. Iar cand are el chef să-şi bage mâna în chiloți, să-şi aranjeze măciuca şi dupa aia să-şi duca mâna la nas să o miroasă. Şi sex să făcem doar când vrea el şi doar cum vrea el. Deja am căzut pe spate. Sunt excitată!

Mbuuun. Am găsit până la urmă exact ce căutam. Vreo 8 ani am stat cu el şi nu l-aş fi lăsat pentru nimic în lume. El m-a părăsit. Ştiți de ce? Hai, să vă spun. Era producător. Nu de filme. De ciupituri. De nimicuri. De găinării. Şi, în bărbăția lui, nu prea venea nopțile acasă. Mereu îmi zicea sfătos:

– Făăă, tu să fii mândră că eşti cu mine. Că ca mine nu mai găseşti. Şi să nu uiți că dintre toate proastele care m-a vrut, io pă tine te-am ales.

Păi, băăă, aşea cuvinte… mă înfioară şi acum. Pula lui dă jmeker în veață. Cum să nu-l iubeşti, mânca-i-aş coaele lui dă peloponez. Că mă suna și noaptea şi spunea:

– Ia, fă, lanțul ăla de la mă-ta şi adu-l încoa că vreau să-l joc la barbut. Câstig şi te îmbrac în aur. Doamnă tă fac, prostanco.

Păi nu executa sora voastră? Executa instant. Că doar doamnă voiam şi io să fiu. Şi cine mă mai altoia, mă, ca el. Că după o bătaie mi-a zis că-l dor tibiile şi când s-a gândit el mai bine, a slobozit adevarul:

– Că te-am batut pă tine ieri cu picioarele, d-aia mă doare. Că io n-aveam nimic înainte dă asta, nicio durere. 

Să mai mira lumea dă pă scară când mă vedea dîn când în când (dăcât în zilele săptămânii terminate în “i”) cu botu’ umflat. Dacă nici asta nu era dragoste, io nuş’ ce să mai zic.

Da’ ce era să fac? Așa ceva nu mai găseam io. Că doar singur îmi zicea: “Fă, altele moare şi-aşa n-are”. De mi se făcea naiba și milă dă alea, când le vedeam bălind pe lângă el. Până la urmă i s-a făcut și lui milă de ele și m-a părăsit, am divorțat. La tribunal mi-a zis cu blândețe: “Fă, acu’ tu te muți dîn oraș d-aci, ca să nu te mut io. Rece.”. M-am mutat, ce să fac, că nu mă avantajează dăloc culorile reci. Mai ales în jurul ochilor.

În noul oraş am cunoscut visul oricărei femei. Aşa am ajuns să am a treia relație. Direct cu “ză best”.

Ăsta era dă dăparte tot ce voiam. Arăta bine, dăştept de ma excita intelectual la maxim şi vrăjitor la mare artă. Calitate, calitate prima.

După vreo 8-9 luni de relație, am aflat într-o zi că are o panaramă acasă. Da’ ce panaramă, cum abuza de bietul meu bărbat. Cică îl prinsese într-o seară beat, a abuzat la modul cel mai ordinar de el şi de sufletul lui curat, l-a futut şi intenționat a rămas gravidă. Staț’ că n-am terminat, să vedeți cum e vieața. Aștia doi, omu’ meu și panarama de-acasă, deşi aveau un copil împreună, nu mai făcuseră sex din paleolitic. Na, belea, uite cum se profită de un biet suflet nevinovat.

El voia cu mine, că era băiat de casă bun şi iubitor, mânca-mi-ar nasu’, dar ea, o zgripțuroaică nenorocită care se văzuse maritată şi cu copil făcut, ea nu mai voia să-l lase. Băăă, păi la asemenea dramă, io am plâns cu muci. Sincer acu’. De ce s-o dau cotită? Că aşa-s eu sensibilă la toți mirificii ăştia fără noroc în viață. Numa’ că, în nemernicia mea şi în sufletul meu de cățea nenorocită, l-am părăsit.

Știu, toți bărbații adevărați o să mă întrebe “coae, dă ce-ai făcut asta?”. Io n-am vrut, pă cuvânt, da’ prostul ăla nu erea bărbat. Erea, aşea, cum să spun ca să mă înțelegeți. Un perdant ordinar. Că mă apucă jalea iar, acu’ când mă gândesc.

Şi nu vreau să mă vedeți plângând şi să credeți că o dau în morții mamii în drame d-alea ieftine de tot căcatul. Că io vreau dăcât să vă hăhăiți voi p-aci și să veniți cu replicile alea care mă urcă pe pereți, dacă nu mă dau pă spate. Şi care mă fac să regret. Că bine le mai ziceți voi la toate “marmotele” astea care se plâng de bărbați: “Făăă, nimica n-ați învățat de la veață.”.

Asta vreau, să vă aratați voi bărbăția, virtual vorbind, iar io să adorm cu o mână în chiloți, gândindu-mă la voi, şi cu cealaltă pă icoana, că poate m-ajuta Dumnezeu să-l găsesc măcar pă unu dintre voi liber, ca să fiu şi io respectata şi iubită, măcar o dată în viața asta, de un bărbat adevărat.

Vă pupă sora voastră şi vă respectă maxim. Că ca voi nu e niminea. Amin!

P.S. – Masculilor, ăsta e un pamflet şi dacă reuşiti să-l luați ca atare, eu îmi scot pălăria în fața voastra.

mihai_vasilescu_barbat_adevarat

sursa foto

6,910 cititori

Și “nevorbită” și cu banii dați

Aveți mai jos un fel de poveste de… hmm… amor, pe care mi-a trimis-o Laura, una dintre distinsele cititoare ale acestui blog. Citiți-o că e, așa, ca ruptă din viață. Povestea, nu Laura.

……………………………………………………………………………

Acu’ niște ani buni de zile, proaspăt ieșită dintr-o relație cu un tip cu mult mai mare (și mincinos, dar asta am aflat prea târziu), zis-am să-mi ling ranile cu cineva mai ca lumea, mai de încredere. C-am vrut, că n-am vrut, s-a nimerit să fie tot mai în vârstă, pentru că, deh, naravu’ din fire n-are lecuire. Măcar era “de încredere”, pentru că mă știa de când începusem buchiseala. Așa că, ușor trecută de vârsta majoratului și proaspăt rănită în dragoste, mi-am zis să-i dau o șansă pretendentului abia apărut la orizont. Continuarea

22,210 cititori

Să nu mergi niciodată la budă la prima întâlnire!

Mă rog, nu vorbesc chiar despre prima ieşire, aia când o scoţi pe demoazelă la un cico şi-o amandină. Ci despre întâia dată când ajungi cu ea într-un loc unde sunt şanse să “marchezi”. Iar ăsta este, în 99% din cazuri, un teritoriu unde se simte în deplină siguranţa, adică la divă acasă. Odată primită invitaţia să “urci la o cafea”, dacă stai prost cu tranzitul intestinal sau te ia cu crampe de la emoţii, ai cam pus-o. Pentru că nu prea există reprezentante ale sexului frumos care să treacă uşor peste un afront aşa de mare ca golirea intestinului gros în baia care până atunci fusese oaza ei de intimitate şi relaxare. Continuarea

2,735 cititori

To be or not to be…acasa la parinti

Am asistat la niste discutii in contradictoriu despre cum e mai bine. Sa pleci de acasa de la ai tai cat se poate de repede sau sa o mai lalai prin zona niste ani buni? Si cum citeam doar opiniile celor care plecasera (sau nu) de acasa, am incercat sa-mi dau seama cum e cu treaba asta si din punctul de vedere al parintelui. Adica astia ce vor? S-o taie odrasla cat mai devreme? Sau sa stea prin preajma pana intra nepotii la facultate? Pai daca e dupa nevasta-mea, fie-mea ar trebui sa plece de acasa poimarti spre niciodata. Eventual sa dea mesaj si un raport exact (cat mai detaliat, daca se poate) al locului unde se afla si cand o fi maritata, cu doi copii. Sa zicem ca am considerat acest exemplu neconcludent. Si m-am apucat sa fac un mic sondaj printre colegii mei care au copii mai mari. Uite ce-am aflat: Continuarea