3,963 cititori

Lucruri de făcut în viața asta

Pentru că procesul meu intenisv de culturalizare continuă (și pentru că domnișoara Petrică a avut așa o reacție care a semănat izibitor a lehamite când a auzit că n-am văzut „Faust”), weekendul ăsta am dat o fugă la Sibiu ca să rezolv acest neajuns.

Din capul locului vă spun c-am avut bulan. În sensul c-am reușit să găsim bilete din scurt, respectiv duminica trecută. Nu știu prin ce miracol, pentru că de obicei se vând cu luni de zile înainte, cert e c-am găsit. Și, ca să fie treaba treabă, dacă tot aveam de gând să batem atâta amar de drum până la Sibiu, am luat bilete și la „Povestea prințesei deocheate”. Tot în regia lui Purcărete. Exact ce ziceam, culturalizare intensivă, boss.

Continuarea

5,112 cititori

Două zile am rezistat fără trotinetă

După ce aventura mea cu Troty s-a încheiat pe neașteptate, a doua zi, când m-am văzut din nou urcat în autobuzul 605, am intrat în semi-depresie. Unde era vântul care-mi flutura liber plin plete dimineața, unde erau cele zece minute în care ajungeam la muncă, unde era tinerețea mea pierdută?

O singură zi mi-am plâns amarnic în pumni, în a doua am luat hotărârea: îmi cumpăr trotinetă electrică. Mai trebuia doar să decid ce marcă să aleg dintre cele două pe care le vizam: Segway și E-twow. Dilema a durat fix jumătate oră cât să fac o brumă de research după review-uri. După ce m-am lămurit cum stă treaba, mi-era clar ca nu există decât o singură favorită la titlul de regina șoselelor, pe numele ei Ninebot by Segway KickScooter ES2. Problema era că eu voiam musai modelul ES2 care are specificații mult peste ES1. Well, ce să vezi, evident că nu mai era nicăieri pe stoc. Nici la importator, nici la revânzători. C-așa-s io, norocos.

Continuarea

6,122 cititori

Femeile fac cele mai mișto complimente

Pe strada Paris, puțin înainte de Piața Victoriei, o doamnă cu evidente tulburări de glandă, tulburări care, după cum se putea observa cu ochiul liber, o aduseseră în pragul a ceea ce medicii numesc obezitate morbidă, doamnă despre care eu aș putea spune, cu binecunoscuta-mi inocență, doar că era extrem de grasă, mergea agale pe mijlocul carosabilului trăgând liniștită din țigară. Continuarea

4,637 cititori

Cam așa se face o surpriză

Mai știți voi articolul ăla de-acum câteva zile în care vă propuneam să facem ceva ce nu credeam că s-a mai făcut?

Ei bine, după ce l-au citit, m-au contactat cei de la Lidl și mi-au zis că nu mai schimbă scriptul sub nicio formă. Au dat și-o motivație din aia gen „am muncit cam mult la el ca să-l mai schimbăm acum” pe care nu știu de ce, dar tind s-o cred.

În schimb, mi-au zis altceva mult mai tare. Mi-au zis că s-au tăvălit pe jos de râs citindu-vă comentariile și numai politica de companie i-a ținut să nu se bage și ei în caterinca și trolingul care-au ieșit acolo. După care, când credeau că s-au mai liniștit, i-a pus naiba să citească și comentariul lui Ionuț. Moment în care toată lumea din biroul ăla s-a tăvălit pe jos de râs (ăsta mai mult ca sigur e un eufemism pentru „au râs cu muci”, dar tot politica de companie and blabla). Continuarea

5,239 cititori

De multe ori regretele vin prea târziu

Nu sunt un tip tocmai calm. Aș putea chiar să afirm contrariul, sunt un individ coleric. Dar tocmai pentru că știu prea bine asta, pentru că o conștientizez, și pentru că vreau de la mine să devin un om mai bun și-un cetățean european de nădejde, de fiecare dată când ies din casă și mă avânt în traficul bucureștean, indiferent că plec cu mașina sau îmi flutur pletele de pe trotinetă, îmi propun să fiu calm, relaxat, să nu pun la inimă, să mă abțin, să las de la mine, indiferent la ce măgării sau cocalarisme aș asista pe parcursul deplasării mele din punctul A în punctul B. Continuarea

6,574 cititori

Ce-ar trebui să știi înainte să coabitezi cu o actriță

Pe vremea când abia o cunoscusem de distinsa actriță care răspunde la numele de domnișoara Petrică, una dintre prietenele domniei sale a ținut să mă pună în gardă vizavi de ce mă așteaptă și mi-a trimis un articol intitulat „21 Secrets Anyone Dating An Actor Knows”. Articol pe care l-am devorat și l-am pus în aplicare cât ai zice „Hamlet”, crezând că, dacă respect cu sfințenie ce scrie acolo, toată lumea va fi fericită. Sărman naiv, habar n-aveam în ce m-am băgat. Articolul ăla e scris din auzite, pe sistemul mi-a zis un prieten care cunoaște pe cineva al cărui văr e combinat cu o actriță. Un an de zile mai târziu, vă spune fratele vostru cum stau lucrurile cu adevărat. Să le luăm pe rând, zic.

Înainte de premieră. Săptămâna dinainte de o premieră e sfântă. Și când zic „sfântă”, voi trebuie să înțelgeți că este exclusă orice activitate în doi care ar presupune relaxare. Tot ce ai de făcut este să-ți vezi de treaba ta, să-ți suni prieteni din copilărie pe care nu i-ai mai văzut de două decenii, să ieși singur la cumpărătur în mall, să-ți iei juma’ de normă ca tăietor de lemne în Covasna. Pe scurt, să întreprinzi orice fel de chestie vrea mușchiu’ tău, cu o singură condiție: să nu presupună și prezența ei. Continuarea

5,766 cititori

Un telefon era cât pe ce să schimbe soarta lui Richard al II-lea

Vinerea trecută am mers la teatru. Io aș fi avut chef să bat cârciumile, dar domnișoara Petrică e pusă pe un proces de culturalizare intensivă în ceea ce mă privește, așa c-am îngăimat un “jawohl” timid și m-am conformat. Csf, ncsf.

Intrăm la Teatrul Mic, începe spectacolul, treaba mergea bine și nimic nu părea să tulbure culturalizarea mea accelerată. Well, părea. Dintr-o dată duamnei din fața mea începe să-i sune telefonul. Și când zic “din fața mea” nu mă refer la scenă, ci exact la scaunul pe care-mi răzemam genunchii.

Cum să vă explic, am mai auzit telefoane sunând în această viață și în sălile de teatru și în cele de cinema (de fapt, pot să număr pe degetele de la o singură mână de câte ori N-AM auzit), dar să spui că telefonul cetățencei din fața mea “suna” e un fel de dulce eufemism. Fraților, scotea așa un fel de sunet ca și cum ai fi luat o sirenă de ambulanță, una de poliție și le-ai fi montat pe o mașină de pompieri. Era un urlet prelung în trei timpi. Absolut fascinant. Continuarea

6,756 cititori

Suzana și Vasile

Cică vara răcesc doar oamenii deștepți. În acest caz probabil că sunt un geniu neînțeles, altfel nu-mi explic de ce fix din a treia zi de vară mă doare tot corpul, în gât am un fel de gheară înroșită în foc care mi se plimbă de jos în sus și de sus în jos de fiecare dată când încerc să înghit. Despre zonele umerilor și omoplaților nici nu mai amintesc, pentru că nu-mi dau seama care dintre ele mă doare mai tare. Toate astea în timp ce mucii îmi curg la liber pe piept, fără să-i poată opri nici barajul de la Porțile de fier, iar în cap, fix în mijlocul frunții, cineva a uitat pornit un ciocan pneumatic care lovește puternic la intervale regulate de cinci secunde. Practic, mă aștept sa mor dintr-un moment în altul. Cum ziceam, probabil că sunt extrem de deștept sau ceva.  Continuarea

6,272 cititori

Aventura mea cu Troty se termină aici

Din punctul meu de vedere la ora asta pe piața trotinetelor electrice din România există doi jucători principali: E-twow și Segway. Toți ceilalți doar încearcă să câștige o bucată mică din felia de piață rămasă. În aceste condiții, ca să ai vreo șansă, cred cu convingere că trebuie să faci două lucruri. Primul, să informezi corect potențialul client despre ce poate și ce nu poate produsul tău. Și al doilea, să asiguri niște servicii post-vânzare brici. Dacă nu le faci bine de tot p-astea două, ești și vei rămâne nesemnificativ și te vei bucura doar de niște vânzări mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

Și, din păcate, băieții care vând trotinetele electrice Nilox nu reușesc să le facă pe niciuna dintre cele două. Nu e un repros, este o constatare venită după aproape o lună de zile de folosit produsul lor.

Hai să vă explic cum stau lucrurile.

Continuarea

4,837 cititori

Limbă și blonda

Pe cetățeanul care vorbește extrem de tare la telefon, în 605, îl cheamă Limbă și e un tip foarte popular și respectat la el în firmă. Serios, vă zic. De unde știu? Păi l-a sunat aseară șefă-sa și i-a zis “Limbă, dimineață să vii mai devreme că trebuie să scoți mașina”. Mașina care e în service pentru aripa “bulită de proasta aia de Dorina”. Ce bine, chiar mă găndeam să n-aibă naiba ceva probleme la motor sau la partea electrică. Dar șefă-sa poate să stea liniștită pentru că Limbă știe la marele fix cum să-i ia pe hoții ăștia de mecanici care toți sunt la fel, se face că muncește ca să-ți ia o cârcă de bani.

Pe prietenul lui Limbă, îl cheamă Somnu’. La fel de serios, vă zic. De unde știu? Păi așa am aflat și că Limbă e foarte popular la el în firmă. Pentru că “bă, Somnule, m-a chemat ieri băeții jos la țigară și s-a căcat pe ei de râs când le-am zis bancu’ cu blonda și crocodilul”.

În acest punct al conversației m-am temut oleacă pentru soarta lui Limbă. Pen’că a început să râdă atât de tare încât o mamaie, care dormea cu două rânduri de scaune mai în față, s-a întors încruntată și-a început să țâțâie. Crede-mă, nu vrei să te pui cu bătrânele nervoase din ratb. Pot să sfâșie un urs carpatin doar cu proteza.

În fine, partea cea mai nasoală e că de-aici drumurile noastre s-au despărțit. Am coborât și Limbă s-a dus să scoată mașina cu aripa bulită de proasta de Dorina, în timp ce eu mergeam așa de năuc pe străzi întrebându-mă din când în când: oare ce naiba îi face blonda aia crocodilului?

P.S. În ciuda unor reproșuri mai mult sau mai puțin voalate, o să continui să pun sâmbăta texte preluate din postări de pe Facebook. Din două motive. Primul, nu toți cei de pe-aici mă urmăresc și pe vestita rețea de socializare a lui Țucărberg. Și al doilea, pentru că aici e lucrul meu și se vor păstra pentru totdeauna (mă rog, dacă nu mai apare vreun caz “webfactor”), în timp ce Facebook nu e lucrul meu.

5,855 cititori

Cum l-am cunoscut pe Hitler

N-aveați de unde să știți, dar o să aflați acum. În scurtul răstimp de când benficiază de augusta mea prezență în viața domniei sale, pentru că este o ființă blândă și calină, numai bună de pus pe rană, domnișoara Petrică și-a câștigat duioasă poreclă de “Hitler”.

Dap, exact așa, pentru că, deși privită din exterior ar putea să pară așa un fel de hipsteriță boemă veșnic cu capul în nori, în realitatea dură care ne înconjoară, distinsa făptură despre care facem vorbire este o maniacă a ordinii și disciplinei și o adeptă a romantismului de gheață, descris la fix de expresii pline de căldură precum “hai, lasă vrăjeala și zi-mi ce vrei” sau varianta și mai plină de dulceață: “Vasilescu, nu mă fwte la cap”.

Și cum toate aceste lucruri au avut darul să-mi amintească în nenumărate rânduri de disciplina de fier a armatei germane condusă de Führer în cel de-al doilea război mondial, porecla a venit de la sine. Doar că “Adolf” mi s-a părut prea blând, așa c-am trecut direct la varianta hard.

Continuarea