2,401 cititori

Pestilential

Una scurta, ca pentru Sambata asa. Fratilor, nu-mi dau seama daca sunt ghinionist sau pur si simplu nimeresc prin preajma numai oameni care put. Atentie, put! Daca as fi zis ca miros, se putea interpreta. Am ajuns sa am cosmaruri cu privire la mersul cu metroul si inca nici nu s-a incalzit ca lumea inca. Pai ce naiba ma fac la vara???

Ieri putea unul atat de rau langa mine, ca mi-a venit sa vomit. M-am uitat cu atentie la el. Un tip pe la 45-50 de ani, imbracat decent, nimic de boschetar sau altceva in neregula. Continuarea

525 cititori

9 Mai in istorie

1502 – Cristofor Columb părăseşte Spania pentru cea de-a patra şi ultima călătorie către “Lumea Nouă”

Ca sa nu se mai faca de cacat, de data asta n-a mai vrut sa spuna nimanui unde se duce. Nu de alta, dar nu-i ieseau destinatiile si pace. A mers la ghici. Continuarea

1,829 cititori

Fußball nervt mich…by Ana R.

Pentru ca ne tot povesteste colegul de blog despre influenta fotbalului in viata lui si despre cum o ia razna cand pierde Steaua si are oaresce manifestari sociopate, imi da apa la moara in antipatia mea vesnica pentru fotbal. Sper sa nu ma dea afara de pe blog, dupa aceste marturisiri, iar daca o face macar stiu de la ce mi se trage.

Ma enerveaza rau de tot fotbalul si nu numai din considerente economice (cu banii investiti la nivel mondial in fotbal, am salva de la foamete vreo cinci tarisoare subdezvoltate), ci si pentru pierderea totala de vreme (in opinia mea, n-am dat cu parul) de a urmari un joculete cu 22 de tantalai care alearga ca bezmeticii dupa o minge. Continuarea

661 cititori

8 Mai in istorie

1873 – A murit John Stuart Mill, filozof pozitivist, logician şi economist englez (n. 20 mai 1806)

Deci io inteleg asa. Cat a fost mai copilandru, o ardea cu filozofie and stuff. Hipster, carevasăzică. Dupa care s-a prins ca si filozofatul asta nu e pentru toata lumea. Si a inceput cu chestii mai logice. Tot un fel de hipstereala. Ca sa sfarseasca in cel mai prozaic stil, pe partea economica. Hipster corporatist. Continuarea

13,779 cititori

Durul

E lângă mine în metrou. Are șapca pusă invers. Cozorocul, lat și drept, îi face umbră pe umăr. Căști mari în care bănuiești cum se aude o trupă hip-hop sau rap cu versuri dure extrase din umbra și esența străzii, locul în care el se simte ca peștele în apă. Blugii sunt largi, mult prea largi, dar asta nu-l împiedică să se miște ca o felină.

Acum stă. E ca o stâncă. Îl simți după privire cât e de crâncen și de hotărât. Inspiră aer și expiră mici bucățele de gheață, iar degetele-i mângâie un trăgaci imaginar.

Se uită în jur cu privirea pe care o avea Mike Tyson la conferințele de presă dinaintea meciurilor. Îl simți încordat ca un arc și gata să răspundă la orice provocare. Încă poartă pe umeri greutatea vorbelor și răutatea miștourilor celor care-l porecliseră “piticu’”. De aici își trage seva și ura. Dar gata, nu mai ține, acum se uită în ochii celor din jur cu hotărârea unui ghepard care-și fixează prada.

Da, are un metru cincizeci, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ca o bilă de titan. Incasabilă. Tot ce-a avut, pe post de sentimente, a murit în el în ziua în care părinții l-au tras deoparte și i-au spus “eu și cu mă-ta am vrea să te dăm la baschet sau la volei ca să te mai inalţi”. Avea aproape treișpe ani, dar a simțit-o că pe trădarea supremă. Cum? Și voi? După toți nemernicii ăia de la școală? După toate glumele în care era rugat să se ridice în picioare când vorbește? Din ziua aceea cel mai suav lucru pe care a mai reușit să-l exprime a fost un graffiti executat, cu nervi, pe zidul alb al unui spital din cartier: “mă piș pe voi, pe toți”!

Cineva îl atinge din greșeală și se trage brusc înapoi. Încordat ca un arc, este mult prea tare și rece pentru un contact întâmplător. Omul își cere scuze. Nu se învredniceşte să-i răspundă. Îl fixează cu privirea ca pe un vierme nevolnic. Doar duce mâna la buzunar cu un gest reflex, de control. Fără voia mea îmi imaginez că acolo poate fi ea, arma. O bucată de oțel aspru, la fel de rece ca posesorul ei. Tăcută și gata să atace. Ei doi împotriva lumii. Un parteneriat solid pentru un fel de razmeriță mută.

Încep să-l admir de la distanță. Îmi plac oamenii care se luptă cu lumea, cu sistemul, cu orice. Își schimbă poziția în metrou și se plasează lângă o ușă. Când pășește are în mers o combinație de felină cu Tupac Shakur. Cred că deja simte că mă uit la el. Instinctul de ghettou, de. Mă evaluează rapid, feroce, ca un scaner uman, ca un radar fără sentimente. Hotărăște că nu reprezint un pericol, deși sunt mai înalt. Că toți ceilalți din jur, dealtfel.

Îmi pare rău că trebuie să cobor. Aș mai fi stat măcar o jumătate de oră să-l observ și să-l admir în tăcere. Măcar voi avea prilejul să mă dau jos trecând pe lângă el și să-i stau câteva momente în preajmă. Are în mine un fan. Ar trebui să-i spun? Poate o ia ca pe-o jignire. Mai bine nu. Cu tipii duri nu se știe niciodată.

Stau lângă el și aștept să oprească metroul. Acum, când suntem atât de aproape, o parte din duritatea lui mi se transmite și mie. Nu-mi place spanacul, dar simt că-mi crește și fără el cantitatea de fier din organism. Nu știam, abia acum realizez că duritatea este transmisibilă. Dacă stau lângă el suficientă vreme o să mă tranform şi eu într-o stâncă. Îmi savuram senzațiile când pe neașteptate îi sună telefonul. Nu aud cine e în partea cealaltă, dar îmi imaginam că trebuie să fie vreun gangsta bro. Și chiar atunci:

Da, mama! Nu, acum ajung. Ți-am mai zis, la română. De la doișpe… (pauză scurtă în care eu nu am timp să-mi macin consternarea)… Da, l-am luat, e la mine. Da, o să fiu atent. Să fie!

Până să apuc să cobor, îl văd scoțând din buzunarul, unde bănuiam că ține arma, un pachețel. Două sandvișuri. Pâine cu unt și cașcaval. Iar celalat cu gem. Cât a vorbit cu mami și-a scos căștile de pe urechi. Din ele se aude neclar ceva ce aduce a baladă. Mușcă plin de poftă din primul…

Mă uit rușinat în jos fără să mai am curajul să-i caut privirea.

mihai_vasilescu_gangsta

Foto by Flickr

1,063 cititori

7 Mai in istorie

1824 – A avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a, care s-a încheiat cu un succes triumfal. Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii, a fost răsplătit cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve.

Într-un restaurant select, seful orchestrei se apropie de masa unui client şi-l întreabă:
– Dumneavoastră aţi cerut Beethoven?
– Nu, eu am cerut sarmalute in foi de viţă cu smântână… Continuarea

2,920 cititori

Cine are iepure, are parte

V-am mai spus ca cei batrani din blocul in care am copilarit au fost productivi, nu gluma. A se citi ca eram multi copii, de varste apropiate. Ei bine, dupa ce s-au dus anii aia fara griji, cand ne peocupa doar cum sa ne petrecem timpul mai misto si ne intreceam in cretinisme, au inceput si chestiile mai serioase, gen examene. Intai cele de liceu apoi admiterile pe la facultati. Era ca dracu’ daca picai, ca incepeau mistourile si te faceai de un cacat celebru. Cata vreme a fost la nivel de liceu, lucrurile au mers struna. Toata lumea s-a descurcat si a ajuns prin locurile in care si-a dorit.

Treaba s-a imputit odata cu intrarea la facultate. Continuarea

870 cititori

6 Mai in istorie

1961 – A încetat din viaţă Lucian Blaga, filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român (n. 9 mai 1895).

Un conducator auto este oprit de un politist. Agentul ii spune ca a depasit limita de viteza, ii cere carnetul si citeste: 

-O… domnul Lucian Blaga. Poftiti carnetul inapoi si va rog sa ma scuzati. 
Soferul, uimit si el de ce se intampla: 
-Dar ce s-a intamplat? 
Politistul: 
-E… mai citim si noi. Continuarea

1,978 cititori

Cand e sa se aleaga praful…

Cand Steaua joaca impotriva celor de la dinamo, intru pe modul de pilot automat. Cu o doua zile inainte si doua dupa (poate chiar trei, daca pierdem) nu mai conteaza nimic altceva in afara meciului asta. Ca sa nu mai zic, in cazul nefericit ca ne bat aia, ca nici nu-mi mai vine sa ies din casa. Pai la munca abia ma asteapta cativa „caini” sa ma ia la misto, iar mie imi vine doar sa le sparg capetele. Credeam ca sunt singurul dezaxat de felul asta, dar constat ca sunt destui in jurul meu. Asa ca inca nu ma ingijorez. Pai am eu un vecin, la blocul de peste drum, care umbla numai in halat (pe strada, gen) si vorbeste singur in engleza!!! Jur! De nu stiu cate ori am vrut sa-l filmez si mi-a fost rusine. Deci nu-mi fac probleme inca, se poate si mai rau. Continuarea