Nu mai știu în ce clasă eram (în 1-4, în orice caz) când am ajuns pe neașteptate la cabinetul stomatologic al școlii. Da, da, ați citit bine, „stomatologic” am vrut să scriu. Pe vremea ailaltă, dacă vă vine să credeți, existau școli care erau prevăzute cu așa ceva. Nici măcar nu mai știu pentru ce m-a dus învățătoarea, probabil vreo măsea care mă durea. În schimb țin minte extrem de bine că m-a chinuit femeia aia de ziceai că vrea să-mi scoată creierul sau ceva. Nu știu cât era vina ei (tind să cred că dacă ajunsese să practice la un cabinet școlar nu era chiar cel mai destoinic medic stomatolog din Vâlcea) și cât a aparaturii, dar practic ăla a fost momentul care a declanșat frica mea animalică de dentist.

Azi, acum când scriu, dacă aud sunetul unei freze paralizez și deja încep să arunc în jur priviri de sălbăticiune hăituită. Dacă mă pui să aleg între să umblu noaptea printr-un cimitir (știu că vă vine greu să credeți, dar sunt genul de individ căruia îi e frică de morți și de locurile unde-și dorm somnul de veci) sau să mă duc la dentist pentru „un control de rutină”, aleg fără ezitare prima variantă. Nu că aleg prima variantă, dar dacă mă întâlnesc prin cimitirul ăla cu vreun cetățean decedat ieșit la plimbare, îi fac cinte cu bere și stau cu el la palavre până vine dimineața și tre’ să se întoarcă la ai lui.

Rămân siderat de câte ori aud cetățeni care anunță nonșalant „mă duc până la dentist”. Pentru mine nu există formularea „mă duc la denist”. În cazul meu „mă duc” se poate înlocui lejer cu „leagă-mă fedeleș și târăște-mă pâna acolo sub amenințarea cu arma”. Dacă aveți impresia că glumesc sau că exagerez, puteți să ma credeți pe cuvânt când vă zic că nu e cazul.

Mno, știți vorba aia care spune „de ce ți-e frică nu scapi?”. Tre’ s-o știți, că e una dintre cele mai adevărate pe care le-a produs înțelepciunea populară. Ia ghiciți voi unde trebuie să ajungă fratele vostru, pe motiv de măsea ruptă și rămas un colț care mă zgărie pe limbă ori de câte ori deschid gura să spun ceva și mă face să scap doi-trei stropi de pipi de durere când încerc să mănânc? Da, exact. LA DENTIST. Gizăs fucking craist. Unde-i cimitirul ăla să mă plimb prin morminte și să mai plivesc buruienile?

Partea bună (în orice lucru ar trebui să existe și-o parte bună, nu?) este că în weekend, când căutam pe interneți dentiști destoinici, am dat peste chestia asta. Și, printre lacrimile care mi se scurgeau la liber pe obraji, două lucruri mi-au atras atenția. Primul, oamenii ăștia de la Green Dental pomenesc câte ceva despre „stomatologie fără dureri”. Ori asta mie-mi sună exact ca și cum aș auzi cântând un cor de îngeri. Deși, sincer să fiu, în continuare sunt convins că „stomatologie” și „fără dureri” n-au cum să existe în același context.

Și al doilea e ăsta: La Green Dental ne mândrim că susținem stilul de viată sănătos și activ, încurajăm mijloacele alternative de transport și pe cei care le practică. Programează o vizită la Green Dental Piața Victoriei și vino cu bicicleta la prima consultație! Ți-am pregătit și loc special amenajat pentru parcarea bicicletelor. Vei primi un cartonaș Green Dental de certificare eco-friendly, cu ajutorul căruia ai acces la următoarele discount-uri:

– 50% reducere la detartraj / consultație / albire profesională

– 20% reducere la obturații și coroane dentare

Well, când am verificat ultima oară, trotineta electrică era un mijloc de transport alternativ. Prin urmare, am de gând să mă duc peste ei, călare pe racheta mea electrică, să-i întreb de unde până unde dricriminarea asta împotriva trotinetiștilor și să-i rog în genunchi să-mi rezolve nenorocitul ăla de colț fără să simt nici măcar o urmă de durere.

În fine, ce voaim să vă rog. țineți-mi pumnii că e groasă.