4,754 cititori

Un coșmar numit dorință

Doua chestii mi se tot întorc recurent sub formă de vis. Sau coșmar, depinde cum vezi lucrurile.

Prima. Visez că găsesc bani. Mulți bani. Un munte de bani. Dar nici n-apuc bine să-i impart pe căprării sau să mă hotărăsc câte mașini îmi iau și de care, că mă trezesc, relizez că tot cașcavalul ăla a fost doar un nenorocit de vis și mă umplu de nervi. Treaba e că senzația e atât de nasolă de zici că i-am pierdut cu adevărat. Măcar dacă mi-ar da prin cap să mi-i bag în cont ca să-i găsesc acolo dimineața.

Continuarea

4,556 cititori

Banii vorbesc, dar nu tot timpul

Fratele vostru a văzut live, de la fața locului (adicătelea de pe stadion), cinci finale de Champions League. Da, invidiați-mă, că aveți de ce. Din punctul meu de vedere doar o finală de campionat mondial ar putea fi mai mișto decât una de UCL. Atmosfera de la fața locului este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, trebuie s-o trăiești ca să poți înțelege.

Well, dar nu despre asta voiam să vă povestesc (doar m-am dat mare), ci că una dintre cele cinci a fost și Bayern Munchen – Chelsea în 2012. Finală desfășurată chiar la Munchen.

Chestia e că am aflat că voi ajunge s-o văd doar cu o zi înaintea meciului, cam pe la ora prânz așa. Moment în care am verificat rapid prețurile la biletele de avion, dar m-am lăsat păgubaș si mai rapid pentru că nu era nimic sub 1500 de euro. Așa că m-am suit frumușel în mașină și m-am mai dat jos la Munchen, a doua zi la 9.00 dimineață. Continuarea

8,407 cititori

Mai înghit și căprioarele, dar numai când vor ele

Vineri dimineață. Ora 9.00. Megaimaj. Coadă așa și-așa.

La casă sunt două căprioare, una blondă, cealaltă brunetă, exact cum le șade bine căprioarelor să umble împreună. După ele încă trei oameni, apoi io, și în spatele meu doi cavaleri. N-or avea ei armuri și săbii, da’ tot îi simți după cum respiră.

Coada merge greu că e o singură casă deschisă. Scrolez și-aștept, scrolez. Deodată îl aud pe unul dintre cavaleri:

– Ai văzut-o pe blondă?

Continuarea

7,585 cititori

Da, e foarte mișto

Ieri dimineață am uitat să cobor din autobuz. Nu de tot, acum când scriu nu mai sunt în el, doar că m-am dat jos o stație mai târziu dăcât trebuia. După ce m-am răcorit bine de tot înjurând la madam Firea (nu era ea de vină, dar e reconfortant s-o bagi în mă-sa și când nu e), am luat-o vitejește pe jos spre gura de metrou. Prin frig.

Am auzit chitara de cum am pus piciorul pe prima treaptă, dar mi-am zis că e trecut de 9.00, am întârziat deja, și-ar cam trebui să trec pe lângă el fără să mă opresc. Dar mă vede și se oprește brusc din cântat.

– Salut, poți să vii un pic? Continuarea

6,141 cititori

Idiotul

Ora nouă și șapte minute. Dimineața. Ea și el coboară scările la metrou. Eu sunt fix în spatele lor. Ea e blondă, frumoasă și înaltă. El nu e. Ea pășește ca o prințesă spre sala în care va fi încoronată regină. El doar se ține atârnat, ca un accesoriu inutil, de brațul ei. Repet, el se ține.

Ea la un moment dat se împiedică singură în propriile-i tocuri și e gata-gata să se întindă cât e de înaltă, de frumoasă și de blondă, pe trepte. În ultima clipă se prinde zdravăn de el și se redresează. Apoi se scutură de brațul lui, se uită cu infinit dispreț și-i spune duios:

– Ești idiot! Continuarea

5,335 cititori

E bine? E bine!

Intru pe culoarul care duce către turnicheți și trec pe lângă un bărbat care cântă la chitară. Nu numai eu, toți trec pe lângă el grăbiți, preocupați, fără să-l observe. Dar el e acolo. E acolo și cântă în continuare făcându-i pe cei de la Phoenix să renască pe gresia tocită și rece.

Mai merg câțiva metri și mă opresc. Îl ascult de la distanță. Are o voce plăcută. Și-atunci mă lovește gândul că omul ăsta mai mult ca sigur nu stă acolo pentru că are vreun hobby ciudat care-l face să strângă o chitară în brațe, undeva într-o o stație de metrou oarecare din Bucureștiul ăsta ciudat, mult prea grăbit și impasibil.

Continuarea

4,904 cititori

Cu moartea pre touchscreen călcând

Sună telefonul. Număr necunoscut. Deși mi-am promis de-atâtea ori să nu mai răspund la numere pe care nu le știu, fac imprudența să nu-mi respect promisiunea nici de data asta.

– Da, zic.

– Bună ziua! Sunt Gigel Gigescu de la Vodafone, v-am sunat în legătură cu numărul pentru care ați făcut cerere de trecere de la abonament la cartelă. Vrem să vă facem o ofertă mai bună, poate vă răzgândiți.

Continuarea

5,060 cititori

Cine, io? N-am făcut nimic, boss

În cooperativa despre care v-am mai povestit, unde prestam eu ca vajnic agent de vânzări (scuze, am vrut să zic “cel mai bun vânzător ever”, da’ mi s-a făcut oleacă rușine), la un moment dat onor conducerea a luat înțeleapta hotărâre de a importa telefoane mobile. Mai precis, smartphone-uri, pentru că de ce nu, piața stătea să explodeze și să le dăm românilor telefoane dacă asta vor.

Dăcât că treaba asta nu e chiar așa de simplă cum crede lumea. Nu e simplă nici când ești vreun brand de renume, d-apăi când vrei să le bagi pe gât oamenilor o marcă a cărei denumire vă rog să mă credeți că n-am putut să mi-o amintesc oricât am încercat. În sensul în care românii vor produse ieftine, de calitate și la care să aibă garanție minim 99 de ani.

Continuarea

5,402 cititori

Cum e treaba cu “haina care-l face pe om”

Am mai povestit pe-aici că în vremuri nu atât de îndepărtate am lucrat în vânzări. Mai precis până acum fro doi anișori. N-o duceam rău, mai ales că firma respectivă era unic importator și distribuitor al cd-urilor și dvd-urilor Traxdata. Dacă n-ați auzit de ele, înseamnă că n-ați ars în viața voastră câte un bulk odată de cd-uri cu filme piratate.

Mă rog, revenind, că nu despre asta voiam să vă povestesc. Treaba e că în anii ăia începuse să apară internetul cu viteză bună, prin urmare românii au devenit peste noapte mari amatori de filme moca. Cererea de cd-uri și dvd-uri era atât de mare încât firma nu făcea față cu comenzile. Lucrurile se defășurau ca în visurile umede ale oricărui om de vânzări din lumea asta. Eram anunțați că marfa trebuie să ajungă la Constanța, iar noi sunam clienții și luam comenzile până să apuce ăia să descarce containerele. Practic, vindeam instant câte un tir întreg și comanda următoare deja pleca spre furnizorii taiwanezi, până să tragă vaporul în port. Continuarea

5,295 cititori

Nu mai poți să faci o glumă

Mdeci să vă povestesc.

Știți voi disperarea aia urâtă care te cuprinde când îți lași mașina într-o parcare oarecare de prin oraș și-o găsești blocată de o alta, parcată prost și neregulamentar. O vezi pe cealaltă încă de departe și pe măsură ce te apropii, te rogi fierbinte: “Doamne, fă să nu fie în dreptul meu, te rog, că mă grăbesc îngrozitor”.

Dar Dumnezeu are alte treburi la ora aia, ca întotdeauna, și constați cu ciudă nu numai că e trasă fix în dreptul tău, dar a ta e singura mașină pe care-o blochează, cel din dreapta sau din stânga ar putea să iasă lejer. Numai tu nu poți. Continuarea

4,427 cititori

Cum faci să scapi de suspendarea contului de Facebook

Sper să fie ultima oară când scriu despre subiectul ăsta. Sau cel puțin când scriu după ce-am pățit-o pe propria-mi piele.

După prima supendare de 24 de ore, a urmat una de trei zile. Atunci am realizat că treaba e groasă și-am șters sute de postări care credeam eu c-ar conține cuvinte ce contravin standardelor comunității. Evident, degeaba! A venit și următoarea, de șapte zile. După care urma, mai mult ca sigur, cea de 30. Moment în care mi-am dat seama că dacă vreau să-mi păstrez contul de Facebook, mai am o singură șansă: să șterg toate postările de pe profil.

Continuarea