4,128 cititori

La raliu nu se vorbește

Șoferul de Taxify vorbește non-stop și conduce de parcă se pregătește pentru marele premiu de la Le Mans. Are și ceva noroc, l-a băgat aplicatia numai pe străduțe unde poa’ s-o calce liniștit.

Cu viteza n-am treabă, din partea mea să-i dea până-și rupe Loganu’ în două. În schimb mă termină nervos că nu-i mai tace gura. Și cel mai nasol e că pare să nu-l deranjeze absolut deloc că nu scot niciun cuvânt, iar eu mă gândesc serios să cobor înainte s-ajungem. Dar n-apuc.

Pe Barbu Văcărescu, ne oprim la semafor. În dreptul nostru alt Logan. Se face verde și-odată-l văd pe-al meu cum se învârtoșează tot și-o turează până-n roșu. Celălalt loganist s-a prins că e groasă și nu rămâne nici el mai prejos. Și-a început liniuța. Și dă-i blană, amândoi, portieră la portieră, urlau ambele motoare ca strungurile de la imgb.

De-zas-tru!

Ălălalt ajunge primul la următorul semafor și se uită la al meu rânjind larg. A fost și momentul când am grăit pentru prima dată. M-am uitat condescendent și l-am întrebat calm:

– Ești pe gaz?

– Da, pe gepeleu. De ce?

– Ai fost lent, n-ai văzut cum te-a făcut ăsta?

Ce voiam să vă zic, restul călătoriei s-a desfășurat într-o tăcere mormântală și cu maxim treizeci la oră.

60 de păreri la “La raliu nu se vorbește

  1. :)) temelie i-ai dat. Cum sa primeasca asa veste de la un om de rand (in ochii lor)…

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

  2. Am mers odată cu un taximetrist din ăsta, doar că problema mea n-a fost cu vorbăraia, ci cu viteza, pe care n-am înțeles-o deloc. N-am mai rezistat și i-am zis că nu mă grăbesc, dar și că dacă m-aș grăbi, mai important pentru mine este să ajung întreagă la destinație.
    Și aia a fost prima mea intervenție verbală, după salut și adresă. Să nu apară vorbe. 🙂 Până la finalul cursei și pulsul aproape că mi-a revenit la normal.

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 3

    • Amatoare…

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

    • Știu, sunt foarte mare amatoare de viață, înainte de orice. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 3

    • Am prins și eu un șofer amator pasionat de curse de viteză, de la aeroport spre hotel. Era spre miezul nopții…
      I-am spus doar că prefer să ajung la două la hotel, decât la doișpe la morgă…
      La deranjat puțin, dar a revenit la normal…

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • AndreiB, pot să zic că ai avut noroc. La mine era zi, trafic la greu, șoferul meu, pe lângă pasiunea pentru curse cu obstacole, o avea și pe cea a oratoriei. Pe care a continuat să și-o exerseze, dar circulând regulamentar. Dar asta nu m-a deranjat deloc, am niște dopuri de urechi invizibile magice, care funcționează chiar mai bine decât unele reale. Le-am utilizat cu succes, toată lumea mulțumită. Eu, cel puțin, cu siguranță.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  3. 1) Ca să îi tacă gura îți pui căștile în urechi și te prefaci că ești în cea mai CEO teleconferință

    2) Dacă bagă viteza , te apuci să râzi în aceeași teleconferință “Haha crede ca are mașinile* pe care le conducem noi săracu’!”

    *Fluturand un breloc cu marca unei mașinii prestigioase va aduce puncte Bonus în distrugerea cailor putere

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

  4. Acum vreo două saptămâni am tinut un curs în Eroilor la Ibis. Cum n-aveam nimic direct de acasă până acolo, și cum aveam o cursă gratuită la Taxify, am zis să abuzez de această promoție. Fac comanda și nu-mi apărea decât modelul mașinii, renault megane, și poza șoferului. Nu-mi apărea numărul mașinii. Eh, or avea vreo problemă. Cobor. Apare mașina, mă uit la șofer, zic: el e.
    – la comandă? Elena?
    – da!
    Urc. O ia spre Unirii. Mi s-a părut ciudat, dar am zis că știe ueizul😜 pe unde e mai liber. La rond la Regina Maria văd că nu face spre Casa Poporului ci o ține lunga spre Unirii. Dau să-i zic că are probleme ceva cu aparatul când ii sună telefonul.
    – vedeți că mă sunați, îmi zice.
    – nu vă sun. Am telefonul în geantă.
    – ba da. Cred că mă apelați din geantă.
    Mă uit. Telefonul închis.
    – nu vă sun eu.
    – păi și atunci cine mă sună?!
    – nu știu dom’le!
    – mă sună persoana pe care trebuia s-o iau. Nu sunteți Ileana.
    – nu. Sunt Elena.
    – păi și de ce v-ați urcat în mașina mea?!
    Panică!
    – pentru că așteptam un megan!?
    – ce număr?
    – nu apare. Decât mașina și poza.
    – ia arătați-mi poza.
    Îi arăt poza.
    – pff. Ăsta e frate-miu. Nu eu. Eu aveam cursă la Unirii cu Ileana.
    Unde tre’ să ajungeți.
    – la Ibis. La 8.45. (Era 8.37).
    La 8.45 eram acolo. Cu genele lipite de față. Și fără salivă în gură.

    Comentariu beton! Thumb up 69 Thumb down 2

  5. Acu ceva vreme, un taximetrist si doi baieti impingeau in taxi defect catre service. L-am intrebat:liber boss?..m-a injurat de mama…baietii au ras. Taximetriștii nu mai au simtul umorului…

    Comentariu beton! Thumb up 55 Thumb down 1

    • Ce glume ai și tu, @Redoo. 😂😂😂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  6. Să zici merci că a oprit la semafor!….că eu am mers cu un taximetrist, odată, care nu se încurca în detalii de-astea cum ar fi reguli de circulație, semafor…

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

  7. http://imgur.com/gallery/dzfbHdW

    Uite aici boSs dă boSs .. ce boxe are, ce ochelari dă soare .. ora opt și ceva pă Giurgiului
    Cum blurez nr auto pe telefon ? Prelucrare video rapidă cu … cine știe? Cin’ mă’nvață ?

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Nu mă pricep să te ajut cu bluratul, dar vreau să te întreb ce muzică asculta mașinuța aia de era așa dănsăreață de dimineață.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Cine să înțeleagă ce zgomot asculta omul ? Eu sigur nu. Nu erau manele 😁, nici grecească 😋.
      Am mers săptămâna asta cu taxiul de 2 ori, decent aș putea spune: într-o zi cu o doamnă taximetrist și ieri dimineață cu un domn cu nume ciudat 😋
      http://imgur.com/a/gxtH5Ee

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Câtă lipsă de curiozitate…să nu vrei tu să afli ce fel de muzică poate face până și o entitate fără suflet să danseze, ntz, ntz, ntz.
      Eu am de ani buni doar experiențe frumoase cu taximetriștii, ultima oară am mers în iarnă cu un nene care asculta liniștit transmisia cu Tudorel și Codruța în audiență la CSM. Mi-a fost atât de drag de el, încât i-am zis din proprie inițiativă că e ok să mă lase la bulevardul principal și să nu mai intre pe străduța pe care stau, că exista riscul să se blocheze (era în perioada cu zăpada din februarie). E mare lucru pentru mine să fac o așa favoare unui om pe care îl plătesc să mă ducă până la scară.
      Tot în iarnă, m-am trezit dimineață fără baterie la mașină. Noroc de taximetriști, că e vorba de doi. Caut povestea și revin, că pe-asta o am deja scrisă, trebuie doar s-o mai bibilesc puțin 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Short story long, că altfel nu se poate 😛
      Dimineață obișnuită, ritual standard, cobor cu E să plecăm (ea la școală, eu la distracție, la muncă), vâr copilul în mașină, bag cartela în contact și aici se oprește ritualul standard. Zgomote ciudate, ștergătoarele încep să se miște sacadat, scot copilul din mașină, o trimit per pedes la școală toți ăi 200 de metri și încep să-mi frec tâmplele în căutarea unei soluții cât mai rapide, să nu mă prindă traficul cel aglomerat.
      În paralel cu gânditul, mă felicit că este a doua oară când mi se întâmplă asta în decurs de 3 luni, pentru că prima dată nu mi-a trecut prin cap că este bateria și am chemat tractarea. Dar asta e o altă poveste, chiar mai puțin măgulitoare decât cea prezentă.
      Cum necum îmi dă prin cap să fac comandă la un taxi, că am auzit că ei au cabluri și se practică treaba asta (cabluri am și eu, dar viața are așa un stil de-a te lua la mișto, că și portbagajul se blocase). Fac comandă, în 8 minute zice că vine, numai bine că am timp să dau vreo 2-3 telefoane. Vine omul și rămâne perplex, că de ce n-am specificat în comentarii că am nevoie de cabluri, că el vine tocmai de la Spitalul Militar și n-are nici posibilitatea să-mi curenteze bateria, că are nu’ș ce problemă la bord sau ceva de gen. Fâstâcită toată îi cer scuze, îl răsplătesc cu 20 de lei pentru deranj, el îmi cere la rândul lui scuze că nu mă poate ajuta, eu îmi cer mie în gând iertare pentru că-s idioată și ne despărțim prieteni.
      Strike 2- fac din nou comandă, specific în comentarii că am nevoie de cabluri, se anunță repede un cavaler, care ajunge în 3 minute. Care cavaler se vede că nu e prima dată când salvează domnițe la ananghie, că nu mișcă un clește până ce nu stabilim înainte prețul. 20 lei zic eu, luată puțin prin surprindere de abordarea directă și puțin intimidantă, 30 lei zice el pironindu-și privirea în ochii mei într-o încercare de hipnoză, adăugând ”și cu cablurile mele” , probabil pentru a justififica cei 10 lei în plus ceruți. Cădem la pace, dau să-l și plătesc ca să-mi iau de-o grijă, dar mă opresc la timp, făcând simultan și o glumă extrem de proastă referitor la cine trebuie plătite înainte de a-și face treaba și în sensul că nu e cazul să-l ofensez cu plata înainte. Surprinzător, nu se supără, ba chiar i se pare rezonabil ce zic, îmi pornește bateria, ne despărțim prieteni, happy end.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

  8. Bucuresti,sect 6,acum vreo doi ani,cu inca un coleg,trebuia să ajungem la gară.la recepție zice aia,stai ca sunăm noi și va chemăm un taxi.era pe la 7.30 dimineața,traficul blocat,claxoane,haos.Apare un taxi venind pe trotuar,înăuntru unu colorat ,se uită la noi și zice:comanda la gară?da HAI! bai frate,ziceai că-i salvare,n-avea treaba cu benzile,trecea de pe una pe alta …,jur,eu oscilam intre galben la fata si ras cu muci,le taia calea celorlalti si tot el ii injura:))

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

  9. Fază tare ieri.
    Eram puțin cam grăbit și opresc un taxi. Mă urc, plec și aproape de destinație scot 20 lei :
    -lasă-mă aproape de stație ,boss ! E de-ajuns ?
    Cursa știu că nu făcea atât, dar pe-aproape
    -ăăăă, nu !
    Plictisit bag mâna la portofel, portmoneu, portvizit
    -dar cât mai.trebuie boss?
    -:mi-ați dat prea mult, normal costă cam 16 lei
    Mi-a căzut falca :
    -dom’le îți bați joc de mine sau îți bați joc de mine? De dooj de ani de când circul cu taxiul e prima oară când aud un taximetrist că spune că e prea mult. Serios !
    -?????????
    -normal era când mă vezi grăbit trebuie să plusezi cu 3 lei ,poate dau 5, sau cu 7 ,poate dau 10. Ce dracu’ am ajuns în Germania cu taxiul și nu știu ?

    -păi și-acu ce facem ?
    -cu ce ?
    -cu restul
    -du-te diseară și bea o bere în cinstea ta, hai să fii sănătos. Hai pa!

    Și totuși există…

    Comentariu beton! Thumb up 48 Thumb down 1

    • ORWELL hai sa ti zic io opusul ….trebuia sa ajung in aeroport trenul avusese intarziere mare ,mult mai mare decat mai asteptam ,eu provinciala stresata ca pierd avionul sar in primul taxi ce l vad tras in parcare ,dau comanda,tipul conducea calm ,nu vorbea deloc ceea ce mi convenea de minune ca eram cu gandurile mele,ajungem …zice 200 dar stiti de obicei oamenii ptr cursa asta lasa de obicei 250 ….imi pica fata ,ma gandesc o secunda sa l injur sau nu, iau rucsacul ii las 30 si zic sunt olteanca io dar nu tampita mi am luat injuraturi cat sa umplu frigiderul probabil dar jur niciodata nu am platit pe cursa gara ,aeroport mai mult de 30

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

  10. Acu’ vreun an face fii-mea febra. Mare! Cum avea abonament la Sanador, zic s-o duc la urgența la spital. Îi zic lu’ nenea taximetristu’ “to the hos-pi-tal!”, ambalează, o calcă și p-aci ți-e drumu’. Când ajungem la semafor la Buzești, îl văd că se încadrează pe stânga.
    “Aloo, domnu’, spitalu’ e ăsta aci pe dreapta!”
    “Nu! E ăsta din stânga, am o comandă acolo acum”
    “Nu, ne lași pe noi în dreapta, la spital, cum ți-am specificat CLAR!”
    “Nu intru acolo că e sens unic!”

    Mă uit la el, omul e ferm pe poziție, nări fremătânde, cută între ochi, e serios, așadar! Mă uit la scofâlcita de fii-mea, evaluez rapid că o ceartă nu-i a bună, dar nici să mă ducă în morții lui în parcarea de la clinică nu doresc… am luat copilu’ în brațe, i-am aruncat banii prostului și am coborât acolo, în intersecție. Uitasem episodul cu totul, acum mi-am adus aminte când am cotrobăit în memorie la folderul “Taximetriști săraci cu duhu’”

    P.S. @Marius M
    Se știeeeee! Sectorul 6 sau sectorul curcubeu, aici avem toate nuanțele! Toate!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 5

  11. Cred ca v am mai povestit
    1 dimineata urgent Maxima sa ajung la faculta,nenea cu taxi se credea soferul din ,,taxi”(pentru cei care au vazut filmul) lua niste viraje de am ajuns cu doua cucuie cat casa poporului si era cat pe ce sa Imi dau stomacul afara dar de la durerea de cap am si uitat
    2 ma grabeam sa ajung la fema la muls la5 dimineata la o ferma din afara orasului,Mai exact cea de la km 6 din Timisoara.ferma era fix unde stateau domnisoarele ale dragute care stau pe marginea drumului cam dezbracate.ma urc in taxi ,plin de icoane, ma intreaba unde merg,eu coapta de somn am zis la km 6…moamaaa tot drumul mi a tinut teorie ca nu am luat o pe drumul bun,ca Mai pot sa ma schimb,etc..
    Ajungem la km 6 vad fetele pe centrura la lucru si ma intreaba unde sa ma last.Deci fata omului cand I am spus ,,la ferma din spate ca sunt studenta la medicina veterinara si am examen” priceless

    Comentariu beton! Thumb up 46 Thumb down 1

  12. București, 3 dimineața, chem taxi prin aplicație să plec la aeroport. Mașină curățică, dar căzută rău, șoferul un burtos, vorbea la căscuță (vezi, @Eleno? Io m-am prins, chiar dacă era întuneric :P).

    Cred că avea gura conectată la vitezometru, că-i creștea debitul verbal o dată cu accelerația. Pe la 120 apuc, instinctiv, tetiera scaunului din față, măcar să am ce să-i îndes în gură în caz că atinge viteza luminii. Începe să râdă:
    – Barosane, zice-n căscuță, stai că nu râdeam dă tine, da, e nasoală treaba, am pățit și eu. Am o domnișorică-n mașină, se ține dă scaun, îi e frică dă viteză.
    – Boss, îi zic, stai liniștit, mă pregăteam de decolare. Asta se transformă în avion, nu? Îi cam tremură tabla.
    Îl văd încurcat, mai bag o fisă ca s-o dreg, să nu mă lase cu valiza-n drum:
    – Da’ mulțumesc frumos de compliment. Știți, io-s pe la 40 așa, s-a cam dus domnișoreala.

    S-au desumflat și el și accelerația, iar la aeroport a refuzat bacșișul.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 0

    • Păi vedeț’ doamna de ce bărbațîiî e porci?Păi va facem complimente șî ne daț’ cu ele în cap.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Mariuse, sâmbăta citești din 2 în 3 sau doar ai chef să bagi bățu’ prin gard?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Ăăăăăăăă…

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  13. Aha… ce-ţi mai place să loveşti omu’ când e la podea… 😂

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  14. Ahahaha! Acum nu o mai fi pe gpl. Sau și-a pus vreun catalizator.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  15. Azi, întorcându-mă de la alergatul în parc, cu mașina, evident. E, fie-mea și încă doi alergăreți , pe care i-am lăsat la casele lor, că mi-erau în drum. Fie-mea, amuzată: ”Mami, parcă ești taximetrist”. Eu, sub influența textului și comentariilor de azi ”Parcă ești o clientă care va continua drumul pe jos” 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

  16. La firma unde dau cu sapa vand diverse piese de schimb pentru anumite utilaje si se mai întâmplă ca omul sa aiba nevoie imediata de piesa si decat sa trimită mecanicul si ala sa doarma pe drum chem taxiul si dau coletul cu piesa (evident desfacut sa vada nenea taximetristul ca nu cara ceva dubios- sediul firmei e prin Rahova deci de inteles) si unul dintre taximetristi imi refuza: a…pai daca stiam ca e “comision” nu acceptam cursa la care eu: pai nu esti nevoit sa cari 65-80 kg ci doar 1-2 kg deci nu consumi prea mult combustibil la care el: sunt pe gaz😄😄

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  17. Don Vasilesco l- ai atins la sentiment. Pfiuuu, nerecunoscatorule. 2003, LA, escala intre 2 zboruri. Iesit prin oras, risc crescut de pierdut avion. Prins un taxi, sofer punjabi si vorbaret. Astia sunt genul de dau nonstop din cap ca si catelul de exista pe vremuri la dacii si au talentul ardelenesc, incet si f incet. Relax, il prinzi. Abia cand i- am zis ca sunt roman si mi- a povestit cum a dat mana cu raposatul presidente, a inceput sa se miste mai cu talent. O liniuta nu facea si el, de tras nici atat. Pana la urma a fost brici, dar tot am sarit gardul la aia ca inchisesera poarta, iar madama de inchidea usa spre burduf s- a zbarlit la mine. Deci uneori chiar vreau viteza.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Hai că mi-am adus aminte și eu un caz de-am râs că prostul.
      În taxi noaptea, către aeroport în Seattle, șoferul îl vedeam doar dacă treceam pe sub în bec mai puternic, în rest doar ochii și dinții străluceau.
      Vorbăreț, mi-a povestit mai multe, cum a ajuns din Congo în State, cât de rău e în Africa, etc… Nu prea sunt vorbăreț, dar totuși am scăpat și am zis că am fost și eu prin Africa puțin, și sigur nu e ușor, dar nici chiar imposibil. La care el mă întreabă ce țări. Tanzania, Uganda, Madagascar zic eu…
      La care el se întoarce spre mine și-mi zice:
      – Pfff… White countries…
      Jos cortina….

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

  18. Am mers o dată cu un domn (acesta este cuvântul) de o eleganță desăvârșită. Mașina era lună, lingeai mac de pe jos, vorba poetului, el îmbrăcat la cămașă, cravată cu ac, un limbaj elevat cum rar mi-a fost dat să aud, cu o voce plăcută, ușor de bas așa, dând dovadă de un respect impecabil în trafic, ce să mai vorbim, o cursă deosebită. Mai ales că eu sunt fericit când găsesc partener de discuții, iar omul era destul de citit și cu păreri logice și de bun simț pe diverse subiecte. Până când….
    Până când i-a tăiat calea un puștan cu mașină “jmekeră” și cu încă vreo 3 la fel ca el în mașină, genul ăla de copii teribiliști care se cred stăpânii lumii fiindcă le-a luat alde ta-su mașină, deși ei nici pe trotuar nu știu să umble cum trebuie, și cărora, la 30 de ani, li se face deja pomana de 7 ani.
    Au ieșit brusc de pe o străduță, cu viteză, fără să se asigure, obligându-l pe taximetristul meu să frâneze brusc și să tragă stânga de volan (noroc că nu venea nimic pe banda a doua).
    Omu’ meu nu a zis nimic, și-a continuat drumul. Pe când ne apropiam de un semafor, iar eu mă gândeam că o fi obișnuit cu așa ceva dacă nu a reacționat nicicum (cred că eu eram demult călare pe puștiul ăla cu levierul în mână😁), îl aud cum îmi spune: “Am să vă rog să mă scuzați anticipat (nu știu dacă am mai auzit cuvântul ăsta la vreun taximetrist vreodată), dar trebuie să îl atenționez pe acel tânăr că a făcut o manevră periculoasă în trafic.” “Du-te-n plm”, m-am gândit eu, “ce-o să-i zici, o să-ți ceri scuze că era să ne lovească?” I-am zis “Nu-i nici o problemă!” curios să văd ce se întâmplă mai departe.
    A oprit la semafor fix în dreptul puștilor, a dat geamul jos și….băbăiatule..!! “I’m an educated man” (vorba lu’ Nicholson în “Oameni de onoare”) pe parte de înjurături, da’ n-am mai auzit niciodată o asemenea colecție de înjurături spuse cu o asemenea viteză. Practic, în vreo 50 de secunde a epuizat toți morții și viii ălora din mașină, toți sfinții din calendar și toate organele sexuale cunoscute.😂😂 Și cu un accent de Tunsu Petre colț cu Pontonierilor inconfundabil.😁 Ăia au închis repede geamul speriați și au plecat cu scârț, al meu a pornit și el, aranjându-și ușor nodul de la cravată. Restul cursei s-a petrecut fix cum o începusem, de parcă eram în mașină cu dr. Jekyll și Mr. Hyde.

    Comentariu beton! Thumb up 71 Thumb down 0

    • Bă, am râs cu muci. Ăsta trebuia să fie textul de azi.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • 😂😂😂 Mi-a căzut falafelul pe jos. 🤣 Merçi, @Ionuț! 😛

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • Ionuț, chapeau!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Ionuț ai luat notițe ? 😋 Felicitări, fain text!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Mihai, sorry! Zi și tu cu o zi înainte care-i tema pe ziua următoare, dă bibliografia, și poate-mi aduc aminte mai repede chestii și întâmplări.😜😜 Azi nici nu prea am fost pe fază (abia acum am citit comentariile) c-am fost cu renovare acasă, urmată de o paranghelie în deplasare.😁
      @Habarnam, ce notițe să mai iau că m-a luat prin surprindere rău de tot. 😁😁 Dar m-am bucurat să văd că-i de-al meu, “dă Rahova”, după ce îmi dăduse impresia de minim Harvard sau Sorbona.😁😁😁

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  19. Offtopic:

    Pentru că-s Dac adevărat, am venit la Centrul Energetic Runcu.
    Să mai săp niște tuneluri.
    Spre dincolo de dincoace.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  20. #afarăPlouăPrețulSus 😋
    Ce e cu liniștea asta, a? Pfoi … #viață@Scandal

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • H, te mâncă pielea.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • N-am întâmplări cu taximetriști. Dar apreciez trupa Taxi.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • Chiar că liniște, dar nu e ceva rău. “În schimb mă termină nervos că nu-i mai tace gura. ” Ciudat, dar se pare că sunt oameni care chiar au nevoie de ea. Mă duc și eu să pap liniștită și în liniște niște înghețată. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Gabiln Mă cam mănâncă 😊☻ Am o mâță mică și cotropitoare-n baia mare și i-am anunțat expulzarea pe terasă. Încă mă gândesc dacă să mă risc 🙄🤔
      @LauraG …sigur apreciezi și spațiile mici ..dar nu în dressing 😋
      @Anduța să ai poftă… mi-o fugit gândul la stilurile de mâncat înghețată: lins,mușcat,etc ☺

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Habar, lins, mușcat, savurat elegant cu lingurița direct din cutie 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  21. Nu prea am mers cu 🚖 – ul. Dar am auzit una tare. Un amic a negociat din Dorobanti până la el acasă suma de 50 de lei cu taxime-tristul, deși cursa nu făcea mai mult de 20 de lei. Când a ajuns la destinație i-a dat tristului 20 de lei și a zbughit-o printre blocuri. A ieșit tristul și a urlat la el, dar a făcut-o cum urlă 🐺ii la lună. Bineînțeles că a oprit vreo 3 străzi mai încolo ca să nu se mai întâlnească cu tristul în cazul în care l-ar fi așteptat a II-a zi.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • Ceva de genul a facut si un coleg. Lucram in aeroportul otopeni si faceam destul de multe curse cu taxi pana la sediul din Baneasa si cam stiam cat face cursa (~12-15 lei in functie de maimuta). Intr-o zi ne grabeam foarte tare si am luat taxi de sus de la sosiri (de obicei luam de la plecari) si normal, a incercat sa negocieze cu noi si a ajuns la 50 de lei dar cu conditia sa puna aparatul sa decontam) La sosire i-a intins colegul 15 lei iar tristul a inceput sa injure ca la usa cortului…La care colegu’ mai malac asa: Cat scrie ma pe aparat, fututi mortii tai de jepcar…sa te inveti minte sa mai jecmanesti oamenii, prostule…a plecat ala injurand. L-am mai vazut la aeroport…dar nu a avut tupeul sa zica nimic.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Mi-a venit una chiar drăguță, din facultate. Cu fetele, primul an, ne reîntorceam vesele și gălăgioase în cămin pe la 4 dimineața (știu, depravare maximă) din club. Cu un taxi condus de un domn foarte tăcut. Sau poate nu tăcut,
    doar că nu mai avea și el loc de noi. Pe Magheru ne taie calea o pisică neagră și, superstițioasă cum nu sunt, îmi exprim groaza că nu pot îndeplini ritualul sacru de anihilare a ghinionului iminent, prin executarea binecunoscuților 3 pași în spate. Moment în care șoferul frânează brusc în mijlocul bulevardului (slab circulat la acea oră, e adevărat), și nu pentru a se descotorosi de noi, ci pentru a da de trei ori scurt în marşarier. 😊

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @Anduta mișto taximetrist!
      Mai am una, dar asta știu că am citit-o pe undeva și era povestită de către o ea. Nu îmi mai aduc aminte tot, dar asta era esențialul. Cică: era orașul liber, la toate curbele eram lipită de ușă. Cu greu reușesc să mă țin de ce apuc. Mai am puțin până acasă… puțin și câteva curbe.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  23. Mi-am adus aminte aventuri cu taxi-ul din deplasări…
    In Russia în orașul Tobolsk pe unde am ajuns, prin 2013, prețul la taxi era fix, dar depindea de mașină. Adică dacă mașina era nouă tariful perceput era de 150 ruble ~ 15 lei atunci, iar dacă mașina era mai veche 100 de ruble.
    Eu stăteam pe undeva pe lângă piața roșie (Kremlin) și doream să ajung la supermarket (care era și mall ceva în genul magazinului Obor).
    Singurul taxime-trist în stația mea de taxi-uri era unu cu o ladă (da din aia pe care o vedeai și la noi în trecut pe stradă). Eu mai eram cu un român, dar ăla nu banghea deloc rusă. Eu mai știam vreo două boabe.
    Mă duc la trist și îi spun în rusă:
    — Vorbiți engleză? ca să îmi fac întrarea deși stiam că nu.
    — Niet.
    — Cât costă cursa până la Rio (așa se numea mizeria)
    — 150 ruble
    — Nu 100, mașina e veche, dar în loc sa zic veche am zis că nu e rapidă.
    Probabil că omul s-a simțit jignit că a ars-o rapid pe ce spunea și nu înțelegeam ce zice. Probabil că despre mașină că auzezeam destul de des cuvântul.
    Îl mai întreb odată cât face și răspunde 150. Îi mulțumesc și îi zic ceva de tramvai. La un momentat aud în spate:
    — Omule hai că te duc cu 100!
    Bineînțeles că m-a dus repede să văd ce bolid are și zăpada era cam până la genunchi pe stradă. Era iarnă.
    In Olanda mă urc în taxi și îi zic aluia unde vreau să merg se întoarce la mine și îmi zice… tu faci mișto de mine? Nu domne de ce? Pai hotelul este în capătul strazii. A făcut cursa 5 euro în condițiile în care 3 au fost pornirea. I-am zis să treacă 10 coco pe bon.
    In Salonic m-a plimbat unu de mi-a arătat tot Salonicul. Facea cursa în mod normal aeroport-hotel cam 15 euro. Am plătit 40 bă dar am vizitat.
    PS. E vreunu pe aici care vorbeste rusa și vrea să facă pe profesorul să învețe un amărât ca mine. Mulțumesc!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Alin (poți să mă bați, tot Alin o să-ți zic)

      Vezi că erau pe-aici niște daci comuniști. Ăia sigur știu rusa.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  24. Prin 1995 iarna, noaptea cam la ora 2, undeva la Cercul Militar era un restaurant Berlin, plictiseala maxima, un ger de crapau pietrele si taraba mea de Dacie 1310 nu facea caldura deloc dar deloc desi imi aplicasem toate cunostiintele de mecanica posibile.
    La un moment dat se deschide usa si aud “liber ?”
    “Liber” raspund si cand intorc capul sa vad apelantul am incremenit.
    Era o tipa ziceai ca ai luat-o din povesti, blonda carliontat, parul lung, haina scurta de blana, ce mai o papusa vie.
    Imi revin eu cu greu ametit si de parfumul fin pe care il emana si ingan un “unde mergeti ?”
    “pe unirii la fantani” raspunde ea si imi dau seama din voce ca era un pic cherchelita dar la cum arata jur ca asta ii sporea farmecul.
    Pornesc imi spun in gand “pacat ca e asa scurta cursa” si in 5 minute ajungem la destinatie.”cat face ?” “face atat” , imi da banii, da sa coboare apoi se intoarce spre mine “urci la o cafea ?”.
    Brusc au inceput sa-mi tiue urechile, imi auzeam fizic pulsul si inainte sa zic da cu toata gura, imi fac o evaluare a tinutei personale.
    Aveam pe mine asa doua perechi de indispensabili, izmene na, puse una peste alta apoi blugii trasi cu forcepsul peste acestea, o perehe de ciorapi “trei sferturi” (cum au fotbalistii acum) ,peste acestea o pereche de ciorapi din lana “home made” iar in sus tricou,camasa ,vesta,pulover subtire, pulover gros de lana.
    Mai imi trece prin cap si ca eram “pe masina” de aproape 15 ore si ca riscam sa iasa sobolani din bocanci daca ii dadeam sos.

    S-a rupt jumatate din mine,cu tot romantismul care zacea sub tona de haine si am inganat prabusit un “Nu multumesc, poate altadata”

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • Auuuu, asta a durut :(( Saracu’ aurolac… lasa, Sorine, te-ai insurat, acu’ nu-ti mai trebuie papusi blonde :))))

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • Mă, @Sorine, da’ și tu… te dezbraci așa, la fiecare cafea băută?!

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • Sau la fiecare urcare undeva?
      De-aia probabil sunt unii care urcă pe munte în șlapi, se gândesc ca măcar descălțatul să le fie mai ușor 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • Iote-teeee! Săriră femeile pă săracu` om! Naiv el, că v-a spus povestea. Dacă tăcea, filosof rămânea!

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • Ar fii de povestit multe din perioada TAXI.

      Ziua eram cred singurul student din politehnica la “zi”, care isi permitea sa sa vina si sa plece cu taxiul de la scoala iar noaptea faceam ceva bani si experienta.
      Referitor la stilul de mers al taximetristilor ideea e ca ei incaseaza bani “daca se invarte roata”.Cu cati mai multi km parcursi pe unitatea de timp, cu atat cresc si veniturile, care oricum nici atunci si nici acum nu sunt grozave.
      Nu le i-au apararea dar nu am par in cap de cate ori am auzit in doi ani :”te vad baiat tanar, de ce mergi ca un pensionar?” sau “daca stiam ca dureaza atat cursa, luam RATB-ul”.

      Sunt multe de povestit din acea perioada dar va mai zic doar una :

      Era sambata, cam 1 noaptea si am luat o pereche de la Why Not – un club cica decent si celebru pe atunci in Bucuresti (personal nu am intrat niciodata, pentru ca nu-mi permiteam financiar).

      S-au tot “mozolit” ei pe bancheta din spate la modul decent totusi, pana ce o aud pe ea “iubi nu are rost sa ma lasi pe mine prima acasa, adica sa mergem in Balta Alba si dupa aceea sa te intorci iar in centru”

      Apoi spune catre mine “il lasam prima data pe domnul la Unirii, si pe mine ma duce-ti in Balta Alba”

      Raspund “OK”.

      Coboara tipul la Unirii, pun cap compas spre Balta Alba, ajungem la Sincai (cca. 2 km.) si o aud :

      “Auzi nu am nici un chef sa merg acasa, dar boul s-a plictisit in club, mereu imi face asa.Stii vreo locatie mai vesela asa unde se si danseaza ?”

      Stiam.Erau o droaie pe atunci in Regie.

      Am ajuns la terasa si apoi in camera de camin a unui coleg plecat acasa in provincie.Am baut si cafea.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • “Am baut si cafea.”

      Binessssss, @Sorin, ma man!! 😛

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.