Săptămâna trecută, pe când trotinetam spre casă, m-am întâlnit cu un amic care ducea în lesă un puiuț de labrador auriu. Am descălecat și-am făcut câțiva pași împreună ca să mai punem țara la cale. Well, n-am putut să nu remarc că n-a existat vreo reprezentantă a sexului frumos care să-l observe p-ăla micu’ și să nu afișeze instant cel mai larg zâmbet pe care-l avea în arsenal. Ba chiar cele mai curajoase s-au aplecat să-l mângâie și să-l “ghigi-ghigi”, pentru că n-ai cum să reziști unui cățel cu fața aia. Poți să fii tu prințesa gheții, când vezi de aproape niște puppy eyes ca ăia, te topești instant. Dacă te mai și linge pe față, deja o jumătate de orgasm s-a produs.

Și, brusc, pe când admiram zâmbetele fetelor care se uitau la blănosul ăl mic, mi-a venit ideea. Să inchiriezi căței, frate. Deschizi firmă și faci puncte de lucru la intrările în marile parcuri ale Capitalei ca să poată închiria oricine un patruped jucăuș cu ochii blânzi.

De-aici încolo, sky is the limit. Te plângi că nu reușesti să-ți găsești o duduie cu care să te joci și tu de-a animalul cu două spinări? Că-s toate materialiste și visează doar bani, mașini și cluburi? În cazul ăsta te duci tu frumușel intrarea celui mai apropiat parc unde te așteaptă câțiva puiuți de labrador, ciobănesc german și buldog francez în ale căror priviri se poate citi clar “ia-mă acasă, promit să fiu cuminte”. Îți alegi unul și intri în parc. Succes garantat, după primii cinci sute de metri n-o te mai plângi în viața ta că n-ai cui să-i arăți mielul cu o singură nară.

Iar ăsta este doar primul nivel al businessului, targetat pe cei care vor doar plăceri ușoare și rapide, fără implicare emoțională. Dar îl poți duce la nivelul următor, poți trece la servicii pentru cei care vor relații serioase, de lungă durată: închiriezi copilași cu fețe de îngerași. Voi ați văzut vreodată cum se uită femeile la bărbații singuri care plimbă copii prin parcuri?

Dacă n-ați văzut, merită să faceți macar o dată în viață experimentul ăsta. Li se citește adorația în priviri. Un barbat cu un copil de mână este un statement umblător, este însăși dovada vie că o altă femeie l-a considerat demn să-i poarte urmașii în pântece. Și pe cine urăsc femeile cel mai mult pe lumea asta? Pe toate celelalte femei, exact. Păi numai ca să-i demonstreze “ăleia” ce-a pierdut și tot îi vine să-l ia pe tipul cu copilul la ea acasă, atunci, pe loc.

Pe direcția asta de business n-ai cum să dai greș, pentru că dacă nu acționează ura ancestrală fată de semenele ei, vor lovi instinctul matern și dorința de stabilitate. Păi ce e copilul ăla dacă nu mărturia faptului ca bărbatul din fața ei a putut sa ducă o relație până la nivelul la care a apărut și un copil? Șah-mat. Pleci din parc cu aleasa inimii până să apuce ăla micu’ să gângurească ceva sau să-l umfle foamea.

Io vă zic, să ia cineva ideea asta și s-o pună în practică rapid, până n-ajunge la corporații și ne umplu ăia parcurile de cățeluși și bebeluși trași la xerox.