Asta e una dintre sâmbetele în care s-a întors Elena.

Sfârșit de an școlar. Preocupările copilului se duceau toate în cascadă către petrecerea ce urma inevitabil. Adică locul unde o va cuceri definitiv și irevocabil pe tânăra balerină, colega lui de clasă. Așa că m-a anunțat pe un ton de execuție imediată că trebuie să-i cumpăr haine și încălțăminte. Nu era loc de negociere a zilei în care pot să fac asta, așa că a doua zi m-am trezit direct în fața mall-ului,

Intru într-un magazin cu haine pentru copii și încep să pun cămașă lângă pantaloni, tricou lângă pantaloni, șapcă lângă tricou și tot așa. Exact când mă concentram mai abitir să-mi iasă asorteala și să plec rapid către casă, apare o tipă lângă mine și mă-ntreabă:

– Nu te supăra, văd că iei haine tot pentru un băiețel, care tricou crezi că merge mai bine la pantalonii ăștia? Ăsta sau ăsta?

Și îmi arată cele două tricouri. Drăguță cum sunt, le iau de pe umeraș, pun pantalonii pe o masă, pun tricourile lângă pantaloni și decretez: ăsta!

– Mie mi se pare că celălalt, zice ea puțin bosumflată.

Grăbită să scap cât mai repede de conversația inutilă, plus că eram stresată (nu-mi place deloc la cumpărături), o întorc scurt:

– Atunci ia-l pe ăla ca să fii împăcată.

– Dar tu l-ai lua pe celălalt, este?

Gizăs, femeie, n-ai o pritenă care ți-e datoare cu ceva și în schimbul datoriei să o freci pe ea cum și când vrei tu? Răspund totuși calm:

– Eu, da! L-aș lua pe celălalt.

– Atunci pe ăsta îl iau și eu!

Eliberată de stres, mă retrag rapid, mă ascund printre umerașe, iau tot ce am de luat și mă duc la casă. Nu mă așez bine că aud din spate:

– Păi bine, doamnă, ce faci?

Primul gând a fost că m-am băgat în fața cuiva și dau să mă întorc ca să-mi cer scuze. Surpriză! În spate era noua mea prietenă. Întreb nesigură:

– Ce fac? Erai cumva la rând?

– Lasă rândul. La altceva mă refer.

– La ce?!

– Păi pe mine m-ai pus să iau tricoul și pantalonii ăștia și tu pentru copilul tău ai luat blugi și cămașă?

Și se uita la mine cu o privire acuzatoare. Șah-mat. Eram inertă. Ca teleghidată încep să mă justific:

– Asta a vrut copilul. Că are o petrecere la școală. Altfel îi luam și eu tot așa…

Mai aveam puțin și plângeam de rușine și mă juram și pe mama ca să mă creadă.

Degeaba. Noua mea prietenă execută o piruetă scurtă și-mi aruncă acru printre dinți:

– Nu mai iau nimic din ce mi-ai zis tu.

În stare de șoc, plătesc și fug din magazin jurându-mi că nu mai dau sfaturi legate de cum văd eu lucrurile. Fiecare să facă ce vrea că d-aia am avut revoluție acum treij de ani.

Din goana aia mă opresc fix la magazinul cu încălțăminte. Era unul mixt: pentru adulți și copii. Lângă raionul pentru copii era cel pentru femei. Într-un colt, stând pe un scăunel era un tip și în fața lui o tipă care defila încălțată cu doi pantofi negri diferiți. Făra să vreau le aud discuția:

– Hai, zi odată, pe care îi iau?

– Pe care vrei tu. Tu te încalți cu ei.

– Ești înfiorător! Alege unii. Că nu mă pot hotărî.

Tipul, imun la rugămințile femeii, refuză să-i mai răspundă și țintește un punct fix în care rămâne cu privirea. Ea își tot fâțâia picioarele pe-acolo într-o oglindă, când mă trezesc că vine lângă mine:

– Nu te supăra, stau de o oră în magazin și soțul meu NU se hotărăște pe care să-i iau.

Am înnebunit! De unde până unde vin toate la mine, m-am transformat peste noapte în consilier vestimentar și eu nu știu?!

Dau să-i spun parerea mea sinceră, când brusc îmi aduc aminte ce-mi promisesem cu câteva minute înainte legat de datul sfaturilor. Într-o fracțiune de secundă am și văzut momentul când femeia mă va  certa că de ce NU i-am luat copilului meu pantofi negri cu toc, așa că i-am răspuns privind în gol:

– N-aș alege nimic. Sunt oribili!

Am tras de pe raft o pereche de teniși și am plecat la casă. Și acasă.

De fapt, ce voiam să întreb? La voi cum stă treaba cu sfaturile. Simțiți nevoia să cereți de la alții. Dar alții cer de la voi?