4,936 cititori

Soup nazi, din Seinfeld, lucrează la Therme!

Tocmai am primit pe mail întâmplarea de mai jos. Îl ştiu pe Marian (cel care mi l-a trimis) de vreo şapte ani şi sunt convins că lucrueile s-au întâmplat exact aşa cum le-a povestit.   
……………………………………………………………………………………………..
Am fost si eu chiar dupa inaugurare, cu familia, la Thermele poporului nostru. In fine, parcarea era atat de plina intr-o zi geroasa de sambata, incat, practic de pe DN1, am fost luati in primire de angajatii termelor cu explicatia ca este prea aglomerat, asa ca ne-au dat niste vouchere in valoare totala de 30 de lei, spunand ca ne asteapta oricand, da’ nu atunci. Am inteles si treaba parea in regula, erau niste pliante stampilate si semnate pe care scria 10 lei.

Continuarea

3,450 cititori

O mică şi nevinovată eroare

Zilele astea am lipsit din peisaj, am dat o fugă la munte să mă mai văz şi eu cu o parte din blogărimea română. Şi a cam fost mişto. În trei zile am dormit vreo zece ore. În total, adunate. Pentru că stăteam să învăţăm, da? Studiu intens, aşa să ştiţi, ca să nu aveţi impresia că am fost la distracţie sau ceva.

Ei bine, după prima zi de prezentări, spre seară a început şi sesiunea de networking. Adică stătea lumea la un… ăăă… suc… şi pălăvrăgea. Iar de la atâta vorbărie, ştii cum e, te cam ia cu vertij şi ameţeală. Cum vă spuneam şi mai sus, nu e uşor deloc. Solicitarea prea intensă a creierului provoacă exact aceleaşi efecte ca băutura. Foarte ciudat, vă zic.

Continuarea

3,106 cititori

Facebook avant la lettre

Tot una scurtă şi azi, ca de vacanţă.

Tocmai fuse de curând ziua mea şi povesteam cu un prieten despre ce înseamnă treaba asta pe Facebook. Mai precis îi explicam că indiferent câte mesaje pe privat primeşti, este de bun simţ să răspunzi fiecăruia în parte. A propos, fac o paranteză, chiar am stat şi am răspuns la toate. Dacă cineva a simţit că vrea să-mi ureze în particular “la mulţi ani”, atunci nu aveam cum să nu zic măcar un “mulţumesc”. Continuarea

4,685 cititori

Am inventat un joc mişto

Se numeşte “cine recuperează cheia şi banii de întreţinere”. Staţi aşa că vă spun acum ce-i cu el, o să înnebuniţi jucându-l. Dar să începem cu o povestioară drăguţă.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei locuieşte singur de ceva vreme. Cei mai vechi pe aici au mai citit despre isprăvile lui, este vorba despre Prietenul I. Acum vreo câteva luni, la rugămintea unei alte prietene, a acceptat să mai primească pe cineva în casă. Un tip care se mutase din Timişoara în Bucureşti, îşi găsise un job bunicel în Capitală, dar nu prea avea unde sa locuiască. Amicul meu nu-şi dorea musai un colocatar, dar a zis să facă şi el o faptă bună. Continuarea

4,780 cititori

Se spune că e semn rau când iubirea ține doar o săptămână

O prietenă bună mi-a împărtăşit ieri păţania de mai jos. Care ar putea părea funny, dacă n-ar fi tristă. Ia fiţi atenţi aici.

El şi ea se văd de ceva vreme şi totul pare să meargă bine. Era amor d-ăla intens, aproape palpabil, de poţi să-l tai cu cuţitu’.  Nopţile lor începeau seara devreme şi se terminau când afară deja lumea pleca la muncă.

El părea aprins şi îndrăgostit ca un puşti de liceu la vârsta primei iubiri. Ea, mai cerebrală, încerca să-l tempereze: “Stai mă, omule, hai s-o luăm mai încet, pas cu pas, să ne lămurim ce e cu noi”. Ţi-ai găsit. El sărea imediat şi-i explica aprins ce relaţie frumoasă au şi cum în fiecare dimineaţă stă cu ochii închişi şi-şi numără fluturii din stomac. Şi spunea cu atâta convingere că, până la urmă, ea a început să-l creadă. A început să se auto-convingă că nu e nicio problemă. Da, au o relaţie și totul e pur şi frumos ca o dimineaţă de primăvară plină de rouă. Continuarea

20,106 cititori

Micuța cea plăpândă

Prietenul meu I. tocmai fusese într-o pauză de țigară și acum se îndrepta agale înapoi spre birou. În fața liftului mai era o singură persoană, o tipă care ținea în brațe ditamai cutioiul. O scanează rapid și apoi evaluează rezultatele. Gagica era mică de înalțime, finuță și plăpândă ca o aripă de fluture. Zice el că și frumușică. Tind să-l cred, pentru că altfel sunt convins că n-ar mai fi existat celebra vorbă din bătrâni: “dacă ești femeie și te chinui să cari ceva greu pe stradă, fără să te ajute nimeni, atunci ești urâtă”. Iar cutia pe care o căra, părea mai mult incomodă și voluminoasă decât grea.

Continuarea

4,816 cititori

Poşta Română încă n-a murit?

În Bucureşti, la parterul clădirii World Trade Center există un Oficiu Poştal (cred că 25 este numărul lui). Dacă vreodată ajungeţi pe acolo, nu vă speriaţi, că nu s-a dat cu gaze lacrimogene. Este gol doar pentru că nu intră nimeni în el aproape niciodată. Cele câteva funcţionare care-l deservesc, practic pot să-şi mai ia un job, pentru că activitatea lor legată de servicii poştale tinde spre zero absolut. Bine, la un moment dat am înţeles că ar fi intrat un câine să se adăposescă de frig, dar cu greu ar putea fi considerat “client” bietul patruped. Osul pe care-l căra, cred că era pentru consum propriu, nu pentru expediat “par avion”. Astfel, puteam presupune că prietenul meu I. este una dintre puţinele fiinţe, înzestrate cu raţiune, care au călcat vreodată pragul acestui stabiliment cu scopul bine determinat de a trimite un colet.
Continuarea

5,104 cititori

Dai banu’ înainte? Eşti fraier!

Poate oi fi eu ghinionist, dar aproape de fiecare dată când am plătit ceva în avans, în România, s-a întâmplat câte o nasoală. Chitară venită cu grif-ul rupt, aparat foto fără acumulator şi card SD, telefon care a întârziat câteva zile după termenul anunţat, încălţaminte care nu mi se potrivea, mobilă zgâriata etc. În general, tot felul de chestii “drăguţe”, care au darul să-ţi umple viaţa de bucurie.

Aşa că, eu unul am luat decizia să nu mai plătesc nimic pe nevăzute si nepipăite. Iar dacă n-am de ales şi totuşi o fac, îmi cam ţâţâie curu’ până mă văd cu respectivul produs în mână.

Continuarea

2,417 cititori

Videourile cu pisici au şansa să renască

Guest Post by upprann (care e în vacanţă prin Papua sau pe acolo şi cred că s-a plictisit de stat la plajă sau de triburile de canibali care ar vrea sa-l aibă ca fel principal la cină).

 

Un videograf român, expert în filmari de scurt şi foarte scurt metraj, a acceptat să țină un curs intensiv de şase săptămâni, cu scopul de a învață utilizatorii să încline nenorocitul ăla de telefon într-o parte când înregistrează scurte clipuri.

Alexandru Bibescu-Crișan, unul din cei mai buni cameramani români, își va rupe din timpul sau prețios pentru a preda unui grup restrâns arta de a filma, incluzând module intensive și workshopuri pentru înclinarea mâinii la 90 de grade. Precum şi seminarii pentru deprinderea controlului membrelor superioare, astfel încât viitorii absolvenți să nu dea impresia că au convulsii în timp ce practică arta videografiei. Continuarea

5,664 cititori

La doctor

Am un coleg care se tot plângea de câteva zile că i-a ieşit o umflătură pe spate. Părea totuşi ceva la nivel de piele. Aşa că se hotărăşte să meargă la un dermatolog, ca să vază cum stă treaba cu buboiul.

Bine, între noi fie vorba, omul aleargă la medic şi dacă într-o dimineaţă trage o băşină mai tare. Imediat face nişte asocieri în minte, din care reiese clar că are minim cancer la colon, combinat cu prostată mărită si pancreas deficitar. Ferască dumnezeu să sughită, că nu vine la muncă patru zile şi işi trece pe fişa de concediu “preinfarct”. Continuarea

10,440 cititori

Verifică-ţi spatele întotdeauna!

Zilele trecute, prietenul meu I. o pornise plin de energie spre o nouă zi la birou. Abia o luase la picior din scară, când a simţit că stomacul dă ceva semne de nelinişte. “Hmm, ce naiba, că nici cafea n-am băut încă, de unde până unde m-am balonat?” s-a auto-chestionat scurt.

Dar cum senzaţia neplăcută se încăpățâna să persiste, a ridicat din umeri, s-a uitat în faţă, a văzut ca nu vine nimeni şi a dat drumul cu sonor la una dintre cele mai zgomotoase băşini care s-au pomenit vreodata. Dar ştiţi cum? Din aia de te face să scuturi din umeri ca un cal nărăvaş, până termină de ieşit. Genul pentru care ai putea să semnezi contract de furnizor cu un producător de bio-gaz.

Continuarea