Traversez. În fața mea un cuplu. Cred. El trage ultimul fum din țigară și-i dă vânt cu un bobârnac scurt.

– Mie nu mi se pare că am capul mare.

Ea-l privește uimită:

– Cine ți-a zis că ai capul mare?

– Ăștia de la muncă.

Oftează și tace. Și ea. Dintr-o dată el izbucnește plin de speranță:

– Ți se pare că am capul mare?

– Nuuu, cum să ai capul mare?!

Ajungem pe trotuar. Ei o iau înainte, eu în dreapta.

Acum, că suntem doar între noi, ce voiam să zic, cineva trebuie să-i dea femeii ăleia un premiu, capul tipului era atât de mare încât ar fi putut avea lejer propriul lui cap.