783 cititori

Iepurasi de Paste, cu happy-end…by Ana R.

Asta vara, la insistentele copiilor de a primi un animalut de casa, Bunica noastra draga a achizitionat, pe perioada concediului in tara, un iepuras. Mai bine zis o iepurasa. In consiliul de familie, cand inca nu stiam ce este, s-a stabilit: daca e femela sa o cheme Jasmin si daca e mascul, sa fie Aladin. Si dupa indelungi si amanuntite cautari sub codita, a primit numele de Jasmin. Asta asa, ca sa intelegeti ca ai mei copii sunt inca in faza Disney.

Iepurasa a fost trecuta fraudulos frontiera intr-o cutie de carton. Era tare micuta si dragalasa, stiam ca nu are paraziti si nu constituia un pericol pentru sanatatea odraslelor proprii. A stat la inceput int-o cutie de carton, dar cum i-am promis un standard de viata occidental, am inceput sa investim in dotari. Continuarea

1,248 cititori

Invidie colegiala si… pamanteana… by Ana R

Daca pe bosu’ de la blog l-au rapit extraterestrii, asa pentru o tura scurta de ozeneu, incat sa se laude pe aici pe la lume cum s-a dat el cu viteza luminii, pe mine nu m-a rapit nimeni. Dar nimeni, nimeni. Si cred ca incerc o usoara urma de gelozie, pentru ca nu am putut sa imi fac cateva poze cu buzele tuguiate (ca altfel cica nu mai sunt capabile sa pozeze telefoanele de ultima generatie, nicio femeie). Sau cu vreun omulet verde brotacel, in timp ce pe fereastra aeronavei sa se perinde peisaje stelare.

Nu stiu ce i-au facut extraterestrii aia lui, ca nu mi-a facut confidente. Continuarea

3,988 cititori

Foame, flirt si alte aventuri

Dupa patania asta, ghiciti ce? Intr-una din seri, iar i s-a facut foame Prietenului I. A deschis frigiderul si ar mai fi fost cate ceva, dar nimic gata preparat. Ori sa se apuce de gatit, prajit sau alte dichisuri, la unu noaptea nu era o idee tocmai pe placul lui. Are si lenea prestanta ei. Cum pe cei de la chinezesc nu mai putea sa-i sune asa tarziu, si-a zis sa probeze cum presteaza serviciul de livrari non-stop de la Jerry’s Pizza. Pana a deschis laptopu’, pana s-a hotarat ce vrea, pana una alta, ceasurile se facusera in jur de doua. Si-a comandat o „rustica”, a deschis o bere si s-a pus la un film, sa treaca timpul pana vine haleala.

Un singur lucru nu luasera in calcul nici el, nici aia de la Jerry’s. Continuarea

9,225 cititori

Cel mai scurt job al meu!

Prin toamna lui 2000 am avut o perioadă când eram between jobs. Cu alte cuvinte o frecam toată ziua fără să fac nimic în afară de a mă uita la televizor. Activitate pe care o mai întrerupeam sporadic cu scopul de mă hrăni și adăpa. Iar când treaba asta mă dobora de oboseală, mai băgam și câte un somnic. Sau aveți impresia că statul degeaba nu face foame și somn? Vă înșelați amarnic. Parcă mai abitir îți vine să mănânci și să dormi. Mă trezeam dimineața, după câte o zi din asta de ne-făcut nimic, obosit de ziceai că am tras la jug. Abia aveam putere să-mi bag țigara în gură și să sorb din cafea. Va spun, lenea și zăcutul te termină. Poți să și mori de oboseală. Continuarea

2,355 cititori

Linia de tramvai

Vineri seara ma duceam cu prietenul meu R. sa ne intalnim cu cineva. Catre Eroii Revolutiei, aglomeratie ca la balamuc, toate benzile ocupate si coada pana la Tineretului. Dupa ce l-am facut albie de porci, ca pune intalniri la ora asta (mai era jumatate de ora si incepea meciul Stelei cu Vasluiul, iar la ora aia eu nu stiam ca vor manca bataie si speram sa ajung la meci pana incepe, nu dupa), m-am resemnat si stateam in coloana asteptand sa inaintam cu viteza melcului turbat.
Sa stai in trafic in Bucuresti, pe langa ca este o adevarata incercare a nervilor, este cel mai bun prilej sa studiezi tipologii si caractere. Pur si simplu ai timp sa observi in jurul tau tot felul de chestii. O vezi si pe pisi (care de multe ori e chiar piti) care scrie pe facebook si conduce (adică se chinuie cu volanul si maneta aia din podea), il vezi si pe nesimtitul care deschide usa si varsa scrumiera pe jos, Continuarea

2,050 cititori

Una storia italiana

Toamna 2008. Steaua urmeaza sa joace la Firenze, contra echipei Viola. Brusc mi-aduc aminte ca parintii prietenului I. sunt stabiliti la Bologna. Pai e o aruncatura de bat intre cele doua orase. Asa ca-i propun o excursie pe taramurile macaronarilor, avand ca scop principal meciul. Se accepta. Yes, o sa-l vad pe Mutu infruntand Steluta mea.

Excursia a pornit cu “dreptul” de la bun inceput. La modul ca n-am inteles niciodata de ce ne cumparasem bilete la wizz si pe pista ne astepta mandru un ditamai avionul, pe care scria mare „poste italiane”. Astia cred ca suntem colete sau care-i treaba? Am ras doar pana ne-au zis sa urcam la bord. A fost prima si ultima oara in viata mea cand am intrat intr-un avion, prin spate, pe sub coada, exact cum vedeti mai jos. Ne uitam unul la celalat si ne intrebam ce-i cu astia? Unde, si mai ales cu ce, ne duc? Deja aveam impresia ca, pitit pe undeva, rade de noi Aurel Vlaicu. Continuarea