2,085 cititori

Fräulein Angela Merkel

De ceva vreme tot primesc pe mail, fotografia de mai jos. Am tot lasat-o in pace, da’ azi mi-am zis sa o iau putin la puricat. O prima verificare pe wikipedia, iti arata ca Angela Merkel s-a nascut la Hamburg. Care, dupa ultimile atestari, era mare port prin Germania aia Federala. Deci, „facatura”. Ce sa caute un neamt serios, in Costinesti, nu? Da’ nu apuci bine sa dai verdictul „fake” si observi ca si-a petrecut copilaria si adolescenta in partea de Est a Germaniei. Cum naiba sa-ti mai dai seama? A propos, cat de frustrant trebuie sa fi fost pentru copilul Merkel? Toti s-o arda pe coca-cola si guma straina, iar tu sa te uiti dupa Trabanturi pe strada?

Eu sa stiti, inclin sa cred ca poza e adevarata. Poate nu e facuta la Costinesti, dar dupa marimea (hmmm, cum sa zic sa nu lezez ditamai Cancelarul?) tufisului, cred ca e reala. Continuarea

2,932 cititori

Prego signore, benvenuti a Roma!

Eram in 2009. Cand am aflat, cu doar doua zile inainte de plecare, ca urmeaza sa merg la Roma, sa vad finala Champions League (Barca contra Man Utd.. Cristiano Rondaldo inca era la MU, dar le-a scos ala micu’, Messi, fotbalul din cap. Asta, independent de vointa mea, care ma rugam pentru prelungiri si unspe metri. A intrat si Giggs la un moment dat, dar nu e ceva nou, nu? Pe galez l-a prins jucand si raposatul Gica Petrescu, cand era copil).

mihai_vasilescu_giggs

Sursa foto

Deci, doua zile pana la marele meci, si cazare nexam. Da-i si cauta pe toate site-urile din lume. Continuarea

5,098 cititori

HTC One…un fel de review

Sunt la al treilea telefon (ma rog, smartphone) HTC. Am inceput cu un HTC TOUCH DIAMOND 2, sistem de operare Windows 6.3. Lent. Iti scotea peri albi până răspundea la o comandă. Stiu ca, la un moment dat, mi-am facut niste ouă ochiuri, până a deschis el o aplicatie. Da’ am tras de el un an jumatate, cinstit si româneste.

image

Sursa foto

Apoi am trecut pe un varf de serie: HTC DESIRE HD. Si de la Windows, la Android. Telefonul l-am luat chiar in saptamana lansării. Si-a facut treaba bine si foarte bine, doi ani si jumatate. Ah, si-o mai face si acum, doar ca nu la mine. Am procedat la un mic barter cu Prietenul I, care il foloseste plin de entuziasm.  Continuarea

528 cititori

Business is business…Jewish style

Se intalnesc Itic si Strul. Itic era suparat cu o moaca trista si căzută. Strul, vesel, n-avea nici o treaba. Exuberant, ce mai.

S: – Frate, am scapat de toate problemele!

I: – Da’ ce-ai facut, ma?

S: – Mi-am luat un elefant, frate!

I: – Hai ba, lasa vrajeala, ca nu-mi arde.

S: – Nici o vrajeala, ma. Am scapat de toate problemele. Stii parcul meu de masini? Continuarea

1,886 cititori

Zăpada, bucuria copiilor…Ihi!

Asta e expresia cel mai des întâlnită, cand ninge. Problema e ca nu inteleg de ce. Cum se bucură copiii? Se uită pe geam cum cad fulgii si traiesc vreo satisfactie interioară? Sau accesează vreun site de genul “afarăninge.ro”?

Oameni buni, dupa cum stiti, am cam stat prin Vâlcea, in ultima vreme. Intr-una din dupa-amiezele cand il plimbam pe Bruno, am avut o revelatie. Eram fix in locul unde, pe vremea copilăriei mele, ne dădeam cu sania. Iar “ne dădeam” este relativ spus. Pentru ca majoritatea timpului ti-o petreceai la coada, asteptând sa-ti vina randul. Iar acum era GOL. Nici macar un copil!!! Continuarea

2,879 cititori

Viata continua (partea materială).

Continuarea articolului de ieri.

Ai lăsat plânsul în grija celor din jur. Pentru tine, de a doua zi, incepe “balul”. Alergătura dupa hartoage. Suntem in Romania, deci va puteti imagina ce înseamnă asta. Tot ceea ce scriu mai jos este menit sa-i ajute pe cei care se trezesc loviti de un eveniment asemănător.

Desi teoretic circumstantele nu mi-ar permite, voi folosi totusi expresia “am avut si noroc”. De ce zic asta? Pentru ca toata vara, al meu tată a avut ca principal obiectiv, sa-si termine locul de veci (să nu mă întrebați de ce. Asa a simțit el ca trebuie făcut. Şi eu mă întreb dacă nu cumva a știut că urmează să plece). Deshumari, înhumari, aprobări si para-aprobări. De tot ce înseamnă mormânt, se ocupase el. Nu stiu dacă realizati ce înseamnă asta si de ce pot afirma ca a fost si noroc. Cum ar fi fost sa am de alergat si dupa toate hârtiile astea? Continuarea

1,425 cititori

Viata continua (partea emotională).

Dupa ce ne nastem, singura certitudine pe care o avem in viata, este aceea ca vom muri. Cu toate acestea, crestem si ne dezvoltam, cu moartea, ca subiect tabu. Cu frică si superstitii inutile. O sa incerc sa sparg un pic aceste limite.

E o zi obisnuita, la birou. Se face ora 15.00 si te gândești cu groaza ca ai ramas fără tigari si ar cam trebui sa iesi sa infrunti gerul, ca sa linistesti pardalnica aia de lipsa de nicotina.

Iti suna telefonul. Vestea pe care o primesti, te lasa in stare de soc. Scuturi capul si te întrebi daca e o glumă proasta. Plânsul prelung de la celălalt capăt al firului, iti confirma ca nu este. Socul este infernal pentru ca ABSOLUT nimic nu anunta asta. E pur si simplu ca un trăznet. Tatăl meu a murit râzând, la masă. Intr-un minut. Continuarea

2,406 cititori

Cand e sa te lovească norocul…

Prietenul meu C. este ceea ce as numi eu un tip fericit si norocos. Omul isi traieste visul. De ce spun asta? Pai va explic in cateva cuvinte. Acum vreo sapte-opt ani a descoperit kitsurfing-ul. Si de atunci, isi petrece cateva luni pe an (nu exagerez deloc) cu zmeele lui, prin diverse colturi ale lumii.

Stie pe de rost orice cotlon din lumea asta, unde există apă si bate vântul. Din cand in cand il sună Busu, sa-l întrebe chestii despre vreme, vânt si norii de tip cumulus.

Programul lui e asa: vara doua luni de kiting, in Turcia sau pe undeva mai aproape de Romania. Iarna se cară în locuri cu climă calda si vânt puternic. Tot cate doua luni. Restul timpului si-l petrece asteptând sa plece din nou. Continuarea

742 cititori

Dumnezeul hipsterilor

Nu, n-a fost ideea mea. Am gasit-o aici. Dar asta n-o face mai putin valoroasă. Dimpotrivă. Ia uitati-va ce avem noi mai jos: Salvador Dali, plimbându-și animalul de companie prin Paris, în 1969.
image

Sursa foto

Fratilor, toti hipsterii cred ca se tavalesc in chinuri. Cum naiba nu le-a venit lor ideea asta? Pai voi va dati seama cum ar fi sa iesi de la metrou, la Romana, cu lighioana asta? Sau, si mai bine, s-o pui sa alerge pe langa bicicleta? Sa stai întins pe iarba, in parc, si lighioana sa caute linisita furnici pe langa tine. 

Pai toata fala hipsterimii bucurestene ar face icter mecanic din cauza invidiei.

Sa vezi acum fetele angajatilor de pe la pet-shop-uri cand vor veni primele telefoane cu: “buna ziua, nu va suparati, la dumneavoastra as putea comanda un furnicar?”

Cred ca si Taromul va trebui sa suplimenteze locuri, pe cursele spre America de Sud. 

Abia astept sa vad primul furnicar, legat in fata la The Loft sau B52.

La prima poza pe facebook, cu un furnicar dragalas, întins pe spate, cu labutele si trompita in sus, însotit de comentariul “pufosenia mea”, ma retrag in munti macar o luna. Sa-mi revin. 

P.S. Salvador Dali a declarat cândva: “Cine nu-si poate imagina un armăsar galopand pe o tomata, e un idiot”. Pai daca nici asta nu era statusul suprem pentru facebook…

1,569 cititori

Stiinta de a refuza

Pe vremuri, cand lucram la o firma de asigurări (cea al carei nume se regăsește în prescurtarile profesiei absolventilor de Politehnică) unul dintre primele lucruri pe care ni le-au băgat în cap, a fost asta: e important sa stiti sa obtineti un răspuns negativ de la potentialii clienti.

Pe moment, nu am inteles. Cum vine asta? Dar ne-au explicat tot ei. Un raspuns negativ o sa te scutească de multe drumuri si telefoane inutile. Răspunsurile de genul “poate” si “ma mai gandesc”, pe lângă sperantele false pe care le creează, conduc si la cheltuieli nedorite. Iar de cele mai multe ori, se transformă tot intr-un “nu”, dar dupa ce ti-au mâncat ceva vreme nervii si banii. Continuarea

656 cititori

Va multumesc pentru Bruno!

Dragii mei,

Sunt efectiv impresionat. Mi-au scris oameni din toate colturile tarii. Si continua sa-mi scrie. Asa ca trebuie sa va fac un update, cu situația actuală.

La ora aceasta Bruno are “oferte” clare din Bucuresti (trei), Ploiesti, Targu-Jiu si Tulcea. Din pacate nu a aparut nimeni din Vâlcea.

In oricare dintre orasele mentionate, mamei mele i-ar fi foarte greu sa ajunga. Gânditi-va ca acest catel a fost crescut, ca si cum ar face parte din familie. Nu cred că ar suporta socul dublu al pierderii tatălui meu si sa nu-l mai vadă pe Bruno.

Aseară târziu, am gasit o solutie de compromis. Un om cu suflet bun, nici măcar prieten cu ai mei, s-a oferit sa vina si sa-l plimbe de trei ori pe zi. Acum, cand va scriu, prima plimbare s-a si produs.  Continuarea