5,189 cititori

Karma știe când ești prost?

Prima mea iubire era o fată blondă, delicată, cu glezne fine și o mamă care m-ar fi vrut mort. Nuș’ de ce, că de obicei mă plăceau mamele fetelor, dar în privirea femeii ăsteia citeam niște chestii care nu-mi miroaseau a bine deloc. Mă rog, să revenim, că nu despre doamna mă-sa voiam sa vă povestesc.

Cum vă ziceam, iubire mare. Nici nu mă gândeam să nu rămân toată viața împreună cu domnișoara, doar așa fac cuplurile fericite, nu? Doar săraca maică-mea mai comenta din când în când niște chestii de genul “nu se termină lumea cu fata asta”, dar cine stătea s-o asculte când inima-mi cânta dă atâta fericire? Continuarea

3,841 cititori

Cum se zice “cocalar” în limba turcă?

Vecinul meu e turc. Turc get-beget, din Turcia. Vecinul meu are un business aici în România. Business-ul lui aparent merge bine, pentru că vecinul meu și-a schimbat de curând mașina. Și-a luat un Touareg nou. M-am bucurat pentru vecinul meu și pentru business-ul lui. Orice afacere care merge bine aduce bani la stat, bani pentru angajați și bani mai mulți pentru vecinul meu turc care o să investească în continuare în România. Ce să mai, îmi place că o grămadă de lume e fericită dacă un business merge bine. Continuarea

7,903 cititori

Momentul ăla în care-ți vine să-i bagi parentingul în…

Acu’ niște anișori (destui, chiar prea mulţi), mă retrăsesem la Vâlcea cu arme și bagaje. Nu era loc de plictiseală, pentru că la Vâlcea, dacă nu știați deja, sunt cele mai mișto fete din țara asta. Sau erau. Venise vacanta de vară și toate serile mele se sfârșeau invariabil în același mod: cu un pepsi în față în unicul club din oraș. Mă rog, pe vremea aia se prea poate să-i fi zis „discotecă”, nu club.

Ei, într-una din serile de genul ăsta, pe când măsuram din ochi fauna feminină din jur, mă trezesc că-mi zâmbește galeș o concitadină. N-o știam, carevasăzică era prospătură. I-am zâmbit și io înapoi, iar de-aici n-a mai fost decât un pas. Pe care a dracului nu voia deloc să-l facă. În seara aia nimic, a doua zi nimic. O ardea hard to get și fată cuminte de-mi venea să-i zic de la obraz.

Continuarea

4,465 cititori

Și replica zilei de ieri merge la

Ofițerul de serviciu de la Secția 14 Poliție.

Ieri, în timp ce făceam procesul verbal de predare-primire al unui portofel găsit la metrou, am avut inspirația să le citesc ofițerilor de serviciu comentariile de pe Facebook care-mi spuneau să nu cumva să mă duc să-l predau la Poliție, pentru că poliția o să facă orice cu el mai puțin treaba pentru care e plătită. Inclusiv că o să-i fure banii omului și-o să-i dea mumu. Continuarea

4,695 cititori

Copiii trebuie pedepsiți sau nu?

Pentru maică-mea, să vin acasă cu orice notă sub opt, însemna dezastru. Șapte era de neconceput, iar despre notele de la șase în jos nici nu mai are rost să discutăm. Practic pentru ea nu existau. Decât să-i zic c-am luat un șase, mai bine o rugam frumos să se sinucidă. Rezultatul oricum ar fi fost cam la fel. Laitmotivul era întotdeauna același: “Nu ți-e rușine? Mă știe tot orașul. Cum mă mai întâlnesc eu pe stradă cu profesorii tăi? Poponea (profu’ de mate din generală) mi-a fost elev, cum mai dau eu ochii cu el acum?”. Lesne de înțeles că n-am avut niciodată curajul să-i dau singurul răspuns care-mi venea de fiecare dată pe buze: mi se fâlfâie de ce zice lumea.

Continuarea

6,469 cititori

Cum e cu parentingu’ modern când îți prinzi copilul fumând?

Toată adolescența mea, ba chiar și mulţi ani după, m-am certat cu taică-meu pe tema fumatului. Efectiv nu se putea obișnui cu ideea că fumez și mă ardea pe unde mă prindea. Mă mir că n-am dat naiba foc la casă ascunzând chiștoacele de țigări. Mă rog, ca orice fost fumător care se respectă nu voia să accepte în ruptul capului că altcineva de pe lumea asta mai simte nevoia să fumeze. Doar știți că ăștia care s-au lăsat sunt cei mai răi, nu? Unde mai pui că “altcineva” mai era și fiu-său. Așa că mă ţinea numai în pedepse stupide și tot tacâmul. Ai fumat? Nu-ţi mai dau mașina. Ce legătură avea sula cu prefectura? Dar, na, ăsta era taică-meu, nu mai aveai cum să-l schimbi.

Continuarea

3,998 cititori

Eu am ucis serbările școlare

Habar nu am cum mai stau lucrurile acum, dar cândva în școli exista un obicei odios: serbarea cu participarea extraordinară a părinților. Și când zic “odios”, mă refer la faptul că pot să înțeleg genul ăsta de manifestări “artistice” la grădiniță sau în clasele 1-4. Dar să obligi niște găligani și niște aproape femei de clasa a șaptea sau a opta, indiferent că au sau nu vreo brumă de talent, să-i urci pe o scenă improvizată și să-i pui să recite rahaturi de față cu toți părinții colegilor lor (ba uneori erau veniți și de la alte clase), nu mai are nimic de-a face nici cu serbarea, nici cu actul artistic, nici măcar cu bunul-simț. Ci cu ridicolul în stare pură.

Continuarea

4,724 cititori

De-aia nu merg marii finanțiști cu metroul

Joia asta, pe la vreo cinci și jumătate așa, am simțit telefonul vibrând în buzunar. L-am scos din goana calului, în timp ce mă prăvăleam spre metrou, și-am aruncat un ochi spre ecran. Număr ascuns. Ce bine, mi-am zis, ia să răspund. Precis e Angelina Jolie care mă roagă s-o iert pentru greșelile trecutului și să-i dau o șansă. S-o creadă ea, s-a dus trenul ăla, dracu’ o mai ia acum cu șase plozi sau câți mama naibii a strâns. Când colo, ce să vezi, surpriză. Nu era ea. Din partea cealaltă m-a interpelat o voce gâjâită de barbat. Nu era nici Brad Pitt, că vorbea română.

– Bună ziua, sunteţi domnu’ Vasilescu Mihai?  Continuarea

4,335 cititori

Cam asta înseamnă să ai prezență de spirit

La Vâlcea, fix lângă blocul în care am copilărit, era casa babei. Așa-i ziceam noi, deși în peisaj se pare că exista și un moș. Dar cum pe el nu-l văzuse nimeni niciodată pocnind copiii cu jordia peste picioare, era clar că baba tăia și spânzura. Chestia e că în curtea aia, din primăvară până toamna târziu, se muta raiul. Avea baba acolo toate fructele posibile și imposibile. Ok, ok, nu cred că găseai rodii, nici kiwi și nu prea dădeam nici peste minole sau pomelo, dar de la cireșe de mai până la strugurii ăia care se coc abia după ce dă prima brumă, găseai acolo tot ce voia mușchiulețu’ tău de copil poficios.

Continuarea

6,879 cititori

Hai să ți-o prezint pe mama! Nu, merci!

Mi-am adus aminte aseară de o chestie drăguță. Stați să vedeți.

Acum niște ani de zile (cam prea mulți, dacă e să mă-ntrebați pe mine) eram în unicul club din Vâlcea și mă destrăbălam groaznic cu niște pepsi, când a venit o duduie la mine să-mi zică la ureche nește treburi. Mi-a tot zis ea acolo ce mi-a zis, după care m-a întrebat dacă nu mergem la ea să-mi arate… ăăă… să-mi arate colecția ei de timbre. Filatelist convins cum mă știți, m-am dus, că doar nu era să ratez o așa vizionare.

Continuarea

26,708 cititori

Mârlanul agresiv și consternat

Sucursală de bancă. Intru și mă așez la coadă, la casierie. Nu e mare, două-trei persoane. În față, o tipă tocmai termină de numărat niște bani și cere câteva detalii despre nu știu ce credit. Le primește. Moment în care aud că cetățeanul din spatele meu începe să țâțâie. Mă întorc spre el, dar nici n-apuc bine să gândesc că pare fix genul de cocalar clasic, când, parcă dornic să nu cumva să mă contrazică, deschide gura:

– Alooo, duduie, ce e asta?

Fata de la ghișeu se oprește din explicații și se uită întrebător la el: Continuarea