5,236 cititori

Gargantua de sex feminin, fara Pantagruel

Vinerea trecuta am iesit cu prietenul I., sa halim ceva si sa-mi depene proaspetele amintiri italiene. Pen’ca era ziua mea de dat iama in mancare, am rupt in doua o quesadilla. Cu sos ranger si cartofi wedges. Asa, sa simt colesterolul cum alearga prin vene. Da’ nu despre asta voiam sa vorbesc.

La masa de langa noi, erau trei englezoaice (ma rog, vorbitoare de engleza din aia cu accent de „Regat”, poa’ sa fi fost si scotience) si una bucata romanca, cat malu’.  In mod normal nu le-as fi dat importanta. Dar, obsedat fiind de persoanele supra-ponderale, din cauza trecutului meu, nu aveam cum sa nu le observ dimensiunile. Şi în spceial pe cele ale compatrioatei noastre. Era huge fratilor, genul ala de patrat, cu latura de 1.50 metri, pe care mai bine o sari decat s-o ocolesti. De altfel, la un moment dat, a vrut sa mearga pana in locul in care se duce si Regele singur si a trebuit sa deranjeze juma’ de restaurant, ca sa aiba loc sa treaca.

Fratilor, sa fi vazut cantitatea de mancare ce se „balota” la masa aia. De prisos sa va spun cine baga cel mai mult, nu? Sau cine nu s-a putut hotari, intre papanasi si clatite, asa ca si le-a comandat pe ambele. Mama, mama… Si eu aveam impresia ca sunt in ziua de „porceala” si halesc nu gluma. Quesadilla mea, parea un nenorocit de fursec, pe langa ce era acolo.

Azi dimineata, pe cine vad eu in metrou? Da, pe micuta „gargantuana”. Statea frumusel, asezata pe doua scaune. Mi-as fi vazut linistit de treaba mea, dar m-a lasat? Nuuuu. A trebuit sa se intalneasca ea cu niste cunostinte. Doua la numar, un baiat si o fata. Bai oameni buni, am ramas „paf”. Dupa obisnuitul small-talk „ce mai faci, pe unde mai esti”, ce credeti voi ca face „micuta”? Scoate tableta si le arata alora…poze cu ce MANCASE ASEARA!!! Va jur. Am facut poza, dar nu mi-a iesit, că era “miscata”. Nu stiu cum am reusit sa ma abtin sa nu rad isteric. Oi fi eu retard, dar chiar nu mai exista simtul ridicolului? Bun, am inteles ca iti place sa bagi in fizic. Se vede cu ochiul liber. Dar sa mai si faci poze la haleala, pe care sa le arati in metrou, pe genul “uite cat de tare sunt”? Eram siderat.

Credeti ca s-a terminat aici? No fucking way! Baiatul a scos la un moment dat un covrig. A intrebat-o: „vrei”? Acu’, voi ce credeti, a vrut?

Ah, am uitat sa fac o precizare. Rubensiana noastra nu are mai mult de 25 de ani. Ca sa fie clar!

Sa va mai zic ca s-a oprit si la iesirea din metrou sa-si ia sandwich de la automat? Nu va mai zic, dar chiar asa a fost.

Stiu, sunt rau si n-am inima. Poate fata are probleme. “Ce stii tu ma, sunt persoane care acumuleaza si daca beau apa sau halesc o frunza de salata”. Cre’ca asa ar fi sunat “textul” clasic, daca nu as fi asistat cu ochii mei la dezmatul hipercaloric.

Da, am reusit s-o fotografiez cand am iesit de la metrou si i-am lasat sa treaca in fata. Punga, din care se vede un picut in mana stanga, este de la sandwich-ul pe care il balota “din goana calului”.

Nu vreau sa zic mai multe. Cred ca am spus suficient. O singura concluzie am: DA-O BA IN MORTII MA-SII DE TREABA!!!

mihai_vasilescu_grasa_metrou

4,543 cititori

De câte feluri sunt prietenii

Unul dintre puținele lucruri neconvertibile în “cașcaval” pe lumea asta este prietenia. Am auzit că și iubirea ar fi în aceeași situație, da’ nu știu ce să zic. Și mă gândeam, privind în jurul meu, cam cum stă treaba cu prieteniile astea și cum se pot împărți ele pe căprării. Pentru că nu-i așa simplu cum crede toată lumea. Continuarea

2,033 cititori

Stiintele exacte invinse de fortele Universului

Primul meu examen la ASE, m-a gasit dupa o noapte de chefuit in R2. De invatat nu prea aveam ce. Era la matematica si, asa cum v-am mai explicat, eu si cu aceasta materie abstracta nu aveam prea multe in comun. Dar, ma bazam pe faptul ca era proba scrisa, nu orala. Si poate reuseam sa mai “misc” cate ceva cu ajutorul colegilor.

Numai ca, am reusit “performanta” sa ma trezesc la sapte jumatate, in conditiile in care examenul incepea la opt. Si trebuia sa fiu neaparat in sala, daca voiam sa am vreo sansa. Ce-am facut, ce n-am facut, la opt fara zece eram la Gara Basarab, de unde luam autobuzul spre Romana. Timp insuficient, chiar daca autobuzul, un Ikarus din ala galben, era deja in statie si ma astepta.

Doar ca, din momentul in care m-am urcat, a inceput “recitalul” soferului. Continuarea

1,564 cititori

Ca tot vine pastele…

Si a inceput si Marea Mituire. Asa cum numesc eu postul pastelui.Acum incep mirenii sa-i dea spaga lui Dumnezeu. Cel putin asa cred ei. Altfel nu-mi explic care e treaba cu diversele “abstinente”. De ce se apuca de postit oameni care in restul anului n-au nici o treaba cu subiectul?

Stiu, stiu, mi s-a servit explicatia ca “e bine si pentru sanatate sa tii din cand in cand post, ca mai cureti organismul de toxine”. Sunt perfect de acord. Dar de ce nu faci treaba asta la sfarsitul lui August., sau la inceputul lui Noiembrie? Pai va spun eu de ce. Ca daca tot te chinuiesti, macar sa vada Dumnezeu, nu?

Exact ca in povestea aia pe care o tot zice ciobanul care, din nefericire, e patron la Steaua. Cum era el in tinerete la bar la Melody si tot impartea bani la solisti si dansatori. Dar in stilul lui asa, cu strigaturi si mare tam-tam. Pana a venit un angajat de-al locului si i-a soptit ca e Militia Economica in local si daca vrea sa mai dea bani, sa o faca pe ascuns. Continuarea

2,124 cititori

Botez in stil italian

Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.

Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon. Continuarea

2,184 cititori

Luminita

Acu’, vad ca ma intreaba o gramada de lume ce s-a intamplat, dupa ce m-am intors la Barlad, la Luminita. Pai s-a intamplat cam asa…

Dupa ce i-am distrus toaleta “a buna” fetei, asa cum va povesteam, ne-am intors la nunta vara-mii. Nu-mi amintesc eu prea multe din ce i-am “balmajit” in noaptea aia blondei, dar sigur-sigur i-am explicat cum ca sunt student in Bucuresti, si i-am dat coordonatele unde poate sa dea de mine, in Grozavesti. Da’ i le-am spus asa sa fie, avand tot atatea sperante c-o sa o mai vad vreodata, cate are porcul de Craciun.

Cateva saptamani mai tarziu, ma intoceam de la cursuri, nerabdator sa ajung in camera, cu gandul sa trag un “festin” cu ceva cartofi prajiti pe resou. Mancarea noastra de baza. Nici nu intru bine in camera, ca ma ia in primire colegul meu:

– Bai boule, unde ma-ta umbli? Te-a cautat una buna rau azi. Continuarea

3,858 cititori

Dacia 1300 cu imbunatatiri…continuare

Continuarea episodului 1  

Si-am ajuns la Barlad. La nunta. Acolo, in cele din urma, mi-au fost si mie indeplinite ambitiile „soferistice”.  Pen’ca taica-meu a gasit de cuviinta sa traga la masea. Doar era nunta lu’ nepoata-sa. Numai ca, era nevoie de o masina. Mereu mai apar „chestii” de rezolvat pe ultima suta de metri. Si cine era singurul cu permis, care nu consumase alcool? Ihi, chiar eu. Deci nu a avut de ales. Cand mi-a dat cheile masinii, a fost cat pe ce sa i le smulg cu antebrat cu tot.

Am facut la curse prin Barladul ala…Daca ma gandesc bine, amintirile mele de la nunta vara-mii sunt foarte vagi si confuze. In schimb, as putea sa va spun cu aproximatie (a trecut mult timp si de-aia) cam pe unde stateau jumatate din invitatii „loco”.

Imi placea o duduie dintre invitati. Blonda, cu tot ce trebuie in „dotare”…buna tare, ce sa mai vorbim. Un fel de Pamela Anderson “avant la lettre”. Luminita, pe numele ei, prietena buna cu sora miresei, adica cealalta vara a mea. M-as fi „bagat”, dar pentru asta trebuia sa stau dracului potolit, la „vrajeala”. Continuarea

1,085 cititori

Daca “este” mai mult de doua…

Am uitat sa va povestesc ieri. O taiasem spre casa, aseara. Ma bucuram de-o carte si de atmosfera relaxata din metrou. La Victoriei se urca un hipster. Desi, in prima faza am crezut ca e apartenent cu „acte in regula” al vestitului trend, ulterior mi-am dat seama ca este un marunt epigon.

Ma uitam la el si-l scanam. Corespundea pe deplin ghidului pe care vi l-am impartasit si voua. Pantalonii straaaaamti, de te intrebai cum i-a luat pe el, camasa in carouri, geanta tip postas si o basca vintage, foarte cool chiar. Ipod-ul si niste casti mari albastre, completau de minune tabloul. Mi-a venit sa-i fac cu ochiul, ca sa stie ca stiu.

Pana la Romana a studiat cu strasnicie harta metroului. Se mai uita, mai pufnea, se observa ca ceva nu-i miroase a bine. Dupa care, a lasat castile, dezorientat, pe spate si l-a intrebat pe tipul  ce statea in picioare, langa el:

– Cate statii mai este pana la Unirii ? Continuarea

3,578 cititori

Dacia 1300, cu imbunatatiri…parintesti.

De cand ma stiu mi-a placut sa conduc. Desi, v-am explicat ca nu folosesc masina in Bucuresti, decat in caz de stringenta nevoie. Dar, pentru mine, ce se intampla in orasul asta nu are legatura cu sofatul. Poate doar cu pierderea de timp, nesimtirea si nervii. In schimb, ma pot urca la volan la orice ora din zi sau din noapte, si sa plec la un drum de 1500 km, fara nici o problema. Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori.

Va dati seama ca tot liceul am visat un singur lucru. Sa fac varsta legala, sa-mi iau permisul si sa incep sesiunile de drive-test cu batrana Dacie a lui taica-meu. Si, ca sa ma pregatesc mai temeinic pentru examenul auto, dadeam cate o fuga in poligon (da, eu am prins si examinarea printre jaloane) cu o vecina de varsta mea. Mergeam noi doi, cu masina maica-sii. Pentru ca nu aveam carnet nici unul din noi, conduceam eu. Femeile conduc prost, cu permis, daramite fara. Nu-mi permiteam sa risc. 🙂

Am luat examenul fluierand, la cat imi dorisem. Iar o saptamana mai tarziu aveam mult dorita bucata de carton roz (da, da, erau din hartie candva) in buzunar. Continuarea

2,200 cititori

Simbolistica funerara obscena…

Am primit de la M.S., unul din cititorii mei (pe care l-am avut si invitat aici) articolul despre care o sa vorbesc.

Cand am citit titlul, mi-am zis: “mama, ce bine suna, ce-o sa ma mai amuz”. Aiurea. Nici o sansa. Articolul respectiv, desi avea un subiect atat de “ofertant”, este pe atat de insipid, pe cat este de prost scris. Deci, nu avea cum sa-mi starneasca vreun zambet. Da, stiu, sunt rau. Va invit sa-l cititi. Cel putin pe primul.

Aveti aici si aici, link-urile catre articolele originale. Daca va e lene sa le parcurgeti, las’ca va explic eu pe scurt. Ca sa pot trece si la explicatia pe lung.

Cica un nene miltar de cariera si-a prins neasemuita sotie ca se cam juca de-a animalul cu doua spinari. Da’ nu cu el. Gen, cu altii. Si “dupe” ce a murit distinsa, cea darnica in farmece femeiesti, a tinut cu tot dinadinsul sa-i puie la cap, piatra funerara pe care o puteti admira in fotografie. Continuarea

2,652 cititori

Injuratura…bratara de aur.

Voi ati prins in scoala muncile agricole ? Dar nu vorbesc de mers o zi la cules de cartofi, ci de plecat minim o saptamana la „munci”. Pe care, noi le numeam impropriu, „practica”. Si fiind din Valcea, ne duceau la cules de struguri, la Dragasani. Va dati seama ca abia asteptam sa chiulim cate o saptamana sau doua de la scoala. Ca mergeam la “camp”, era mai putin important. Oricum, eu traiesc cu impresia ca absolut nimeni nu muncea. Cel putin dintre noi, elevii. Pentru ca mai existau si localnici, iar aia „bagau” grupa mare. Cred ca, de fapt, ii incurcam la stransul viei, dar nu aveau ce sa ne faca. Astea erau „indicatiile”. Zic ca nu stiu cine muncea, pentru ca absolut toti colegii din jurul meu, foloseau acelasi truc. Continuarea