4,350 cititori

Când Universul conspiră, surprizele se țin lanț!

 

Visul meu bloggeristic este să am vreo cinci-zece articole deja scrise, pe care să le țin în draft și pe care să le public când sunt în criză de timp sau în pană de subiecte ori inspirație. Cred ca o sa rămână sub formă de vis multă vreme de-aici înainte. În realitate, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Mai precis, ajung seara acasă, mă întreb vreo oră despre ce să scriu, altă oră fac research pe net după subiecte, în cele din urmă mă apuc de scris și de-aici încolo Dumnezeu cu mila pentru ora când reușesc să termin și să mă bag în pat. Continuarea

4,885 cititori

Cu chirie, fără chirie, dar să știm și noi o treabă!

Numai cine n-a căutat vreodată să închirieze sau să cumpere un apartament în vreun oraș mare al României nu știe în ce mod greoi se lucrează la ora asta cu multe dintre agențiile imobiliare. Începând de la site-uri care arată rău, unele complet necitibile de pe mobil, cu informații neactualizate și poze de slabă calitate sau neconforme cu realitatea din teren, până la proverbiala neseriozitate a agenților imobiliari, totul se mișcă așa într-un fel de inerție care pare să spună “tu ai nevoie de apartament/casă, nu noi”. Eu mai aștept și azi, după niste ani buni, să mă sune vreo trei agenți din ăștia care mi-au închis telefonul zicând: “revin eu în cinci minute”. Continuarea

3,547 cititori

România devine modernă doar dacă o ajutăm și noi

Acum ceva ani, m-am trezit cu un telefon de la vară-mea, cea care a avut neinspirata alegere de a se retrage pe plaiurile unchiului Sam. “Vezi, zice, că vine un prieten de-al meu american până în România și te rog să-l aștepți la aeroport”. M-am dus, ce să fac, doar nu era să se certe cu omul din cauza mea. L-am recuperat pe yankeu, prilej cu care am aflat și de ce venea în România. Tipul, un soi de hipster american, voia musai niște țesături cu motive populare românești și venise să le ia direct de la sursă. Aflase el despre  o bătrânică, iscusită și talentată, învățată cu comerțul ăsta de tip nou, hipsteresc. Ce să mai, afacere de neratat. Mă rog, dar nu despre asta voiam să vorbesc. Continuarea

2,517 cititori

Surpriza vine atunci când nu te aștepți

Vă povesteam cu ceva vreme în urmă despre o inițiativă bună a celor de la Barilla, cei care au decis să facă o campanie dedicată celor ale căror realizări chiar merită un “Bravo”.

Concursul s-a încheiat ieri, dar am ținut să vă scriu doar ca să vă spun că și în România există oameni deosebiți. Totul e să-i descoperim noi sau să se lase ei descoperiți. Pe 948 dintre ei i-am descoperit deja, citindu-le mesajele înscrise în campanie. Deci se poate, bravo lor! Continuarea

1,998 cititori

Dacă vă întrebați ce să faceți în seara asta

Și vreți să profitați de ultima seară cu temperaturi de vară (așa zic ăștia pe la meteo), vedeți că azi, 16 septembrie, este “Noaptea Albă a Filmului Românesc“. Adicătelea o să aveți în mai multe locuri din București o grămadă de filme mișto (mă rog, eu sunt fan filme autohtone).

Așadar, dacă vă tentează, uitați programul complet aici. Pe mine mă găsiți de la 20.30 la Muzeul Țăranului Român, că vreau să văd Sieranevada și Ilegitim. Continuarea

3,561 cititori

Simt eu că trebuie să lămuresc chestia cu “Anton”

Weekendul trecut am dat o fugă la Fabrica de ciment Holcim Câmpulung, invitat în calitate de blogger. Și, pentru că la întoarcere am văzut o postare prin care o prietenă  își manifesta nedumerirea în această privință (se întreba ce-ar putea căuta niște bloggeri acolo și de ce așa de mulți în același timp) m-am gândit să fac clar acest aspect: ce-or avea în cap oamenii ăia de la Holcim de ne-au chemat acolo? Ocazie cu care se va lămuri și a mea prietenă. Știu sigur că citește pe aici. Ah, evident, în comentariile la postarea respectivă s-a făcut și vechea glumă cu “Anton”. Că, na, doar era vorba despre “beton”. Păi atunci, hai să o facă si eu mai jos pe-aia cu “Marcu”. 🙂 Continuarea

5,104 cititori

Nu primești de multe ori a doua șansă

Se spune că greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Problema este că de cele mai multe ori în viață ne alegem cu jumătatea asta peste care nu prea se poate trece.

Desigur, orice life coacher serios, cu metodă, poate să țină o minunată prelegere de minim 180 de minute (pentru care o să perceapă modica taxă de 230 de euro) în cadrul căreia să vă explice plin de emfază despre cât de important este să acorzi sau să primești în viață o a două șansă. Dar adevărul este că se întâmplă foarte rar spre deloc să benficiezi cu adevărat de așa ceva în viața reală. O să vă convingeți de asta când o să vreți să cereți înapoi cei 230  de euro, pentru a le da o două șansă de a fi cheltuiți cu cap, și o să vi se răspundă că nu este posibil. Continuarea

6,620 cititori

Să mai zicem și de bine despre România!

Exită trei locuri, trei orașe din țara asta, pe care le-am revăzut după intervale mari (aș putea zice imense) de timp.

Primul este Sibiul, unde am călcat pentru prima oară în ’94 și pentru a doua în 2013. Următorul, Timșoara. Cred că în 96′ am ajuns acolo și m-am reîntors anul ăsta. Iar al treilea Clujul. L-am văzut în ’98 și apoi am mai pus piciorul acolo în 2016.

Continuarea

6,979 cititori

Cu frumusețea nu-i de glumit!

Nu mai știu exact, dar cred că prin clasa a șaptea sau a opta eram. Am ajuns acasă de la școală rupt de foame și m-am repezit să văd ce-mi lăsase maică-mea de mâncare. Și când colo, ce să vezi, mare surpiză. Doar că una neplacută. Supă cu găluște și salată de boeuf. Nu știu cum să vă explic, dar NU le suport. Trebuie să fie foamete la nivel planetar, să nu se mai găsească de mâncare decât ștevie și ghimbir fiert ca să pot pune gura pe așa ceva. Și nici în condițiile astea n-aș fi așa de sigur. Din ștevia aia, dacă știi s-o prepari, scoți ceva comestibil.

Continuarea

5,005 cititori

Tu faci ceva de care să fii mândru?

LATER EDIT. Avem cei trei câștigători. Hmm, mai bine zis câștigătoare. Așadar, le rog pe Oana, Claudia Predoană și Elena să ia legătura cu mine pe adresa de email de la “Contact”. 

Se pare că am cam uitat cum e să stau în pat și să zappez programe la tv, încercând să-mi dau seama dacă n-ar fi mai ok să trag un pui de somn sau doar să-mi las gândurile să zboare la… cai verzi pe pereți. Cumva, mi-am dat seama că viața e mult prea scurtă ca s-o lași să treacă pe lângă tine fără să faci nimic. Prin urmare, la mine nu există momente “moarte”, tot timpul găsesc ceva de executat.

Am făcut introducerea ca să vă spun și că pe vremuri obișnuiam sa gătesc. Acum nu mai am timp nici pentru asta, dar uneori mi-e dor. Mă rog, cred că este mult spus “gătesc”. Cert este că începusem să mă joc cu niște oale, crătiți, tigăi și ingrediente despre care înainte nici nu știam că există. Să nu vă imaginați că mă luam în serios, dar aveam curajul inconștientului pe care-l doare în cot că există șanse să greșească. Știam că experimentez și eram dispus să arunc la gunoi orice eșec, fără ca asta să mă afecteze sau ceva. Continuarea

5,809 cititori

Vă rugăm, călcați iarba!

Eram la un moment dat prin capitala Perfidului Albion și m-am hotărât să-mi hodinesc nițel oasele. Și cum ăia au parcuri la fiecare colț de stradă (cu iarbă verde, nu cu dezvoltări imobiliare) mi-am zis că ar fi o idee extraordinară să mă prăbușesc un pic pe gazon. Două postări pe Facebook mai târziu, văd un nene policeman că se îndrepta vertiginos spre mine. Hait, îmi zic, sa vezi câta amenda îmi iau acu’ pentru sacrilegiul de a călca iarba în picioare (și pe vremea aia lira era liră, nu brexitliră). Continuarea