338 cititori

Cât pe ce să ma linșeze foștii colegi de clasă ai lui Ștefan cel Mare

Printr-o nefericită potrivire a sorţii locuiesc într-un bloc în care IQ-ul mediu este invers proportional cu vârsta locatarilor. În sensul în care deși mai bine de trei sferturi dintre distinșii mei vecini au prins live desfășurarea tratatului de la Versailles (chestie care ar presupune și niscaiva înțelepciune acumulată), media coeficientului lor de inteligență este la nivel de copil preșcolar. Nu că eu aș fi din cale afară de inteligent, dar la boșorogii mei colocatari e jale mare, practic își folosesc căpățânile pentru orice alt motiv în afară de cel pentru care au fost concepute, acela de a gândi.

Continuarea

3,629 cititori

Nu vreau să moară Ion Iliescu!

Tot citesc că degrabă chemătoriul de mineri ar fi în stare gravă și că s-ar putea să ne facă un preafrumos cadou de Crăciun. Și anume să plece spre veșnicele plaiuri ale vânătorii.

Iar eu nu-mi doresc cadoul ăsta DELOC. Nu vreau să aibă noroc încă o dată, nu vreau să moară fără să facă măcar câteva zile de pușcărie. Nu vreau să ne mai sfideze încă o dată cu zâmbetul ăla al lui de bunic sfătos, zâmbet despre care eu cred că stă la baza distrugerii acestei țări. Cine a trăit sau a încercat să supraviețuiască în România anilor ’90 știe exact despre ce vorbesc. Practic nu puteai să zici ceva rău despre nen-tu Ilici fără să riști să fii linșat pe stradă. Și totul a plecat de la zâmbetul ăla pervers de kgb-ist care știa exact că se pișă pe viitorul acestei țări. Ceea ce a și executat.

Continuarea

5,986 cititori

Facerea de bine futere de mamă!

Urletele se auzeau încă de jos din subteran, iar când am ieșit de la metrou, am dat peste doi cetățeni (un mascul și o femelă) care, probabil pătrunși de mândria de a fi români și de spiritul sărbătorilor care se apropie, pătrunși de lumina sfântă ce să mai, se porcăiau ca la ușa cortului.

El îi zicea niste chestii care conțineau și cuvintele “curvă jegoasă”, iar dumneaei îi replica și ea cu niște vorbe deloc ortodoxe din care se putea înțelege pe alocuri expresia “animal impotent”. Exact ce vă ziceam, d-stea de spirit și lumină sfântă. Să fim mai buni, cum ar veni.

Continuarea

4,237 cititori

Like a boss

Din experiență vă spun că azi puteam să scriu un articol în care să povestesc cum am inventat mașina timpului în interiorul căreia am băgat și un micuț perpetuum mobile, după care le-am scos pe ambele în fața blocului și le-am distrus cu o rangă ca să nu ajungă pe mâna vreunor forțe oculte. Ar fi fost DEGEABA, pen’că sunteți toți cu creierul numa’ la zilele astea libere. 

Așa că io propun să lăsăm porcăriile și să ziceți aici care pe unde ați luat-o la picior în mini-vacanță. Pentru că la ora la care citiți asta, fratele vostru e în drum spre mare. Cică se anunță caniculă și-am zis că la malul mării mereu e mereu mai liniște și răcoare.

Like a boss, biatches!

Deci? Pe unde, cu ce și mai ales cu cine, vă umpleți cele patru zile de huzur?

mihai_vasilescu_like_a_boss

5,545 cititori

Funcționarul cap de maimuţă

Vineri a murit Pulix. Otrăvit. Habar nu am dacă a pus gura pe ceva aiurea sau vreun suflet de român creștin și milos n-a mai avut loc de el, cert e că a plecat spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii sau cum s-o numi treaba asta la pisici.

Am bocit oleacă, după care mi-am zis că nu am cum să las motanul în stradă, măcar atât pot să fac pentru el, să-l îngrop undeva. Dar unde? Că în plin centrul Bucureștiului nu prea găsești locuri de veci pentru pisici. Mă rog, ar fi ceva în Piața Victoriei, dar acolo nu mai e loc de elefantul îngropat deja de ăia din Guvern.   

Până la urmă unul dintre colegii de birou și-a adus aminte că-l cunoaște pe tipul care are o parcare cu plată chiar lângă clădirea unde avem biroul și s-a dus să-l întrebe dacă nu ne lasă să săpăm o groapă în spate de tot unde e o fâșie de pământ. Tipul, arab de felul lui, nici n-a stat pe gânduri când a auzit despre ce e vorba. Instant mi-a făcut rost de-o sapă (no joke) și mi-a arătat unde pot să sap “groabă bentru bisicuță”.

Continuarea

4,257 cititori

Un fel de gafă și nu prea

Treaba e că aș fi vrut să vă povestesc cum râd singur de juma de oră pe motiv că sunt în tren și fix în faţa mea o tipă de naţionalitate care îmi scăpa a întrebat o româncă extrem de grasă, care stă în picioare, dacă nu cumva vrea să stea jos în locul ei.

La care a noastră s-a uitat în jos și a mormăit ultragiată ceva în sensul că “mvai, dar cum așa ceva că eu nu sunt pregnant”. 

Strâineza a băgat un “oh, sorry” și și-a văzut de treabă, grasa s-a înroșit toată, lumea mustăcea în jur și io râd singur, pă interior, de-atunci. 

Dar din cauza politicăl corectnesului n-am cum să vă povestesc, pentru că practic n-am voie sub nicio formă să scriu cuvântul “grasă” și mi-e prea lene să tastez de pe telefon, de două ori, “persoană cu tulburări de ordin comportamental și dezechilibru de greutate”. 

Așa că v-o povestesc altă dată.

4,466 cititori

Mno, pățăști

Să vă povestesc una dintre cele mai șmechere chestii care mi s-au întâmplat anul ăsta.

Mdeci, am ajuns aseară acasă și m-am pus pe canapea cu gândul să stau așa un pic, să mă hodinesc, după care să mă pun să scriu textul cu antreprenorii minune pe care-l tot am în cap de vreo două zile. Și ghici ce? Am adormit lemn și m-am mai trezit fix acum când vă scriu chestia asta.

Practic e ca și cum mi-aș fi făcut un cadou de ziua mea, nu? 

P.S. Primului pe care-l aud cu “ai îmbătrânit, Vasilescule” o să-i zic ceva de doamna mă-sa.

mihai_vasilescu_somn

3,180 cititori

Aici, voi sunteți tot ce contează!

Singurul și cel mai important lucru pe care vreau să vi-l zic astăzi este ăsta:

SUNTEȚI CEI MAI TARI, MĂ ÎNCLIN!

Mi-a scris Georgiana și mi-a povestit că ce-a fost pe blog, după articolul cu copiii care au nevoie de haine, a fost light față de mulțimea mesajelor și telefoanelor pe care le-a primit. Iar pentru modul în care reacționați de fiecare dată când chiar e nevoie de voi, meritați să vi se întâmple numai lucruri bune.

Vă mulțumesc că-mi faceți zilele mișto și mă faceți să fiu mândru de mine, de blogul ăsta și de voi, cititorii lui. M-aș bucura să puteți fi în locul meu macar o secundă ca să înțelegeți de ce în momente din astea mă simt de parcă mi-ar injecta cineva mândrie în vene.

De-aia îmi place să mă retrag aici când mi se face silă de ce e în jur și în principal de Facebook, pentru că aici e casa mea virtuală. Și toate astea doar pentru că ați hotărât voi să veniți aici, să aruncați un ochi și să rămâneți.

Atât. Orice altceva ar fi de prisos pentru azi.

P.S. Pentru comentariile de ieri ne socotim noi altădată.

mihai_vasilescu_mandrie

4,631 cititori

Dacă n-aveați poftă de mâncare zilele astea

Care sunteți mai vechi pe-aici deja știți că în momentele în care mă pune necuratu’ să țin cură de slăbire trântesc câte un articol despre mâncare. Nici n-am cum altfel, având în vedere că de dimineață până seara visez numai chestii pe care în mod normal le-aș lăsa la infinit să-mi mângâie papilele gustative. Cu alte cuvinte, în perioada asta funcționez pe sistemul “tot ce e în jur la o adica poate fi transformat în mâncare”.

Așa, ce voiam de fapt să zic, am câteva chestii care mi-au rămas săpate în acidul dezoxiribonucleic mai adânc decât scenele de luptă de pe columna lui Traian, altfel nu-mi explic de ce nu reușesc să scap de ele. Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că le-aș mânca oricând și oricum în cantități industriale. Iar dacă aveți impresia ca vorbesc despre cine știe ce specialități gourmet, vă înșelați amarnic, astea după care tânjesc eu sunt din alea cu care practic am crescut. Da’ stați că vi le zice fratele vostru imediat ca să vă facă ziua mai plăcută.

Continuarea

5,287 cititori

Ce ne mai freacă grija

Ieri pe la ora patru, când îi e mai greu voinicului, m-a luat de la lingurică o poftă de mici pe care nu știam cum naiba s-o ostoiesc mai repde. Așa c-am executat repede un kaufland sperând sa nu fie coadă mare la cașcarabeta aia de-afară, din parcare, unde vând flăcăii chestii d-astea vegane. Am sperat degeba, era coadă ca la balamuc.

Continuarea

5,025 cititori

N-o înțeleg p-asta cu dezamăgirea

Zilele astea mai amuză foarte tare o chestie. Mai precis mă amuză când oameni care nu m-au ajutat în viața lor cu ABSOLUT NIMIC, nici măcar cu un vârf de ac, vin să-mi spună că „i-am dezamăgit”. Well, cum să vă explic eu, nu m-ar interesa nici dac-ai fi mama și mi-ai transmite că te-am dezamăgit. Și-atunci de ce crezi că m-ar interesa că te-am dezamăgit pe tine? Pe tine care ce?

Continuarea