6,005 cititori

Stresul ăsta mă ucide

Sunt câţiva ani buni de când m-am pricopsit cu un nou tip de stres. Nu ştiu dacă are vreo denumire ştiinţifică şi nici măcar dacă-şi face simţită prezenţa şi la alții. Tot ce știu e că e deosebit de puternic şi mă loveşte zdravăn când mi-e lumea mai dragă și doar când mă aflu în locuri în care ar trebui să mă relaxez. De exemplu, la cinema, când mă uit şi eu liniştit la câte un film.

Partea şi mai rea este că, dacă mă pocneşte încă de la începutul filmului, s-a terminat cu șmecheria. Până la final, mă perpelesc, mă foiesc de pe o parte pe alta, mintea îmi fuge aiurea, înjur în gând sau în şoaptă, îmi pun tot felul de întrebări şi altele de acelaşi gen. Ce să mai, stres din ăla adevărat, la un pas de depresie. Degeaba încerc să reintru în acţiune, nu mai sunt în stare nici să-mi dau seama care e “ăla bun” şi ce mârlanii mai trânteşte “bad guy-ul”. Teroare, vă spun, mai bine m-aş ridica de pe scaun să plec acasă, oricum nu mai am linişte până la genericul de final. Continuarea

5,644 cititori

Aventura mea cu Troty se termină aici

Din punctul meu de vedere la ora asta pe piața trotinetelor electrice din România există doi jucători principali: E-twow și Segway. Toți ceilalți doar încearcă să câștige o bucată mică din felia de piață rămasă. În aceste condiții, ca să ai vreo șansă, cred cu convingere că trebuie să faci două lucruri. Primul, să informezi corect potențialul client despre ce poate și ce nu poate produsul tău. Și al doilea, să asiguri niște servicii post-vânzare brici. Dacă nu le faci bine de tot p-astea două, ești și vei rămâne nesemnificativ și te vei bucura doar de niște vânzări mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

Și, din păcate, băieții care vând trotinetele electrice Nilox nu reușesc să le facă pe niciuna dintre cele două. Nu e un repros, este o constatare venită după aproape o lună de zile de folosit produsul lor.

Hai să vă explic cum stau lucrurile.

Continuarea

5,956 cititori

Biserica propovăduiește incestul?

Mă scuzaţi, aveţi un moment să vorbim despre domnul dumnezeul nostru?

Recunosc, sunt un ingnorant în ceea ce priveşte biserica. Nu am citit biblia şi nici nu-mi doresc. Am avut pe vremuri o singură încercare, dar n-am reuşit să parcurg mai mult de două pagini. Serios, era aşa de întortocheat și aiurea scrisă scrisă, iar pe mine mă aştepta pe noptieră “20.000 de leghe sub mări”, c-am renunțat cât ai zice “Nautilus”. Voi ce-aţi fi ales în locul meu? Exact.

Tocmai din acest motiv sunt atât de ignorant în acest domeniu încât habar nu am despre personajele epocii. Cu greu aş putea spune cine-au fost Maria Magdalena sau Iisus. În rest, sunt total depăşit de subiect. De-aia voiam să vă explic cum stau lucrurile la mine în cap şi să văd dacă e cineva pe aici capabil să mă lămurească.

Continuarea

10,267 cititori

Câtă nesimțire!

Mă uitam ieri dimineață la știri și-am văzut exemplul ăsta tipic de nesimțire specifică spațiului carpato-danubiano-pontic. Deci, în Slatina, să adopți un câine de la distanță, te costă nici mai mult nici mai puțin de 1300 de lei (1.292 ca să fiu cât se poate de exact) pe lună. Bănuiesc că știți ce înseamnă să adopți de la distanță, da? Adicătelea, tu, mare iubitor de animale, adopți un cățel și hotărăști că vrei să ajuți cu niște bani  adăpostul respectiv ca să fii sigur că e bine îngrijit protejatul tău. Well, la Slatina, trebușoara asta te costă exact cât am zis mai sus: 1300 de leuți. Un pic mai mult decât salariul minim pe economie.

Dar poate vreți să știți și cum s-a ajuns la suma asta năucitoare? Păi cum sa se ajungă altfel decât în dulcele stil românesc “facem și noi o combinație”. Dacă v-a fost lene să dați click pe știre, vă spun eu că adăpostul are 30 de angajați. Dar nu asta ar fi problema, pâna la urmă te poți gândi c-au angajat mulți oameni ca să le fie bine câinilor. Să facă des curat, să le schimbe apa, să nu întârzie cu mâncarea, d-astea. Neah, ți-ai găsit, în fiecare lună, din banii ăștia sunt plătiți așa:

Continuarea

3,519 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 118)

Fraților, azi e sărăcie mare de tot pe-aici. Pur și simplu n-am avut de unde să pun mai multe articole. Toată lumea a fost ocupată cu GDPR-ul și am asa o vagă bănuială că nu v-ar fi interesat vreo 15-20 de texte pe această temă deosebit de ofertantă. Așa că, atât s-a putut, atât avem.

  1. Hai să vorbim un pic despre „5 neveste” Tăriceanu;
  2. Noile norme GDPR pentru sex;
  3. Moartea vine pe Facebook;
  4. Două fotografii cu Meghan Markle, făcute la o distanță de 22 de ani;
  5. Geanina în Malaezia: sărăcie și bronzați! (dați “play” la video, am râs cu lacrimi la aia cu “te șochează șocul cultural”);
  6. Un salut pentru un polițist de la Circulație;
  7. Puneți-vă centura chiar și în spate;

4,770 cititori

Limbă și blonda

Pe cetățeanul care vorbește extrem de tare la telefon, în 605, îl cheamă Limbă și e un tip foarte popular și respectat la el în firmă. Serios, vă zic. De unde știu? Păi l-a sunat aseară șefă-sa și i-a zis “Limbă, dimineață să vii mai devreme că trebuie să scoți mașina”. Mașina care e în service pentru aripa “bulită de proasta aia de Dorina”. Ce bine, chiar mă găndeam să n-aibă naiba ceva probleme la motor sau la partea electrică. Dar șefă-sa poate să stea liniștită pentru că Limbă știe la marele fix cum să-i ia pe hoții ăștia de mecanici care toți sunt la fel, se face că muncește ca să-ți ia o cârcă de bani.

Pe prietenul lui Limbă, îl cheamă Somnu’. La fel de serios, vă zic. De unde știu? Păi așa am aflat și că Limbă e foarte popular la el în firmă. Pentru că “bă, Somnule, m-a chemat ieri băeții jos la țigară și s-a căcat pe ei de râs când le-am zis bancu’ cu blonda și crocodilul”.

În acest punct al conversației m-am temut oleacă pentru soarta lui Limbă. Pen’că a început să râdă atât de tare încât o mamaie, care dormea cu două rânduri de scaune mai în față, s-a întors încruntată și-a început să țâțâie. Crede-mă, nu vrei să te pui cu bătrânele nervoase din ratb. Pot să sfâșie un urs carpatin doar cu proteza.

În fine, partea cea mai nasoală e că de-aici drumurile noastre s-au despărțit. Am coborât și Limbă s-a dus să scoată mașina cu aripa bulită de proasta de Dorina, în timp ce eu mergeam așa de năuc pe străzi întrebându-mă din când în când: oare ce naiba îi face blonda aia crocodilului?

P.S. În ciuda unor reproșuri mai mult sau mai puțin voalate, o să continui să pun sâmbăta texte preluate din postări de pe Facebook. Din două motive. Primul, nu toți cei de pe-aici mă urmăresc și pe vestita rețea de socializare a lui Țucărberg. Și al doilea, pentru că aici e lucrul meu și se vor păstra pentru totdeauna (mă rog, dacă nu mai apare vreun caz “webfactor”), în timp ce Facebook nu e lucrul meu.

4,949 cititori

Voința la români

Duminică. Seara târziu, cuprins de remușcări adânci în fața unei farfurii mari cu cartofi prăjiți, cu o bere aburită într-o mână și c-un platou cu cinșpe mici în cealaltă: De mâine mă apuc de sală/intru la regim/mă las de fumat (orice altceva care ar presupune o brumă de voință). Apoi, satisfăcut de decizia luată își va aprinde o țigară, în timp ce mai cere o porție de cartofi. Dacă tot e ultima.

Luni. Ăăă… cât e ceasul? Iisuse, iar am întârziat la muncă. Nu se poate, nu tocmai azi când trebuie să mă apuc de sală/intru la regim/mă las de fumat (orice altceva care ar presupune o brumă de voință). Morții mă-sii, știi ce, las’că mă apuc de mâine.

Continuarea

5,833 cititori

Voios curierul livra

Dacă stai să citesți pe net poveștile despre curieri te iei cu mâinile de cap. Ai putea să juri că nicio comandă din țara asta nu e livrată corect și la timp. Cu toate astea, un calcul matematic elementar ar trebui să demonstreze că lucrurile stau exact invers. Gen, procentul de livrări cu probleme e mult în defavoarea celor fără de cusur.

Am stat să mă gândesc care a fost ultima mea experiență urâtă vizavi de vreun curier care să nu-și fi făcut treaba și pur și simplu nu mi-am adus aminte. Și sunt un cetătean care primește diverse chestii minim o dată pe săptămână. Well, cel puțin în ultimii doi ani, nu-mi amintesc de vreo livrare la care să simt nevoia să pun mâna pe taste și să încep să mă plâng. Oamenii veneau ceas, lăsau ce-aveau de livrat și se cărau în treaba lor. Continuarea

6,563 cititori

Limba română pe înțelesul doamnei Dăncilă

Doamnă, după cum ați observat, trăim într-o lume rea care n-are altceva mai bun de făcut decât să vă contabilizeze dumneavoastră greșelile de exprimare. Așa că m-am gândit să vă fac un pustiu de bine și să vă las aici un scurt ghid pe care să-l folosiți atunci când încercați să vorbiți sau să scrieți în frumoasa noastră limbă. Dacă nu le țineți minte, notați-le în palmă.

Virgula între subiect și predicat

Niciodată, dar absolut niciodată, nu puneți virgulă între subiect și predicat. Uitați, ca să fie foarte clar, când scrieți „Liviu Dragnea, este cel mai mare român și cel mai iubit președinte de partid din toate timpurile”, virgula aia pur și simplu n-are ce căuta acolo.

Continuarea

8,969 cititori

Unde greșim când cheltuim banii?

Vă sună cunoscut “dragă, am plecat să cumpăr roșii și m-am întors cu două perechi de pantofi și-o rochie”? Sau “intrasem pe net să plătesc curentul și mi-am luat și-un telefon beton”? Nu? Nu vă sună niciun clopoțel chiar dacă înlocuiți “pantofii” și “rochia” sau “telefonul” cu alte obiecte foarte mișto și cool, dar care ar fi putut foarte bine sa nu fie cumpărate chiar acum pentru că nu erau de strictă necesitate? În acest caz, felicitările mele, sunteți ori foarte norocoși, ori o ardeți pe cașcaval blanao de tot (cei care se regăsesc în cea de-a doua ipostază sunt rugați să-mi trimită numerele lor de telefon pe email, c-aș avea zilele astea nevoie de un împrumut cât mai greu, spre deloc, rambursabil). Continuarea

5,771 cititori

Cum l-am cunoscut pe Hitler

N-aveați de unde să știți, dar o să aflați acum. În scurtul răstimp de când benficiază de augusta mea prezență în viața domniei sale, pentru că este o ființă blândă și calină, numai bună de pus pe rană, domnișoara Petrică și-a câștigat duioasă poreclă de “Hitler”.

Dap, exact așa, pentru că, deși privită din exterior ar putea să pară așa un fel de hipsteriță boemă veșnic cu capul în nori, în realitatea dură care ne înconjoară, distinsa făptură despre care facem vorbire este o maniacă a ordinii și disciplinei și o adeptă a romantismului de gheață, descris la fix de expresii pline de căldură precum “hai, lasă vrăjeala și zi-mi ce vrei” sau varianta și mai plină de dulceață: “Vasilescu, nu mă fwte la cap”.

Și cum toate aceste lucruri au avut darul să-mi amintească în nenumărate rânduri de disciplina de fier a armatei germane condusă de Führer în cel de-al doilea război mondial, porecla a venit de la sine. Doar că “Adolf” mi s-a părut prea blând, așa c-am trecut direct la varianta hard.

Continuarea