După ce aventura mea cu Troty s-a încheiat pe neașteptate, a doua zi, când m-am văzut din nou urcat în autobuzul 605, am intrat în semi-depresie. Unde era vântul care-mi flutura liber plin plete dimineața, unde erau cele zece minute în care ajungeam la muncă, unde era tinerețea mea pierdută?

O singură zi mi-am plâns amarnic în pumni, în a doua am luat hotărârea: îmi cumpăr trotinetă electrică. Mai trebuia doar să decid ce marcă să aleg dintre cele două pe care le vizam: Segway și E-twow. Dilema a durat fix jumătate oră cât să fac o brumă de research după review-uri. După ce m-am lămurit cum stă treaba, mi-era clar ca nu există decât o singură favorită la titlul de regina șoselelor, pe numele ei Ninebot by Segway KickScooter ES2. Problema era că eu voiam musai modelul ES2 care are specificații mult peste ES1. Well, ce să vezi, evident că nu mai era nicăieri pe stoc. Nici la importator, nici la revânzători. C-așa-s io, norocos.

Până la urmă, pentru că nu aveam chef să aștept până cine știe când, mi-am luat inima în dinți și i-am scris lui Dan, tipul care le aduce în România. Bulan curat, mai avea fix o bucată pe stoc. Cred c-o păstra de prăsilă sau ceva. Negocierile au durat fix trei secunde. O vreau. Vino s-o iei. Și-am luat-o. Bonjour vânt prin plete, bine v-ați reîntors zece minute până la muncă, adio ratb, ne mai vedem la toamnă sau, dacă mă concentrez oleacă pe starea vremii, chiar la iarnă.

Mno, acum, 170 de kilometri mai târziu, pot să vă fac și-un scurt review. Practic, nu mi-am cumpărat o trotinetă, mi-am luat mamăl și tatăl trotinetelor electrice. Comparativ cu Troty, șmecheria asta de la Segway e cu totul și cu totul altă mâncare de pește. E mult mai solidă și mai funcțională, iar roțile sunt pline, deci adio pene de cauciuc. Nu numai că sunt pline, dar au și diametrul mai mare, ceea ce înseamnă că urc/sar bordurile aproape fluierând. Autonomia comunicată e de 25 de kilometri și tind să cred că e reală pentru că practic n-am apucat să consum bateria complet niciodată. Cel mai mult am făcut 15 kilometri și mai aveam 38% din baterie.

Și asta nu e tot. Am far, am stopuri, am lumină ambientală, am afișaj electronic unde văd în permanență cu ce viteză ma deplasez, cât mai am din acumulator și alte chestii la care înainte doar tânjeam. Mă conectez la ea printr-o aplicație de mobil din care controlez luminile, sistemul antifurt și alte șmecherii. Și pe lângă toate astea, mai are și-un design foarte mișto. Atât de mișto că ni s-a întâmplat să mă întrebe lumea, pe stradă, de unde-am luat-o și cât a costat. No joke. Ce să mai, e fix ce-am visat și chiar mai mult de-atât. Numai faptul c-am făcut 170 de kilometri în trei săptămâni ar trebui să fie mai mult decât relevant.

Acu’ trebuie doar să-mi țineți pumnii să nu mor sau să nu mă ologească cineva, pentru că oi fi schimbat eu trotineta, dar în rest, nu s-a schimbat nimic. În fiecare zi am parte de minim un incident neplăcut în trafic. Și nu glumesc, dacă nu ești tot timpul conectat la drum sută la sută, riști să pățești o nasoală fix când ți-e lumea mai dragă.

Pe final, vreau să vă mai spun că s-au întâmplat și chestii bune în urma articolului despre Troty. Băieții din România, care se ocupă de comercializarea mărcii respective, le-au trimis italienilor (cei care o aduc în Europa) articolul meu și le-au explicat despre ce e vorba. Rezultatele? Italienii au hotărât așa:

– să le retragă de pe piață și să le înlocuiască cu un model superior;

– să comunice autonomia reală;

– pentru că deocamdată nu pot asigura camere sau roți de rezervă, vor schimba trotinetele clienților care-au făcut pană;

Iar pentru mine asta înseamnă două lucruri. Unu, că i-a dus capul să înțeleagă că review-ul meu le voia binele. Și doi, că blogul ăsta chiar poate face lucruri care contează. Ceea ce nu e rău deloc.

P.S. Dacă din întâmplare vă bate vreun gând să vă luați trotinetă Segway ca a mea, intrați la ei pe site și contactați-i pentru precomandă. Știu chiar de la sursă că următorul import ar trebui să vină pe la jumătatea lui iulie și deja e dat aproape tot. Numa’ zic.