A dat tatăl tâmplarului și fratele vostru a intrat în sfârșit în concediu. De azi. Și, pentru prima oară de când ființează acest blog, sunt hotărât să fie concediu pe bune. Gen să mă bucur de el și să reușesc să ignor cu desăvârșire blogul. Să vedem, se face gaură-n cer dacă iau pauză câteva zile?

Desigur, pot să apară situații excepționale care m-ar face să mă abat de la acestă decizie. Poate-l leagă pe Dragnea, poate o mierlește nen-tu Iliescu (știu, deja ma simt penibil) sau poate mă răpește un trib de amazoane. N-ai de un’ să știi.

Dar dacă n-o să se întâmple nimic de genul ăsta sau măcar pe-aproape, pâna pe 30 iulie mă găsiți în Barcelona. Cum intri, pe stânga.

Hasta la vista, boșilor.