1,521 cititori

The Counselor…cea mai comedie dintre thriller-e

De obicei nu ma iau dupa notele filmelor. Poate ca de data asta ar fi trebuit sa fie un avertisment serios faptul ca imdb-ul dadea 5.2 si cinemagia, 5.1. Da’ mi-am zis ca nu stie lumea sa aprecieze un film bun. Asa ca m-am dus. Hmmm…

Din start, au pornit prost toate. Ne-am oprit sa mancam ceva, inainte de film. Tot prin Mall. La o chestie numita Steak House, parca. Aveau o tablita afara pe care scria mare „mananci pe saturate de la 20 de lei”. Pai ziceti frate asa. Hai sa mancam pe saturate. Mai ales ca, odata intrati, pe menu am mai gasit un slogan: „the best steak in town”. Asa ca ne-am luat cate un hamburgher, ca la mama lui, „madeinusa”. N-as putea sa exagerez si sa spun ca era „cel mai bun din oras”, dar pot sa va  spun, cu mana pe inima, ca era printre cele mai mici. O chiftea ridicola, subdimensionata, pe ditamai chifla. Asezonata cu niste salata, castraveti si doua felii de rosii. Cartofii, in schimb, erau multi. Continuarea

1,766 cititori

Magie stiintifica, uber alles…by Ana R.

Fritz-ii astia ai mei au trecut vrajitoria in nomencalatorul muncii. Germania este una din tarile unde vrajitoria este considerata meserie cu acte in regula, ba se mai si studiaza. Au scoli specializate, de unde iesi eventual calare pe matura si cu titlul de vindecatoare cu ajutorul naturii. Si pentru ca v-am explicat ca astia, numai la auzul cuvantului “medicament” fac deja alergie, moda ia o mega amploare.

Doctorita mea de familie e romanca. Si pe langa titlul de doctor, l-a luat si pe cel de vindecatoare. Contrariata de asocierea celor doua meserii, care teoretic se bat cap in cap, o intreb ce combinatie turbata e asta? Raspunsul a fost prompt:

-Eu, spre deosebire de astia de pe aici, stiu unde se termina vrajeala si unde incepe stiinta . Continuarea

1,071 cititori

Si au trait fericiti…

Cateva femei casatorite de cel putin 10 ani, au participat la un test cu urmatoarea tema: cata dragoste mai este in casnicia voastra?
Prima intrebare a fost daca inca isi iubesc sotii. Fiecare a raspuns “da”.
Urmatoarea intrebare a fost: cand ati spus sotilor acest lucru ultima oara? Unele au raspuns “azi”, altele “alaltaieri”, “saptamina trecuta”, “nici nu-mi mai amintesc” …
Atunci au primit urmatoarea indicatie: sa trimita sotilor un sms cu urmatorul text: “dragule, te iubesc”!
Raspunsurile sotilor: Continuarea

1,385 cititori

Cum am fost aproape de “weekend at Bernie’s”…

Acu’ vreo luna, cum stateam eu la birou asa si meditam la nemurirea sufletului (munceam, am vrut sa zic), il vad pe unul din colegii mei ca se albeste la fata. Nu mult. Cam ca o foaie din aia de pergament, de pe vremuri.

– Ba, zic, ti-e rau ?

– Ihim, raspunde colegul cu o voce vesela ca a mitropolitului Ardealului, la slujba de ingropaciune.

Plin de initiativa, cum ma stiti, imediat organizez o echipa de soc, sa-l duca pe om la cabinetul medical (da, in cladirea unde cu onor activez, exista asa ceva la parter). Asa ca, pe loc, am rugat doua fete sa mearga cu el acolo. Hai ba, nu va strambati, eu am pregatit masina sa-l ducem pe om acasa. Masina altui coleg, doar nu era sa merg cu a mea.

Ma duc sa recuperez suferindul de la cabinet. Ajung la fix, sa aud intrebarea doctoritei:

– Va e rau? Ce aveti? Continuarea

1,420 cititori

No credit cards for me.

Acum ceva vreme, m-am trezit cu un plic in cutia postala. De la banca unde am si cardul de salariu. Pana aici, nimic rau. Ia sa vedem ce vor astia. Voiau sa-mi dea un card de credit. Si ca sa nu se mai complice cu intrebari si obiectii inutile, au ales sa-l emita fara sa ma mai consulte si pe mine. Parca mai avea importanta parerea mea. Iar acum mi-l trimisesera, sa ma bucur de el. Ce-i drept ma cam luase cu fericire inca de cand l-am vazut lucind, proaspat scos din ambalaj.

Cred ca au fost de-a dreptul ofensati cand i-am sunat sa-i intreb ce-i cu obectu’ asta. Cum adica n-am inteles? Mi l-au facut ei cadou. Buuuun. Da’ cam ce inseamna asta? Pai ce sa insemne? Ca mi-au dat un card. Lasati domnisoara, ca asta am inteles eu. Da’ cardul asta e moca, sau presupune ca trebuie sa platesc eu ceva? Pai nu mare lucru, o taxa de administrare. Zau? Pai uite ce va propun eu: luati voi cardul si bagati-vi-l  in locul acela umbros, putin mai jos de noada! Continuarea

1,203 cititori

Ai nostri, ca brazii…by Ana R.

Din comentariile celor ce citesc acest blog de succes (vom fi ce-am fost si mai mult decat atat, nota redactiei), reiese ca mai sunt cativa ca si mine, plecati prin cele negre strainataturi. Poate si cu ajutorul lor, reusim sa recapitulam un pic cam cu procedam noi, spre deosbire de “ailalti”.

– Vorbim tare, dar tare, aica tare. Daca suntem la terasa, stie toata suflarea pe o raza de treizeci de metri, cel putin 75 % din tot ce ai trait tu in ultima perioada. Iar apoi afla si restul de 25% pe care nu i-ai trait, dar ti-ai dori. Si asta fara sa sa fie vorba de necivilizatie, asa avem noi “volumul”, din constructie. La inceputurile relatiei, sotul meu (pe atunci prieten), imi spunea sa fiu atenta cat de tare vorbesc, sa nu auda cei de la masa vecina si gandurile mele. Tatal meu il sfatuia sa imi caute “potentiometrul” si sa-l dea pe minim. Continuarea

1,691 cititori

Forbidden friendship

Ca tot au fost liberele astea care au paralizat juma’ de tara, prietenul I., s-a hotarat intr-una din zile s-o faca lata. De fapt, nu era chiar decis, nu fusese nimic premeditat. Totul a inceput cu o nevinovata iesire la terasa, la o bere. Care iesire a inceput la pranz, s-a prelungit tarziu in noapte si s-a transformat in betie. Nu era singur, il insoteau alti doi amici. Si cam ce idei credeti voi ca le vin barbatilor in cap, dupa ce cantitatea de alcool ingerata, ajunge la nivel maxim? Hai, ca nu e greu. Se poate sa nu stiti? Da, incep sa apara propunerile de mers la „fete”. Si cum nu te poti duce la persoanele de sex feminin, pe care le mai ai prin agenda telefonului, cu doi pretenari beti, destinatia finala este aproape intotdeauna aceeasi: „fete contra-cost”. Continuarea

673 cititori

24!!! A venit…

Visez de aproape sapte ani la el. Am inghtit multe tone de mistouri si “revelatii” becaliene, in tot timpul asta. Am fost superstitios, mi-am facut seturi de reguli. Le-am schimbat cand vedeam ca nu functioneaza.
Pana la urma le-am ales pe cele care zic eu ca au dat roade. Nu vi le zic pe toate. Superstitiile odata dezvaluite, sunt sanse sa nu mai functioneze. Pot sa spun doar, ca de doi ani urmaresc meciurile Stelei, purtand aceeasi pereche de chiloti. Ii mai spalam, ce-i drept.
Iar campionatul trecut mi-am promis ca ma voi lasa de fumat, cand vom lua titlul cu numarul 24.
Asa ca, dragii mei, pentru a doua oara in viata asta, ma voi lasa de fumat. Prima tentativa a durat cinci ani. Acum sper sa fie altfel.
Sunt fericiiiit si ma simt bineee…

image

Continuarea

929 cititori

La revedere…

Hai ba, nu va speriati! Am glumit. 🙂 Da’ zilele astea mi-am luat liber si sunt mai mult pe drumuri. Oricat as incerca sa va scriu de la volan, nu prea imi iese. Desi bunavointa am. Tastez greu cu mana dreapta, ca tre’ sa schimb vitezele. Si cum nu vreau nici sa scriu doar asa, ca sa fie ceva scris (stiti ca eu am articole pline de substanta, da?), o sa ne cam revedem de Luni incolo.

Daca prind vreo poveste interesanta, pe unde ma preumblu, o sa v-o impartasesc cu siguranta. Hai ma, ca nici macar nu e asa mult pana Luni. Abia ai clipit de doua-trei ori si s-au dus naibii zilele astea cu sarbatori pascale. Va urez sa nu exagerati cu mielu’ si multa la revedere.

mihai_vasilescu_goodbye

 

sursa foto