4,187 cititori

Vine iarna și nu toată lumea se bucură

Ca un hater respectabil și-un nesimțit de prima mână care râde de suferințele oamenilor (am încheiat citatul), mă gândeam că poate facem și noi o faptă bună azi.

Mno, ca să n-o lungim, una dintre cititoarele acestui blog (Georgiana, pe numele ei, mai și comentează pe aici) și-a început email-ul către mine așa: Scuze că îndrăznesc să scriu rândurile de mai jos, dar am văzut că pe blogul tău sunt foarte mulţi oameni în adevăratul sens al cuvântului şi, cel mai important, oameni cărora le pasă. Introducere care a avut darul să mă înmoaie instant așa c-am continuat să citesc. Continuarea

3,545 cititori

Tipuri de comentatori de pe net

Hai că i-am strâns pe toţi la un loc ca să nu vă mai chinuiți voi. Desigur, nu mă refer la oamenii care chiar au ceva de spus și de cele mai multe ori reușesc s-o facă într-un mod pertinent sau amuzant. Și în niciun caz la comentatorii de-aici, da? 

Comentatorul profund superior care vrea să-ți demonstreze cât ești de limitat și prost. Indiferent despre ce scrii, el știe mai bine cum stau lucrurile și-o să te anunțe asta plin de scârbă. Va ignora suveran rugămințile tale de a-și muta considerațiile pe alte bloguri/walluri și o să continue să te anunțe periodic că ești un limbric nesemnificativ pe care el nu dă doi bani. Continuarea

5,285 cititori

Ce ne mai freacă grija

Ieri pe la ora patru, când îi e mai greu voinicului, m-a luat de la lingurică o poftă de mici pe care nu știam cum naiba s-o ostoiesc mai repde. Așa c-am executat repede un kaufland sperând sa nu fie coadă mare la cașcarabeta aia de-afară, din parcare, unde vând flăcăii chestii d-astea vegane. Am sperat degeba, era coadă ca la balamuc.

Continuarea

2,634 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 89)

Greu de tot cu articolele de săptămâna asta, n-am prea avut ce alege. Sper că apreciați efortul.

A propos, revin cu rugămintea asta, dacă dați peste articole mișto, mai trmiteți-mi și mie. Da, sunt șanse mari să le știu deja, dar uneori se mai întâmplă să nu. Aveți email, aveți Facebook, trimiteți-mi unde vă e mai usor. 

  1. Avem tot ce ne trebuie;
  2. Domnule Toader, vrem și noi la pușcărie;
  3. Cele mai bune glume despre sex;
  4. Ați uitat cum și la ce vă gândeați voi la 16 ani?
  5. România îți dă speranțe până mori;
  6. Te-ai blocat pe scările rulante?
  7. Avem o Capitală frumoasă, păcat că este locuită;
  8. Cum se ține o căsnicie?

mihai_vasilescu_cititori

6,205 cititori

Balul Bobocilor fără banane

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Aveam 15 ani. Proaspăt intrată la liceu așteptam cu nerăbdare începerea anului școlar. Simțeam că aici voi întâlni dragostea care mă cam ocolise până la vârsta aia pe motiv de lipsă estetic. Teoretic, după spusele tatei, eram un boboc de trandafir ce urma să înflorească. Practic, eram cel mai urât băiat din fața blocului.

N-aveam în cap decât Balul Bobocilor. Aflasem io că acolo se infiripă toate idilele. Sincer, eu nu de idilă aveam nevoie, ci de o “victimă”. Imaginea de “călău” mi-o asigurase mama. Eram tunsă ca tata și-mi făcuse si o rochie roșie din rochia ei de nașă. Eram o încântare pentru orice ochi de băiat, ce să mai. Continuarea

3,990 cititori

Trăim vremuri în care pentru slăbit îți trebuie școală

Cum hălăduiam eu așa pe interneții patriei zilele trecute, am dat de-o chestie foarte tare care poartă promițătorul nume de școala de slăbit. Ho, stați, nu începeți cu “iar scrie ăsta despre grași”, că azi chiar nu e despre asta. Aveți olecuță de răbdare.

De ce zic ca e foarte tare? Vă explică fratele vostru imediat.

Maniac fiind pe subiectul ăsta, în cei zece ani de când am dat jos greutatea unui pui de hipopotam, m-am tot sesizat la chestii care-ți promiteau ca te ajută să slăbești, așa că nu sunt chiar foarte ușor de impresionat când vine vorba despre treaba asta (cei care mai citiți pe-aici știți cum stau lucrurile).

Continuarea

7,780 cititori

Interviu cu un proaspăt eliberat din închisorile patriei

În față la Jilava, reporterița, care aștepta deja de câteva zile, se repede la primul deținut care părăsește incinta după punerea în aplicare a noii legi.

Reporterița (tâmp, entuziasmată): Cum ați primit vestea că veți fi eliberat înainte de termen?

Proaspăt eliberat (flegmatic): Păi, ce? Asta ie eliberare, acu’ când vine frigu’?

Reporterița (stupid): Ce-o să faceți acum, vreți să vă angajați? Intenționați să vă căutați un loc de muncă?

Continuarea

2,598 cititori

Sper c-ați văzut asta (#5)

Băbăiatule, cât de tare e șmecheria asta, cât? Am stat și m-am uitat alea patru minute cu gura căscată și concluzia e: VREAU ȘI EU un Le Petit Chef d’ăsta!!!

A propos, dacă vă e cumva foame, să nu mă înjurați după, da?

 

mihai_vasilescu_le_petit_chef

4,515 cititori

Are și negocierea pentru job o limită

Cred c-am mai povestit pe-aici pățania asta, dar pentru că zilele astea s-a inflamat din nou subiectul cu angajatorii care caută oameni buni (și nu găsesc) versus tinerii care nu vor să muncească, o s-o mai zic odată că se potrivește binișor.

Acum vreo doi ani, pe vremea când încă prestam la ceea ce eu sper să fie utimul job pe care l-am avut în vânzări în această viață, m-am pomenit că mă contactează, out of nowhere, o HR-istă care mă voia la un interviu pentru firma unde lucra. Partea tare este că m-a sunat pe când eu deja visam să lucrez în online și începusem să fac ceva demersuri în sensul ăsta (a se citi interviuri unde eram respins). Dar, pentru că nu-mi place să refuz omul, m-am dus la interviu și-am cerut o sumă nesimțit de mare, pe sistemul măcar să merite deranjul. Convins fiind că, după ce vor auzi pretențiile mele salariale, or s-o lase mai ușor.

Continuarea

5,023 cititori

N-o înțeleg p-asta cu dezamăgirea

Zilele astea mai amuză foarte tare o chestie. Mai precis mă amuză când oameni care nu m-au ajutat în viața lor cu ABSOLUT NIMIC, nici măcar cu un vârf de ac, vin să-mi spună că „i-am dezamăgit”. Well, cum să vă explic eu, nu m-ar interesa nici dac-ai fi mama și mi-ai transmite că te-am dezamăgit. Și-atunci de ce crezi că m-ar interesa că te-am dezamăgit pe tine? Pe tine care ce?

Continuarea

5,579 cititori

Cu pletele în vânt și nu prea

Personal, mă enervează de mor când cineva mă obligă în vreun fel să fac ceva ce nu-mi convine sau n-aș vrea să fac. Dar cu toate astea execut fără să crâcnesc chestii de genul să-mi cumpăr abonament la metrou sau bilet pentru tramvai, să stau la culoarea roșu a semaforului, să nu depășesc pe linie continua, să aștept răbdător la cozi, să-mi rezolv task-urile de la muncă și încă o grămadă de alte șmecherii d-astea pe care societatea civilizată le numește generic “legi”, “reguli” sau “clauze contractuale”.

Continuarea