6,370 cititori

Patru zile de vacanță furate

Dacă e sâmbătă, e Elena

Știți fixația aia a românilor că orice lucru trebuie să înceapă de luni? De luni slăbesc, mă duc la sală, mă las de fumat, mă apuc de făcut sex. D-astea bune. Cred că pe principiul ăsta de cap pătrat a început și școala anul ăsta. Chiar dacă 15 era vineri. Când i-am spus fiului meu că d-aia începe școala luni și nu vineri, m-a privit ca pe mutanții ăia de la Antipa în timp ce în ochi îi citeam “nerăbdarea” de a face teme. Mi-a răspuns: și 18 septembrie era tot lunea. Na, mai zi-i ceva.

Continuarea

156,257 cititori

O specie letală: mămicile de parc

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Te simţi neputincioasă în faţa vieţii? Copilul tău îţi pune întrebări la care nu ai răspuns? Suferi de vreo boală şi medicul curant nu-ţi găseşte leacul? Te cerţi cu soţul din nimicuri? Nu-ţi iese rântaşul ca al mamei soacre? Mai rău, nu ştii de ce nu te căsătoreşti, deşi eşti o floare ești un crin, eşti parfumul cel mai fin? Am soluția pentru tine: ieşi cu copilul în parc! N-ai copil?! Împrumută unul din vecini! Ţi-l vor da sigur. Crede-mă! Orice părinte sănătos la cap ar ucide pentru două-trei ore de liniște. În plus, merită efortul și fiecare minuțel petrecut acolo. Odată ajunsă în parc avalanșa de sfaturi nesolicitate primite îți va aranja viața pe următorii douăzeci de ani. Garantat.

Continuarea

7,282 cititori

Totul e să ai vecini liniștiți

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Când m-am mutat în blocul unde stau acum, proprietarul mi-a făcut un scurt brief în ceea ce priveşte vecinii cu care voi convieţui timp de 25 ani. Nu că mi-aș dori eu, dar pe perioada asta am creditul la casă. În două cuvinte m-a lămurit: scară liniştită cu mulți pensionari. Ca atare, copii nu prea sunt şi nici renovari nu se fac. Doar vecinul de sub voi mai face panaramă câteodată. Dar rar de tot. Mai exact când îi da drumu’ din puşcărie şi vine acasă. Încurajator! Ce să zic, notarul deja parafase actele. Continuarea

4,062 cititori

Bucureștii lui Caragiale? Nu, mulțumesc, îmi ajunge Firea!

Pe Lăcrămioara s-ar putea s-o știți ori de pe blogul ei, ori de pe Facebook. Dar chiar dacă n-ați avut plăcerea încă, o s-o cunoașteți azi citind textul de mai jos care-i aparține. 

Zilele astea m-a ispitit o prietenă să merg să iau de la ea niște pere aduse pentru mine de la țară. “Până la Big la Piața Sudului e o veșnicie, dar te așteaptă dacă-ți faci curaj”, îmi mai zice.

Adică stau într-un oraș în care îmi trebuie curaj în timpul săptămânii să mă aburc în mașină în Baicului și să fac o vizită la Sudului, iar dacă o ard sovaj și vreau să folosesc Reatebeul, aș face bine să nu-mi fac alte planuri pentru ziua aia, să iau apă, glojdeală și o carte de citit, presupunând că voi găsi un scaun neocupat de eternele mamăi care pornesc din zori desantul prin stațiile de autobuze.

Continuarea

9,884 cititori

Cel mai scurt interviu pentru job din istorie

Text scris de Elena.

Când m-am mutat în Bucureşti, primul meu interviu pentru un job a fost la o clinică medicală. Patronul, medic ginecolog, un tip extrem de sobru, m-a programat chiar în ziua de 23 august. Desi era cald bine de tot afară, m-am prezentat frumos, regulamentar, în cămaşă şi fustă, ca o viitoare contabilă de nădejde ce mă aflam. Continuarea

4,688 cititori

Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

Text scris de Elena

Primii șase ani din viață mi i-am petrecut la un pension de la țară. Cea care s-a ocupat cu mai mult sau mai puțin succes de educația mea în acea perioadă, a fost bunică-mea, o adevărată sportivă de performanță. Sportul practicat era aruncarea cu prăjina. Aia de rufe. Doar când distanța de parcurs până la prăjină era prea mare, arunca cu ce nimerea. Și de regulă nimerea coada de mătură sau de lopată. De la ea am învățat cum să te ferești, să parezi sau să fugi cu nor de praf în urma ta.

Continuarea

6,202 cititori

Cel mai frumos moment din viața unei femei

Iar a scris Elena.

Îl știți? Momentul ăla unic la care visează oricine? A se citi “orice femeie visează”.

După o prietenie frumoasă de doi ani și jumătate am decis că este momentul să facem pasul cel mai important într-o relație. Așa că ne-am desparțit. Dar cum el n-a rezistat foarte mult timp fără mine (ceea ce este de înțeles), după vreo trei luni, într-o noapte pe la ora 23, l-am auzit cum mă striga din spatele blocului. Mi-a spus să cobor că are ceva urgent-urgent să-mi spună. Primul meu gând a fost că vrea colecția de cd-uri înapoi, iar eu nu apucasem să le ascult pe toate din cauza bocetelor. M-am gândit rapid cum să-l vrăjesc să mi le mai lase, așa că am sărit din pijamale în trusa cu farduri. Pentru că, nu-i așa, noi femeile suferim de sindromul “să vadă EL ce-a pierdut”. Continuarea

3,857 cititori

Copilăria noastră e cea mai tare

Text scris de Elena

Nu știu cum a fost la voi, dar se pare că la mine o parte din comportamentul meu de adult se datoarează terorii pe care am trăit-o în copilărie. Da, da, teroare. Cum altfel să-i spun activitații preferate a fratelui meu, aceea de a mă închide în frigiderul Fram? Pentru cei mai tineri de pe aici, Fram nu este Ursul Polar ci un frigider care avea ca sistem de închidere, din exterior, o clanță. Hei, clanță de ușă, da? Din interior nu aveai cum să ieși. Decât leșinat sau mort. Cum dădea putin frigul cum începeam să tremur. De frică, nu de frig! Ai mei nu foloseau niciodată frigiderul iarna. Mâncarea se ținea pe balcon. Că doar de ce era iarna? Răspuns corect: ca să faci economie la curent. Continuarea

6,581 cititori

Și blugii mei, Costele?

Ați cerut Elena, luați Elena.

Costel este de departe cel mai important personaj al copilăriei și adolescenței mele. Costel a întrat în viața mea de copil bezmetic trimis fiind de providența care vedea cum mă pierde din tabăra femeilor feminine. Se știe deja că pe vremea “cealaltă” primul copil din familie era cel privilegiat și câștiga mereu, fără să participe, concursul cu tema “haine noi luăm doar pentru cel mare, celălalt le moștenește”. Eu eram “celălalt”.

În plus, hainele rămase de la frate-meu se asortau perfect și cu tunsoarea mea la care “lucra” mama vreo juma’ de oră cu foarfeca de croitorie. Nu m-ar fi deranjat prea tare acest aspect dacă nu erau năsturii ăia mici de la prohabul pantalonilor, naturi pe care uitam mereu să-i inchid și prin care ieșea cămașa prea mare pentru fizicul meu silfid. Partea bună e tata îmi făcuse o curea din cureaua lui de ginerică ca să stea hainele pe mine. Vedeți tabloul cu ochii minții, da? Continuarea

5,993 cititori

Păzea, vine matriarhatul!

Text scris de Elena.

Inițial pregătisem pentru astăzi un text legat de copilaria mea alături de cei 14 veri plus un frate și-o soră. Doar că fix acum trei zile s-a întâmplat ceva care m-a facut să cred că în cel mai scurt timp, noi femeile, o să ajungem să facem pipi din picioare, ne vom arunca ostenite după o zi de muncă lejeră peste mormanul de șosetele desperecheate și în timp ce vom râgâi brutal după o bere îl vom suna pe iubi să ne cedeze programarea lui la mani-pedi. Vă spun io, fetelor, vin vremuri excelente pentru noi! Să vă povestesc. Continuarea

3,866 cititori

Vânzătorii, acești Sisifi moderni

Text scris de Elena.

După articolul de săptămâna trecută, s-au simtit lezați și nebagați în seamă vânzătorii. Ca să echilibrăm situația, am lăsat mai jos și tipurile de vânzători pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții.

Vânzătorul purice. Nici n-ai pășit bine în magazin că a sărit pe tine să-ți “sugă” răspunsul la întrebarea: căutați ceva anume? Te uiți tâmp la el pentru că nu înțelegi de ce-ți ia aerul și cu ultima suflare răspunzi: nu, mă uit. Niciodată, dar absolut niciodată, indiferent de ce-ai văzut în magazin și vrei să cumperi să nu te întorci la el să-i spui că totuși ai nevoie de ajutorul lui. Fața lui va fi identică cu a unuia care a mâncat un vagon de lămâi. Te va privi de sus, cu sprânceana ridicată, ca pe un vierme strivit sub talpa pantofului lui de firmă. Continuarea