4,137 cititori

Copiii trebuie pedepsiți sau nu?

Pentru maică-mea, să vin acasă cu orice notă sub opt, însemna dezastru. Șapte era de neconceput, iar despre notele de la șase în jos nici nu mai are rost să discutăm. Practic pentru ea nu existau. Decât să-i zic c-am luat un șase, mai bine o rugam frumos să se sinucidă. Rezultatul oricum ar fi fost cam la fel. Laitmotivul era întotdeauna același: “Nu ți-e rușine? Mă știe tot orașul. Cum mă mai întâlnesc eu pe stradă cu profesorii tăi? Poponea (profu’ de mate din generală) mi-a fost elev, cum mai dau eu ochii cu el acum?”. Lesne de înțeles că n-am avut niciodată curajul să-i dau singurul răspuns care-mi venea de fiecare dată pe buze: mi se fâlfâie de ce zice lumea.

Continuarea

5,990 cititori

Cum e cu parentingu’ modern când îți prinzi copilul fumând?

Toată adolescența mea, ba chiar și mulţi ani după, m-am certat cu taică-meu pe tema fumatului. Efectiv nu se putea obișnui cu ideea că fumez și mă ardea pe unde mă prindea. Mă mir că n-am dat naiba foc la casă ascunzând chiștoacele de țigări. Mă rog, ca orice fost fumător care se respectă nu voia să accepte în ruptul capului că altcineva de pe lumea asta mai simte nevoia să fumeze. Doar știți că ăștia care s-au lăsat sunt cei mai răi, nu? Unde mai pui că “altcineva” mai era și fiu-său. Așa că mă ţinea numai în pedepse stupide și tot tacâmul. Ai fumat? Nu-ţi mai dau mașina. Ce legătură avea sula cu prefectura? Dar, na, ăsta era taică-meu, nu mai aveai cum să-l schimbi.

Continuarea

3,857 cititori

Eu am ucis serbările școlare

Habar nu am cum mai stau lucrurile acum, dar cândva în școli exista un obicei odios: serbarea cu participarea extraordinară a părinților. Și când zic “odios”, mă refer la faptul că pot să înțeleg genul ăsta de manifestări “artistice” la grădiniță sau în clasele 1-4. Dar să obligi niște găligani și niște aproape femei de clasa a șaptea sau a opta, indiferent că au sau nu vreo brumă de talent, să-i urci pe o scenă improvizată și să-i pui să recite rahaturi de față cu toți părinții colegilor lor (ba uneori erau veniți și de la alte clase), nu mai are nimic de-a face nici cu serbarea, nici cu actul artistic, nici măcar cu bunul-simț. Ci cu ridicolul în stare pură.

Continuarea

4,631 cititori

De-aia nu merg marii finanțiști cu metroul

Joia asta, pe la vreo cinci și jumătate așa, am simțit telefonul vibrând în buzunar. L-am scos din goana calului, în timp ce mă prăvăleam spre metrou, și-am aruncat un ochi spre ecran. Număr ascuns. Ce bine, mi-am zis, ia să răspund. Precis e Angelina Jolie care mă roagă s-o iert pentru greșelile trecutului și să-i dau o șansă. S-o creadă ea, s-a dus trenul ăla, dracu’ o mai ia acum cu șase plozi sau câți mama naibii a strâns. Când colo, ce să vezi, surpriză. Nu era ea. Din partea cealaltă m-a interpelat o voce gâjâită de barbat. Nu era nici Brad Pitt, că vorbea română.

– Bună ziua, sunteţi domnu’ Vasilescu Mihai?  Continuarea

4,229 cititori

Cam asta înseamnă să ai prezență de spirit

La Vâlcea, fix lângă blocul în care am copilărit, era casa babei. Așa-i ziceam noi, deși în peisaj se pare că exista și un moș. Dar cum pe el nu-l văzuse nimeni niciodată pocnind copiii cu jordia peste picioare, era clar că baba tăia și spânzura. Chestia e că în curtea aia, din primăvară până toamna târziu, se muta raiul. Avea baba acolo toate fructele posibile și imposibile. Ok, ok, nu cred că găseai rodii, nici kiwi și nu prea dădeam nici peste minole sau pomelo, dar de la cireșe de mai până la strugurii ăia care se coc abia după ce dă prima brumă, găseai acolo tot ce voia mușchiulețu’ tău de copil poficios.

Continuarea

6,795 cititori

Hai să ți-o prezint pe mama! Nu, merci!

Mi-am adus aminte aseară de o chestie drăguță. Stați să vedeți.

Acum niște ani de zile (cam prea mulți, dacă e să mă-ntrebați pe mine) eram în unicul club din Vâlcea și mă destrăbălam groaznic cu niște pepsi, când a venit o duduie la mine să-mi zică la ureche nește treburi. Mi-a tot zis ea acolo ce mi-a zis, după care m-a întrebat dacă nu mergem la ea să-mi arate… ăăă… să-mi arate colecția ei de timbre. Filatelist convins cum mă știți, m-am dus, că doar nu era să ratez o așa vizionare.

Continuarea

26,610 cititori

Mârlanul agresiv și consternat

Sucursală de bancă. Intru și mă așez la coadă, la casierie. Nu e mare, două-trei persoane. În față, o tipă tocmai termină de numărat niște bani și cere câteva detalii despre nu știu ce credit. Le primește. Moment în care aud că cetățeanul din spatele meu începe să țâțâie. Mă întorc spre el, dar nici n-apuc bine să gândesc că pare fix genul de cocalar clasic, când, parcă dornic să nu cumva să mă contrazică, deschide gura:

– Alooo, duduie, ce e asta?

Fata de la ghișeu se oprește din explicații și se uită întrebător la el: Continuarea

4,436 cititori

Ia s-auzim ce vă place și vouă

Dacă tot am intrat la o lejeră cură ce-o să țină fix până pe 1 Aprilie și dacă tot m-am uitat aseară la MasterChef, chestie care m-a făcut să mă urc pe pereți de foame, ziceam să continui și azi în aceeași notă. Așa că mă gândeam să combatem alea trei ceasuri rele cu niște haleală. Da’ nu de oricare, ci de-aia neaoșă de-a noastră, de-aia care decenii la rând a produs curcubee pe cerul gurii în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

Continuarea

4,199 cititori

Sunt chior de două zile. Și cu capul spart.

Cum mergeam eu voinicește sâmbătă dimineața cu un covor în spate, spre curățătorie, m-am gândit că dacă tot am mâna dreaptă liberă, s-o folosesc pentru oleșcuță de scroll pe Facebook, bașca niște răspunsuri la comentarii. Pentru că, nu-i așa, timpii morți trebuie exploatați la maxim tocmai ca să nu mai fie morți. Așa că am luat-o la pas pe un trotuar mai puțin circulat ca să-mi pot vedea liniștit de ale mele. Continuarea

5,623 cititori

Bărbații nu numai că spun, dar și fac, lucruri trăznite

Bărbații învață foarte greu că o femeie atunci când nu mai vrea într-o relație apăi nu mai vrea. Și n-o mai întorci înapoi nici cu trupele speciale. De fapt, unii nu învață niciodată.

Am făcut această scurtă si extrem de filozofică introducere pentru că, evident, am fost și eu acolo. Adică printre bărbații care nu știu că mai degrabă întorci mortul de la groapă decât o femeie care ți-a zis „pa, pa”. Bine, pe vremea aia nu cred că mă puteam numi „barbat”, dar buletinul așa zicea, deși eu aveam încă mult caș pe la bot. Revenind, duduia abia ce-mi zisese „la revedere, drum bun, ești veriga slabă”, că eu deja ticluisem un măreț plan care urma s-o readucă în bratele mele. L-am băgat în combinație și pe colegul meu de cameră (stăteam la cămin) care, după ce-am lăsat să treacă vreo săptămână, a sunat-o pe demoazelă si a informat-o că sunt dat dispărut, nu mă găsește nici cu poliția și să facă bine să vină la noi în cameră să stea de vorbă. Să vadă ce e de făcut. Continuarea

4,811 cititori

Asta cu obezitatea copiilor ține tot de parenting, nu?

Sâmbăta trecută, pe seară, așteptam pe cineva într-una dintre cârciumile mai cu ștaif ale îndrăgitei noastre Capitale. Și pentru că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc era femeie, evident a întârziat. Nu mult, cam o jumătate de oră așa. Nu era panică, îndelungata mea experiență de viață m-a făcut să înțeleg că la femei „sfertul academic” se poate metamorfoza oricând în „ora academică”. Sau, dacă ești foarte ghinionist, în orele academice. Mă rog, amănunte. Pentru că tot n-aveam cu ce să-mi ocup timpul, mi-am zis să mai las naibii telefonul și să mai arunc câte o privire și la viața reală care se defășura în jur (aiurea, nu mai aveam baterie și eram speriat să nu moară de tot). La fix, pentru că ce să vezi, la masa de lângă se defășurau lucruri mai mult decât interesante.

Continuarea