4,921 cititori

Pe vremea mea era olecuță diferit

Auziț’, e un trend zilele astea să se vaite lumea pe motiv că de ce-a închis madam Firea școlile, ceva de speriat. Și concluzia este că pe vremea lor (a celor care-au lansat trendul) se mergea la școală si pe zăpadă de doi metri. Well, nu știu cum era pe vremea lor, da’ pe vremea mea sigur-sigur s-a închis școala de vreo două-trei ori (câte o săptămână) din cauză de zăpadă prea mare. Și vorbesc despre vremea lui nen-tu Nicu Ceaușescu, omul care mai degrabă și-ar fi tăiat o mână decât să facă așa ceva. Deci cam pică asta cu “pe vremea noastră făceam și dregeam”. N-am cum să mă înșel, uram școala atât de tare că alea au fost unele dintre cele mai fericite zile din copilăria mea. M-am bucurat de surplusul ăla de vacanță de iarnă mai mult decât de cea de vară.

Continuarea

2,411 cititori

Când uiți exact amănuntul care schimbă tot

Pentru că sunt un tip extrem de calculat și inteligent, prin toamnă când am trecut pe la mama la Vâlcea, am rechiziționat din debara o pereche de cizme de cauciuc. Din alea mișto, înalte până la genunchi, șutite achiziționate de de taică-meu din Combinat. Intuiția mea deosebită și amintirea unor momente ușor neplăcute, în care dădeam la zapadă în adidași, îmi spunea că la un moment dat tot o să am nevoie de ele. Moment care a sosit azi-noapte. Continuarea

3,229 cititori

Păcat că țara asta e locuită, mare păcat!

Din pacate n-o să găsiți nimic scris aici azi. Dintr-un motiv foarte simplu, am stat până la 2,00 dimineață să răspund celor câteva sute de mesaje și email-uri care-mi cereau detalii despre fetița pe care mama voia s-o dea spre adopție. Când am terminat eram stors ca un burete.

Ah, ba nu, o să spun un singur lucru: țara asta mai are o șansă. Și asta datorită oamenilor. Pe cuvântul meu că tot ce s-a întâmplat ieri, mi-a dat senzația că nu e totul pierdut. N-aveți idee câtă lume a putut să-mi scrie. Și nu vorbesc despre cei direct interesați de adopție, vorbesc despre o gramadă de oameni care doar voiau să ajute. Cu ceva, cu orice. Cinste lor, mă înclin!

Continuarea

3,303 cititori

Revelionul pe străzi? Desigur, dar nu în București!

Pe sistemul “sunt un bucureștean mândru de orașul meu” și dacă tot am rămas pe plaiurile lui Bucur în noaptea dintre ani, mi-am zis că n-o fi foc dacă fac și eu Revelionul pe străzi. Așa că miezul nopții m-a prins în Piața George Enescu unde onor Primăria Capitalei a organizat mare tămbălău. A fost frumos și inedit, atât de frumos că mi-am jurat să fie prima și ultima oară când execut așa ceva. Recunosc, a fost și greșeala mea. Nu mai călcasem niciodată pe la vreun concert d-ăsta moca și aveam așteptările setate aiurea. Idiot. Continuarea

4,897 cititori

Străinii sunt reci și neprimitori

Cred că ați auzit și voi asta de nenumărate ori, nu? Mitul strainilor reci și neprimitori a lovit din plin pe vremea “cealaltă” și circulă din plin și în zilele noastre.

Pentru că, da, sunt convins că asta cu “străinii reci” a rămas în conștiința colectivă din anii ăia de după revoluție când românii au început să iasă din țară și constatau cu stupoare că la Paris sau la Londra vecinii nu joacă table în fața blocului și madamele nu dau o fugă, în capot, cu bigudiurile pe cap, până la vecina de la doi, la o cafea și-o bârfă. Sau că la Viena n-ai nicio șansă să împrumuți o cană cu ulei sau zahăr și două ouă. Continuarea

3,676 cititori

Team buildingul, această piatră de temelie a corporațiilor

Am râs bine de tot când am dat peste acest articol despre benficiile unui team building. Și nu de ideile expuse, pentru că în teorie ele sunt sută la sută corecte. Am râs pentru că în practică, la fața locului, există două deziderate mari și late: să bei până nu mai poți și să “înscrii”. Sau ambele în același timp, dacă se poate. Și nu, nu joacă nimeni fotbal.

În sprjinul acestor afirmații hazardate, pot să vă spun o scurtă poveste. Eu beau rar spre deloc. Cred că m-am făcut “zob” de maxim trei ori în această viață. Ei bine, una dintre dăți a fost chiar la unul dintre ultimele team buildinguri, organizat de firma unde lucram pe atunci, la care am avut onoarea să particip. Pe scurt, cred că mulți dintre voi ar fi plătit bani buni să mă vadă cu o pălărie imensă de zlătar pe cap, dansând pe manele, în timp ce simulam o felație cu o sticlă de bere și-i făceam cu ochiul singurului coleg gay. Iar ăla râdea de se tăvălea. Nu și colegul lui de cameră care trăia cu impresia că se pregătește pentru ultima lui noapte de virginitate anală. Staț’ liniștiți ca nu l-a violat nimeni. 🙂 Continuarea

2,577 cititori

Ce-am învățat în această viață!

Dacă mă gândesc că uneori mă comport ca un adolescent imberb, aș putea spune că n-am învățat nimic. Dar am învățat, am învățat o grămadă.

Am învățat că dacă faci ce-ți place și te ții de treabă (că doar îți place, nu?), până la urmă n-ai cum să nu reușești.

Am învățat că verbul „a încerca” este doar preambulul eșecului. Da, ori de câte ori răspunzi cuiva cu „o să încerc”, îți asumi mental că vei da greș. Verbul corect este „a face”. Și faci, chiar dacă uneori iese prost. Continuarea

1,032 cititori

În dimineața asta…

… n-o să găsiți nimic scris aici.

O zi pe an, în fiecare an, vreau doar să stau, să frec menta și să visez la cai verzi pe pereți. Mai pe scurt, să nu fac nimic. Ei bine, azi e ziua aia. Mă bucur c-a picat duminica.

Vă pup și ne “vedem” mâine.

P.S. 44 is the new 30.  🙂

mihai_vasilescu_nimic

3,212 cititori

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

La mine la colț e un boschetar. Genul ăla pe care-l găsești în același loc la orice oră, indiferent de anotimp sau de temperatura de afară, și dispare ca prin farmec doar atunci când ai avea să-i dai ceva de muncă. Nu se poate să nu știți despre ce vorbesc, nu cred că există bloc care să nu aibă boschetarul lui.

A propos, știe cineva din ce trăiesc oamenii ăștia? Pentru că, nu glumesc, dacă vrei sa le dai un frigider de cărat, brusc se face gol, dispar ca potârnichile. Sau, dacă n-au timpul necesar să dispară, o să afli cu stupoare că niciunul “nu are voie de la doctor” să care. Mă rog, n-are voie să care nimic altceva în afară de sticlele cu băutură. La gură. Dar asta e altă discuție. Pentru mine o sa rămână unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii din ce produc oamenii ăștia banii de pileală. Continuarea

3,272 cititori

Cât durează ura asta grea?

Vă înșelați dacă aveți impresia că ați cunoscut ura brută, animalică, viscerală, din străfundul sufletului. Ura aia profundă care te face să-ți urli veninul pe unde poți, cu ochii scoși din orbite și cu ghearele înfipte în tot ce prinzi în jur. Credeți c-o știți sau c-ați trăit-o? Ei bine, vă garantez eu că sunteți mici copii și n-ați trăit nimic până n-ați văzut cum reacționează o pisică atunci când o alta (eventual, tot femelă) pătrunde în ceea ce ea considera până atunci a fi regatul ei, locul unde era stăpână absolută, cu drepturi depline asupra supușilor ei, oamenii.

Continuarea

3,252 cititori

Cum funcționează lucrurile în online și nu numai. Feriți-vă de Titi!

Într-o zi ca oricare alta, te trezești că-ți scrie Titi, ăl mai admirator dintre admiratorii tăi, omu’ care ți-a făcut deja comandă pentru un bust de statuie, la scară 1:1, din bronz pur, nu din cine știe ce aliaje de rahat:

– Boss, ești cel mai tare, să moară mama dacă am mai văzut io așa ceva ca tine.

Tu, care ai mai văzut Titi d-ăștia de nu ți-ar ajunge degetele să-i numeri nici dacă ai avea cinșpe perechi de mâini, o dai cu relativ tact:

– Ei, lasă… Continuarea