Nouăzeci la sută dintre românii care au copii la scoală au decis că religia trebuie să existe în continuare în programă. Buuuun, un procent cu adevărat devastator şi care, probabil, ne reprezintă ca naţie. Ştiţi cum e, râdem-glumim, dar când vine vorba de ăl de sus, o lăsăm şi noi mai moale ce naiba, că odată se supără.

Aşadar, ăla micu se duce frumuşel la şcoală. Trece cu bine de ora de română, trage repede o ţigară în pauză şi apoi se grabeşte în clasă, că vine profu’ de religie. Urmează nişte chestii interesante, din care află cum Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea lui şi l-a numit Adam. Apoi se lamureşte cum a apărut şi femeia, dintr-o coastă a sus-numitului Adam. Dacă nu este complet idiot, în momentul ăsta deja începe să-si pună pentru primadată întrebarea: adică femeia nu este tot om? Până la sfârşitul orei i se mai aduc la cunoştinţă alte câteva lucruri deosebit de utile pentru viitorul lui. I se explica despre îngeri, draci, rai, iad, sfinţi, apostoli si altele la fel de interesante şi pertinente.

Chestia e că nu apucă să asimileze bine informaţiile de la bărbosu’ de religie şi intra profa de biologie. Na belea, că asta începe cu “teoria evoluţiei”, Darwin, maimuţe care încep să umble în două picioare şi alte chestii de genul ăsta care se bat cap în cap cu tot ce le spusese ăla dinainte. Complet rătutit, trece şi prin orele de chimie şi fizică. Alţi profesori dilii, care parcă-s înţeleşi cu aia de biologie. Vorbesc despre “Big Bang”, “materie”, “Univers” si tot felul de şmecherii din astea care nu au nimic de-a face cu Adam şi, mai ales, cu Eva.

Mno, ce voiam să zic, la sfârșitul zilei, pleacă acasă năucit de cap, dar măcar e fericit că a luat treișopt de like-uri pe Facebook la poza cu bucata aia bună dintr-a noua B.