8,051 cititori

Romantic World of Pigs

De ce să nu recunosc, am fost cândva și eu romantic cu acte în regulă. Pentru că tendința naturală este să pleci “la drum” ca un adevărat cavaler. Desigur, se mai atenuează un pic din ea, după ce viața îți da primul șut în coaie. Totuși, dacă ești un adevărat luptător, persiști în tâmpenie. Depinde și câtă rezistență ai. Cunosc luptători din ăștia cu “ouăle” turtite, de la câte “şpiţuri”si-au luat, transformate în niște adevărate vagine masculine. Dar, care nu renunță. Continuă să creadă în șansa lor de a fi adevărați cavaleri pe cai albi. Eu le țin pumnii și-i susțin pe acești eunuci moderni. Dar să fie la ei, acolo.

Pe la al treilea “şut” încasat în zona aia sensibilă, m-am oprit și mi-am zis că aşa nu se mai poate. Şi-am început metamorfozarea în noul “eu”. Să nu credeți că a fost ușor. Sau aveți impresia că e floare la ureche să devii un monument de nesimțire?

Uite, că să înțelegeți, cât de cât, cum stăm. Am renunțat la prostul obicei care te expune la pericolul orbirii sau crescutul părului în palmă (mă rog, “am renunțat” e un fel de a spune, practic nu mai abuzam de el), după ce mi-am dat seamă că există niște substituenţi mai buni pe lumea asta: fetele sau, după o vârstă, femeile. Şi plin de încredere, m-am îndrăgostit. A fost o primă mare iubire ca la carte. Cu poezii, petale de trandafiri şi cer luminat în plină noapte. Eram visul încarnat şi nerostit al oricărei femei. Când pana mea măiastră pornea a scrie versuri dedicate “ei”, simțeam cum trec în umbră toți mării corifei ai rimelor.

Sau, cel puţin, așa credeam eu. Pentru că ea, mirifica făptură, m-a lăsat pentru un …golan. Băi, dar nu că exagerez eu, omu’ era fix opusul meu, romanticul făuritor de stihuri ales meșteșugite. Un băiat de cartier, ce absolvise cu brio…scoala vieții. Cu bemveu ursuleţ și ceva parai dobândiți din şmen-uri. Singurul lucru romantic pe care îl spusese vreodată fusese ceva de genul: “decât că acum tre’ să tragi chiloții pă tine, că vin baeţii pă la mine” (și bruma de rimă este absolut involuntară). L-am cunoscut, credeți-mă, dacă mă înșel o fac de ordinul micronilor.

Să vă mai povestesc sceneta jucată de mine și colegul meu de cameră? Cea în care îl pun pe om s-o sune pe “ea”, adorata mea, și s-o întrebe dacă știe ceva de mine, că n-am mai apărut prin cămin de vreo săptămâna. Toate astea în ideea că, nu știu, poate i se făcea fetei milă de suferințele mele intense și revine la sentimente mai bune. Interesant este că deşi pe atunci nu ştiam că “pity sex is better than no sex”, se pare că aveam instincte bune.

“Veronica Micle” (hai ba, că am cititori deștepți, cre’ca știți cine a fost, nu mai pun link) zice că nu știe nimic de soarta mea, dar că trece ea pe la cămin să stea de vorba şi să vadă ce e de făcut. A trecut. Iar la discuția, în care s-a pișat pe mine la modul voios, am asistat…de sub pat (ştiu, eram un adevărat luptător). Deci, v-o mai povestesc?

După ce mi-am revenit din lovitură, mi-am zis că a fost o întâmplare, de fapt viața nu e așa. Şi mi-am văzut de drumul meu, presărat cu bune intenții și “corason” sensibil. Următoarele două baroase între picioare, le-am luat cam în același stil barbar. Dar ce nu te omoară, te face mai puternic. Așa că am stat eu și am chibzuit profund dacă mai are rost să mă arăt în lume fără suspensor de tablă. Da’ din aia groasă de 0.2.

mihai_vasilescu_chiloti de tabla

Concluzia a fost că nu mai avea sens. Aşa că am transformat tabla de la suspensor în “şorici” d-ăla gros. Pe obraz. Adicătelea am schimbat un pic unghiul de de deplasare. În loc de 360 de grade, am redus la 180. Ceea ce înseamnă că am luat-o exact în direcția opusă. Nu de alta, dar o greșeală repetată știți și voi cum se cheamă, nu?

N-a fost ușor, a trebuit să-mi fac mâna pe ținte mai ușoare. Dar mă perfecționam pe măsură ca treceam de la una la alta (de ținte vorbesc). Spre marea mea mirare, cu toate că mă transformam în “mistretul cu colți de argint”, șansele de eșec scădeau ca indicele “Dow Jones” la începutul lui 2009.

Avea Badea (Mircea Badea) pe vremuri, când era încă amuzant, o poveste tare. Un coleg de liceu de-ai lui face cunoștință cu o tipă de aceeași vârstă. Şi binevoiește să-i pupe mâna, cu această ocazie deosebită. După “incident” o urmărește pe tipă tot liceul, cu gândul să se joace de-a doctorul cu ea. N-a reușit în veci, deși o proporție covârșitoare de băieți din același liceu, se pare ca erau mai norocoși decât el şi o loveau pe unde o prindeau. După niște ani, când s-au reîntâlnit întâmplător, omul a întrebat-o: “Da’ bine, mă, m-am ținut de capul tău tot liceul. Practic, nu ai ratat pe nimeni în afară de mine. De ce naiba”? Femeia se uită siderată la el și-i răspune: “Nu puteam să fac așa ceva, tu erai ăla care îmi sărutase mână”! Ați prins-o, da?

Tot ce pot să vă spun, acum după atâta amar de experiență, este că femeile preferă porcii. Întotdeauna. știu, o să veniți să-mi spuneți că nu e adevărat, “iubi al meu face și drege, iar când se cacă miroase a trandafiri”. Se prea poate, dar e vorba de o simplă excepție care confirmă regula. Eu vorbesc aici în general, nu mă interesează un caz izolat. Poate ați avut noroc (și la loto se mai câștiga, nu?). Sau poate doar vi se pare. Rețineți asta de la mine: orice porc știe cum să fie cavaler, dar nu orice trubadur romantic știe să fie porc!

Iar tu, da tu, cea care citești acum neîncrezătoare “prostiile pe care le scrie asta” (adică eu) și te gândești la prințul tău neasemuit de acasă, te rog să fii un pic atentă. Pentru tine, am o singură rugăminte: notează-ți pe ceva data când ai citit articolul ăsta. Şi pune-o într-un loc unde să știi de ea. Te rog s-o folosești ca să calculezi cât timp a trecut de la acest moment “T zero”, până în clipa când “Lancelot “al tău va trage prima bășină tare, cu sonor, în timp ce va uitat la “Sleepless în Seattle” sau altceva la fel de romantic.

Abia atunci vreau să-mi mulțumești pentru porcul de lângă tine!

mihai_vasilescu_pig_woman

sursa foto

1,506 cititori

De sezon, cu popi.

Un preot şi un episcop călătoreau în acelaşi vagon. Episcopul l-a ignorat însă cu desăvârşire pe preot şi tot drumul a făcut integrame. Dupa o vreme, preotul văzând că episcopul clatină enervat din cap, se foloseşte de împrejurare să intre în vorbă:

– Vă pot ajuta cu ceva, domnule?

– Poate. Un singur cuvânt mă împiedică să rezolv acest careu. Ce are cinci litere, începe cu “piz” şi se termina cu “ă”?

Definiţia cuvântului sună aşa: “specific feminin”.

– Vai domnule, e simplu: pizmă.

– Ai dreptate, ai dreptate! Ascultă tinere, ai cumva o radiera? Continuarea

5,699 cititori

Minutul ăla în care inima-ţi stă în loc

Primavara, 29 Aprilie 2010. Parea o zi de joi la fel de banala ca oricare alta. Sa fi ajuns ceasul pe la orele pranzului. Imi suna telefonul. Fiica-mea. Raspund:

-Ce faci printeso?

Printesa imi raspunde, dar nu inteleg nimic. Ras nervos, amestecat cu plans. Incerc sa ma concentrez la ce spune, dar nu reusesc. Deslusesc cuvintele „accident, masina…” si pulsul imi sare instant la 220. Ori creierul meu refuza sa priceapa, ori chiar nu inteleg ce spune. Neintelesul calambur ia sfarsit, in momentul in care aud o voce clara la telefon:

-Buna ziua, sunt asistenta pe ambulanta BGS, fiica dumneavoastra a suferit un accident, in zona „Budapesta”…

Urmatoarele cuvinte le-am auzit, cand deja ma pravaleam pe scari, spre masina. Peste fiica-mea daduse unul, pe trecerea de pietoni, cand se ducea la scoala. Continuarea

5,291 cititori

Gargantua de sex feminin, fara Pantagruel

Vinerea trecuta am iesit cu prietenul I., sa halim ceva si sa-mi depene proaspetele amintiri italiene. Pen’ca era ziua mea de dat iama in mancare, am rupt in doua o quesadilla. Cu sos ranger si cartofi wedges. Asa, sa simt colesterolul cum alearga prin vene. Da’ nu despre asta voiam sa vorbesc.

La masa de langa noi, erau trei englezoaice (ma rog, vorbitoare de engleza din aia cu accent de „Regat”, poa’ sa fi fost si scotience) si una bucata romanca, cat malu’.  In mod normal nu le-as fi dat importanta. Dar, obsedat fiind de persoanele supra-ponderale, din cauza trecutului meu, nu aveam cum sa nu le observ dimensiunile. Şi în spceial pe cele ale compatrioatei noastre. Era huge fratilor, genul ala de patrat, cu latura de 1.50 metri, pe care mai bine o sari decat s-o ocolesti. De altfel, la un moment dat, a vrut sa mearga pana in locul in care se duce si Regele singur si a trebuit sa deranjeze juma’ de restaurant, ca sa aiba loc sa treaca.

Fratilor, sa fi vazut cantitatea de mancare ce se „balota” la masa aia. De prisos sa va spun cine baga cel mai mult, nu? Sau cine nu s-a putut hotari, intre papanasi si clatite, asa ca si le-a comandat pe ambele. Mama, mama… Si eu aveam impresia ca sunt in ziua de „porceala” si halesc nu gluma. Quesadilla mea, parea un nenorocit de fursec, pe langa ce era acolo.

Azi dimineata, pe cine vad eu in metrou? Da, pe micuta „gargantuana”. Statea frumusel, asezata pe doua scaune. Mi-as fi vazut linistit de treaba mea, dar m-a lasat? Nuuuu. A trebuit sa se intalneasca ea cu niste cunostinte. Doua la numar, un baiat si o fata. Bai oameni buni, am ramas „paf”. Dupa obisnuitul small-talk „ce mai faci, pe unde mai esti”, ce credeti voi ca face „micuta”? Scoate tableta si le arata alora…poze cu ce MANCASE ASEARA!!! Va jur. Am facut poza, dar nu mi-a iesit, că era “miscata”. Nu stiu cum am reusit sa ma abtin sa nu rad isteric. Oi fi eu retard, dar chiar nu mai exista simtul ridicolului? Bun, am inteles ca iti place sa bagi in fizic. Se vede cu ochiul liber. Dar sa mai si faci poze la haleala, pe care sa le arati in metrou, pe genul “uite cat de tare sunt”? Eram siderat.

Credeti ca s-a terminat aici? No fucking way! Baiatul a scos la un moment dat un covrig. A intrebat-o: „vrei”? Acu’, voi ce credeti, a vrut?

Ah, am uitat sa fac o precizare. Rubensiana noastra nu are mai mult de 25 de ani. Ca sa fie clar!

Sa va mai zic ca s-a oprit si la iesirea din metrou sa-si ia sandwich de la automat? Nu va mai zic, dar chiar asa a fost.

Stiu, sunt rau si n-am inima. Poate fata are probleme. “Ce stii tu ma, sunt persoane care acumuleaza si daca beau apa sau halesc o frunza de salata”. Cre’ca asa ar fi sunat “textul” clasic, daca nu as fi asistat cu ochii mei la dezmatul hipercaloric.

Da, am reusit s-o fotografiez cand am iesit de la metrou si i-am lasat sa treaca in fata. Punga, din care se vede un picut in mana stanga, este de la sandwich-ul pe care il balota “din goana calului”.

Nu vreau sa zic mai multe. Cred ca am spus suficient. O singura concluzie am: DA-O BA IN MORTII MA-SII DE TREABA!!!

mihai_vasilescu_grasa_metrou

4,576 cititori

De câte feluri sunt prietenii

Unul dintre puținele lucruri neconvertibile în “cașcaval” pe lumea asta este prietenia. Am auzit că și iubirea ar fi în aceeași situație, da’ nu știu ce să zic. Și mă gândeam, privind în jurul meu, cam cum stă treaba cu prieteniile astea și cum se pot împărți ele pe căprării. Pentru că nu-i așa simplu cum crede toată lumea. Continuarea

2,138 cititori

Stiintele exacte invinse de fortele Universului

Primul meu examen la ASE, m-a gasit dupa o noapte de chefuit in R2. De invatat nu prea aveam ce. Era la matematica si, asa cum v-am mai explicat, eu si cu aceasta materie abstracta nu aveam prea multe in comun. Dar, ma bazam pe faptul ca era proba scrisa, nu orala. Si poate reuseam sa mai “misc” cate ceva cu ajutorul colegilor.

Numai ca, am reusit “performanta” sa ma trezesc la sapte jumatate, in conditiile in care examenul incepea la opt. Si trebuia sa fiu neaparat in sala, daca voiam sa am vreo sansa. Ce-am facut, ce n-am facut, la opt fara zece eram la Gara Basarab, de unde luam autobuzul spre Romana. Timp insuficient, chiar daca autobuzul, un Ikarus din ala galben, era deja in statie si ma astepta.

Doar ca, din momentul in care m-am urcat, a inceput “recitalul” soferului. Continuarea

1,582 cititori

Ca tot vine pastele…

Si a inceput si Marea Mituire. Asa cum numesc eu postul pastelui.Acum incep mirenii sa-i dea spaga lui Dumnezeu. Cel putin asa cred ei. Altfel nu-mi explic care e treaba cu diversele “abstinente”. De ce se apuca de postit oameni care in restul anului n-au nici o treaba cu subiectul?

Stiu, stiu, mi s-a servit explicatia ca “e bine si pentru sanatate sa tii din cand in cand post, ca mai cureti organismul de toxine”. Sunt perfect de acord. Dar de ce nu faci treaba asta la sfarsitul lui August., sau la inceputul lui Noiembrie? Pai va spun eu de ce. Ca daca tot te chinuiesti, macar sa vada Dumnezeu, nu?

Exact ca in povestea aia pe care o tot zice ciobanul care, din nefericire, e patron la Steaua. Cum era el in tinerete la bar la Melody si tot impartea bani la solisti si dansatori. Dar in stilul lui asa, cu strigaturi si mare tam-tam. Pana a venit un angajat de-al locului si i-a soptit ca e Militia Economica in local si daca vrea sa mai dea bani, sa o faca pe ascuns. Continuarea

2,199 cititori

Botez in stil italian

Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.

Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon. Continuarea

2,208 cititori

Luminita

Acu’, vad ca ma intreaba o gramada de lume ce s-a intamplat, dupa ce m-am intors la Barlad, la Luminita. Pai s-a intamplat cam asa…

Dupa ce i-am distrus toaleta “a buna” fetei, asa cum va povesteam, ne-am intors la nunta vara-mii. Nu-mi amintesc eu prea multe din ce i-am “balmajit” in noaptea aia blondei, dar sigur-sigur i-am explicat cum ca sunt student in Bucuresti, si i-am dat coordonatele unde poate sa dea de mine, in Grozavesti. Da’ i le-am spus asa sa fie, avand tot atatea sperante c-o sa o mai vad vreodata, cate are porcul de Craciun.

Cateva saptamani mai tarziu, ma intoceam de la cursuri, nerabdator sa ajung in camera, cu gandul sa trag un “festin” cu ceva cartofi prajiti pe resou. Mancarea noastra de baza. Nici nu intru bine in camera, ca ma ia in primire colegul meu:

– Bai boule, unde ma-ta umbli? Te-a cautat una buna rau azi. Continuarea

3,883 cititori

Dacia 1300 cu imbunatatiri…continuare

Continuarea episodului 1  

Si-am ajuns la Barlad. La nunta. Acolo, in cele din urma, mi-au fost si mie indeplinite ambitiile „soferistice”.  Pen’ca taica-meu a gasit de cuviinta sa traga la masea. Doar era nunta lu’ nepoata-sa. Numai ca, era nevoie de o masina. Mereu mai apar „chestii” de rezolvat pe ultima suta de metri. Si cine era singurul cu permis, care nu consumase alcool? Ihi, chiar eu. Deci nu a avut de ales. Cand mi-a dat cheile masinii, a fost cat pe ce sa i le smulg cu antebrat cu tot.

Am facut la curse prin Barladul ala…Daca ma gandesc bine, amintirile mele de la nunta vara-mii sunt foarte vagi si confuze. In schimb, as putea sa va spun cu aproximatie (a trecut mult timp si de-aia) cam pe unde stateau jumatate din invitatii „loco”.

Imi placea o duduie dintre invitati. Blonda, cu tot ce trebuie in „dotare”…buna tare, ce sa mai vorbim. Un fel de Pamela Anderson “avant la lettre”. Luminita, pe numele ei, prietena buna cu sora miresei, adica cealalta vara a mea. M-as fi „bagat”, dar pentru asta trebuia sa stau dracului potolit, la „vrajeala”. Continuarea

1,102 cititori

Daca “este” mai mult de doua…

Am uitat sa va povestesc ieri. O taiasem spre casa, aseara. Ma bucuram de-o carte si de atmosfera relaxata din metrou. La Victoriei se urca un hipster. Desi, in prima faza am crezut ca e apartenent cu „acte in regula” al vestitului trend, ulterior mi-am dat seama ca este un marunt epigon.

Ma uitam la el si-l scanam. Corespundea pe deplin ghidului pe care vi l-am impartasit si voua. Pantalonii straaaaamti, de te intrebai cum i-a luat pe el, camasa in carouri, geanta tip postas si o basca vintage, foarte cool chiar. Ipod-ul si niste casti mari albastre, completau de minune tabloul. Mi-a venit sa-i fac cu ochiul, ca sa stie ca stiu.

Pana la Romana a studiat cu strasnicie harta metroului. Se mai uita, mai pufnea, se observa ca ceva nu-i miroase a bine. Dupa care, a lasat castile, dezorientat, pe spate si l-a intrebat pe tipul  ce statea in picioare, langa el:

– Cate statii mai este pana la Unirii ? Continuarea