Text scris de colegul Ionuț. Care text a fost de fapt un comentariu la postarea de alaltăieri, dar n-aveam cum să-l las să se piardă așa.

Asta-mi aduce aminte de cretacicul timpuriu, în anul întâi de facultate, când mi-au luat ai mei primul mobil, un Siemens A35, un bolovănel mic și simpatic, dar care fusese destul de scump la vremea aia (vârf de gamă, deh)

Într-un weekend am plecat mai mulți la mare. Cum pe atunci se fura în draci de pe prosoape (nu știu cum o fi acum că n-am mai vizitat litoralul românesc de vreo 14 ani), îmi cumpărasem o pălărie d-aia de pescar, cuib de păsărele, care avea un buzunar mare fix în frunte. Acolo îmi băgam telefonul și toți banii pe care-i aveam la mine când mă plimbam pe plajă doar în slip și nu rămânea nimeni la prosop. Fără haine mai rămăsesem în trecut, dar banii și mobilul erau vitali. Arătam cam ciudat cu “umflătura” pe cap dar mi se rupea.

Într-una din zile, mai după-amiază așa, după vreo 4-5 beri, am uitat de cuibul de păsărele și am intrat în apă cu el pe cap.

Apă, valuri, minge, glume proaste șiii… mi-a căzut pălăria cu A35-ul și banii în apă. Din cauză de “bolovănel” s-a dus rapid la fund și, fiind oleacă de valuri, iar noi oleacă de înotători pricepuți, adică făcând baie mai aproape de geamandură decât de mal, găsește-o dacă mai poți! Hau, bau, stați bă c-am pierdut pălăria! “Las-o-n mă-sa că-ți iei alta!”. O las, da’ ce naiba mă fac cu banii și telefonu’?

În următoarea juma’ de oră, vreo cinci inși destul de piliți (inclusiv eu) au dat-o pe snorkeling, dar mai de Călmățui așa (ăsta e un râu fără apă de la mine de la țară), adică fără echipament , încercând să găsească cuibul de păsărele. Fostul meu antrenor de înot ar fi fost mândru de mine, niciodată nu reușisem să-mi țin atât respirația sub apă ca-n ziua aia. Și câți papuci peste urechi mi-am luat de la el fiindcă eram primul care ieșea la suprafață când făceam exerciții de respirație. Iar acum zici că aveam branhii, ieșeam să respir mai rar ca o orcă.

Dar să nu deraiez. Am găsit cipilica, am dus telefonul la o vulcanizare unde l-am “suflat” (știam manevra de la 5110-le lu’ taică-miu pe care-l scăpasem într-o baltă) și-a mai funcționat bine merci vreo doi ani. Eu mi-am luat slip cu buzunare și n-am mai purtat de atunci “cuib de păsărele”.

În fine, alte vremuri, te puteai baza un telefon, nu ca acum cu fițele astea de telefoane care se strică și dacă le dai un ciocan mai tare peste ecran sau le scapi din mână de la etajul patru.