Nu mai știu ce an era. Poate 92, poate 93, cert e că eram la Vâlcea într-o vacanță de vară și-mi omoram și eu timpul cum puteam. Ieșisem prin oraș într-o vineri seară, dar la fel de bine putea să fie și marți sau joi, timpul trecea infernal de greu în Vâlcea acelor ani. Mă rog, nu că acum ar trece mai repede, dar măcar au Mall.

Cum ziceam ieșisem pe corso și încercam să mă aciuez pe la una dintre cele două-trei terase, dar cred că același lucru încerca jumătate de oraș. În sensul că erau pline ochi și nimeni nu părea că are de gând să plece prea curând. Și pe bună dreptate, ce naiba să facă acasă?!

Până la urmă mi-a surâs norocul. Am dat de-o masă unde știam pe cineva și ca printr-un miracol aveau un scaun liber. Drept acolo m-am înfipt. Abia după ce m-am așezat, am realizat că fusesem mult mai norocos decât credeam. În dreapta mea stătea o tipă pe care de ceva vreme voiam s-o cam întreb de sănătate, dar nu găseam niciodată momentul potrivit. Las’că-l găsisem acum. Am râs, am vorbit (ce să fac dacă astea-s chestiile la care mă pricep eu cel mai bine) și la sfârșit am stabilit că n-ar fi rău să ne mai vedem și mâine (eu cu fata aia, nu cu toată masa, dăăă). Mno, una peste alta, ne-am dat întâlnire a doua zi, sâmbătă, tot așa pe seară. Să fie răcoare, nu de alta.

A doua zi m-am ferchezuit, m-am aranjat (nu că ar fi fost nevoie, zic și eu așa) și cu vreo jumătate de oră înainte de ora stabilită, dau să plec spre locul întâlnirii. Fix când ieșeam pe ușă, m-a pocnit în moalele capului: frate, unde naiba te duci? Azi e sâmbătă, peste juma’ de oră începe Twin Peaks! Și m-a luat panica instant. Ce mama dracului să fac, mă mai duc sau nu?

Poate credeți că glumesc, dar nici pomeneală. Cred că sunteți destui pe aici care ați prins epoca aia și puteți confirma: sâmbată seara întâlnirile se puneau înainte sau după Twin Peaks, niciodată în timpul serialului. Iar eu eram acum exact în situația asta disperată. M-am așezat pe canapea și preț de câteva minute s-au luptat binele cu răul în mine. Până la urmă binele și spiritul meu de gentleman desăvârșit au învins. M-am dus la întâlnire.

Unde am stat și am stat și am stat. Nimic, nada, nici pomeneală de fată. După vreo jumătate de oră m-am lămurit că aștept de pomană și m-am înfipt la una dintre terasele de vizavi care era aproape goală. Normal, șmecherii stăteau acasă, la serial, doar fraierii o ardeau prin oraș la întâlniri fantomă.

Well, cine credeți voi c-a apărut după altă jumătate de oră cu ochii umezi și obrajii îmbujorați? Exact! Domnișoara cu pricina. M-a văzut (era și greu, eram singur cuc) și-a venit glonț la mine. Cu capul în pământ, zice foarte încet:

– Îmi pare rău, am uitat ca azi e Twin Peaks și n-am putut să plec.

Am iertat-o. Greu, dar m-am îndurat la gândul că pentru afrontul ăsta pot să cer orice favor ca să fim chit. Ceea ce am cerut. Dar o sa vă las pe voi să ghiciți ce.

Well, ca să vezi ce potriveală, exact dar exact în seara asta e premiera în exclusivitate a noii serii Twin Peaks, pe HBO. La ora 22,00 și la marele fix pentru o seară de luni. Nu știu ce faceți voi, dar eu am de gând să mă uit că mă roade curiozitatea mai dihai decât pe ambele mele mâțe când închid ușa la bucătărie. A, și dacă aveți treabă azi la 22,00 (nu știu ce treabă ați putea avea luni la ora asta, dar mă rog, voi știți), nu e bai. Găsiți pe HBO GO sezoanele 1 și 2, plus primele patru părți din noul serial.

Gata, v-am pupat, mă duc să văd dacă de data asta află agentul Cooper cine a omorât-o pe Laura Palmer.

P.S. Acum văd că azi sunt două episoade unul dupa celălalt. Deci am treabă, ne auzim mâine.

mihai_vasilescu_twin_peaks