2,931 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 73)

Nu vă lasă fratele vostru fără articolele de la cafea, mai ales pe canicula asta. Chiar dacă el e la Timișoara unde atmosfera de la #jazztm e respirabilă bine de tot. 😛

A, ce voiam să spun. De fapt, să repet. Statisticile îmi arată că cele mai citite articole de la “ce mi-a plăcut” sunt primele cinci. Well, treaba voastră, dar acesta nu este un top. Le pun într-o ordine numerică pentru că nu pot altfel. Dar poate de multe ori să vă placă mai mult cel la ultima poziție decât cel de la prima. Să nu ziceți că n-ați știut.

  1. Am râs cu lacrimi;
  2. Nu sunt o mamă prefectă (blasfemieeeee, o vor arde pe rug);
  3. De ce nu găsesc companiile forță de muncă bună/calificată?
  4. A crezut că e bolnav mintal până când…
  5. Un prim-ministru cât o cârtiță pierdută;
  6. 15 motive pentru care să mergi la street food festival;
  7. De ce fac românii abuz de diminutive;
  8. Cum sa-i spui ca iti este dor de el in zece pasi simpli!
  9. Tâmpitelor, lăsați văduvii să jelească;
  10. Geamurile sparte ale Poliției Rutiere;
  11. Cum mă mut la alt medic de familie?

mihai_vasilescu_cititori

29,440 cititori

Niște chestii esențiale

Abia m-am dat jos din avion, dar simțeam că mor dacă nu scriu asta.

Așa, deci mă pusesem liniștit pe scaun, hotărât sa dorm lejer în ora pe care o aveam până la Timișoara. Mă gândisem prost. Pe scaunul din spatele meu o femeie stătea de vorbă cu altă femeie. Și asta n-ar fi fost nimic, dar discuția avea loc într-un moment de mare încărcătură emoțională în care prima femeie tocmai aflase despre a doua că e însărcinată. Și s-a dezlănțuit jihadul. Știți, o femeie dacă are copii simte nevoia imperioasă de a povesti viitoarelor mămici despre ce au de făcut dacă vor să-i crească și pe-ai lor armonios. Serios, cred că au în adn sau ceva treaba asta. Iar cele două din spatele meu se aflau exact în această situație delicată. Pentru mine, delicată, că se dusese naibii somnul meu.

Continuarea

3,685 cititori

Unde ești, copilărie?

Text scris de Elena (la ora la care-l citiți, fratele vostru ar trebui să fi aterizat deja la Timișoara).

Eu am crescut în vremurile în care blocurile aveau șase scări. Pe fiecare scară erau cel puțin douăzeci de apartamente și în fiecare apartament erau minim trei copii.

Când s-au mutat ai mei pentru prima dată la bloc, îl aveau doar de frate-miu. Din statutul de chiriaș în gazdă, cu proprietăreasa în camera de alături, s-a trezit tata în trei camere la etajul patru al noului bloc. Atunci s-a declanșat în el înstinctul de mascul alfa și a decretat: nevastă, Partidul vrea să populăm casa. Mai facem încă doi copii! Și mama a făcut. Două fete. Continuarea

4,548 cititori

Cum mi-a schimbat viața un blog

După comentariile primite la textul de alaltăieri (vă rog să le citiți, mie mi-au ridicat părul pe mâini) și după povestea de mai jos, am înțeles încă o dată că este mult mai important să faci ceva pentru cei din jur, în loc să te prefaci că faci și să dai din gura a prost political correctness. Articolul de astăzi este scris de SorinB. L-am găsit în inbox ieri dimineață. Ce-aș putea să mai zic? Nimic. A spus el toate motivele pentru care sunt mândru că există acest blog.

Cam așa începe povestea noastră, a mea și a lui Don Vasilescu. Era o seară calmă de iarnă, pe la sfârșitul lunii mai (mă scuzați, dar nu am greșit cu nimic, la sud de Ecuator era iarnă, da?), în mândru Sudănel de Sud, pe malul Nilului, crocodilii se jucau zburătăcind alene prin apa curată și limpede ca cristalul (cacofonie voită), în care, vreo câteva zeci de negrișori făceau baia anuală. Vântul vuia printre cocotierii în floare. Din depărtare se auzea răgetul regelui junglei, a deșertului, în general al tuturor animalelor care, fiind în perioada de rut, zbiera ca nebunul printre copacii de mango și bananieri, să anunțe că are chef de fucking.

Continuarea

6,819 cititori

Tocmai am simțit cum e în iad

Știți, dacă te plimbi pe Calea Victoriei, ziua la ora 13.00, când ANM-ul tot dă avertizări de cod portocaliu de caniculă, e ca și cum te-ai fâțâi prin fața iadului și te-ai întreba de ce e așa cald.

Dar dacă vrei să te lămurești instant cum stă treaba cu condițiile climaterice din interiorul iadului, oprești plimbarea pe Calea Victoriei și fix la ora tresiprezece și treiprezece minute trecute fix (a naibii potriveală) intri la Andreea F. Nu știți ce e Andreea F?  Păi e o un fel de patiserie de fițe chiar înainte de Piața Victoriei. Am fost eu acum acolo și-am simțit cum o să fie înlauntrul cazanului care-mi va fi rezervat pentru “dincolo”. Continuarea

4,413 cititori

Cum e cu socoteală de-acasă

Prin anul doi de facultate, unul dintre amicii mei, vâlcean și coleg de suferință studențească la Capitală, a hotărât că așa nu se mai poate. Că stătea la cămin mai era cum mai era, dar să umble mai mereu cu hainele la limita purtării, devenise absolut inacceptabil. După ce că avea puține, să le mai pună pe el și murdare? Își făcuse omul un adevărat algoritm pentru purtat de mai multe ori același rând de țoale. Tricourile mergeau de două ori (exclus să cumpere vreodată ceva alb), cămășile de trei ori, blugii se spălau doar de Paște și de Crăciun, iar chiloții și șosetele, la miros. Nu știți ce înseamnă “la miros”? E simplu, nu mai iei în considerare factorul aspect și te orientezi numai după proprietățile lor olfactive survenite în urma îmbrăcărilor repetate. Proprietăți care se modificau și ele de la un anotimp la celălalt, evident.

Continuarea

4,761 cititori

Azi e despre noi

De fiecare dată când scriu un text despre grași persoanele supraponderale sau doar fac câte un mișto lejer de vară pe acest subiect, îmi sare lumea în cap pe motiv ca nu mai poate cu grașii persoanele supraponderale. Mă rog, nu toată lumea, dar se găsesc destui care să-mi atragă atenția. Iar tonul este de la prietenesc “hai, bă, ne mai lași cu grașii tăi”, la agresiv-amenințător, până la înjurături care-mi pomenesc toate rudele decedate sau în viață. Nu că m-ar afecta în vreun fel, dar măcar mi-a venit o idee.

Continuarea

3,114 cititori

Sper c-ați văzut asta (#3)

Așa cum mai ziceam pe-aici, există publicitate și publicitate, există reclame și reclame. Nu știu cum stă treaba la voi, dar eu m-aș putea uita zi și noapte la spoturi precum ăsta de mai jos. Pentru că așa ar trebui să arate toată publicitatea. Dar cum ăsta va rămâne doar un vis, trebuie să ne bucurăm atunci când avem ocazia.

Enjoy it!

P.S. LG este un brand care mie, personal, nu-mi spune aproape nimic. Nu-mi spunea!

 

mihai_vasilescu_lg_astronaut

 

5,727 cititori

Tristă țară, triști cetățeni

Probabil v-au scăpat două dintre știrile de weekend-ul ăsta. E și normal, de unde naiba să le vedeți, de pe plajă? Da’ lasă că nu mi-au scăpat mie.

Prima. O tânără a fost încătușată la Ploiești pentru că nu avea bilet de autobuz (sursa).

Da, asta în sine e o știre, mai ales în condițiile în care se stie că 60 de kilometri mai încolo, în București, mijloacele de transport în comun de suprafață se folosesc aproape exclusiv gratis. E de la sine înțeles că numai fraierii trebuie să plătească bilet sau abonament. Nu dați cu pietre, că n-o spun eu, o spun statisticile ratb-ului. Dar, din nefericire, nu despre acest aspect al știrii voiam să vorbesc.

Continuarea

4,918 cititori

Am rămas doar noi, cocalarii

– Aici dați ceva gratis pentru angajați?

Casiera ridică ochii din caserola mea cu varză călită și se uită întrebător la personajul cu chef de vorbă din spatele meu care trecuse elegant pe lângă amănuntul că mai eram și eu pe-acolo și încă nu terminasem cu ce-aveam de cumpărat. Omu’, pe genul pachiderm de minim 150 de kilograme distribuite absolut neuniform, în sensul că cele mai multe dintre ele se depuseseră infam pe burta-i imensă, lingea grațios o înghețată Joe, în timp ce nevastă-sa, cu ochii-n pământ, aranja disciplinată produsele pe bandă.

Continuarea

3,314 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 72)

Mai e cineva pe-aici? Sau ați roit-o toți care-ncotro? Mă rog, eu vă las de citit articole de pe bloguri, pentru la cafea, deși la cum arăta wall-ul meu ieri, cred c-o să le citim doar eu și maică-mea. Ah, ba nu, că mama n-are net.

  1. Ăhăhăhăhă (vă rog citiți și comentariile, mai precis pe ultimul);
  2. Mic ghid: 7 feluri în care îl ajut pe blogger-ul meu preferat (un fel de antiteză la “nu te mai citesc, ai început și tu să scrii articole plătite”. Pentru că, desigur, hostingul acestui blog e moca. Cum tot moca e și timpul pe care mi-l aloc zilnic pentru acest blog);
  3. Vrei să fii fericit? Nu face copii!
  4. Sexul, mâncarea sau religia- ce avem voie să alegem singuri?
  5. Scuzele leneșilor;
  6. Ai angaja pe cineva care “a făcut ceva meditații de marketing”?
  7. Marea nu este toaletă publică;
  8. Oameni care mă enervează rău;
  9. 10 locuri din România în care trebuie să ajungi vara aceasta;
  10. Nu avem dreptul să judecăm un preot pedofil;

mihai_vasilescu_cititori