2,857 cititori

Nu sunați, ies eu din când în când

A dat tatăl tâmplarului și fratele vostru a intrat în sfârșit în concediu. De azi. Și, pentru prima oară de când ființează acest blog, sunt hotărât să fie concediu pe bune. Gen să mă bucur de el și să reușesc să ignor cu desăvârșire blogul. Să vedem, se face gaură-n cer dacă iau pauză câteva zile?

Desigur, pot să apară situații excepționale care m-ar face să mă abat de la acestă decizie. Poate-l leagă pe Dragnea, poate o mierlește nen-tu Iliescu (știu, deja ma simt penibil) sau poate mă răpește un trib de amazoane. N-ai de un’ să știi.

Dar dacă n-o să se întâmple nimic de genul ăsta sau măcar pe-aproape, pâna pe 30 iulie mă găsiți în Barcelona. Cum intri, pe stânga.

Hasta la vista, boșilor.

4,065 cititori

Țânțari din ăștia sunt doar în București?

Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar la mine-n cartier pare să fie invazie de țânțari sau ceva. N-am mai văzut atâția la un loc de pe vremea când eram copil, am mers cu ai mei în Deltă și noaptea, pratic, trebuia să ne baricadăm în case cu toate ușile și ferestrele închise. Degeaba, bestiile tot intrau. Nu știu pe unde, ori se târau pe sub praguri, ori pe gaura cheii, sau pur și simplu direct prin pereți, dar cum stingeai lumina, cum începea lupta parte în parte cu fiecare animal sugător. Luptă care ținea până la ziuă. Ei, tot așa și cu ăștia din Floreasca. Continuarea

5,863 cititori

Cum faci să reușești în viață

Joi seară trotinetam vesel prin măreața noastră urbe, de la Universitate spre casă. Ajung la Ateneu și-o las oleacă mai ușor pe motiv că exact în parcarea din față era nuș’ce expoziție cu mașini bengoase, mașini la care voia și sufletul meu s-arunce un ochi. Ei și cum treceam io așa lejer gândindu-mă că cel puțin 3-4 bucăți de-acolo vor ajunge în colecția mea personală (după ce-mi intră cașcavalul de la bunul doctor din Nigeria), văd un cetățean chinez care tocmai ieșise de la Gucci și se îndrepta spre aceeași parcare devenită expoziție de muscle cars. Continuarea

3,870 cititori

Lucruri de făcut în viața asta

Pentru că procesul meu intenisv de culturalizare continuă (și pentru că domnișoara Petrică a avut așa o reacție care a semănat izibitor a lehamite când a auzit că n-am văzut „Faust”), weekendul ăsta am dat o fugă la Sibiu ca să rezolv acest neajuns.

Din capul locului vă spun c-am avut bulan. În sensul c-am reușit să găsim bilete din scurt, respectiv duminica trecută. Nu știu prin ce miracol, pentru că de obicei se vând cu luni de zile înainte, cert e c-am găsit. Și, ca să fie treaba treabă, dacă tot aveam de gând să batem atâta amar de drum până la Sibiu, am luat bilete și la „Povestea prințesei deocheate”. Tot în regia lui Purcărete. Exact ce ziceam, culturalizare intensivă, boss.

Continuarea

5,037 cititori

Două zile am rezistat fără trotinetă

După ce aventura mea cu Troty s-a încheiat pe neașteptate, a doua zi, când m-am văzut din nou urcat în autobuzul 605, am intrat în semi-depresie. Unde era vântul care-mi flutura liber plin plete dimineața, unde erau cele zece minute în care ajungeam la muncă, unde era tinerețea mea pierdută?

O singură zi mi-am plâns amarnic în pumni, în a doua am luat hotărârea: îmi cumpăr trotinetă electrică. Mai trebuia doar să decid ce marcă să aleg dintre cele două pe care le vizam: Segway și E-twow. Dilema a durat fix jumătate oră cât să fac o brumă de research după review-uri. După ce m-am lămurit cum stă treaba, mi-era clar ca nu există decât o singură favorită la titlul de regina șoselelor, pe numele ei Ninebot by Segway KickScooter ES2. Problema era că eu voiam musai modelul ES2 care are specificații mult peste ES1. Well, ce să vezi, evident că nu mai era nicăieri pe stoc. Nici la importator, nici la revânzători. C-așa-s io, norocos.

Continuarea

6,066 cititori

Femeile fac cele mai mișto complimente

Pe strada Paris, puțin înainte de Piața Victoriei, o doamnă cu evidente tulburări de glandă, tulburări care, după cum se putea observa cu ochiul liber, o aduseseră în pragul a ceea ce medicii numesc obezitate morbidă, doamnă despre care eu aș putea spune, cu binecunoscuta-mi inocență, doar că era extrem de grasă, mergea agale pe mijlocul carosabilului trăgând liniștită din țigară. Continuarea

4,599 cititori

Cam așa se face o surpriză

Mai știți voi articolul ăla de-acum câteva zile în care vă propuneam să facem ceva ce nu credeam că s-a mai făcut?

Ei bine, după ce l-au citit, m-au contactat cei de la Lidl și mi-au zis că nu mai schimbă scriptul sub nicio formă. Au dat și-o motivație din aia gen „am muncit cam mult la el ca să-l mai schimbăm acum” pe care nu știu de ce, dar tind s-o cred.

În schimb, mi-au zis altceva mult mai tare. Mi-au zis că s-au tăvălit pe jos de râs citindu-vă comentariile și numai politica de companie i-a ținut să nu se bage și ei în caterinca și trolingul care-au ieșit acolo. După care, când credeau că s-au mai liniștit, i-a pus naiba să citească și comentariul lui Ionuț. Moment în care toată lumea din biroul ăla s-a tăvălit pe jos de râs (ăsta mai mult ca sigur e un eufemism pentru „au râs cu muci”, dar tot politica de companie and blabla). Continuarea

5,204 cititori

De multe ori regretele vin prea târziu

Nu sunt un tip tocmai calm. Aș putea chiar să afirm contrariul, sunt un individ coleric. Dar tocmai pentru că știu prea bine asta, pentru că o conștientizez, și pentru că vreau de la mine să devin un om mai bun și-un cetățean european de nădejde, de fiecare dată când ies din casă și mă avânt în traficul bucureștean, indiferent că plec cu mașina sau îmi flutur pletele de pe trotinetă, îmi propun să fiu calm, relaxat, să nu pun la inimă, să mă abțin, să las de la mine, indiferent la ce măgării sau cocalarisme aș asista pe parcursul deplasării mele din punctul A în punctul B. Continuarea

6,522 cititori

Ce-ar trebui să știi înainte să coabitezi cu o actriță

Pe vremea când abia o cunoscusem de distinsa actriță care răspunde la numele de domnișoara Petrică, una dintre prietenele domniei sale a ținut să mă pună în gardă vizavi de ce mă așteaptă și mi-a trimis un articol intitulat „21 Secrets Anyone Dating An Actor Knows”. Articol pe care l-am devorat și l-am pus în aplicare cât ai zice „Hamlet”, crezând că, dacă respect cu sfințenie ce scrie acolo, toată lumea va fi fericită. Sărman naiv, habar n-aveam în ce m-am băgat. Articolul ăla e scris din auzite, pe sistemul mi-a zis un prieten care cunoaște pe cineva al cărui văr e combinat cu o actriță. Un an de zile mai târziu, vă spune fratele vostru cum stau lucrurile cu adevărat. Să le luăm pe rând, zic.

Înainte de premieră. Săptămâna dinainte de o premieră e sfântă. Și când zic „sfântă”, voi trebuie să înțelgeți că este exclusă orice activitate în doi care ar presupune relaxare. Tot ce ai de făcut este să-ți vezi de treaba ta, să-ți suni prieteni din copilărie pe care nu i-ai mai văzut de două decenii, să ieși singur la cumpărătur în mall, să-ți iei juma’ de normă ca tăietor de lemne în Covasna. Pe scurt, să întreprinzi orice fel de chestie vrea mușchiu’ tău, cu o singură condiție: să nu presupună și prezența ei. Continuarea

5,743 cititori

Un telefon era cât pe ce să schimbe soarta lui Richard al II-lea

Vinerea trecută am mers la teatru. Io aș fi avut chef să bat cârciumile, dar domnișoara Petrică e pusă pe un proces de culturalizare intensivă în ceea ce mă privește, așa c-am îngăimat un “jawohl” timid și m-am conformat. Csf, ncsf.

Intrăm la Teatrul Mic, începe spectacolul, treaba mergea bine și nimic nu părea să tulbure culturalizarea mea accelerată. Well, părea. Dintr-o dată duamnei din fața mea începe să-i sune telefonul. Și când zic “din fața mea” nu mă refer la scenă, ci exact la scaunul pe care-mi răzemam genunchii.

Cum să vă explic, am mai auzit telefoane sunând în această viață și în sălile de teatru și în cele de cinema (de fapt, pot să număr pe degetele de la o singură mână de câte ori N-AM auzit), dar să spui că telefonul cetățencei din fața mea “suna” e un fel de dulce eufemism. Fraților, scotea așa un fel de sunet ca și cum ai fi luat o sirenă de ambulanță, una de poliție și le-ai fi montat pe o mașină de pompieri. Era un urlet prelung în trei timpi. Absolut fascinant. Continuarea