2,850 cititori

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”. Continuarea

4,080 cititori

To be or not to be…in.

Prietenul I. a cunoscut recent o fata. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Omul e din nou “pe piata” si cu asta se ocupa. Foarte tare mi s-a parut altceva. A vazut-o la un concert. El era consumator,  ea era “bar-tender”. Tipul ala de barmanita sexoasa care se uita la tine ca la un gandac de bucatarie, cand iti intinde “long island-ul” comandat. Blonda, cu ochii albastri si buuuuuna. N-au schimbat nici macar o privire toata seara.  Dar la plecare, s-a postat in fata ei si i-a spus:
– Te gasesc pe facebook?
Aia se uita la el si zice:
– Da.
Si-si vede de treaba ei. Al meu ramane prost, dar se redreseaza repede:
– Pai crezi ca ma interesam daca ai cont pe retelele de socializare? CUM te gasesc pe facebook? Gen, cum te cheama?
Femeia l-a scanat din cap pana in picioare si-si spune numele: M. Continuarea

1,938 cititori

Botez in stil italian

Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.

Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon. Continuarea

1,592 cititori

Rromanes

Una din prietenele din grupul nostru este medic stomatolog. Intr-o buna zi ajunge la ea la cabinet o tigancusa. Dar din aia “clasica” asa, cu fuste inflorate si tot tacamul. Pentru ca era tanara, dezgetata si vorbea frumos, doamna doctor A., hotaraste ca o primeste ca pacienta. Ceea ce s-a si intamplat. Si incepe s-o “lucreze”. O chema si tigancusa venea fix la ora stabilita, platea corect, ce sa mai discutam, ireprosabil.

Intr-o dupa amiaza, la ora programarii, Mercedesa noastra nu mai aparea. Trece un sfert de ora, pe urma inca unul. Nimic. Acu’, voi stiti cum sunt dentistii cu programarile. Continuarea

3,646 cititori

Ar putea fi un banc, dar nu este

Sunt la Vâlcea. La un amic. Omul e supărat că tocmai și-a pierdut numărul de la mașină. I-a căzut pe undeva şi naiba-l mai găseşte acum. Problema e că ar fi avut nişte drumuri de făcut, dar e sâmbătă după-amiaza, la Poliţie nu i-a răspuns nimeni la telefon şi nu ştie pe cine să întrebe dacă se poate deplasa cu maşina fără un număr. Într-un acces de mare inspirație, își aduce aminte că are un prieten instructor auto. Hai să-l întrebe p-ăsta, e imposibil să nu-i spună ce se poate face, doar lucrează în domeniu. Și îl sună: Continuarea

43,797 cititori

Tristan, Isolda şi sexul oral

Am un prieten pe care în povestea ce urmează o să-l numesc… hmm… Tristan. Ei bine, Tristan al meu a cunoscut la un moment dat o fată. Pe numele ei… ăăă… Isolda. Drăguță, zicea el, eu m-am abținut să mă pronunţ. Și a început vechiul joc, bătrân de când lumea. Scoate fata în oraș, împrietenește-te pe Facebook, ia-i numărul de telefon etc. Nu neapărat toate în ordinea asta.

Și dacă tot a primit mult doritul număr de mobil, Tristan a considerat de bun augur să înceapă o curte asiduă prin intermediul sateliților. Adică scria sms-uri. Da’ multe nene. Cred că la un moment dat ajunsese să tasteze mesajele un pic mai repede decât vorbea. Sau pe-acolo. O singură problemă tulbura începutul promițător de romance siropos. Isolda era cu câţiva ani mai tânără decât Tristan. Nu foarte muţi, vreo zece. Spre unşpe. Așa că texte de genul: “te-ai născut pe furtună? că ești trăznet ?” (daaaa, ați citit bine) și “crezi în dragoste la prima vedere sau trebuie să mai trec o dată?” (exact, știu, nu ziceți nimic vă rog) erau la ordinea zilei. Continuarea

21,927 cititori

“Sună-mă” are cratima! Exact ca “mă-ta”!

Telefonul bipăie scurt de două ori. Notificare de mesaj. Prietenul meu R. întinde mâna să vadă cine-i scrie. Zâmbește încântat. E bunăciunea de azi-noapte din club.

“Teai trezit de dimineata cu gandul la mine? 🙂 si eu te pup”

R. se minte că i se poate întâmpla oricui să mai uite de o cratimă și dă să pună telefonul la loc. Când îi intră încă un mesaj:

“Ne vedem la 5 la munci?”

Să nu exagerăm. Și un „i” poate mânca oricine, ce naiba, își zise R. înainte să-i răspundă fetei.

“Băi eu sunt cam departe de muncii… poți veni până la st cel mare cu metroul?”

Prietenul meu R. n-a mai aflat niciodată dacă ea putea să vină până la Ștefan cel Mare cu metroul. Pentru că imediat a primit următorul și ceea ce avea să fie ultimul mesaj:

“Sunama”

Block pe toată linia și s-a culcat la loc.

Ca să vezi, cine-ar fi crezut că o chestie care începuse atât de promiţător s-a dus naibii de la două cratime şi nişte “i-uri”. Ce uameni pretenţioşi, dom’le.

P.S. Pentru conformitate, aveți aici printscreen-urile cu mesajele. Mi le-a trimis chiar R.

mihai_vasilescu_cratimasursa foto

3,450 cititori

Atentie la neatentie!

Unul din prietenii mei, ce tocmai au fost la Praga, are o chestie a lui. Daca nu-l intereseaza ce-i povestesti, omu’ nu se poate concentra la ce-i spui. Incepe sa se foiasca, se uita pe langa tine si pana la urma te intreaba cate o chestie care nu are nicio legatura cu ce-i explicai tu. Asta in cazul fericit. Pentru ca se poate si altfel. In timpul povestirii tale, cand isi pierde interesul, te poti trezi cu un „mai da-i/da-l ma in p**a mea” (acordul se face in functie de numarul persoanelor despre care povesteai). Moment in care iti dai seama ca ar trebui sa schimbi subiectul, ca asta il plictiseste teribil. Treaba e ca, replicile mai sus amintite, sunt valabile doar cu noi, prietenii lui. Pe sotie n-o poate intrerupe in modul aceste barbar.

Si pe acest fond, draga lui consoarta, mai venea cu povesti de la ea de la serviciu. Povesti ale carui personaj central erau, de obicei, doamna Nemes. Sefa si colega de birou a sotiei. Chinul dracului. Pe omul meu il interesau povestile despre doamna Nemes, cam cum va intereseaza pe voi daca ploua acum in Antananarivo. Continuarea

1,835 cititori

Economie politica aplicata: globalizarea

Am doi prieteni, care zilele astea se plimba prin Praga. Baieti buni, manageri corporatisti d-astia noi, care isi intoxica ficatul cu substante fine. Si-au luat farurile calauzitoare (a se citi “neveste”) si s-au dus de “martisor” in Orasul de Aur.

Scenariul dupa care se ghideaza e simplu. Ziua, viziteaza cu totii ruine, palate, catedrale si alte locuri in care nu se poate consuma alcool. Seara, fetele se duc la cumparaturi iar cei doi baietii isi incearca puterile cu tehnologia ceha de producere a berii. Dupa cum ii cunosc eu, scorul ar trebui sa fie in favoarea lor. Gen, nu fac cehii aia cate bere pot sa bea ei.

Ieri, mai pe inserat asa, imi suna telefonul. Pe ecran vad ca ma apela unul din “turistii” praghezi. Si cum eu intotdeauna raspund, mai ales cand au prietenii nevoie de mine:

– Alo, ce “face” baietii ?

– Ba, suntem bine, dar avem o problema. Continuarea