3,642 cititori

Din vacansao #1

Ziceați că vreți să vedeți poze. Sunteți serviți.

Ah, ce voiam să zic, să-i dea ăl de sus sănătate ăluia care a hotărât că în România trebuie să avem viteză la net. Abia când treci de Nădlac, încolo, începi să apreciezi cu adevărat cum zbârnâie fibra în spațiul carpato-danubiano-pontic. Mă rog, părerea mea e că tot de la daci ni se trage.

There are no images in this gallery.

 

imag4835

3,359 cititori

Vă părăsesc oleacă

De azi, fratele vostru e în concediu o săptămână. Întreagă. De fapt, dacă mă gândesc bine, sunt chiar zece zile. Și având în vedere că n-am mai avut așa ceva de exact trei ani, aș cam vrea să mă bucur de fiecare minuțel al lui.

Practic, până weekend-ul viitor o să mai scriu pe-aici doar dacă moare Iliescu sau își face Dragnea seppuku. Mă rog, poate mă îndur de două-trei vorbe și dacă anunță Nicușor Dan că vrea să-și facă schimbare de sex. D-astea.

Continuarea

4,860 cititori

Ce ne-am face fără lene?

Am pus toate produsele pa bandă la Billa și acu’ așteptam să mi le scaneze ca să platesc. Nu știu de ce, dar aveam sentimentul ăla neplăcut că mai lipsește sau că am uitat ceva. Nu pot să bag mâna în foc, dar cred că același lucru îl simțea și casiera. Numai așa se explică de ce ne uitam unul la celălalt într-o tăcere care deja devenise un pic ciudată. Și deodată:

– Pungă doriți? Continuarea

6,637 cititori

De azi sunt poponar

Tramvaiul tocmai oprește în stație. Pe scară, practic lipit cu fața de ușă, stă un cetățean a cărui principală îndeletenicire pare să fie s-o păcălească în fiecare zi pe doamna, în negru, cu coasa. Pe sistemul, când îl caută acasă, el e plecat la piață sau la doctor. Și-i merge treaba, cred c-o duce deja cu preșul de vreo câțiva ani.

În fine, revenind, tramvaiul a oprit și cetățeanul care a prins live tratatul de la Versailles stă în continuare cu nasul proptit în geamul de plexiglas așteptând să se întâmple o minune și să se deschidă nenorocita aia de ușă. Dar, ca să vezi al naibii ghinion, nici gând de așa ceva.

Continuarea

4,145 cititori

O întâmplare

Pe o bancă oarecare din centrul Timișoarei stă un om care bea bere. E genul ăla de muncitor, ieșit din schimbul trei, care a apucat deja să le radă pe primele două. Mă așez lângă el să rad și io shaorma cu care tocmai m-am premiat. E cu de toate, dar fără cartofi, să ne-nțelegem. Stăm o perioadă așa în tăcere, eu încercând să nu mă pătez cu sosul care picură din belșug pe lângă ambalaj și el sorbind agale dintr-o doză. Mă rog, tăcere e relativ spus, având în vedere că 50 de metri mai încolo e scena #jazztm. Continuarea

6,851 cititori

Sănatate esențială pentru idioți

Țineți-vă bine! Dar bine de tot. O să vă arăt ceva de-o să vă stea mintea în loc. Dacă n-ați citit textul de ieri, trebuie să-l citiți ca să înțelegeți despre ce vorbim. Așadar textul despre care facem vorbire a fost shareuit pe un grup care se numește, deloc întâmplător, “sănătate esențială“. Ce-a urmat, vă rog să citiți singuri. Ia fiți atenți aici, că o imagine face cât o mie de cuvinte, iar eu am mai multe imagini.

Continuarea

29,576 cititori

Niște chestii esențiale

Abia m-am dat jos din avion, dar simțeam că mor dacă nu scriu asta.

Așa, deci mă pusesem liniștit pe scaun, hotărât sa dorm lejer în ora pe care o aveam până la Timișoara. Mă gândisem prost. Pe scaunul din spatele meu o femeie stătea de vorbă cu altă femeie. Și asta n-ar fi fost nimic, dar discuția avea loc într-un moment de mare încărcătură emoțională în care prima femeie tocmai aflase despre a doua că e însărcinată. Și s-a dezlănțuit jihadul. Știți, o femeie dacă are copii simte nevoia imperioasă de a povesti viitoarelor mămici despre ce au de făcut dacă vor să-i crească și pe-ai lor armonios. Serios, cred că au în adn sau ceva treaba asta. Iar cele două din spatele meu se aflau exact în această situație delicată. Pentru mine, delicată, că se dusese naibii somnul meu.

Continuarea

6,868 cititori

Tocmai am simțit cum e în iad

Știți, dacă te plimbi pe Calea Victoriei, ziua la ora 13.00, când ANM-ul tot dă avertizări de cod portocaliu de caniculă, e ca și cum te-ai fâțâi prin fața iadului și te-ai întreba de ce e așa cald.

Dar dacă vrei să te lămurești instant cum stă treaba cu condițiile climaterice din interiorul iadului, oprești plimbarea pe Calea Victoriei și fix la ora tresiprezece și treiprezece minute trecute fix (a naibii potriveală) intri la Andreea F. Nu știți ce e Andreea F?  Păi e o un fel de patiserie de fițe chiar înainte de Piața Victoriei. Am fost eu acum acolo și-am simțit cum o să fie înlauntrul cazanului care-mi va fi rezervat pentru “dincolo”. Continuarea

3,912 cititori

Las-o aici, șefule, am io grijă de ea

Parcagiul (parcaNgiul?) îmi face semne largi spre locul liber pe care îl văzusem și eu. Plm, încă nu-s orb, când caut un loc parcare într-o parcare, am prostul obicei să le văd p-alea libere. Mă rog, nici nu e foarte greu, am o bănuială că nu-ți trebuie studii se specialitate sau ceva. Parchez și cobor igonorându-l suveran, dar omu’ trece lejer peste acest aspect:

– Așa, șefule, las-o aici că am io grijă de ea. Continuarea

3,395 cititori

Ghinionu’ de eroare

În viața fiecărui om, mai devreme sau mai târziu, apare acel moment în care simți că ți-e atât de lene încât abia poți să te suporți zăcând fără să faci nimic. Ei bine, momentul ăsta are prostul obicei să se combine cu altul și mai nasol. Ăla în care ți-e atât de foame că ai fi în stare să mănânci și pietricele de râu date prin margarină. E groaznic, credeți-mă, să stai așa să asiști neputincios cum se luptă lenea cu foamea. E terifiant. Fix asta am pățit eu sâmbătă noaptea.

Până la urmă, după vreo jumătate de oră de bătălie d-asta internă, am făcut imensul efort să întind mâna după telefon. Efort care m-a epuizat atât de tare încât am mai stat sa mă odihnesc vreo câteva minute, incapabil să mă hotărăsc ce-aș putea să-mi comand de haleală. Până la urmă, printr-un miracol demn de a opta minune a lumii, m-a ajutat universul și mi-a trimis ideea salvatoare: pizza, frate.

Continuarea

3,831 cititori

Hipsterii se reîntorc la origini

Sunt la o terasă hipsterish. De fapt, sunt la cea mai hipsterish terasă din București. Atât de hipsterish că oamenii au în meniu niște cola făcută din frunze de baobab, îndulcită cu miere de albine din Tibet sau ceva. După gust, cel puțin, pot să jur că astea sunt ingedientele.

Singura chelneriță este atât de hipsterish încât pot să bag mâna în foc că nu e plătită pentru ce face. Și nu neapărat pentru că n-ar vrea, ci pentru că banii nu înseamnă nimic pentru ea. Pur și simplu nu le cunoaște semnificația. Se citește pe fața ei de cetățean liber al acestei planete că lucrează doar din plăcerea de a fi acolo cu oameni liberi asemenea ei. Dar și din plăcerea de a putea alege la ce mese să ia comenzi sau nu. Mai mult “nu”. Continuarea