2,787 cititori

Sunt demiurgul copilului meu?…un fel de continuare a postului de ieri

Pentru ca postul de ieri se lungise prea mult, nu am mai avut cum sa termin tot ce voiam sa spun. Si asa mi-am auzit vorbe, ca sunt prea lungi articolele. Desi, puteam sa jur ca textelor mele (asa profunde si pline de substanta 🙂 ) li se potriveste perfect stravechea vorba a femeilor (de scurta poa’ sa fie cat de lunga), se pare ca nu e chiar asa. Prin urmare, am continuat azi.

Asa cum ma asteptam, m-ati intrebat si cum am procedat vis-à-vis de droguri. Ei bine, cred ca acest subiect de-abia de acum inainte devine de actualitate, in cazul meu. Corina (fie-mea) are 16 ani si jumatate. Pana acum nu s-a pus problema lor. Dar sunt convins ca de acum incolo se va pune.

Tot ce am putut sa fac pana la ora asta, dupa cum ii spuneam si cititoarei care a intrebat ieri, a fost sa ii bag un bucata joint, de maria-ioana, in gura. Continuarea

2,948 cititori

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”. Continuarea

3,650 cititori

S.O.S.

Eram in avion, spre Londra. Intre timp, scapasem de senzatia de “scapat pe mine”, care mi-a insotit primele zboruri. Inca din sala de asteptare, incercam sa ignor prezenta Valentinei Pelinel. Cu destul de putin succes. Adica ma holbam ca boul. Acu’, sa nu va aud, gusturile nu se discuta. Imi place Pelinel de mor si an de an o votez “cea mai cea”, in topul meu personal. Stie si nevasta-mea, da’ zice ca exagerez. N-as prea crede.

mihai_vasilescu_valentina_pelinel

sursa foto

Pe cand ma gandeam sa-mi iau figura de macho in calduri si sa ma duc sa-i arunc un “what is up, baby”, urmat de un facut cu ochiu’ semi-libidinos, il observ in peisaj si pe barba-su’. Na, mai du-te si fa pe cocosul. Asa ca m-am multumit sa-i arunc, in gand, un “hasta la vista, baby”. Nu fara oaresce regrete. Continuarea

3,466 cititori

Sunt cult, ce pula mea!

Am iesit alaltaieri cu o parte dintre prietenii mei cei mai buni la o tersasa. Sa “ne mai radem”, sa mai socializam. Si pentru ca discutia a fost udata cu bere din belsug, am ajuns si la discutii “profunde”. Mai precis, sotia unuia dintre managerii corporatisti, despre care v-am mai povestit, a facut un picut de scandal. Ne-a amenitat ca daca mai continuam sa folosim consacrata expresie “pula mea”, sau derivatiile ei “ce pula mea “si “mai da-i ma in pula mea”, ea se ridica si pleaca acasa.

Eu am replicat si i-am zis ca greseste profund. Dimpotriva, ar trebui sa aprecieze si sa fie magulita. Si nu eram deloc ironic, desi ea m-a luat la misto. Si o sa va explic si de ce. Oameni buni, nu ma pot exprima liber decat cu persoane fata de care ma simt in largul meu. Urasc sa nu ma pot exprima asa cum simt in momentul ala. Iar de cele mai multe ori asta se intampla pentru ca de fata se afla vreo semi-pretioasa care da ochii peste cap ultragiata. Continuarea

4,790 cititori

To be or not to be…in.

Prietenul I. a cunoscut recent o fata. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Omul e din nou “pe piata” si cu asta se ocupa. Foarte tare mi s-a parut altceva. A vazut-o la un concert. El era consumator,  ea era “bar-tender”. Tipul ala de barmanita sexoasa care se uita la tine ca la un gandac de bucatarie, cand iti intinde “long island-ul” comandat. Blonda, cu ochii albastri si buuuuuna. N-au schimbat nici macar o privire toata seara.  Dar la plecare, s-a postat in fata ei si i-a spus:
– Te gasesc pe facebook?
Aia se uita la el si zice:
– Da.
Si-si vede de treaba ei. Al meu ramane prost, dar se redreseaza repede:
– Pai crezi ca ma interesam daca ai cont pe retelele de socializare? CUM te gasesc pe facebook? Gen, cum te cheama?
Femeia l-a scanat din cap pana in picioare si-si spune numele: M. Continuarea

1,636 cititori

Nu mai poooooot cu astia…

„Du ru ru ru ru ru, du ru ru ru ru o stea”. Am la birou un radio care behaie in fundal, ca sa nu ascultam linistea. De azi dimineata pana acum, e a patra oara cand aud piesa asta. Sa-mi bag p**a, dac-o mai suport. Ia fiti atenti aici, ce tembelisme canta baietii astia (da, da sunt doi flacai, cei care imi zgarie timpanele):

Strofa 1

Caut pe cer o stea
Una doar a mea
O cometa ce sa-mi umple lipsa ta
Numele tau sa-i pun
Sa-i urez drum bun
Asa cum n-am reusit tie sa-ti spun.

In primul si in primul rand s-au orientat gresit. Suntem in anul de gratie 2013. Tot ce cauti, gasesti pe „goagal”. Continuarea

8,043 cititori

Romantic World of Pigs

De ce să nu recunosc, am fost cândva și eu romantic cu acte în regulă. Pentru că tendința naturală este să pleci “la drum” ca un adevărat cavaler. Desigur, se mai atenuează un pic din ea, după ce viața îți da primul șut în coaie. Totuși, dacă ești un adevărat luptător, persiști în tâmpenie. Depinde și câtă rezistență ai. Cunosc luptători din ăștia cu “ouăle” turtite, de la câte “şpiţuri”si-au luat, transformate în niște adevărate vagine masculine. Dar, care nu renunță. Continuă să creadă în șansa lor de a fi adevărați cavaleri pe cai albi. Eu le țin pumnii și-i susțin pe acești eunuci moderni. Dar să fie la ei, acolo.

Pe la al treilea “şut” încasat în zona aia sensibilă, m-am oprit și mi-am zis că aşa nu se mai poate. Şi-am început metamorfozarea în noul “eu”. Să nu credeți că a fost ușor. Sau aveți impresia că e floare la ureche să devii un monument de nesimțire?

Uite, că să înțelegeți, cât de cât, cum stăm. Am renunțat la prostul obicei care te expune la pericolul orbirii sau crescutul părului în palmă (mă rog, “am renunțat” e un fel de a spune, practic nu mai abuzam de el), după ce mi-am dat seamă că există niște substituenţi mai buni pe lumea asta: fetele sau, după o vârstă, femeile. Şi plin de încredere, m-am îndrăgostit. A fost o primă mare iubire ca la carte. Cu poezii, petale de trandafiri şi cer luminat în plină noapte. Eram visul încarnat şi nerostit al oricărei femei. Când pana mea măiastră pornea a scrie versuri dedicate “ei”, simțeam cum trec în umbră toți mării corifei ai rimelor.

Sau, cel puţin, așa credeam eu. Pentru că ea, mirifica făptură, m-a lăsat pentru un …golan. Băi, dar nu că exagerez eu, omu’ era fix opusul meu, romanticul făuritor de stihuri ales meșteșugite. Un băiat de cartier, ce absolvise cu brio…scoala vieții. Cu bemveu ursuleţ și ceva parai dobândiți din şmen-uri. Singurul lucru romantic pe care îl spusese vreodată fusese ceva de genul: “decât că acum tre’ să tragi chiloții pă tine, că vin baeţii pă la mine” (și bruma de rimă este absolut involuntară). L-am cunoscut, credeți-mă, dacă mă înșel o fac de ordinul micronilor.

Să vă mai povestesc sceneta jucată de mine și colegul meu de cameră? Cea în care îl pun pe om s-o sune pe “ea”, adorata mea, și s-o întrebe dacă știe ceva de mine, că n-am mai apărut prin cămin de vreo săptămâna. Toate astea în ideea că, nu știu, poate i se făcea fetei milă de suferințele mele intense și revine la sentimente mai bune. Interesant este că deşi pe atunci nu ştiam că “pity sex is better than no sex”, se pare că aveam instincte bune.

“Veronica Micle” (hai ba, că am cititori deștepți, cre’ca știți cine a fost, nu mai pun link) zice că nu știe nimic de soarta mea, dar că trece ea pe la cămin să stea de vorba şi să vadă ce e de făcut. A trecut. Iar la discuția, în care s-a pișat pe mine la modul voios, am asistat…de sub pat (ştiu, eram un adevărat luptător). Deci, v-o mai povestesc?

După ce mi-am revenit din lovitură, mi-am zis că a fost o întâmplare, de fapt viața nu e așa. Şi mi-am văzut de drumul meu, presărat cu bune intenții și “corason” sensibil. Următoarele două baroase între picioare, le-am luat cam în același stil barbar. Dar ce nu te omoară, te face mai puternic. Așa că am stat eu și am chibzuit profund dacă mai are rost să mă arăt în lume fără suspensor de tablă. Da’ din aia groasă de 0.2.

mihai_vasilescu_chiloti de tabla

Concluzia a fost că nu mai avea sens. Aşa că am transformat tabla de la suspensor în “şorici” d-ăla gros. Pe obraz. Adicătelea am schimbat un pic unghiul de de deplasare. În loc de 360 de grade, am redus la 180. Ceea ce înseamnă că am luat-o exact în direcția opusă. Nu de alta, dar o greșeală repetată știți și voi cum se cheamă, nu?

N-a fost ușor, a trebuit să-mi fac mâna pe ținte mai ușoare. Dar mă perfecționam pe măsură ca treceam de la una la alta (de ținte vorbesc). Spre marea mea mirare, cu toate că mă transformam în “mistretul cu colți de argint”, șansele de eșec scădeau ca indicele “Dow Jones” la începutul lui 2009.

Avea Badea (Mircea Badea) pe vremuri, când era încă amuzant, o poveste tare. Un coleg de liceu de-ai lui face cunoștință cu o tipă de aceeași vârstă. Şi binevoiește să-i pupe mâna, cu această ocazie deosebită. După “incident” o urmărește pe tipă tot liceul, cu gândul să se joace de-a doctorul cu ea. N-a reușit în veci, deși o proporție covârșitoare de băieți din același liceu, se pare ca erau mai norocoși decât el şi o loveau pe unde o prindeau. După niște ani, când s-au reîntâlnit întâmplător, omul a întrebat-o: “Da’ bine, mă, m-am ținut de capul tău tot liceul. Practic, nu ai ratat pe nimeni în afară de mine. De ce naiba”? Femeia se uită siderată la el și-i răspune: “Nu puteam să fac așa ceva, tu erai ăla care îmi sărutase mână”! Ați prins-o, da?

Tot ce pot să vă spun, acum după atâta amar de experiență, este că femeile preferă porcii. Întotdeauna. știu, o să veniți să-mi spuneți că nu e adevărat, “iubi al meu face și drege, iar când se cacă miroase a trandafiri”. Se prea poate, dar e vorba de o simplă excepție care confirmă regula. Eu vorbesc aici în general, nu mă interesează un caz izolat. Poate ați avut noroc (și la loto se mai câștiga, nu?). Sau poate doar vi se pare. Rețineți asta de la mine: orice porc știe cum să fie cavaler, dar nu orice trubadur romantic știe să fie porc!

Iar tu, da tu, cea care citești acum neîncrezătoare “prostiile pe care le scrie asta” (adică eu) și te gândești la prințul tău neasemuit de acasă, te rog să fii un pic atentă. Pentru tine, am o singură rugăminte: notează-ți pe ceva data când ai citit articolul ăsta. Şi pune-o într-un loc unde să știi de ea. Te rog s-o folosești ca să calculezi cât timp a trecut de la acest moment “T zero”, până în clipa când “Lancelot “al tău va trage prima bășină tare, cu sonor, în timp ce va uitat la “Sleepless în Seattle” sau altceva la fel de romantic.

Abia atunci vreau să-mi mulțumești pentru porcul de lângă tine!

mihai_vasilescu_pig_woman

sursa foto

1,502 cititori

De sezon, cu popi.

Un preot şi un episcop călătoreau în acelaşi vagon. Episcopul l-a ignorat însă cu desăvârşire pe preot şi tot drumul a făcut integrame. Dupa o vreme, preotul văzând că episcopul clatină enervat din cap, se foloseşte de împrejurare să intre în vorbă:

– Vă pot ajuta cu ceva, domnule?

– Poate. Un singur cuvânt mă împiedică să rezolv acest careu. Ce are cinci litere, începe cu “piz” şi se termina cu “ă”?

Definiţia cuvântului sună aşa: “specific feminin”.

– Vai domnule, e simplu: pizmă.

– Ai dreptate, ai dreptate! Ascultă tinere, ai cumva o radiera? Continuarea

5,687 cititori

Minutul ăla în care inima-ţi stă în loc

Primavara, 29 Aprilie 2010. Parea o zi de joi la fel de banala ca oricare alta. Sa fi ajuns ceasul pe la orele pranzului. Imi suna telefonul. Fiica-mea. Raspund:

-Ce faci printeso?

Printesa imi raspunde, dar nu inteleg nimic. Ras nervos, amestecat cu plans. Incerc sa ma concentrez la ce spune, dar nu reusesc. Deslusesc cuvintele „accident, masina…” si pulsul imi sare instant la 220. Ori creierul meu refuza sa priceapa, ori chiar nu inteleg ce spune. Neintelesul calambur ia sfarsit, in momentul in care aud o voce clara la telefon:

-Buna ziua, sunt asistenta pe ambulanta BGS, fiica dumneavoastra a suferit un accident, in zona „Budapesta”…

Urmatoarele cuvinte le-am auzit, cand deja ma pravaleam pe scari, spre masina. Peste fiica-mea daduse unul, pe trecerea de pietoni, cand se ducea la scoala. Continuarea

5,276 cititori

Gargantua de sex feminin, fara Pantagruel

Vinerea trecuta am iesit cu prietenul I., sa halim ceva si sa-mi depene proaspetele amintiri italiene. Pen’ca era ziua mea de dat iama in mancare, am rupt in doua o quesadilla. Cu sos ranger si cartofi wedges. Asa, sa simt colesterolul cum alearga prin vene. Da’ nu despre asta voiam sa vorbesc.

La masa de langa noi, erau trei englezoaice (ma rog, vorbitoare de engleza din aia cu accent de „Regat”, poa’ sa fi fost si scotience) si una bucata romanca, cat malu’.  In mod normal nu le-as fi dat importanta. Dar, obsedat fiind de persoanele supra-ponderale, din cauza trecutului meu, nu aveam cum sa nu le observ dimensiunile. Şi în spceial pe cele ale compatrioatei noastre. Era huge fratilor, genul ala de patrat, cu latura de 1.50 metri, pe care mai bine o sari decat s-o ocolesti. De altfel, la un moment dat, a vrut sa mearga pana in locul in care se duce si Regele singur si a trebuit sa deranjeze juma’ de restaurant, ca sa aiba loc sa treaca.

Fratilor, sa fi vazut cantitatea de mancare ce se „balota” la masa aia. De prisos sa va spun cine baga cel mai mult, nu? Sau cine nu s-a putut hotari, intre papanasi si clatite, asa ca si le-a comandat pe ambele. Mama, mama… Si eu aveam impresia ca sunt in ziua de „porceala” si halesc nu gluma. Quesadilla mea, parea un nenorocit de fursec, pe langa ce era acolo.

Azi dimineata, pe cine vad eu in metrou? Da, pe micuta „gargantuana”. Statea frumusel, asezata pe doua scaune. Mi-as fi vazut linistit de treaba mea, dar m-a lasat? Nuuuu. A trebuit sa se intalneasca ea cu niste cunostinte. Doua la numar, un baiat si o fata. Bai oameni buni, am ramas „paf”. Dupa obisnuitul small-talk „ce mai faci, pe unde mai esti”, ce credeti voi ca face „micuta”? Scoate tableta si le arata alora…poze cu ce MANCASE ASEARA!!! Va jur. Am facut poza, dar nu mi-a iesit, că era “miscata”. Nu stiu cum am reusit sa ma abtin sa nu rad isteric. Oi fi eu retard, dar chiar nu mai exista simtul ridicolului? Bun, am inteles ca iti place sa bagi in fizic. Se vede cu ochiul liber. Dar sa mai si faci poze la haleala, pe care sa le arati in metrou, pe genul “uite cat de tare sunt”? Eram siderat.

Credeti ca s-a terminat aici? No fucking way! Baiatul a scos la un moment dat un covrig. A intrebat-o: „vrei”? Acu’, voi ce credeti, a vrut?

Ah, am uitat sa fac o precizare. Rubensiana noastra nu are mai mult de 25 de ani. Ca sa fie clar!

Sa va mai zic ca s-a oprit si la iesirea din metrou sa-si ia sandwich de la automat? Nu va mai zic, dar chiar asa a fost.

Stiu, sunt rau si n-am inima. Poate fata are probleme. “Ce stii tu ma, sunt persoane care acumuleaza si daca beau apa sau halesc o frunza de salata”. Cre’ca asa ar fi sunat “textul” clasic, daca nu as fi asistat cu ochii mei la dezmatul hipercaloric.

Da, am reusit s-o fotografiez cand am iesit de la metrou si i-am lasat sa treaca in fata. Punga, din care se vede un picut in mana stanga, este de la sandwich-ul pe care il balota “din goana calului”.

Nu vreau sa zic mai multe. Cred ca am spus suficient. O singura concluzie am: DA-O BA IN MORTII MA-SII DE TREABA!!!

mihai_vasilescu_grasa_metrou