6,258 cititori

Aventura mea cu Troty se termină aici

Din punctul meu de vedere la ora asta pe piața trotinetelor electrice din România există doi jucători principali: E-twow și Segway. Toți ceilalți doar încearcă să câștige o bucată mică din felia de piață rămasă. În aceste condiții, ca să ai vreo șansă, cred cu convingere că trebuie să faci două lucruri. Primul, să informezi corect potențialul client despre ce poate și ce nu poate produsul tău. Și al doilea, să asiguri niște servicii post-vânzare brici. Dacă nu le faci bine de tot p-astea două, ești și vei rămâne nesemnificativ și te vei bucura doar de niște vânzări mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

Și, din păcate, băieții care vând trotinetele electrice Nilox nu reușesc să le facă pe niciuna dintre cele două. Nu e un repros, este o constatare venită după aproape o lună de zile de folosit produsul lor.

Hai să vă explic cum stau lucrurile.

După cum vă povesteam acum câteva săptămâni, m-am bucurat când am primit-o pe Troty pentru că aveam nevoie de un plus de mobilitate la orele în care traficul din acest oraș este înțepenit. În capul meu era că mă deplasez cu ea la muncă și de-acolo în oraș sau pe unde mai am treabă. Și înapoi acasă. Mno, ca de obicei, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de la fața locului. Mai precis cu socoteala producătorilor care comunică o autonomie de 20 de kilometri, dar în realitate lucrurile nu prea stau deloc așa.

Maximul de autonomie pe care am reușit să-l scot de la Troty a fost de fix 7.2 km (măsurați cu o aplicație de running în care am încredere). Adică fix drumul de-acasă la muncă și înapoi. Exact când intram la mine pe stradă s-a aprins beculețul roșu care mă avertiza că bateria e moartă. Mai nasol e că mi-a dat prin cap să fac testul ăsta abia după ce-am pățit-o. În sensul în care am rămas pe Calea Victoriei, cu degetul în gură și trotineta descărcată (sau invers), de-am fost nevoit să-mi comand frumușel un Taxify.

Evident, am cerut explicații la producător. Le-am și primit. Autonomia de 20 km, pe care o comunică ei, este fix ca la problemele de fizică de clasa a șasea. Știți voi, se dă un un corp care alunecă pe un plan înclinat, în condiții ideale, fără frecare, gravitație, vânt și alți factori perturbatori. Să se calculeze accelerația. Tot așa și cu Troty. Mai precis, ca să ajungă la o autonomie de 15 km (deci în niciun caz 20), trebuie să ai o greutate de maxim 60 de kilograme și s-o folosești doar mergând cu viteza cea mai mică (are trei viteze). Între noi fie vorba, nu ai cum s-o utilizezi pe viteza cea mai mică decât dacă te înscrii la vreun concurs de genul „cine ajunge ultimul oriunde”. Bun, ok, am înțeles, mă așteptam la așa ceva, doar și la mașini se procedează în același stil, dar 7 km în loc de 20? E totuși cam umflată treaba, nu credeți?

Până la urmă am trecut peste asta. Mi-am zis că-mi comand un acumulator de rezervă (e detașabil, deci aș fi putut să umblu cu un al doilea după mine în rucsac) și un încărcător pe care să-l țin la muncă și-o scot eu la capăt cumva. Le-am comandat. N-au venit nici în ziua de azi. Așa că între timp, am fost nevoit să car încărcătorul cu mine peste tot unde mă deplasam cu trotineta. Eu eram ăla care căuta prize la terasă ca să-și pună trotineta la încărcat. Iarăși, destul de neplăcut.

Dar stați, că asta nu e tot. După cum spuneam, peste cele de mai sus aș fi fost dispus să trec doar din dorința de nu mai călca în ratb și metrou până prin noiembrie. Mno, visuri deșarte, bomboana de pe colivă m-a lovit când îmi era lumea mai dragă: am făcut pană. Yup, roata de pe spate e cu cameră, cameră care a binevoit să se spargă. O nenorocire nu vine niciodată singură, nu? Așa c-a început bâlciul.

Pentru început, am sunat din nou la băieții de la Nilox. Degeaba, nu aveau niciun fel de suport pentru situații de genul ăsta, nici măcar camere de rezervă la vânzare. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este iarăși inacceptabil. Când vinzi un produs de genul ăsta, te asiguri că ai pe stoc camere pe care să le vinzi celor care au avut marele noroc să facă pană. N-aveau. Am întrebat de roți de rezervă, eram dispus să cumpăr roata cu totul, n-aveau nici din astea. Nasoluț, din nou.

Și-atunci am recurs la singura soluție pe care o mai aveam. Am luat service-urile de biciclete și vulcanizările pentru mașini la rând. Mi-au râs, tot pe rând, în nas: nu ne băgăm la așa ceva. Până la urmă, dar doar pentru că sunt io un individ deosebit de încăpățânat, am ajuns la o vulcanizare unde unul dintre băieți s-a milostivit de mine în momentul în care am zis tare că dacă nu mă ajută nimeni, o arunc.

Două ore s-a chinuit băiatul ăla să demonteze roata și apoi să scoată camera. Două fucking ore. Din cauza unui șurub care n-a vrut să cedeze sub nicio formă. Până la urmă, după ce l-a găurit cu bormașina și l-a tăiat cu flexul, a reușit. A făcut pana, a umflat roata, a montat-o la loc și, 50 de lei mai târziu, am plecat fericit acasă.

Așa că, marți dimineață (adică ieri), am putut să merg din nou cu trotineta la muncă. Ce să vezi, ghinion, la Piața Charles de Gaulle, am făcut din nou pană. Moment în care am cedat nervos și-am renunțat la Troty definitiv și irevocabil. Nu pot, nu am nervii necesari și nici timpul să-mi bat capul cu problemele care vor apărea de fiecare dată când se va întâmpla câte ceva. Și șansele să se întâmple, când o utilizezi intensiv, sunt destul de mari. Nici nu vreau să mă gândesc ce față ar face băieții ăia de la vulcanizare când aș apărea din nou cu trotineta la ei la poartă. Nope, not for me.

Așadar, dacă vă bate gândul să vă luați vreodată trotinetă electrică, niciodată, dar absolut niciodată, să nu vă cumpărați până nu vă asigurați că vânzătorul asigură și un minim de servicii post-vânzare. Mai devreme sau mai târziu ceva se va strica la ea și atunci trebuie să aveți la cine apela fără să fiți nevoiți să alergați de nebuni prin tot orașul sau să vă dezvoltați abilitățile de mini-tehnicus după ce-ați căutat soluții de avarie pe juma’ de internet.

În fine, sunt convins că, dacă vor să facă treabă, oamenii de la Nilox vor ține seama de tot ce-am scris mai sus și-și vor rezolva problemele, altfel n-au nicio șansă. De-aia sper să aprecieze review-ul meu, nu să mă înjure. Nu de alta, dar consumatorul român nu e bătut în cap, iar publicul țintă pentru device-uri de genul ăsta cu atât mai puțin.

Bun, acum c-am terminat cu problemele care țin de produs în sine și de vânzarea lui, să vă zic câteva cuvinte și despre avantajele și dezvantajele utilizării unei trotinete electrice prin minunata noastră Capitală.

Avantaje

– Făceam maxim 15 minute de acasă (Floreasca), până la muncă (Victoriei). Ceea ce era absolut superb, practic jumătate din timpul cu autobuz + metrou. Plus că mă credeam scăpat de cumpărat abonamente pentru superbul transport în comun bucureștean. Mă credeam;

– Dacă de la Victoriei mai aveam nevoie să ajung pe undeva prin centru, seara, când traficul era blocat, mă duceam liniștit cu vântul fluturându-mi prin plete. Era absolut minunat să vezi că poți face, la ora 18.30, maxim 15 minute până la Unirii. Cine conduce prin București înțelege exact că ăsta e un soi de miracol;

– E pliabilă, intră în orice portbagaj de mașină obișnuită. Pentru mine ăsta era un avantaj important. Pentru că domnișoara Petrică este prințesă, s-a născut cu fundul în mașină, și nu se deplasează nicăieri fără. Așa c-o plasam la dumneaei în portbagaj de fiecare dată când ne întâlneam prin oraș și mai mergeam pe cine știe unde;

– Una dintre cele mai șmechere chestii este c-ai scăpat de căutatul locurilor de parcare. Sper că înțelegeți la justa valoare cam cât de tare e treaba asta.

Dezavantaje

– De când cu trotineta, am înțeles din plin că persoanele cu dizabilități locomotorii (mai precis cei care sunt nevoiți să se deplaseze în cărucioare cu rotile), n-au NICIO o șansă în țara asta. Trotuarele sunt aproape impracticabile indiferent de zonă, centrală sau nu. Sunt sparte, găurite, denivelate, nu există treceri de nivel sub formă de rampă, nu există NIMIC. Pur și simplu trebuie să sari nenumărate borduri și să-ți zăngăne creierii în cap de fiecare dată când încerci să fii corect și sa mergi pe trotuar. Iar acolo unde mai dai de câte o porțiune cât de cât netedă și practicabilă, stai liniștit, va fi plină de mașini parcate la marea artă. Prin urmare, o vei lua iar pe carosabil, unde te vor înjura șoferii. De ce? Pentru că nu mai au nevoie și de tine în trafic și pentru că le e foarte greu să reazlizeze că o trotinetă nu e o jucărie pentru plimbat prin parc, ci un mijloc de deplasare care poate ajunge la 20-30 km pe oră, viteză care se pretează pentru deplasarea pe carosabil.

– Trebuie să fii tot timpul cu ochii în patru după gropi sau diferențe de nivel mai mari de 2-3 cm. Dacă n-ai văzut una din asta și-ai luat-o în plin, cu roata față, șansele să zbori direct în cap cresc binișor de tot spre sută la sută.

– Nu avem niciun fel de infrastructură pentru biciclete, trotinete și alte mijloace de deplasare alternative. În afară de pista care merge de-a lungul bulevardului Aviatorilor și se continuă pe Calea Victoriei, practic ești nevoit să te deplasezi prin trafic, pentru că, asa cum spuneam, trotuarele sunt impracticabile. Iar, prin trafic, Dumnezeu cu mila. De cel puțin trei ori era să mă urc pe mașini care ieșeau de pe străduțe laterale fără să se asigure. Mă rog, ele peste mine, dar asta contează mai puțin. Bref, ești nevoit să-ți gândești aproape toate deplasările în așa fel încât să te folosești cât mai mult de pista pentru biciclete de pe Calea Victoriei, ceea ce nu e tot timpul posibil.

– Nu avem cultura necesară fenomenului. În sensul în care nu există să nu dai peste cetățeni care se plimbă relaxați fix pe banda destinată bicicletelor. Și nici macar nu poți să-i învinuiesti, oamenii pur și simplu nu sunt obișnuiți cu așa ceva. Dacă am avea infrastructură cum există la Viena, Munchen sau Amsterdam poate ar fi altceva. Dar așa, încetinești sau oprești, înjuri ușurel în gând când treci pe lângă ei și-ți vezi de drum mai departe.

Mno, cam asta ar fi pentru azi. Să ziceți merci, nu-mi aduc aminte când am scris ultima dată un text atât de lung.

101 de păreri la “Aventura mea cu Troty se termină aici

  1. Păcat, cum o să îţi mai fluture ţie eşarfele dis- de-dimineaţă dacă nu mergi cu Troty.? Îţi recomand un ventilator de mână.

    Comentariu beton! Thumb up 39 Thumb down 2

    • @GabI, pfff… eșarfe vara? So last year!

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

    • Adevăraţii trendsetteri nu urmează moda, FAC moda.

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 1

    • Mai bine o cremă de mână 😁 sau o mănușă să nu pățească ceva de la bara aia din #metroo #paTroty

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

  2. Pentru 20 km autonomie trebuie să bată vântul din spate și să porți un pardesiu larg pe post de pânză de corabie / trotinetă.
    Puteai să agăți ca o remorcă un mic generator pe benzină. Garantat creștea autonomia considerabil.

    Soluții sunt, dar trebuie să și vrei.

    Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 3

  3. N-am înțeles pe cine bagi în portbagaj….

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

  4. Îți împrumut eu Suzuki Intruderu’ meu:
    Pro:
    – chiar si un hipster obosit si fandosit ca tine are sanse reale să fie perceput ca un bărbat
    – are motor de 1500,deci ai de unde
    -este pe cardan,mai putin zgomot ca pe lant,întreținere si fiabilitate bună
    -cresti in ochii fanelor de pe blog
    – nu ai nevoie de priza,poate doar pentru vibrator
    Contra:
    – nu o sa fii in stare să îl conduci
    – nu poti sa iei femei pe el
    A.are șaua de o persoană
    B.nu esti in stare să îl conduci singur darămite cu cineva in spate
    – nu o să mai râdă nimeni de tine
    – lista este lungă,in concluzie nu ti l-as da că vreau să te mai citesc
    Sfat:metrou,ratb,ia-ma nene.

    Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 10

    • @edelweiss, las’că-mi iau io scuter. Să vezi atunci…

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • Nu îi trebuie motocicleta ca să vrăjească fetele. Împrumută-i doar geaca de piele, casca și cheile ca să le rotească pe deget când intră pe undeva.

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 3

    • @cătăline, neah, n-are ăsta geacă de piele lila cum îmi doresc io.

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 1

    • @edelweiss, îi asiguri și service?! 😉

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • @Mihai, hai că-ți dau eu geaca de piele lila! Și e și slimfit.

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @Anouk, nu e așa simplu: ai purtat-o. S-a mulat pe tine, acum are alură de corset: sânii, parfum feminin… Ești altruistă de pomană!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • Dennis Hopper fucsia….

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  5. Ai primit-o, ai adus-o, ai sedus-o, ai frecat-o și ai spart-o, apoi ai abandonat-o !!!
    Abuzator de trotinete ce ești ! Nu te gândești că le doare,a ? 😎😋

    Comentariu beton! Thumb up 50 Thumb down 3

    • @HabaRnaM, și-am mai fost și primu’.

      Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 2

    • Aș putea adăuga: și dai vina tot pe ea! ^^

      Buni amândoi, am râs și azi, merci!

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 6

  6. Părerea mea, o trotinetă electrică fiabilă ar trebui să aibă roți de 200mm, cauciuc masiv, amortizoare față spate, autonomie reală minim 20km, posibilitatea de a fi manevrată și fără acumulator (în caz că acesta se descarcă) și, nu în ultimul rând, frâne excelente.

    Mi se pare riscant să mergi cu ea în trafic. Este extrem de invizibilă. Claxonul este pentru pietoni, nu ai șanse să îl auzi din interiorul unei mașini, iar farul (care la motocicletă de exemplu e obligatoriu aprins permanent) este ca și inexistent.

    Ieri un trotinetist a claxonat o mașină de poliție care ieșise în trafic fără să îl observe. Eram pe partea opusă a străzii, dar abia l-am auzit eu. Sunt convins că șoferul nici nu a știut că mai era cineva pe acolo.

    Din nou, părerea mea: folosită pe trotuar, cu atenție, poti avea o viteză medie de 10-15kmph dar siguranță e mai mare.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 4

  7. Mersi pentru lungimea… textului 🙂
    Ți-am scris atunci să faci o vorbă cu alții, dar tu Batman-Batman!
    În rest, sfaturile sunt foarte bune, nu știu de ce mă așteptam să nu respecte specificațiile. Și asta fiind valabilă pentru orice produs de pe piața noastră.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 4

    • @Octimus Prime, șerif, să știi că mie mi-a plăcut Troty. Dacă băieții se mișcau un pic mai prompt și erau oleacă pregătiți pentru piață, aș fi păstrat-o. Chiar și cu autonomia eu mică.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  8. Raman la parerea ca cel mai ok este cu calul. Terasele sa-ti ofere si graunte pt bidiviu, o stanoaga rustica de care sa-ti sprijini armasarul si, desigur, un baiat care sa-l perie…

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 2

    • @Redoo, ar fi o idee. Plus că așa pot să scot la purtare și Coltul 44, fuchsia, pe care l-am primit de Crăciun.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

  9. “Nici nu vreau să mă gândesc ce față ar face băieții ăia de la vulcanizare când aș apărea din nou cu trotineta la ei la poartă”

    Vezi că ai scris greșit “mi-e frică să mă mai duc la băieții ăia, că mă înnoadă ca pe covrigel”

    P.S. @Mihai cu cât dai divanul ăla, bo$$?

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 4

    • @Vera, nu-l dau, dar poți să vii să-l folosesti din când în când.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @Mihai Vin! Si aduc și cortul fetelor, ăla cu Elsa. In care să dormi tu după ce te ambalează mademoiselle Petrique :)))))

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • În loc de cort poți să iei un troller 😁 să vezi și tu dacă încape un blogăr feliat pe stilul chinezesc.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  10. E una din putinele dati in care citesc un review corect si asta spune ceva despre tine ca om 🙂
    Nu intentionam sa-mi iau o trotineta, dar ca idee, e grozav sa fi in cunostinta de cauza atat in ce priveste punctele tari, cat mai ales cele slabe. Sper ca cei care comercializeaza asa ceva sa aprecieze.
    Despre piste ori trotuare accesibile nu mai am nimic de adaugat. Merg acum sa scot omuletul la plimbare si incerc sa-mi fac mental niste trasee rezonabile pe unde as putea merge cu caruciorul fara sa-l zgudui prea tare (situatia lui medicala ma obliga la asta) In cel mai rau caz voi ridica caruciorul si voi zbura cu el, altfel nu vad cum 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • @miha s, e treaba lor dacă apreciază sau nu. Dar, dacă chiar vor să aibă o șansă pe piață, le-am lăsat minimul de sfaturi necesare. La anul, pe vremea asta, vor fi de două ori mai mulți producători și vânzători pe piață. Trebuie să te diferențiezi prin ceva de ei.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  11. Problema cu bateriile e legata de stocurile de baterii utilizate. Se folosesc cele mai ieftine modele de bateri chinezesti si chiar si acelea mult peste specificatii.
    Practic se incalzesc ca dracu si mor modulele. Ei prefera astfel ca tu sa te intorci cu ea eventual iti dau o alta baterie reshapata (muhaha e o meserie banoasa acolo pentru cine se pricepe). Sau chiar nu iti dau nimic functie de cat de hoti sunt.

    PS daca chiar isi doreau sa fie aproape de client pentru toti acumulatori astia de mici dimensiuni ar fi utilizat ceva standard (sunt in piata dar sunt mai scumpi).

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Alin, ba da. Dar asta nu i-a împiedicat să-și rezolve problemele și să fie numărul unu pe piață.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  12. @Mihăiță ajută-mă, te rog, un pic, cafeaua n-a ajuns încă la destinație. Lămurește-mă cu asta: “cu degetul în gură și trotineta descărcată (sau invers)”. Cum ar fi invers, ai rămas cu trotineta în gură și degetul descărcat?

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @didina, esact. Ție nu ți se descarcă niciodată dejtu’? Că trotinetă să iei în gură n-ai.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • @Mihăiță, ăăă… nu. Dejtele mele sunt conectate la sursă permanentă de energie, nu funcționează cu baterii. Și nici nu bag în gură toate lucrurile pe care pun mâna.

      Auzi, da’ cum faci, o iei de ghidon, sau de roți, ca să nu fugă?

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • @didina, mă jignești, stau singure.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Mihai, degeaba stă singură, dacă-i bleagă. Ce naiba faci, te duci să te-ajute băiatul de la vulcanizare de fiecare dată?

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  13. Nu inteleg, se termina bateria si gata, nu poti pedala cu un picior de asfalt pe ea ca sa ajungi acasa? Sau i se blocheaza roata cand ramane fara baterie? Sau i se strica motorasul electric (dragul de el), daca fortezi rotile prin pedalare?

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 4

    • @Francisc, ba da, boss, pentru că de-asta mi-am luat trotinetă electrică, SĂ PEDALEZ până acasă. Eventual de prin Rahova. De ce nu mă-ntrebi de ce n-alerg cu ea în spate?

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @Boss, dacă ajungi cu DÂNSA în Rahova, mai pedalezi nimic.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

  14. Mai este și posibilitatea să fi cedat nervos din cauză că i-ai zis Troty.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

  15. Mi se pare un review obiectiv indiferent cât de subiective au fost pățaniile.
    Despre circulat în București……eu zic că e vorba de lipsa de respect față de cel de lângă, de indiferență față de cei din jur. Și sunt cam plină de nervi pe subiectul ăsta în condițiile în care consortul are de 3 săptămâni o mână imobilizată din cauza uneia care s-a gândit să deschidă larg ușa mașinii fără să se asigure, iar el, care era pe bicicletă, a reușit să-i ferească ușa, dar s-a avariat pe el.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  16. Interesant si util. Eu ca Mos Ion Roata pun niste intrebari simple si anume: oricine poate folosi aceasta troty? Nu e nevoie sa ai o anume varsta? Un permis ceva? Legea ce zice? Te poti arunca in strada cu ea oricand si oriunde? Daca patesti ceva, un accident, ce se intampla? Esti asigurat?
    Eu nu am vazut aici nicio troty , habar n-aveam ca exista. E o inventie romaneasca? Lumea foloseste asa ceva?
    Cam ce viteza maxima are? De curiozitate…

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 5

    • @GMT, dă un search pe google că mi-e lene.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

    • Mihai, ok, am dat. Nu am prea inteles de ce trei cetateni ne-au dat dislike la faza asta…Manuta rosie mereu ma face curioasa pe blogul asta, nu o prea inteleg. Pe aia verde da. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  17. Spanac are dreptate
    O trotinetă clasică nu incerci bosss ?
    D-aia cu caucioace babane ,pline, ca la căruțurile de butelii :

    Pro :
    -ai scăpat de baterie, incarcare, prize
    -ai scăpat de pene și gropi și bălți
    -viteză cât te duce pipota. Ești mai tânăr, slăbuț, muschiulos–ai viteza mare
    Ești mai hodorog –n-are rost să te grăbești. Infarctul poa să mai aștepte
    –roți cu axul sudat, ghidon din fier masiv plus baza din tabla groasă de 40(furată) –înseamnă un antrenament excelent pentru sistemul muscular , și respirator, și osos. Și poți s-o folosești cu succes și ca armă albă
    -cari lejer doo persoane sau o persoană și un sac cu cartofi.Plus o butelie și un bax de apă plată.
    -i se poate atașa ușor o remorcuță sau un plug de zăpadă
    Contra :
    -nu există nimic contra cât timp o folosește altcineva

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • @twister, bagă un ochi aici. Poate te lămurești.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  18. A fost frumos cât a fost…RIP Troty! Cât e prețul pe OLX? 😂

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  19. “mă duceam liniștit cu vântul fluturându-mi prin plete.” :))))))))))

    Man, merci pt imagine, mi-a inseninat ziua!

    Acum, cu sau fara roti ajutatoare prin acest oras, nu ai nici o sansa. Astept sa se inventeze teleportarea.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • @Ana, ai să râzi dar îmi voi cumpăra trotinetă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Bafta atunci! Cei 14 km de acasa pana la birou, prin zona cea mai aglomerata a Bucurestiului, ma impiedica sa investesc in asa ceva. Asta si faptul ca sunt terorizata ca se va sui vreunul cu masina peste mine.
      Ti-am povestit cand am avut intr-un final curajul sa ma sui pe un motor ce s-a intamplat? A intrat un bosorog care facea stanga pe interzis in noi. Ghici cine a zburat de pe motor? EU! Asa ca ori stau acasa ori cu fundul in masina ;).

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  20. De nu spui si ca trotinetele de la Nilox sunt cele mai silentioase de pe piata?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

    • normal ca sunt silentioase cand nu le poti folosi …

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  21. Vând trotinete!

    So, dacă vrei trotinetă cu service asigurat, caută-mă!

    P.S. nu râde, că am un copil de crescut.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  22. Ce nervi mi-am făcut, zici ca mi s-a întâmplat mie. Numai simpla citire a aventurilor tale mi-a dat o stare de le-aș da ălora cu trotineta în cap. 1. Măcar nu ai dat bani pe ea. 2. Poate ne ții la curent cu felul în care au reacționat comercianții, atât față de feedback-ul privind funcționarea, cât și față de cel legat de serviciile post vânzare.
    În rest, dacă dai de vreo troty bună zi și aici.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Dr. Acula, îți zic de pe acum că dacă e să-mi cumpăr, îmi iau E-twow. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Și cum o să se numească viitoarea, urmatoarea, noua ta trotinetă? E-Meaw?
      Nași dă botez vor fi băieții de la vulcanizare?
      O dată vede Gigel camera trotinetei 😉

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • @HabaRnaM, ar fi bine, dar tare mi-e c-o să vadă Gigel camera și weekendu’ ăsta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  23. fiixx te inteleeg perfectttt ..de cand pedalez corbeanca bucuresti si retur ( 5 ani prin vara , asa undeva in august) la capitolul stradute si modul cum se asigura oameni sii modu cum traverseaza ei pe rosu lor si verdele meu , ca in oras tre sa incetinesti constant sa ii feresti tu ..chiar asteptam cu nerabdare concluzia aventurii tale pe carosabilul bucurestiului .
    cat despre asflat si gauri, asta incepe de la mine din comunaa… o tin pe dn la fel ( gurile de canal prost denivelate , daca nu esti atent ai pus-o ) si continui cu carosabilul bucurestiului.
    ma incapatanez cat ii sezonul cald ( din martie pana prin noiembrie) sa merg pe biclaaa si sa nu am carnet de conducere in conditiile in care maxi taxi de comuna circula unu la o ora in cursu sapt , ultimu fiind la 8 din casa presei, iar in weekend e si mai jale unu la 2 ore , ultimu de la capat tot casa presei fiind la 7 pm.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  24. Pentru mine misterul textului de ieri a fost elucidat.Experiență cu Troty cred că a avut un rol decisiv.Zummmmmm cu Troty.Poc groapă.Rupt ștrampelii.,,Precista mă-tii de trotuar!”Zummmmmm.Pană.,,Paștele mă-tii de gioarsă!”.Dus la vulcanizare.Băiatul cu flexul.,,Dumnezeul mă-tii de șurub!”.Zummmmmm cu Troty.Pană a doua oară,,Sfinții și arhanghelii mă-tii de trocaric!”Zummmmmm cu Troty .Se aprinde becul roșu la autonomie.,,Anafura mă-tii,eu îmi bag picioarele în ea de trotinetă,mi-a ajuns!”.Ha?Cam așa?

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • @Paco, am râs cu muci. Da, da, fix așa. :)))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Io-l suspectez pe @Paco de vrăjitorie, prea le nimerește. 😂😂😂

      @Mihăiță, pare c-ai făcut tu ceva pă de-a-ndoaselea de ți se-ntâmplă numa’ d-astea. Am drum săptămâna viitoare pe la o mănăstire. Vrei să las un bilețel roz pentru tine, s-aprind o lumânare ceva?

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  25. Deci in concluzie e un mare fas… Dar exista vreo trotineta electrica care chiar isi face treaba asa cum ar trebui?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Marius, ar trebui să existe. Las’că fac eu research zilele astea.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Marius que pasa, gogule, nu mai vrei să walk alone, muhahaha? Vrei să te dai cu Troty pă malu’ Tamisei, al naibii dă romantic ce ejti!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 4

    • @Marius nevermind, nu esti my Marius. schiuz mi! :))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 4

    • Noi avem e twow (una de un an si jumatate, a doua am cumparat-o luna asta). Le-am folosit doar prin Bucuresti, el a mers si iarna daca nu era ud pe jos. Prima inca are autonomie undeva la 23-25 km, cu el de aproape 100kg. Si de obicei merge cu viteza maxima. Daca merg eu, ma duce lejer 30 km. Problema ei a fost ca accelereza la putere maxima din prima si se duce mai repede bateria. Cea noua a venit cu o setare din fabrica prin care accelereaza treptat pana ajunge la viteza maxima. Am observat ca tine mai bine bateria.
      A! Si are rotile integral din cauciuc (cred ca s-a inteles, nu faci pana) ☺️

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  26. Iti recomand Xiaomi M365. O poti cumpara direct din China la jumatate de pret fata de pretul din Romania. Ajunge in Romania in 3-4 sapatamani.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Valentin, săr’na de recomndare.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Asigură și service ? În China ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Legat de Xiaomi, iti pot garanta ca autonomia este undeva la 20 KM (reali) mer normal. Daca mergi pe mod economisire baterie, iti limiteaza viteza la 18km/h si castigi inca vreo 5 KM.
      Colegul meu vine zilnic de la Unirii pana la AUrel Vlaicu pe trotineta, deci e testata..
      Am avut si eu aceeasi trotineta, dar am decis sa o vand pt ca trebuia merg cu ea prin metrou si la ora 5 nu e o experienta prea placuta sa urci cu asa ceva. Stau in Berceni si o foloseam pt a parcurge cele 7 statii de la metrou pana acasa.

      Legat de pana, iti pot confirma acelasi lucru: pene foarte dese. Colegul meu a facut chiar doua intr-o saptamana. Partea frumoasa e ca gasesti camere pt aceasta trotineta (chiar si in Romania) si sunt destul de ieftine.
      Ai si posibilitatea sa cumperi cauciucuri pline, in loc de camera si ai rezolvat problema. Colegul asteapta sa-i vina kit-ul cu cauciucuri pline.

      Gasesti foarte multe accesorii pe net pt ea.
      Are si o aplicatie pt telefon unde poti vedea detalii ca nivel baterie, viteza, km parcuri, firmware, setari, blocare din soft, etc

      Pretul in Romania este undeva la 3000 RON
      Eu am dat pe ea 1500 RON.

      Pe hartie garantia este de un an si o poti returna. In realitate nu stiu cum functioneaza.
      Colegului meu i-a venit trotineta cu stopul de pe pate nefunctional. I-a contactat si i-au propus sa trimita trotineta ca sa o repare sau sa ii inapoieze 30 euro. A ales varianta cu 30 de euro. Deci par ok

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Dacă se rupea axul roții sau ghidonul cât îți dădea ,boss ?
      Fără un service loco mi se pare o aventură

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  27. God damn it, si voiam sa mi cumpar una.
    Asteptam cu interes review-ul.
    Prin Pipera cea fara de speranta, tot vad musterii cu trotinete. Cum naiba ajung aia la birou?…sau metrou si 2 metrii cu trotineta???
    Off off, o sa incerc sa-mi iau poluator cu 4 roti.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Kittygreeneyesbitch, păi alege-ți altceva de pe piață.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Hai ca-ti povestesc eu despre Pipera.
      Am achizitionat o trotineta e-twow acum o luna si de atunci o folosesc zilnic.
      Am luat-o second cu 2000 RON de la un coleg – are aproximativ 2 ani vechime, 2000km conform indicatorului propriu si autonomie de “minim” 20 km si estimez un maxim 25 de km dar n-am mers cu ea niciodata pana la descarcarea completa a bateriei.
      Autonomia asta “minima” e obtinuta la 92kg pe un drum cu putine opriri/accelerari si cu o panta usoara pe o portiune de drum (zona de pe Petricani unde drumul urca putin). In 90% din drum merg cu ea cu viteza maxima – adica 28km/h pe drum drept sau in coborare si ~23 la urcarea aia de pe Petricani.

      Locuiesc in Fundeni si lucrez pe Dimitrie Pompeiu la ~ 100m de intersectia cu Petricani.
      Distanta cu masina e de 8×2 km, cu trotineta ~15km.

      Am incercat mai multe variante care arata comparativ asa:

      – venit cu masina si intors cu masina (pe la 9:30 dimineata si 18:30 seara) 20 de minute dimineata, 50 de minute seara
      – venit cu trotineta si intors cu trotineta – 30 de minute dimineata, 30 seara
      – hibrid (jumate cu masina / jumate cu trotineta) 10 + 15 minute dimineata sau seara indiferent de ora

      Pana la urma m-am stabilizat la modul asta hibrid – vin cu masina din Fundeni si-o las pe undeva pe langa mcDonalds-ul ala de pe Colentina.
      De acolo iau trotineta prin parcul Plumbuita – ies pe Petricani pe langa Palatul Ghica Tei si continui pe Petricani pana la Mobexpert de unde continui un pic pe Fabrica de glucoza si dupa aia prin parcarile alea de la cladirile Conect. In configuratia asta ma tine bateria 2 zile (adica o noapte o las in masina) si fac 16 km in cele 2 zile cu ea. N-am renuntat complet la masina pentru ca prin Fundeni si Colentina nu prea mi-a placut (pe sosea nu merg cu ea iar trotuarele de acolo sunt cu masini / pietoni / ceva semafoare) + o bucata unde nu am deloc trotuar.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  28. Partea tehnica este urmatoarea:

    – pentru deplasare cu o bicicleta, trotineta sau scuter electrice este nevoie de o energie in intervalul 10-20Watt*ora/km (Wh/km) pe teren PLAT, fara recuperare a energiei la franare.
    – Trotineta ar trebui sa fie cam la 10Wh/km, dar e foarte mica roata, iar motorul nu prea are cuplu, deci cam pe 15Wh/km minim.
    – din datele de pe site nu spune ce tensiune are bateria, doar capacitatea 4.4Ah. Cum in general se foloseste minim 36V, atunci energia este 36V*4.4Ah=158.4Wh. Cu un randament de 90% al motorului, ca e in comutatie, sa zicem ca faci cam 158.4*0.9/15=9.5km.

    Cam asta e povestea. Cat ziceai ca ai facut cu ea? 7.2km? Atunci ai avut o usoara panta in drumul tau, iti calculez cam cat nitel mai incolo. Cu recuperarea energiei se poate mari autonomia un picut, depinzand de conditiile de mers.

    Se poate face un calcul destul de precis. Se recupereaza energia cinetica (masa*viteza^2)/2, dar doar vreo 50% din ea, pentru ca motorul are un randament la regenerare cam de 75%, iar incarcarea bateriei e un proces cu randament tot 75%, deci 0.75^2=0.562. Bun, deci recuperam energia cinetica a unei mase de 75kg si viteza 15km/h (4.166m/s), care este (75*4.166^2)/2=651Jouli. Trebuie sa transformam Joulii in Wh, ca energia bateriei este in Wh, ca sa intelegem ce facem. Deci, 1Wh este energia consumata de o putere de 1W timp de o ora, sau 3600 secunde, cum zicea celebrul personaj. Adica 1Wh=1W*3600s=3600Jouli.

    Deci o franare de la 15km/h recupereaza cam jumatate din 651/3600=0.18 Wh, adica 0.09Wh. Daca ai vreo 50 de franari, recuperezi cam 0.09*50=4.52Wh, adica energie pentru inca 300m.

    Alta e treaba daca mergi la vale, poti recupera serios din energia potentiala m*g*Dh (masa, acceleratia gravitationala, diferenta de nivel). La 75kg si 1m diferenta de nivel recuperezi jumate din 75*9.8*1=735 jouli, adica 367.5jouli=0.102Wh.
    Chestia e ca la urcare 1m consumi 0.24Wh.

    Prin urmare, daca din 9.5km teoretic pe teren plat ai facut 7.2km, inseamna ca ai avut o urcare cumulata de:
    158.4*(1-7.2/9.5)/0.24=153.4m

    Cam asta e cu matematica si fizica trotinetelor.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

    • @finch, șerif, mi se pare foarte tare că tu ai putut face calculul ăsta (corect, sper, fizica nu prea m-a iubit, iar cu matematica eram ca cu șinele de tren, paralel), iar ei nu pot comunica asta ca să înțelegi în ce te bagi când o iei. Pentru că oricum ai da-o, la 20 km autonomie nu ajunge nici dacă-i pui catarg și pânză.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @finch
      Esti insurat? Daca nu, marry me! Deja mi-e groaza de facut temele cu copiii la scoala la mate-fizica. Think about it, zau! Iti dau 3, hai 4 ani timp de gandit!

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

    • Vezi că la anu se liberează un prof de fizică
      Exact ce-ți trebe ție : vorbește puțin și prost, e inalt ca gardu , are vreo șase(sau cinci) case și nici mintea nu-l prea duce. Vezi că-i place să călătorească .Barbatu ideal , ce mai..
      E căsătorit,deocamdată, da nu cred că asta te împiedică
      Uitasem , vezi că n-are copii

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @twister Prezent! Să trăiți! Păi dacă n-ai tu grijă de mine să-mi recomanzi așa piesă… vezi că am schimbat criteriile: fără însurați! Si-am schimbat și tactica: nu mai caut! Las’ că vine el singur, ca mielu’ la tăiere, muhahahahah!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • Ăăăă….
      Dumnezeu să-l ierte, că mult a păcătuit !
      Care o fi…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @finch,omule,tu ești salvarea mea : eu cântăresc 78 de kile la nud înâlțime 179 cm, Doamna 58 de kile ,înălțime 169.Pe un plan orizontal cu dimensiunea de 140 x 200 ,poți te rog să îmi calculezi consumul de energie consumată pentru acțiunea de du-te vino,cât și energia cinetică disipată în saltea prin răsuciri și contorsionări,astfel ca a doua zi să pot anticipa energia recuperată,și să pot merge liniștit la o bere cu băieții?Mulțumesc anticipat!.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

    • Paco,nu e nevoie de multe calcule,nici de mult efort din partea ta.Cum zice un cunoscut:când mi-e lene (a se citi baut ) dar na, e necesar pentru bunul mers al familiei,mă pun pe spate cu catargul sus și-i spun:hopa sus și ia-ți cât îți trebuie,că e de unde.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Paco
      Sheriffule, am nevoie de niste informatii cruciale pentru a calcula energia necesara:
      – cat e cursa de du-te vino?
      Calculam cu 5cm?…
      – cat e diferenta de alezaj intre piston si cilindru? Mergem pe 1cm?

      Masoara acesti parametri si zi-mi cu aproximatie, ca sa stiu ce coeficient de frecare sa folosesc…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  29. Sunt insurat, asta e, ce sa facem acum… Fizica este un mod de viata pentru mine, stapanesc bine anumite chestiuni, pentru ca am facut scoala cand nu exista “referate.ro”.

    Dar sa citim si un banc:

    El vrea să aibă o discuție cu ea si-i spune:
    – Draga mea, vreau să-ți spun ceva. Eu am …
    Aici sare ea că arsă:
    – Dragule, de cate ori să-ți spun că nu există eu, exista noi. Noi facem aia, noi, noi, noi. Da? Spune ce vroiai sa spui…
    – Draga mea, NOI … am facut sex cu soră-ta…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

  30. Ar fi minunat dacă cei de la Nilox (sau alții) ar folosi acest review ca să își îmbunătățească serviciile.
    Traficul din București mi se pare nu infernal, ci un balaur cu mii de capete. Am încercat să parcurg același drum cu taxiul/ratb/perpedes.
    Am nimerit un taximetrist care mi-a zgâlțâit creierii și a înjurat-o pe fosta tot drumul, calica l-a lăsat în c*ul gol. Mi-am făcut trei cruci în cerul gurii când am ajuns vie la destinație. La întoarcere am încercat să iau un taxi de pe la Unirea, a fost de vis, pe înserat așea.
    Următoarea zi am luat ratb-ul, cu ceva mișcare în avans. Mi-au tăiat geanta și am rămas frumușel ca o gărgăriță rătăcită în marea metropolă.
    A treia oară a fost perfect. Am mers pe jos 90 minute 🙂 dar în perfectă siguranță (mă rog, dacă nu punem la socoteală 2 șantiere care blocau trotuarele).
    Poate cu o troty la îndemână aș reuși să supraviețuiesc și eu în capitală mai mult de o săptămână 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Mona, de-aia am și scris. Om vedea.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  31. Pai, din ce povestesti tu, nu e nici o diferenta intre trotineta si bicicleta.In trafic vorbesc, ca asa, daca bicicleta nu e electrica, macar nu se descarca bateria😁😁.Avantaj bicla.Mda, si ce incantat erai…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  32. Marius M ,nțț .Dacă vrem ca și popor să evoluăm,trebuie să trecem peste explicații fără susținere ștințifică,altfel râmânem legați pe veci de salcâmul lui Moromete.@finch m-a lăsat azi prin comentariul lui ,așa cum i-a lăsat pilotul Sukhoi-ului Su -35,pă francezi la efectuarea manevrei ,,Cobra”.Muți de uimire.Asta cu stau pe spate și mă sprijin pe coate,nu .Date,cifre,kilojouli,calcule și radicali e viitorul..Nici fwtaiul nu mai e ce a fost..

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  33. Nasol cu consumabilele. Asa o fi si la Alecoair? Abia ce.am luat o troty de la ei. Am facut cu ea 200 km pana acum.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  34. Pingback: mihai vasilescu blog | Două zile am rezistat fără trotinetă

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.